Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 47/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR- - art. 2781Cod Procedură penală -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
INSTANȚA DE FOND
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 47
Ședința publică de la 24 februarie 2010
PREȘEDINTE: Liana Balaci Judecător
Grefier: - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
.
Pe rol, soluționarea plângerilor formulate de petenții (domiciliat în B de A, str. - nr. 1,. 1,. 1, județul M) și (domiciliat în B de A,-, bloc 24, scara 1, etaj I, apartament 18, județ M, în cadrul Poliției B de A), împotriva ordonanței nr. 1071/P/2008 din 17 august 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, confirmată prin ordonanța din data de 08.09.2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 1585/II/2/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns petentul-învinuit asistat de avocat ales, lipsind petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, apărătorul petentului depune la dosar concluzii, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor, pe fond.
Avocat, pentru petentul-învinuit, solicită admiterea plângerii, desființarea ordonanțelor atacate în sensul schimbării temeiului scoaterii de sub urmărire penală, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 1 lit. b rap la art. 10 lit. d Cod Procedură penală, cu privire la infracțiunile de delapidare, înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, deoarece, din actele existente la dosar rezultă că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare și înșelăciune, nici în ceea ce privește subiectul pasiv și nici în ceea ce privește elementul material al laturii obiective, respectiv existența unui prejudiciu; se arată că la momentul săvârșirii faptei ar fi trebuit ca petentul să aibă calitatea de gestionar, calitate pe care, în realitate, o avea denunțătorul; se învederează că nu s-au constatat lipsuri la gestiunea de carburanți, neexistând un prejudiciu, situați în care nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, așa cum în mod greșit s-a stabilit prin ordonanța atacată; întrucât unitatea nu avea fonduri, se foloseau banii proprii, iar ulterior se recuperau pe baza valorificării bonurilor de carburanți, neexistând dovezi din care să rezulte că denunțătorul ar fi fost trimis la stația de către petent și nici că suma de 150 lei care a reprezentat contravaloarea celor trei bonuri, a fost însușită de către petent; se arată că, în cauză nu există nici infracțiunile de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, deoarece nu s-a înregistrat nici un prejudiciu în patrimoniul M, iar sumele de bani reținute ca fiind plătite în mod nelegal către femeia de serviciu au reprezentat de fapt contravaloarea orelor suplimentare lucrate în cursul anului 2008, pe timpul iernii; se învederează în acest sens cererea formulată, prin care se solicită compensarea orelor suplimentare desfășurate pe timpul iernii, precum și propunerile făcute de agentul șef adjunct și rezoluția dispusă de petent; cu privire la infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, se arată că, din probe rezultă cu evidență că fișele de pontaj nu au fost întocmite de către petent, ci de către, care avea ca sarcină de serviciu întocmirea acestor fișe, fiind numai vizate de către petent, însă, prin acest procedeu, s-a realizat decât plata orelor suplimentare realizate de numita în perioada iernii, cu precizarea că, prin întocmirea pontajului nu s-a urmărit inducerea în eroare a unității, Cu scopul prejudicierii acesteia, ci plata drepturilor ce i se cuveneau femeii, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals, nici din punct de vedere al laturii obiective și nici din punct de vedere a laturii subiective.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea plângerilor, desființarea ordonanței și trimiterea cauzei la parchet pentru redeschiderea urmăririi penale, cu precizarea că soluția criticată de petenți nu este prevăzută de codul d e procedură penală, cu precizarea că numitul nu era gestionar al bonurilor de carburanți.
Avocat, pentru petentul, precizează că, în situația în care s-ar adopta soluția solicitată de reprezentantul Parchetului, de redeschidere a urmăririi penale, acestui petent i s-ar agrava situația în propria cale de atac.
Petentul este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales.
Dezbaterile fiind încheiate;
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Prin plângerea formulată pe rolul instanței - potrivit dispozițiilor art. 2781Cod Procedură penală - și înregistrată la data de 23.09.2009 sub nr-, petentul a criticat ordonanța nr. 1071/P/2008 din 17 august 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, precum și ordonanța din data de 08.09.2009 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 1585/II/2/2009, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea plângerii, desființarea soluțiilor date de procuror în cauză și scoaterea sa de sub urmărire penală în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b rap la art. 10 lit. d Cod Procedură penală, sub aspectul infracțiunilor prev de art. 2151alin. 1, art. 215 alin. 1 și 2 rap la art. 289 alin. 1 și art. 291 cu aplic art. 33 lit. a Cod penal.
