Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 6/2009. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR. 6

Ședința publică de la 15 ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu

Grefier: - -

Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind judecarea cauzei penale directe, având ca obiect " plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată - art.278 ind.1 Cod procedură penală" promovată de petentul împotriva rezoluției din 05.09.2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr.269/P/2008 și împotriva rezoluției din data de 20.10.2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI în dosarul nr.975/II/2/2008.

Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă petentul în stare de deținere, lipsă fiind intimații, și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Petentul arată că dorește ca persoanele față de care a formulat plângere să se prezinte în instanță, că el "este ținut pentru articolul 266". Interpelat fiind, arată că nu mai are de formulat cereri prealabile.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în dezbateri.

Petentul, având cuvântul, arată că dorește să vină în instanță persoanele cercetate, pentru că sunt 4 ani de când este în Penitenciar și este "dat pe mâna celor de la pază". După data de 12 decembrie, când a venit de la operație, nu i s-a dat tratament, și de ieri a declarat "refuz de hrană". Sunt 4 ani de când scrie la toate autoritățile, pentru că deține acte medicale, inclusiv de la, cu privire la starea sa de sănătate. La ancheta efectuată în anul 2000 fost bătut, însă nu a fost ascultat, "nimeni nu a ținut cont de ce spunea el", și nu s-a avut în vedere nici faptul că în Codul penal se arată că nici măcar nu putea fi primit în penitenciar. Au fost puși martori mincinoși, care au relatat directorului penitenciarului ceea ce s-a vrut, nu adevărul. El prezintă o dublă fractură însă nu i se asigură dreptul de a beneficia de tratament corespunzător, nu este dus la control medical, nu i s-au făcut raze, iar atunci când este condus la spital se vorbește la telefon cu cei de la spital pentru a nu i se da tratament pentru însănătoșire. Toți ceilalți deținuți sunt tratați corespunzător, numai el nu. "El, parcă vorbește la pereți", iar când a declarat "refuz de hrană" nici măcar nu i s-a luat glicemia. Arată că are și un fiu de 14 ani. Precizează că s-a adresat și Înaltei Curți de Casație și Justiție și celor de la Direcția Generală Anticorupție pentru că numai lui "i se aplică ce le tună lor prin cap". Pe data de 24 august doctorul i-a comunicat că îl operează și că, celor de la spital li s-a spus că el ar fi tăiat capul unei femei, de aceea este arestat. El i-a spus doctorului că nu este adevărat ceea ce i s-a spus și i-a arătat mandatul de executare a pedepsei închisorii, unde se menționează că este vorba de 3 găini, nu că ar fi tăiat capul unei femei. La toate spitalele din I "are parte de teroare și i se spune că singura soluție este să i se amputeze piciorul". La a fost operat pe 20.11.2008 și are mai mult de o lună de când a fost operat, însă la nu este tratat corespunzător, nu este pansat, nu i se administrează calmante. Solicită ca aceste persoane să vină în instanță, pentru că instanța știe că mărturia mincinoasă este pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar eaf ost chinuit, a fost amenințat, iar de când s-a întors de la operație cei de la enitenciarul Iașii -au făcut deja 8 rapoarte. Nu va ceda la greva foamei până când, și nu vor veni să răspundă, pentru că acum i se spune că ei s-ar bucura dacă i se va amputa piciorul.

Reprezentantul Ministerului Public, arată că prin rezoluția atacată de petent conform art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penală față de numiții, și, pentru infracțiunile prev. de art. 266 și 267 Cod penal. Plângerea penală a petentului adresată Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI vizează neacordarea de asistență medicală de către persoanele reclamate. La celelalte aspecte invocate astăzi oral de către petent nu va răspunde, pentru că exced cadrului procesual. Parchetul, prin rezoluția contestată, a avut în vedere actele premergătoare, documentația medicală a petentului înaintată de Penitenciarul Iași, din care rezultă că acesta a fost internat de mai multe ori la mai multe spitale pentru analize și examene medicale. Din această documentație rezultă că petentul a fost examinat special, ocazie cu care i s-a prescris și medicația corespunzătoare. Raportat la actele existente la dosar, rezoluția contestată este legală și temeinică, de altfel ea a fost verificată și de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI. Solicită respingerea plângerii formulate de petent și menținerea rezoluției contestate de acesta.

