Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 51/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 758/2/2009
194/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.51
Ședința publică din data de 24 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Antoaneta Nedelcu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea plângerii formulată de petenta împotriva rezoluției nr.2119/II/2/2008 din 19.01.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentă împotriva rezoluției din 10.12.2008, dispusă în dosarul nr.1772/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimații, G și, lipsă fiind petenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că intimații au depus un set de înscrisuri, după care:
Curtea, având în vedere că la apelul nominal nu a răspuns petenta, lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal au răspuns intimații, G și, lipsă fiind petenta.
S-a reluat referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimata invocă excepția tardivității cererii, arătând că rezoluția procurorului a fost comunicată prin poștă către numita cu confirmare de primire la data de 18.12.2008, iar plângerea a fost înregistrată la data de 27.01.2009, depășind termenul legal de 20 de zile, astfel că, în temeiul art.2781pct.8 lit.a C.P.P. solicită respingerea plângerii ca tardiv formulată, sens în care depune la dosar o cerere scrisă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției tardivității invocată de intimată, solicitând a se observa că rezoluția procurorului a fost comunicată petentei la data de 18.12.2008, iar aceasta a formulat plângere la procurorul general, care a soluționat-o la data de 19.01.2009, rezoluția fiind comunicată petentei la data de 23.01.2009, iar plângerea adresată instanței a fost formulată la 27.01.2009, astfel că plângerea a fost formulată în termen legal.
Intimata, în raport de concluziile reprezentantului Ministerului Public, nu mai susține excepția tardivității plângerii.
Nemaifiind cereri prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbatere.
Intimata, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii ca neîntemeiată și menținere a rezoluției atacate ca fiind temeinică și legală, solicitând a se observa că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și fals în declarații. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul G, având cuvântul, solicită respingerea plângerii ca nefondată, susținând că nu a încălcat nicio proprietate și că are act de vânzare-cumpărare din anul 1978.
Intimata, având cuvântul, solicită respingerea plângerii ca nefondată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingerea a plângerii ca nefondată și menținere a rezoluției ca fiind temeinică și legală, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune și fals în declarații.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată la 27.01.2009 pe rolul acestei Curți, petenta a formulat plângere împotriva rezoluțiilor din data de 10.12.2008 și 19.01.2009 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Motivându-și plângerea, petenta a arătat că în cadrul unei declarații făcute într-un dosar s-au făcut afirmații mincinoase, false, în vederea inducerii în eroare a instanței de judecată și a celorlalți participanți la proces și pentru a produce efecte juridice, iar orice act procedural trebuie să fie exercitat cu bună credință.
Afirmațiile făcute în cadrul unei cereri de chemare în judecată au caracterul unei declarații, deoarece sunt făcute cu intenția de produce efecte juridice, iar instanțele de judecată sunt unități prevăzute de art. 145 Cod penal, fiind instituții publice și persoane juridice de interes public.
De asemenea, infracțiunea prev. de art. 292 este una de pericol, deci este relevant dacă s-au produse sau nu efecte juridice și petenta nu a putut să demonstreze afirmațiile, nefiind parte în proces.
Totodată, este neîntemeiată susținerea procurorului de caz în sensul că un magistrat nu poate forma subiect pasiv al infracțiunii de înșelăciune și că acesta nu ar săvârși nicio pagubă în patrimoniul propriu ca urmare a acestei infracțiuni.
Analizând plângerea formulată având în vedere actele și lucrările dosarului, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:
La data de 13.11.2008 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI plângerea numitei împotriva avocatei și a numitei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații. În plângerea petenta a apreciat că este proprietară a imobilului situat în B,-, Sector 1, în baza unui contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 3225/30.08.2007, imobil pentru care numiții G și au formulat o cererea de uzucapiune, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 9333/16.06.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Ulterior, G și, prin avocat, au formulat o nouă cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu Primăria Municipiului B, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate că a intervenit uzucapiunea de 30 de ani pentru imobilul teren în suprafață de 420 mp, situat în-, Sector 1. Obiectul acțiunii care a făcut obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Sector 1 B, și în care petenta a formulat o cererea de intervenție în interes propriu, a fost modificat în sensul că G și solicitau instanței să se constate dreptul lor de proprietate prin uzucapiune asupra unui teren situat în- A în suprafață de 100 mp, Sector.
Prin modificarea cererii de chemare în judecată de către avocat, petenta a arătat că "s-a încercat de fapt inducerea în eroare a instanței de judecată cu privire la autoritatea de lucru judecat pe care o invocase în calitate de intervenientă".
