Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 43/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Sentința Nr. 43/F Dosar nr-

Ședința publică de la 24 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Barbu

Grefier:- -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- - procuror șef Secția Judiciară

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată de petenta SC SRL în temeiul art. 278/1 Cod procedură penală împotriva rezoluției procurorului din data de 16 decembrie 2008 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV în dosarul nr. 291/P/2008.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța pentru a se da posibilitatea apărătorului ales al petentei SC Real SRL B să depună concluzii, a amânat pronunțarea pentru 24 aprilie 2009, când,

Curtea

Asupra plângerii de față:

Prin rezoluția din 3.11.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVa dispus neînceperea urmării penale față de făptuitorii și sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 192 alin. 2 Cod penal, art. 217 alin.1 Cod penal, art. 220 Cod penal pe considerentul că obiceiul acestora de a accesa acel drum de foarte mulți ani și împrejurarea că poarta și gardul fuseseră instalate chiar în ziua comiterii faptelor după ce partea vătămată a lăsat o perioadă de câteva luni după achiziționare terenul neîngrădit denotă că în speță nu asistăm la ocuparea unui imobil pentru o anumită perioadă de timp, cu caracter de continuitate, la o pătrundere urmată de lucrarea în stăpânire efectivă imobilului, după cum pe terenul respectiv nu exista la acel moment nicio construcție, nici un loc în care partea vătămată să-și fi derulat activitatea pentru a vorbi de un domiciliu, noțiune care face referire art. 192 Cod penal.

Mai precis, dacă petenta SC Real SRL susține că din data de 07.10.2002 deține în patrimoniul social un teren situat în, pe care l-a împrejmuit cu gard, iar în acea zi făptuitorii, dorind să treacă peste proprietatea unuia dintre ei, au pătruns prin forță în perimetrul societății petente, distrugând integral pe o porțiune de 21 poarta de acces și gardul din plasă cu stâlpi metalici prin tăierea acestora la nivelul terenului, prin rezoluția în discuție s-a reținut că tăierea gardului s-a făcut în scopul creării unei căi de acces la locuința făptuitorului, gardul instalându-se anterior instituirii unei servituți de trecere, iar noțiunea de domiciliu, în sensul textului art.192 Cod penal include locuința propriu-zisă, încăperea, dependința sau orice loc împrejmuit ținând de acestea și nu un teren negrevat de construcții.

Prin rezoluția din 16.12.2008 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOVa respins ca neîntemeiată plângerea promovată de societatea petentă cu motivația că litigiul dintre părți ar avea o natură civilă, văzând condițiile în care poate fi exercitată servitutea de trecere definitivă ca o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea altui imobil.

Curtea, cercetând cuprinsul pieselor de la dosar reține faptic următoarele aspecte:

- pe terenul în litigiu nu era ridicată la acel moment nicio construcție în care societatea să-și fi derulat activitatea și în care făptuitorii să fi pătruns fără drept, în mod abuziv. Or, prin " locuință" se înțelege locul ales în mod liber de o persoană unde aceasta își desfășoară efectiv viața sa personală, locul unde o societate ființează cu sediul social sau un punct de lucru ori de desfacere, fapt ce denotă că în speță nu se poate pune problema încălcării unor relații sociale referitoare la inviolabilitatea domiciliului.

- tulburarea de posesie presupune o acțiune de ocupare a unui imobil aflat în posesia altuia, o acțiune de luare în stăpânire efectivă, de durată și nu o simplă pătrundere ca în cazul dedus judecății. Mai exact, pătrunderea nu a fost urmată de luarea în stăpânire a imobilului pentru a fi în prezența laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 220 Cod penal.

- infracțiunea de distrugere prevăzut de art. 217 Cod penal este absorbită în infracțiunea de prevăzută de art. 220 alin.2 Cod penal, or, în speță desființarea semnelor de hotar nu a constituit mijlocul prin care făptuitorii să fi urmărit ocuparea imobilului aflat în posesia altuia, ei nevizând practic ocuparea imobilului

- întrucât cele două fonduri, dominant și aservit aparțin unor proprietari diferiți, urmează ca stabilirea unui drept de servitute aparentă să se instituie prin intermediul unei acțiuni civile câtă vreme vecinătatea proprietăților impune titularilor fondurilor anumite sarcini.

Văzând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate Curtea, făcând aplicațiunea prevederilor art. 2781alin.8 lit. a Cod procedură penală respinge ca nefondată prezenta plângere, menținând ca legală și temeinică rezoluția atacată.

pentru aceste motive

în numele legii

hotărăște

Respinge plângerea formulată de petenta Real împotriva rezoluției din 03.11.2008 dată în dosarul nr. 291/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV, menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV din 16.12.2008 pronunțată în dosarul nr. 1055/II/2/2008

Obligă petenta să plătească către făptuitorii și suma de 1500 lei cu titlu de onorar avocat..

Obligă petenta la plata către stat a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 24.04.2009.

Președinte

- - Grefier

- -

red- /24.04.2009

dactC../27.04.2009

Președinte:Manuela Barbu
Judecători:Manuela Barbu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 43/2009. Curtea de Apel Brasov