Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 48/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 48

Ședința publică din data de 19.03.2008

PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru

GREFIER - - -

Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit art. 278/1 pr.penală, de petenta -, domiciliată în B,-,.10,.1,.4,.17, sector 4, împotriva rezoluțiilor nr. 592/P/2007 din data de 27.11.2007 și nr. 47/II/2/2008 din 10.01.2008 date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit petenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii în sensul respingerii plângerii formulate de petentă și menținerea soluțiilor date ca fiind legale și temeinice, întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de.

Totodată precizează că în cauza de față s-a împlinit termenul de prescripție pentru faptele sesizate.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față;

Verificând lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin plângerea formulată în temeiul art. 278/1 pr.penală, petenta -, domiciliată în B,-,.10,.1,.17, susține că este nemulțumită de rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 592/P/2007 și a rezoluției dată în dosarul nr. 47/II/2/2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

S-a arătat în motivarea plângerii că parchetul nu s-a pronunțat asupra despăgubirilor civile, există fapta, care nu era prescrisă la data sesizării. Se solicită admiterea plângerii și să se plătească despăgubiri civile în sumă de 100.000

Pentru justa soluționare a plângerii, Curtea, dispus atașarea dosarului nr. 592/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

-2-

Curtea, examinând plângerea formulată, întemeiată pe disp. art.278/1 pr.penală, în raport de actele și lucrările dosarului de urmărire penală, constată următoarele:

Prin rezoluția din 27.11.2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr. 592/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 246 și art. 289 față de judecător, deoarece a intervenit prescripția răspunderii penale.

Ulterior, prin rezoluția din 10.01.2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins plângerea formulată de împotriva rezoluției nr. 592/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, în temeiul art. 278 cod penal, confirmând soluția inițială.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin plângerea formulată de persoana vătămată se solicită să se facă cercetări față de judecătorul, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 246 și art. 289

Se arată că judecătorul a săvârșit aceste infracțiuni prin aceea că la data de 20.11.2002 a dispus prin încheierea nr. 1793 respingerea cererii de înscriere a dreptului de proprietate devălmașă asupra unui imobil intabulat, în 354 N, ca proprietate exclusivă a cumpărătorului.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că rezoluția dată de procuror în dosarul nr. 592/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, de neînceperea urmăririi penale față de magistratul, este legală și temeinică.

S-a precizat că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție prev.de art. 122 cod penal, motiv care înlătură răspunderea penală.

După cum se știe, termenul de prescripție prevăzut de lege pentru infracțiuni pedepsite cu maximum de pedeapsă de 5 ani ( așa cum este cazul de față) este de 5 ani și a fost corect calculat, astfel încât efectele prescripției operează de plin drept.

Prin urmare, Curtea constată că rezoluțiile date de procuror sunt temeinice și legale, iar plângerea petentei este nefondată, fapt pentru care în baza art. 278/1 alin.8 lit.a pr.penală, o va respinge ca atare.

Văzând și disp.art. 192 al.2 pr.penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta -, domiciliată în B,-,.10,.1,.4,.17, sector 4, împotriva rezoluțiilor nr. 592/P/2007 din data de 27.11.2007 și nr. 47/II/2/2008 din 10.01.2008 date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, pe care le menține ca fiind legale și temeinice.

Obligă petenta la 60 cheltuieli judiciare către stat.

-3-

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru părțile lipsă de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.03.2008.

Președinte, Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./24.03.2008

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Ștefan Fieraru
Judecători:Ștefan Fieraru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 48/2008. Curtea de Apel Ploiesti