Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 57/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 57
Ședința publică de la 24 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ciubotariu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
La ordine fiind soluționarea cauzei penale directe având ca obiect "plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere in judecata (art.278 ind.1 Cod procedura penala)", promovată de către petenta Inspectoratul Județean de Poliție împotriva rezoluției din data de 25.01.2008 dispusă în dosarul nr. 394/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, privind persoana cercetată
La apelul nominal lipsă părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 17.04.2008, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se depune la dosarul cauzei concluzii scrise de către petentă, s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
CURTEA,
Asupra plângerii penale de față.
Prin rezoluția nr. 394/P/2007 din 25 ianuarie 2008 dată de Procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în baza disp. art. 209 alin. 4, art. 228 alin. 6 și art. 10 lit. "d" Cod procedură penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul G din cadrul Baroului I sub aspectul săvârșirii infracțiunii, "refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței de produse sau substanțe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora", faptă prevăzută de art. 87 alin. 5 din nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare.
În adoptarea acestei soluții procurorul a reținut următoarele:
Prin ordonanța nr. 11192/P/2007 din 25 octombrie 2007 procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iașis -a dispus în baza art. 45 Cod procedură penală, art. 42 Cod procedură penală cu referire la art. 28 ind. 1 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe numitul G, avocat în cadrul Baroului I sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 87 al. 5 din OUG195/2002, modificată și completată.
Prin procesul -verbal de sesizare din oficiu din data de 1.09.2007 întocmit de către agentul șef adjunct de poliție și agentul de poliție -, din cadrul Postului de Poliție, județul I, înregistrat sub nr. -/03.09.2007 s-a reținut faptul că, la data susmenționată, urmare a "sesizării verbale" din partea martorului în sensul că, o "persoană de sex masculin s-a urcat la volanul autoturismului 1300, culoare crem cu nr. de înmatriculare - și se deplasează spre satul, ce aparține de comuna, fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-au deplasat cu autoturismul din dotarea poliției în urmărirea vehiculului anterior menționat. Pe raza satului, la prima atenționare pentru a opri, urmată de conformare, la solicitarea organelor de poliție de a prezenta documentele, G "a pornit autoturismul în viteză refuzând să se supună controlului și să prezinte documentele legale", "conducătorul auto emana miros de alcool iar vorbirea o avea necoerentă".
"S-a procedat la urmărirea autoturismului"; acesta a fost oprit de către conducătorul auto când a ajuns în dreptul locuinței. Organul de poliție a solicitat lui G să prezinte documentele legale, însă a refuzat.
I s-a solicitat să meargă la Spitalul de Urgență I pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei însă acesta a refuzat "să meargă afirmând că lui nu îi ia nimeni probe de sânge".
Organul de poliție, respectiv agentul constatator - din cadrul Postului de poliție, județul Iaî ncheiat procesul -verbal de contravenție seria - nr. - din data de 1.09.2007 pentru contravenientul G pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 al. 3 lit. f deoarece "nu a oprit la semnalul regulamentar al polițistului (girofar + acustic) în vederea controlului, fiind necesară urmărirea acestuia".
S-a stabilit și reținerea permisului de conducere.
Procesul -verbal s-a încheiat în prezența unui martor asistent, contravenientul nefiind de față.
Urmare a actelor premergătoare administrate în cauză s-a constatat că, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de avocatul G deoarece, fapta sesizată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 al. 5 din nr.OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, fiind incident cazul reglementat de prevederile art.10 lit. d Cod procedură penală, din următoarele motive de fapt.
Agentul șef adjunct de poliție și agentul de poliție - din cadrul Postului de Poliție, județul I nu au din punct de vedere legal, statut de polițist rutier, nefiind angajați în cadrul Serviciului de Poliție Rutieră al I fiind lucrători în cadrul unui post de poliție rural.