Declarând dezbaterile închise curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

Curtea,

Asupra plângerii penale de față;

Petentul a formulat plângere, în temeiul art. 278 ind. 1 Cod procedură penală, împotriva rezoluției de neîncepere urmăririi penale din 5 septembrie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, dată în dosar nr. 269/P/2008, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În penitenciar, deși este bolnav, nu i se acordă îngrijirile medicale de care are nevoie și i se refuză dreptul la tratamentul medical corespunzător. La spitalele din oraș i se spune că singura soluție este amputarea piciorului. La a fost operat la 20 noiembrie 2008 și după o lună de la operație continuă să nu fie tratat corespunzător, nu este pansat, nu i se administrează calmante.

Plângerea este nefondată.

Prin rezoluția atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe făptuitorii, și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 266 și art. 267 Cod penal.

Pentru a pronunța rezoluția, procurorul reținut:

"Persoana vătămată execută o pedeapsă de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță

La data de 14.07.2008 s-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI cu o plângere în care arată că nu i se asigură medicamentele și tratamentele prescrise de către medicii de specialitate, că vinovați de această situație sunt cadrele medicale de la Cabinetul medical al penitenciarului susnumit, și anume, făptuitorii, și.

În declarația dată la procuror, a susținut că în luna februarie 2008 fost internat la Spitalul Penitenciar B, unde a fost supus unor examene medicale și consultații, în urma cărora medicii specialiști i-au prescris anumite tratamente. De asemenea, a declarat că a beneficiat de consultații în mai multe rânduri, în diverse spitale din municipiul I, însă s-a plâns că starea sănătății sale se înrăutățește, că avansează infecția de la piciorul drept, pe motiv că nu i se asigură medicamentele prescrise în doze corespunzătoare, fără să precizeze în ce constă diferența dintre tratamentul prescris și cel aplicat.

S-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de arestare nelegală și cercetare abuzivă, prev. de art. 266 al. 1 și art. 267 Cod penal, respectiv supunerea la rele tratamente, însă nu s-a confirmat existența lor.

S-a stabilit că figurează în evidența cabinetului medical din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță I, cu diagnosticele: "osteomielită gambă dreaptă, plurifistulizată; corp străin radioopaci multipli în părțile moi ale hemitoracelui drept inferior introduși voluntar; tulburare de personalitate, de tip antisocial; sindrom de stomac operat". Din examinarea xerocopiilor documentelor medicale existente la dosarul deținutului rezultă că el a beneficiat de multiple consultații, examene medicale, atât în sistem ambulatoriu, cât și internat, însă în unele situații a refuzat recomandările medicilor de specialitate.

Cu privire la nemulțumirile sale, deținutul s-a adresat și Administrației Naționale a Penitenciarelor, instituție care a verificat din punct de vedere medical situația sa și a constatat că într-o perioadă de trei luni (primăvara-vara anului 2008) a fost examinat astfel: de 57 de ori în luna mai, de 67 ori în luna iunie și de 14 ori în primele 6 zile ale lunii iulie.

De asemenea, din adresa nr. 9454/DM/24.07.2008 emisă de către ANP, rezultă că la data de 1.07.2008 deținutul a refuzat aplicarea tratamentului injectabil și propunerea de internare într-o clinică de specialitate, în vederea intervenției chirurgicale de necesitate.

Așadar, persoana vătămată nu a fost supusă la executarea pedepsei în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale și nici nu a fost supusă la rele tratamente în timpul detenției, situație în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 266 Cod penal, respectiv art. 267 Cod penal.

De menționat că a formulat anterior plângeri împotriva cadrelor medicale de la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I, plângeri ce au constituit obiectul dosarului nr. 73/P/2007 și 179/P/2008, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Față de considerentele prezentate mai sus, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, întrucât faptele reclamate de către nu există".

Prin rezoluția din 20 octombrie 2008 dată în dosarul 975/II/2.2008, de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, a fost respinsă ce neîntemeiată, plângerea formulată de numitul împotriva soluției dispusă în dosarul penal nr. 269/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI.

Prin această rezoluție s-au reținut următoarele:

"Numiții, și au fost cercetați de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI în urma plângerii penale formulate de numitul care a susținut că persoanele reclamate, în calitate de medici în cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță I nu-i asigura tratamentul și medicația necesară afecțiunilor medicale de care suferă.