În motivarea plângerii a arătat că nu s-a făcut în nici un fel dovada îndeplinirii elementelor constitutive ale vreuneia dintre infracțiunile reținute în sarcina sa, la momentul comiterii așa zisei fapte de delapidare neavând calitatea de gestionar, iar pentru perioada supusă cercetării penale, M nu a înregistrat minusuri sau plusuri cu ocazia închiderilor lunare pentru autovehiculele aflate în folosința Poliției orașului B de A, nefiind cauzat astfel vreun prejudiciu.
În ce privește infracțiunile de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, în mod greșit s-a reținut că ar fi recunoscut săvârșirea acestora când, în realitate, nu a făcut decât să precizeze organelor de urmărire penală activitatea desfășurată efectiv el, care nu are legătură cu nici una dintre infracțiunile reclamate în plângerea penală, fișele de pontaj pentru perioada iulie - august nu au fost întocmit de el, ci de martorul, personal procedând doar la vizarea acestor pontaje.
Totodată, instanța constată că la data de 30.09. 2009, s-a înregistrat sub nr- plângerea penală formulată potrivit art. 2781Cod Procedură penală de către petentul, care a criticat, de asemenea, soluția dispusă prin ordonanța nr. 1071/P/2008 din 17 august 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.
În motivarea acestei plângeri, a susținut în esență că sancțiunea administrativă aplicată comisarului șef de către procuror de caz e este mult prea mică în comparație cu profitul realizat de acesta în urma activității infracționale descrise în plângerea sa și dovedită cu probele administrate în cauză; referitor la infracțiunea de purtare abuzivă, a arătat că soluția este netemeinică, deoarece cele întâmplate nu au fost percepute de către procuror conform realității, iar motivarea nu are susținere legală.
A solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței criticate și reluarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii de către a infracțiunilor reclamate în plângerea sa.
La termenul de judecată din data de 09 decembrie 2009, la solicitarea avocatului - apărător ales al petentului, instanța a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul cu nr-, apreciind că astfel se poate înfăptui o bună justiție, cauzele având ca obiect plângerilor formulate de către cei doi petenți împotriva aceleiași ordonanțe a organului de urmărire penală.
În vederea unei juste soluționări a cauzei, instanța a dispus - din oficiu - atașarea dosarului de urmărire penală nr. 1071/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, în care s-a dispus soluția de scoatere de sub urmărire penală criticată de petenți în speță.
De asemenea, s-a atașat în xerocopie și ordonanța din data de 08.09.2009, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 1585/II/2/2009.
Din act ele dosarului de urmărire penală menționat anterior, Curtea reține că, prin ordonanța nr. 1071/P/2008 din 17 august 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, s-a dispus: scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului - comisar șef în cadrul M - pentru infracțiune de înșelăciune prev de art. 215 alin. 1 și 2 rap la ar 289 alin. 1 și 291 Cod penal, cu aplic art. 33 lit. a Cod penal și de delapidare prev de art. 2151alin. 1 Cod penal; aplicarea față de învinuit a sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei; scoaterea de sub urmărire penală a aceluiași învinuit pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în forma continuată, prev de art. 246 Cod penal rap la art. 41 alin. 2 Cod penal, abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, prev, de art. 248 rap la art. 41 alin. 2 Cod penal și purtare abuzivă prev de art. 250 alin. 1 Cod penal.
De asemenea, s-au stabilit cheltuieli judiciare în sumă de 500 lei, ce vor fi suportate de învinuit, conform art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod Procedură penală.
Din analiza întregului material de urmărire penală administrat în cauză, procurorul de caz a reținut următoarele:
La data de 06 octombrie 2008, s-a înregistrat dosarul nr. 818/P/2008, urmare sesizării întocmită la 02 octombrie 2008 de Biroul Anticorupție M al Serviciului Teritorial Craiova și denunțului semnat la 01 octombrie 2008 de denunțătorul zis "" - agent la Poliția orașului B de A, iar potrivit sesizării și denunțului, după efectuarea unor acte premergătoare, prin rezoluția din 21.10.2008, ora 1600, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracțiunile prev de art. 2151și art. 246 Cod penal reținute ca fiind comise de învinuitul în perioada 2006 - 01.10.2008, constând în aceea că în mod repetat a pretins și primit de la unii subordonați diverse sume de bani cu prilejul recompenselor bănești periodice plătite ca premii, sub pretextul acoperirii unor cheltuieli de protocol; a obținut pentru sine aproximativ 1.500 lei încasați din valorificarea abuzivă a 30 de bonuri de valoare pentru carburanți auto, dispunând expres denunțătorului să le preschimbe în câte 50 lei ori de câte ori se constata economie de carburant la cele 4 autoturisme din dotarea unității de poliție.