Petenta a precizat că și această acțiune de uzucapiune fost respinsă prin sentința civilă nr. 1613/06.02.2008, care a fost apelată, formând în prezent obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a IV- a Civilă.
a arătat că ulterior a aflat că familia, prin avocat, promovase la data de 13.03.2008 o nouă cererea, identică cu cea din dosarul nr-. În cererea de chemare în judecată s-a precizat, de către avocat, cu privire la terenul ce făcea obiectul acțiunii în constatare că "nu a existat nici o cererea de revendicare din partea vreunui proprietar sau proces pe rolul vreunei instanțe".
Petenta a arătat că prin această mențiune din cererea de chemare în judecată a fost săvârșită infracțiunea de fals în declarații și s-a încercat inducerea în eroare a instanței de judecată, prin neaducerea la cunoștința instanței a existenței celorlalte dosare civile.
Prin rezoluția din 10.12.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus neînceperea urmăririi penale față de avocat și față de numiții G și, sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 215 și art. 292 Cod penal.
A reținut Parchetul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal presupunând o declarație necorespunzătoare adevărului, făcută unei unități din cele prevăzute în art. 145 Cod penal. Această declarație trebuie să îndeplinească printre altele, cerința de a fi aptă să servească, prin însuși faptul că a fost făcută, la producerea unei consecințe juridice. Acțiunile în justiție nu fac parte dintre declarațiile ce au însușirea de a produce, potrivit legii, consecințe juridice, în sensul art. 292 Cod penal. În sens procesual, dreptul la acțiune civilă desemnează numai posibilitatea persoanei de a se adresa organului jurisdicțional competent în vederea apărării unui drept încălcat, fără ca aceasta să implice în mod necesar și obținerea protecției juridice a acelui drept. Nu sunt generatoare de consecințe juridice și nu pot duce la reținerea infracțiunii de fals în declarații susținerile neadevărate ale reclamantului dintr-o acțiune civilă, deoarece ele sunt supuse unei verificări ulterioare, obligatorii, a conținutului lor, de către instanță, iar părțile din proces au dreptul de a contesta cele susținute de reclamant și de a face proba contrarie.
De asemenea, fapta de a sesiza instanța de judecată cu o cererea de chemare în judecată nu constituie infracțiunea de înșelăciune, chiar dacă în cuprinsul acțiunii formulate reclamantul face mențiuni nereale referitoare la cauza dedusă judecății.
În virtutea rolului activ conferit de lege, instanța de judecată e datoare să administreze probele pe care le consideră necesare aflării adevărului și justei soluționări a cauzei, precum și să aprecieze cu privire la cele propuse de părți.
Infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 Cod penal presupune acțiunea făptuitorului de a induce în eroare o persoană prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
Astfel, în cuprinsul textului incriminator se arată că urmarea imediată a faptei constă într-o pagubă care se produce în patrimoniul victimei, subiect pasiv fiind deci persoana păgubită, prin acțiunea de inducere în eroare.
În speță, magistrații care parte din componența completelor de judecată, în raport de această calitate, nu pot fi subiecți pasivi ai infracțiunii de înșelăciune, patrimoniul acestora nefiind lezat prin săvârșirea faptelor respective.
Curtea apreciază că s-a reținut în mod corect că fapta de a sesiza instanța de judecată cu o cererea de chemare în judecată, chiar dacă în cuprinsul acțiunii se fac afirmații nereale, nu constituie infracțiuni, accesul persoanelor la justiție neputând fi îngrădit, iar cererea trebuie să fie dovedită conform prevederilor art. 1169 Cod civil.
Astfel, afirmațiile care fundamentează cererea de chemare în judecată nu au valoare de declarații în sensul legii penale, ci sunt simple susțineri obiective sau subiective care trebuie dovedite sub sancțiunea respingerii cererii.
Și dacă declarațiile reprezintă probe prin ele însele, afirmațiile din cererea de chemare în judecată trebuie ele însele dovedite pentru a influența soluția în procesul civil.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, va respinge ca nefondată plângerea de față și, pe cale de consecință, va menține rezoluția atacată.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției nr. 2119/II/2/2008 din 19.01.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și menține rezoluția atacată.
Obligă pe petentă a 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.02.2009.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
Red.
Dact./16.03.2009
2 ex.
Președinte:Antoaneta NedelcuJudecători:Antoaneta Nedelcu