Soluția a fost dispusă în urma cercetărilor care au demonstrat că numitul, deținut în unitatea penitenciară a beneficiat de consultație și examene medicale pentru ameliorarea afecțiunilor medicale de care suferă "osteomielită gambă dreapta, corp străin.introdus voluntar, tulburare de personalitate de tip antisocial" însă a refuzat uneori recomandările medicilor de specialitate.

Împotriva soluției a formulat plângere, în termen legal, numitul care a susținut că rezoluția contestată este nelegală întrucât, medicii reclamați nu-i asigură medicația necesară tratării afecțiunilor medicale, îl dau afară din birou și refuză să-1 examineze ori să-1 trateze corespunzător bolilor de care suferă.

Analizând actele și lucrările dosarului penal nr. 269/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI constat că rezoluția prin care s-a dispus a nu se începe urmărirea penală față de numiții, și este legală și temeinică și nu se impune a fi infirmată.

Din analiza documentelor înaintate de Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță I rezultă că numitul a fost internat în mai multe unități sanitare ocazie cu care i-au fost efectuate analize și examene medicale și i s-a prescris medicamente în raport de afecțiunile de care suferă.

Totodată, din adresa nr. 9454/24.07.2008 a Administrației Naționale a Penitenciarelor rezultă că în cursul anului 2008, numitul a fost prezentat la 22 examene medicale de specialitate ortopedice iar la cabinetul medical al unității penitenciare a fost examinat pentru aplicarea tratamentului recomandat de medicii specialiști de 57 de ori în luna mai, de 67 de ori în luna iunie și de 14 ori în primele șase zile ale lunii iulie 3008.

Nu în ultimul rând, numitul nu a propus nici o probă în vederea confirmării plângerii formulate și pentru a dovedi netemeinicia datelor comunicate de Administrația Națională a Penitenciarelor".

Față de susținerile și criticile formulate de petent, Curtea reține că soluția pronunțată în cauză de neîncepere a urmăririi penale împotriva numiților, și este legală și temeinică.

Din actele dosarului rezultă că petentul a fost supus unor nenumărate controale medicale, că boala sa este monitorizată medical, că a fost transferat în Penitenciarul Spital B și operat pentru afecțiunile de care suferă, i s-au recomandat tratamente medicale la fiecare examinare.

Petentul a fost internat în mai multe unități sanitare, ocazie cu care i s-au efectuat investigații medicale și prescris tratamente.

Prin plângere, însuși petentul afirmă prezentarea sa la diverse controale medicale în spitale însă invocă lipsa tratamentului medical corespunzător.

Criticile formulate în plângere nu sunt fondate iar soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimați, pe temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 266 și art. 267 Cod penal menținând considerentele rezoluției atacate ca fiind fundamentate.

Așa fiind conform art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală va respinge plângerea petentului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 5 septembrie 2008, dată în dosarul nr. 269/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI menținută prin rezoluția nr. 975/II/2 din 20 octombrie 2008 procurorului general.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul dispozițiilor art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. "a" Cod procedură penală respinge plângerea formulată de petentul, fiul lui și, născut la data de 16.08.1965, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 05.09.2008 dată în dosarul nr. 269/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, menținută prin rezoluția nr. 975/II/2/2008 din 20.10.2008, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, pe care o menține.

Obligă petentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

06.02.2009

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 06.02.2009

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat un exemplar de pe copia sentinței penale nr. 6 din 15.01.2009 privind pe petentul, fiul lui și, născut la data de 16.08.1965, pentru a fi înmânat acestuia.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Operator de date cu caracter personal înregistrat la Avocatul Poporului sub nr. 3067

DOSAR NR-

Emisă la data de 15.01.2009

CĂTRE

PENITENCIARUL IAȘI

Vă înaintăm alăturat două exemplare de pe copia dispozitivului sentinței penale nr. 6 din 15.01.2009 privind pe petentul, fiul lui și, născut la data de 16.08.1965, un exemplar pentru a fi înmânat acestuia și un exemplar pentru a fi înregistrat în evidențele dumneavoastră.

PREȘEDINTE, GREFIER,

- - - -

Președinte:Tatiana Juverdeanu
Judecători:Tatiana Juverdeanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 6/2009. Curtea de Apel Iasi