Actele de urmărire penală efectuate în cauză în perioada 27.11.2008. 09.12.2008, constând în trei cercetări la fața locului însoțite de fotografii judiciar operative, stabilirea identității unor persoane, ridicări de înscrisuri originale, au confirmat susținerile unora dintre martorii audiați la 04.12.2008, în sensul că învinuitul nu administrează ori gestionează direct toate bonurile valorice de carburant auto, dar a dispus ca o parte din ele să fie preschimbate în bani, însușindu-și în folosul personal sumele rezultate, acesta fiind scopul urmărit.
S-a stabilit că faptele comise de învinuit (încadrate inițial ca infracțiuni prev de art. 2151și art. 246 Cod penal), constituie infracțiunea continuată prev de art. 132tezele I și II rap la art. 17 lit. d din Legea nr. 78/2000, cu referire la art. 248 și 246 Cod penal și cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal, iar prin ordonanța nr. 818/P/ 10.12.2008, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea continuată mai sus menționată, competența teritorială după materie și după calitatea persoanei, revenind Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, unde s-a trimis dosarul.
Prin ordonanța nr. 173/P/2008 din 22.12.200, Serviciul Teritorial Craiova din cadrul, a dispus: scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru fapta prev de art. 132din Lg. 78/2000 rap la art. 248 și 246 Cod penal combinat cu art. 41 alin. 2 Cod penal; neînceperea urmăririi penale față de același învinuit pentru fapta prev de art. 256 Cod penal combinat cu art. 7 din Lg. 78/2000, cauza fiind disjunsă pentru continuarea urmăririi penale cu privire la învinuit, pentru infracțiunile prev. de ar 246, 248 și 2151Cod penal, competența soluționării fiind declinată acestei unității, dosarul fiind înregistrat la 24.12.2008 sub nr. 1071/P/2008.
Urmărirea penală a continuat și s-a desfășurat începând cu 08.01.2009, fiind legal administrate probele necesare, utile și concludente cauzei.
Astfel, procurorul de caz a constatat în speță că există probe certe că semnat și ștampilat în lunile iulie și august 2008 fișele de pontaj și procesele-verbale aferente acelei perioade, în care s-a atestat în mod fals prezența ca ziler la unitatea de poliție pe care acesta o conducea, a numitei -, în condițiile în care acesta din urmă nu a prestat activități de curățenie, fiind plecată din țară în Spania.
Pentru infracțiunea de înșelăciune, aflată în concurs real cu infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, s-a reținut că paguba pricinuită în dauna M este în sumă de 420 lei și s-a dispus începerea urmăririi penale, prin rezoluția din data de 26 iunie 2009, ora 1315.
Prin plânger ea formulată la data de 24.03.2009, persoana vătămată a sesizat - Serviciul Teritorial Craiova cu privire la faptul că i-a adresat expresii jignitoare în ziua de 18 februarie 2009, în prezența altor colegi polițiști, în timpul unei ședințe operative ținute la sediul Poliției orașului B de A, dosarul fiind înregistrat sub nr. 298/P/2009 la 02 aprilie 2009, iar ulterior conexat prin rezoluția din 26 iunie 2009 la dosarul nr. 1071/P/2008, fiind incidente prevederile a rt. 34 lit. a și d Cod Procedură penală.
Pentru această faptă sesizată de, s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluția din 26.06.2009, fiind administrate probe și cu privire la ace astă infracțiune.
Referitor la infracțiunea de delapidare, s-a probat cu certitudine faptul că la data de 21.10.2008, ora 1757, martorul s-a prezentat la stația de carburant din B de A, fiind trimis de șeful său pentru a schimba trei bonuri, iar la ora 1818i-a comunicat celui din urmă că i-a schimbat cele trei bonuri, întrebându-l unde să-i ducă banii. Ulterior, în aceeași zi, torul s-a întâlnit personal cu învinuitul, care l-a apostrofat, întrebându-l de ce vorbește prostii la telefon și adresându-i totodată și alte reproșuri.
Valoarea celor trei bonuri valorice de carburat auto astfel traficate de, s-a apreciat că însumează 150 lei, neputându-se însă proba preschimbarea în bani ori traficarea altor în afara celor trei bonuri.
