Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 47/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 47
Ședința publică din data de 19.03.2008
PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea plângerilor formulate potrivit art. 278/1 pr.penală, de petentul, domiciliat în B,-, sector 1 și ASOCIAȚIA ANTICORUPȚIA B, cu sediul în-, sector 1, împotriva rezoluțiilor nr. 509/P/2007 din 20.11.2007 și nr. 1805/II/2/2007 din 28.12.2007 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind pe intimații și.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata, prin avocat G, apărător ales din Baroul Dâmbovița, lipsă fiind petenții, Asociația Anticorupția B și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat G, având cuvântul pentru intimată, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii în sensul respingerii plângerilor formulate de petenți ca fiind nefondate și menținerea soluțiilor date de neînceperea urmăririi penale ca fiind legale și temeinice.
Avocat G, având cuvântul pentru intimata, solicită instanței respingerea plângerilor formulate de petenți și menținerea soluțiilor date ca fiind legale și temeinice.
Precizează că petentul, potrivit art. 24 pr.penală, nu are calitate procesuală, nu a făcut dovada că este reprezentantul Asociației Anticorupția B, nu putea să sesizeze legal parchetul cu o astfel de plângere iar în calitate de reprezentant al numitei, arată că nici din partea acesteia nu are împuternicire pentru a formula plângere la parchet și respectiv la instanță.
Mai arată că intimata, nu a comis nicio faptă din cele reclamate de petenți.
Față de toate acestea solicită respingerea plângerilor formulate ca fiind nefondate.
Cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței depuse la dosar, reprezentând onorariu apărător ales.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față;
Verificând lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin plângerea formulată în temeiul art. 278/1 pr.penală și înregistrată la această instanță la nr- petenții, cu domiciliul în B,-, sector 1 și ASOCIAȚIA ANTICORUPȚIA, cu sediul la aceeași adresă, au precizat că nu sunt de acord cu rezoluțiile din 20.11.2007 dată în dosarul nr. 509/P/2007 și cea din 28.12.2007 dată în dosarul nr. 1805/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care în mod nejustificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorilor - judecător la udecătoria Târgoviște și - avocat în Baroul București, vinovați de săvârșirea infracțiunilor prev. și ped.de art. 193, 205, 206, 246 și 250, cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 3956/2006 al Judecătoriei Târgoviște.
Pentru justa soluționare a plângerii, Curtea a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 509/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și lucrarea nr.1805/II/2/2007 al aceluiași parchet.
Curtea, examinând plângerile formulate de petenți întemeiate pe disp.art. 278/1 pr.penală, în raport cu actele și lucrările dosarului de urmărire penală, constată următoarele:
La data de 24.09.2007, petentul în calitate de mandatar al reclamantei și Președinte al Asociației Anticorupția a formulat plângere, solicitând să fie efectuate cercetări față de făptuitorii - judecător la udecătoria Târgoviște și avocat în cadrul Baroului B, pentru infracțiunile prev.de art. 193, art. 205, art. 206, art.246 și art. 250
Petentul a arătat că este nemulțumit de modul în care magistratul a soluționat dosarul nr. 3956/2006 al Judecătoriei Târgoviște, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate al numitei pentru unele suprafețe de teren cumpărate de la mama acesteia, în baza unui înscris sub semnătură privată, în contradictoriu cu numita, sora reclamantei, că magistratul a refuzat, în mod nelegal, să administreze probele solicitate pe care le apreciază ca fiind concludente și pertinente soluționării cauzei.
Cu privire la făptuitorul, petentul a precizat că acesta în calitate de avocat a afirmat în public că "Asociația Anticorupția s-ar ocupa cu corupția și nu cu anticorupția"; afirmație care este de natură să aducă prejudicii imaginii asociației pe care o reprezintă.
În urma verificării actelor și lucrărilor dosarului nr.509/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Curtea, a constatat că faptele la care s- referit petentul în plângerea formulată nu se confirmă, intimata a soluționat dosarul nr. 3956/2006 cu respectarea normelor procedurale în materie.
Referitor la intimatul, nici faptele reclamate de petent nu se confirmă a fi fapte penale, întrucât pledoaria unui apărător în fața instanței de judecată nu poate fi asimilată unor fapte penale, neexistând la dosar probe în acest sens.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 278/1 alin.8 lit.a pr.penală, urmează să respingă plângerile formulate de petentul și Asociația Anticorupția, împotriva rezoluțiilor din 20.11.2007 dată în dosarul nr. 509/P/2007 și din 28.12.2007 dată în dosarul nr. 1805/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care sunt temeinice și legale, urmând a fi menținute.
Văzând și disp.art.192 pr.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondate plângerile formulate de petentul, domiciliat în B,-, sector 1 și ASOCIAȚIA ANTICORUPȚIA B, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva rezoluției nr. 509/P/2007 din 20.11.2007 și nr. 1805/II/2/2007 din 28.12.2007 date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe care le menține ca fiind legale și temeinice.
Obligă fiecare petent la câte 80 lei cheltuieli judiciare către stat și la câte 100 lei onorariu avocat către intimata.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2008.
Președinte, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./25.03.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ștefan FieraruJudecători:Ștefan Fieraru