Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 469/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 469

Ședința publică de la 05 Mai 2009

PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Membri Doru Filimon

- - - - JUDECĂTOR 3: Ștefan

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA

Pe rol, soluționarea recursului declarat de partea vătămată, împotriva sentinței penale nr. 55 de la 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile recurentul și Intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, apoi, s-a acordat cuvântul

Reprezentantul Ministerului public, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, deoarece sentința este legală și temeinică, având în vedere susținerile recurentului.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 55 de la 254 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, s-a hotărât respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petiționarul împotriva rezoluției nr. 1391/II/2/2008 de la 16 septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și l-a obligat pe acesta la 20 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1391/II/2/2008 din 16 septembrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, plângere prin care se constatase ca fiind tardivă plângerea aceluiași petiționar împotriva rezoluției nr. 320/P/2008 din 23 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Prima instanță, pe baza actelor și lucrărilor existente, fără a fi atașat însă dosarul de urmărire penală nr. 320/P/2008, a apreciat că respingerea plângerii făcută de primul procuror pe motivul tardivității este legală și temeinică.

Împotriva acestei soluții a declarat în termen recurs petentul parte vătămată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea în esență, că soluția de netrimitere în judecată nu se bazează pe probatoriul administrat, iar acesta a fost evaluat greșit.

Recursul este fondat și va fi admis cu următoarea motivare:

Potrivit art. 2781cod pr.penală, se poate face plângere în fața judecătorului doar împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului, prin care s-a dispus netrimiterea în judecată, s-au și împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.

Această plângere împotriva unor astfel de soluții, trebuie făcută în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278 Cod procedură penală sau în termen de 20 zile de la data expirării termenului la care procurorul, obligat potrivit legii să soluționeze cererea, nu a soluționat-

În raport de aceste dispoziții se constată că obiectul judecății la instanța de fond, nu putea să-l facă rezoluția dată de primul procuror la plângerea părții vătămate în temeiul art. 277 și 278 Cod procedură penală, ci doar rezoluția de netrimitere în judecată dată în dosarul nr. 320/P/2008, iar soluția trebuia să se sprijine pe actele și lucrările acestui dosar de cercetare penale.

Neprocedând în acest fel și verificând doar legalitatea unei plângeri formulate împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Pe de altă parte, potrivit art. 2781alin. 8 lit. a teza I-a Cod procedură penală, instanța, soluționând plângerea, poate să o respingă prin sentință, ca fiind tardivă doar dacă plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată adresată judecătorului, nu s-a făcut în termenul de 20 zile, stipulat de art. 2781alin.1 și 2 cod pr.penală.

Este adevărat că art. 277 Cod procedură penală, precizează că procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 zile de la primirea ei și să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost soluționată, dar se poate observa că acest termen de 20 zile este stabilit în sarcina procurorului pentru a soluționa plângerea și nu în sarcina părții vătămate.

Potrivit art. 278 alin.3 Cod procedură penală și partea este obligată să formuleze plângere în 20 zile de la data de la care i-a fost comunicată soluția dar acest termen nu este unul care să atragă potrivit legii, tardivitatea introducerii ei, tardivitatea operând numai așa cum s-a arătat în privința termenului de introducere a plângerii la judecător.

Cu motivarea reținută, în temeiul art. 3856alin.3 Cod procedură penală, având în vedere că nu a fost soluționat fondul cauzei, în baza art. 38515alin.1 pct. 2 lit. c Cod procedură penală, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond Tribunalul Gorj, urmând a se atașa dosarul de cercetare penală nr. 320/P/2008, iar instanța urmând a se pronunța în raport cu rezoluția dată în acest dosar, rămânând valabile actele procedurale încheiate până la termenul de 24 februarie 2009.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de partea vătămată, împotriva sentinței penale nr. 55 de la 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

Casează sentința.

Trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 5 mai 2009.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.DF.

IB/18.05.2009.

Președinte:George Ciobanu
Judecători:George Ciobanu, Membri Doru Filimon, Ștefan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 469/2009. Curtea de Apel Craiova