Din întreg materialul de urmărire penală administrat în cauză, nu a rezultat că învinuitul a săvârșit infracțiunile continuate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu contra intereselor publice, lipsind lat ura subiectivă sau obiectivă, fiind deci aplicabile dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. b Cod Procedură penală la art. 10 lit. d Cod Procedură penală.
Prin faptele învinuitului, astfel cum au fost descrise prin ordonanța criticată, nu s-au cauzat vătămări intereselor legale ale vreunei persoane ori tulburări însemnate bunului mers al Poliției orașului B de A și nici o pagubă în patrimoniul acesteia sau al M, lipsind latura obiectivă a infracțiunii prev de art. 248 Cod penal.
Față de motivele expuse -și având în vedere că învinuitul nu are antecedente penale, a recunoscut faptele de purtare abuzivă, fals intelectual și uz de fals, manifestând regret, prejudiciul cauzat ca urmare a preschimbării celor trei și cel constând în plata necuvenită a sumei de 420 lei fiind modic, s-a apreciat că scopul legii penale poate fi atins prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, în temeiul art. 10 lit.1Cod Procedură penală și art. 181, art. 91 lit. c și 98 alin. 2 Cod penal, pentru infracțiunile prev de art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal rap la art. 289 alin. 1 și 291 Cod penal cu aplic art. 33 lit. a Cod penal și art. 2151alin. 1 Cod penal.
Împotriva acestei ordonanțe, petentul (învinuit în dosarul de urmărire penală) a formulat plângere la procurorul ierarh ic superior care, prin ordonanța din 08 septembrie 2009 stată în dosarul nr. 1585/II/2/2009, a dispus în temeiul art. 275 - 278 Cod Procedură penală, respingerea plângerii ca neîntemeiată, sens în care a constatat în esență că soluția adoptată de procuror corespunde cerințelor de legalitate, fiind fundamentată pe un probatoriu complet, de natură a conchide în moc co rect cu referire la lipsa pericolului social al faptelor reținute în sarcina învinuitului, în speță demonstrându-se că acesta din urmă a semnat și ștampilat în lunile iulie și august 2008 fișele de pontaj și procesele-verbale aferente, în care s-a a testat în mod fals prezența ca ziler la unitate a numitei -, care, în realitate, se afla în Spania.
Totodată, cu privire la infracțiunea de delapidare, s-a probat cu certitudine că învinuitul, prin intermediar, a traficat trei.
Instanța de fond, verificând ordonanța atacată pe baza lucrărilor și materialului aflat la dosarul cauzei, precum și a celorlalte înscrisuri depuse de către petentul, constată că este legală și temeinică, astfel încât, plângerile petenților sunt nefondate.
Astfel, susținerile petentului - conform cărora faptele pentru care acesta a fost cercetat penal cu consecința scoaterii de sub urmărire penală, întrucât, în raport de dispozițiile art. 10 lit.1Cod Procedură penală și art. 181Cod penal, nu constituie infracțiuni, nefiind întrunite elementele constitutive conform dispozițiilor legale - sunt nefondate.
Din actele existente la dosar, inclusiv declarațiile petentului, rezultă că acesta a semnat și ștampilat în lunile iulie - august 2008, fișele de pontaj și procesele - verbale aferente acelei perioade, înregistrate la Poliția orașului B de A, atestându-se în mod fals prezența numitei ca ziler la unitatea de poliție pe care petentul o conducea, în condițiile în care aceasta nu a prestat în perioada respectivă activități de curățenie, fiind plecată din țară.
Ca urmare, susținerea petentului - conform căreia sumele acordate au reprezentat acordarea orelor suplimentare lucrate de numita în cursul anului 2008 - este nefondată, întrucât învinuirea care i s-a adus a constat în faptul că acesta a atestat în mod fals prezența numitei la serviciu, deși aceasta, în perioada respectivă era plecată din țară (acest aspect rezultă din chiar cererea depusă de petent la dosarul cauzei, formulată de către numita, prin care solicită acordarea unor zile libere pentru orele suplimentare, lucrate anterior). Cererea formulată de numita, cu conținutul menționat mai sus, nu înlătură răspunderea petentului pentru infracțiunile de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, întrucât, așa cum am arătat, acesta a menționat în mod fals prezența numitei la serviciu, cu consecința plății acesteia pentru zilele respective.