Prin adresa nr. 40941/2008 al I - Compartimentul Juridic, înregistrată în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași sub nr. 394/2007 la data de 22.01.2008, s-a comunicat faptul că, agentul șef de poliție și agentul de poliție - au fost nominalizați prin dispoziția nr.427/27.12.2006 a șefului să execute activități de îndrumare, supraveghere și control a respectării normelor de circulație pe drumurile publice, fiind atestați de către Șeful Serviciului Poliției Rutiere al I pentru executarea activităților susmenționate, începând cu data dispoziției de desemnare a acestora, respectiv 27.12.2006.
Potrivit principiilor generale de drept, printr-o dispoziție administrativă, internă, nu se completează sau modifică un act normativ legal: lege, ordonanță de Guvern, ordonanță de urgență Guvernului prin care se instituie o normă de drept imperativă.
Textul art. 88 al. 3 și 4 din nr.OUG 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, este imperativ strict și limitativ, prin dispoziția sa reglementându-se că,:stabilirea prezenței alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezentei în organism a substanțelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face de către poliție rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate (al.3) și stabilirea concentrației de alcool în aerul expirat se face de către poliția rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (al.4).
Avocatul G la data de 1.09.2006 nu a fost testat cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat și nici cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
Potrivit dispozițiilor legale, art. 88 al. 6 din OUG nr. 195/2002, cu modificările și completările ulterioare, persoana care conduce un autovehicul sau tramvai testată cu un mijloc certificat ca având o concentrație de peste0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării probelor biologice sau testării cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
Aceste condiții legale nu au fost îndeplinite la data de 01.09.2007 cu privire la persoana conducătorului auto, avocat
G figurează în baza de date națională cu permis de conducere categoria B seria -, din data de 24.12.1979.
Prin adresa nr. -/9.11.2007 al I -Serviciul Poliției Rutiere s-a comunicat organului de urmărire penală faptul că, la data de 1.09.2007 permisul de conducere a lui G figurează în poziție "reținut" pentru dosar penal - refuz recoltare probe biologice - fără drept de circulație.
G nu a predat permisul de conducere cu ocazia constatării infracțiunii.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere Inspectoratul de poliție al Județului I criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pri9n rezoluția nr. 149/II/2/2008 din 28 februarie 2008 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iașia fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată, motivat de faptul că Inspectoratul de Poliție al Județului I nu are calitatea de a întocmi plângeri conform art. 275 alin. 1 Cod procedură penală și nu face parte din categoria "persoanelor vătămate" care pot contesta soluțiile dispuse de procuror.
În termenul legal, Inspectoratul de poliție al Județului Iaf ormulat plângere la Curtea de Apel Iași iar cauza a fost înregistrată sub nr- din 21 martie 2008.
Motivele invocate vizează ambele rezoluții date în cauză, fiind apreciate de către petent ca nelegale.
S-a arătat că în mod greșit procurorul general a concluzionat că Inspectoratul de poliție județean nu are calitatea de a promova plângeri conform art. 275 alin. 1 Cod procedură penală întrucât este "persoană vătămată", iar prin rezoluția de neînceperea urmăririi penale se aduce o gravă atingere activității instituției în sensul că printr-o dispoziție a procurorului lucrătorii de poliție sunt puși în imposibilitatea exercitării sarcinilor de serviciu.
Pe fondul cauzei s-a arătat, că polițiștii au din punct de vedere legal statut de polițist rutier și ca urmare pot constata infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Dispoziția șefului I nr. 427/27 dec. 2006 pentru executarea activităților rutiere de către polițiștii ce-și desfășoară activitatea în mediul rural nu este un act administrativ intern ce modifică sau completează actul normativ de nivel superior, ci este dat tocmai în baza și executarea legii, respectiv a nr.HG 1391/2006.
Ca atare, susține petentul că cei doi polițiști aveau dreptul și în același timp obligația să constate și să cerceteze o faptă penală la regimul circulației, pe drumurile publice.
Se solicită admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de persoana cercetată
La termenul de judecată din 17 aprilie 2008, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a Inspectoratului de poliție pentru a formula plângere împotriva actelor procurorului raportat la disp. art. 278 ind. 1 Cod procedură penală.
Prin concluziile formulate petentul a susținut că are o asemenea calitate întrucât este o persoană juridică vătămată în interesele sale legale atât sub aspectul imposibilității executării atribuțiilor de serviciu prevăzute de lege în materie cât și sub aspectul tragerii la răspundere a instituției în calitate de comitent pentru fapta prepușilor, respectiv a angajaților polițiști.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei, Curtea constată că plângerea este inadmisibilă întrucât petentul nu face parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 278 ind.1 Cod procedură penală.
Din conținutul acestor dispoziții rezultă că după respingerea plângerii făcute conform art. 275 -278 Cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale date de procuror, perso9ana vătămată, precum și orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere.
Atât din denumirea marginală a art. 278 ind. 1 cât și din cuprinsul acestui text rezultă că plângerea este actul de sesizare a instanței căreia i-ar reveni potrivit legii competența să judece cauza în primă instanță.
În același context se înscriu și dispopzițiile prevăzute în alin. 9 al aceluiași articol care arată că în situația adoptării unei soluții prevăzute la alin. 8 lit. "c", actul de sesizare îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. 1.
Prin urmare, titular al unei plângeri în fața judecătorului împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată este persoana vătămată cât și "orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
În cauză, petentul - Inspectoratul județean de poliție - nu are calitatea de persoană juridică vătămată în accepțiunea dată de art. 24 alin. 1 Cod procedură penală, întrucât prin actul procurorului nu s-a adus nici o vătămare fizică, morală sau materială.
Referitor la persoanele ale căror interese legitime sunt vătămate, se constată că în această categorie sunt cuprinse persoanele fizice sau juridice asupra cărora s-a răsfrânt în mod direct fapta penală sau a fost vătămată indirect în urma actului emis de procuror.
În accepțiunea legii, pe cale interpretării agramaticale a acestei sintagme "orice alte persoane" sfera acestora este extinsă urmând ca persoanele fizice ori de drept privat să dovedească faptul că li s-au vătămat interesele legitime.
Din conținutul art. 1 din Legea nr. 258/2002 rezultă că "Poliția Română este instituția specializată a statului care exercită atribuții privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoane, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice în condițiile legii".
Prin urmare, poliția își desfășoară activitatea ca serviciu public specializat și nu poate fi asimilată unei persoane juridice ale cărei interese legitime pot fi vătămate direct și indirect prin rezoluția dispusă de procuror.
Totodată, se constată că petentul - prin introducerea plângerii în justiție - nu se înscrie nici în accepțiunea prevederilor art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor om ului și a libertăților fundamentale, în sensul dreptului la un recurs efectiv în fața instanței naționale întrucât nu s-a făcut dovada încălcării vreunor drepturi recunoscute acestuia prin Convenție.
Interesul general pretins încălcat și invocat în plângerea formulată de către Inspectoratul județean de poliție nu este identic cu interesele legitime vătămate prevăzute în norma procesual penală.
În lipsa calității procesuale active de a întocmi plângere conform art. 275 alin. 1 și art. 278 ind. 1 alin. 1 Cod procedură penală, sesizarea Curții de Apel Iași de către Inspectoratul de poliție a județului I este nulă absolut conform disp. art. 197 alin. 2 Cod procedură penală, referitoare la sesizarea instanței iar această nulitate nu poate fi înlăturată în nici un mod conform alin. 3 al aceluiași articol.
Prin urmare, plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278 ind. 1 Cod procedură penală Cod procedură penală și întocmită de altă persoană decât cele prevăzute de lege este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare conform art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. "a" teza a II a din Codul d e procedură penală.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de Inspectoratul de Poliție Județean I, cu sediul în I, str. - nr. 6, împotriva rezoluției procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 394/P/2007 din 25.01.2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul G din cadrul Baroului I cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002.
Obligă petentul la 20 lei cheltuieli judiciare către stat,
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru persoana cercetată și de la comunicare pentru petentă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.04. 2008.
PREȘEDINTE
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
09.05.2008
Președinte:CiubotariuJudecători:Ciubotariu