În ceea ce privește infracțiunea de delapidare, pentru care, de asemenea, petentul solicită schimbarea temeiului scoaterii de sub urmărire penală, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, menționăm că soluția adoptată prin ordonanță este legală și temeinică. Astfel, infracțiunea de delapidare este o infracțiune comisivă care are conținuturi alternative, putându-se realiza, sub aspectul elementului material, prin săvârșirea uneia dintre următoarele acțiuni: însușirea, folosirea, sau traficarea de bani, valori, sau alte bunuri aparținând avutului public pe care făptuitorul le gestionează sau le administrează, putând fi săvârșită numai de către o persoană care are calitatea de funcționar și, în această calitate, gestionează sau administrează bunuri.
Ori, din actele existente la dosarul de urmărire penală, rezultă că petentul a înmânat numitului un număr de trei bonuri de carburanți, pentru a fi preschimbate în bani, respectiv suma de 150 lei, însușită ulterior de către petent.
Cu privire la plângerea petentului, prin care critică soluția de scoatere de sub urmărire penală a numitului pentru infracțiunile menționate în ordonanță, precizăm - așa cum am arătat și mai sus - că din analiza actelor existente la dosarul cauzei, respectiv actele existente în dosarul de urmărire penală ne. 1071/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, nu a rezultat săvârșirea cu vinovăție a infracțiunilor menționate în plângere, respectiv infracțiunile prev de art. 246 Cod penal cu aplic ar. 41 alin. 2 Cod penal, art. 248 Cod penal cu aplic art. 41 alin. 2 Cod penal și respectiv art. 250 alin. 1 Cod penal.
Astfel, din actele dosarului a rezultat, că sumele de bani cuprinse între 30 și 50 lei, colectate de către petentul de la unii dintre subordonați, cu prilejul încasării unor premii bănești periodice, nu au fost însușite de către acest petent în folos personal, deoarece martorii audiați au arătat că acceptau uneori constituirea unui fond modic pentru achiziția unor bunuri necesare curățeniei și întreținerii în bune condiții a sediului unității de poliție, inclusiv pentru întregirea cantităților de combustibil destinat încălzirii pe timpul iernii. De asemenea, cursele efectuate cu autoturismul din dotarea unității de poliție pe ruta B de A - DTS, nu au fost făcute în mod special pentru a transporta muncitorii care lucrau la locuința petentului, ci au fost deplasări impuse de atribuțiile de serviciu.
În ceea ce privește infracțiunea de purtare abuzivă reclamată de către petentul, s-a apreciat în mod corect prin ordonanța atacată că se impune scoaterea de sub urmărire penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind latura subiectivă. Astfel, din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor, nu a rezultat că petentul ar fi adresat insulte numitului, în sensul art. 250 Cod penal.
Și aceasta, întrucât conform art. 250 Cod penal, infracțiunea de purtare abuzivă se realizează, sub aspectul elementului material prin acțiunea făptuitorului, constând în întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, această formulare folosită de legiuitor incluzând orice atingere adusă onoarei sau reputației unei persoane. Infracțiunea de purtare abuzivă se săvârșește numai cu intenție directă sau indirectă, respectiv în ambele cazuri, făptuitorul își dă seama că acțiunea sa aduce atingere demnității persoanei și că, prin aceasta, se creează o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu.
Ori, în cauza de față, așa cum rezultă din probele existente la dosar, între petentul și numitul exista o anumită tensiune, creată de formularea unui denunț de către acesta din urmă împotriva petentului și de alte discuții existente între cei doi, dar nu s-a făcut dovada că petentul a intenționat să aducă atingere reputației numitului, prin folosirea expresiilor menționate de către martori.
În raport de aceste considerente, plângerile formulate de petenți sunt nefondate, ordonanța atacată fiind legală și temeinică, astfel încât, în baza art. 2781alin. 8 lit. a Cod Procedură penală, se vor respinse.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, petenții vor fi obligați la plata sumei de 50 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de petenții (domiciliat în B de A, str. - nr. 1,. 1,. 1, județul M) și (domiciliat în B de A,-, bloc 24, scara 1, etaj I, apartament 18, județ M, în cadrul Poliției B de A), împotriva ordonanței nr. 1071/P/2008 din 17 august 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, confirmată prin ordonanța din data de 08.09.2009, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 1585/II/2/2009.
Menține ordonanța atacată, ca legală și temeinică.
Obligă petenții la plata sumei de 50 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Hotărâre cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru părțile lipsă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 februarie 2010.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red. jud.: -
Dact. 2 ex./
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci