Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 62/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
SENTINȚA PENALĂ NR. 62/P/2009
Ședința publică din 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
Grefier: - -
S-a luat în examinare - în primă instanță - plângerea penală formulată de petenta, domiciliată în, nr. 4. jud. S, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, potrivit dispozițiilor art. 278/1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petenta, asistată de avocat, lipsind intimatul.
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul petentei arată că executorul judecătoresc ar trebui audiat de instanță.
Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra plângerii.
Instanța precizează că ne aflăm în prezența unei proceduri speciale.
Apărătorul petentei arată că organul de urmărire penală nu a audiat toți martorii dar nu mai insistă în audierea lor. Solicită admiterea plângerii în temeiul art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. b Cod procedură penală, desființarea rezoluției procurorului din 12.08.2008 și trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării urmăririi penale pentru a se putea stabili adevărul. Organele de urmărire penală au dat doar o aparență a efectuării urmăririi penale. Petenta susține că acel executor judecătoresc nu a acționat în condițiile legii și nu avea dreptul să procedeze în acel fel. Executorul judecătoresc nu a avut o hotărâre judecătorească în baza căreia să acționeze, în ciuda faptului că petenta i-a atras atenția că nu are un titlu care să reprezinte temei în acest sens. La fila 3 din dosar se află hotărârea judecătorească în baza căreia s-a suspendat executarea. Arată că o fetița a suferit leziuni în urma intervenției executorului judecătoresc care știa în mod categoric că nu are ce să pună în executare. Mai arată că la acest dosar s-a conexat un alt dosar privind aceleași părți și rezoluția s-a întocmit superficial.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii a plângerii, potrivit art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, cu consecința menținerii în totalitate a rezoluțiilor emise de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA. Rezoluțiile sunt amplu motivate, s-au efectuat toate actele premergătoare, fază în care nu este obligatorie audierea vreunei părți. Actele confirmă că executorul judecătoresc erau deschise 16 dosare execuționale împotriva petentei. Pentru a se efectua evaluarea imobiliară s-a mers la fața locului iar petenta, fără nici un drept s-a opus abuziv. Arată că lipsește latura subiectivă iar soluția dată este cea legală și temeinică.
Apărătorul petentei arată că dacă executorul judecătoresc este învestit cu o anumită autoritate, organul de urmărire penală nu trebuie să facă distincție între persoane. Apreciază că executorul judecătoresc s-a purtat abuziv și dacă actele premergătoare s-ar fi făcut în totalitate, se putea discuta asupra temeiniciei rezoluției.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin plângerea înregistrată la instanță la data de 9.02.2009, petenta a atacat rezoluția dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA la data de 18.12.2008, menținută prin ordonanța din 21.01.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
În motivarea plângerii se arată de petentă că în data de 12.08.2008 s-a prezentat la domiciliul său executorul judecătoresc, fiind însoțit de către doi agenți de poliție și de către mai mulți mascați. Odată ajunși la poartă, petenta a cerut ca să prezinte o hârtie eliberată de instanța de judecată prin care să-i dea voie să intre în locuință și pe proprietatea sa, lucru pe care aceasta l-a refuzat iar petenta nu a fost de acord să intre în locuință și pe proprietate. Executorul judecătoresc a dat dispoziție mascaților să spargă ușa, lucru care s-a întâmplat iar ea cu fiica și cu mama sa s-au speriat foarte tare și nu a fost suficient că ușa s-a spart și că mascații au intrat înăuntru, au folosit și un spray cu gaze lacrimogene, atât pe ea cât și pe fiica sa în vârstă de 11 ani. A ținut să amintească că fiica sa în prezent este sub tratament psihiatric.
Din actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele:
s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești -O cu plângere penală împotriva executorului judecătoresc și a jandarmilor care l-au însoțit în data de 12.08.2008 în comuna, la imobilul de la nr. 302/A, proprietatea petentei.
În cauză s-au efectuat acte premergătoare, fiind audiate persoanele propuse de petentă ( - tatăl petentei, - mama petentei, precum și persoanele care au fost solicitate să-i acorde executorului judecătoresc concursul la îndeplinirea efectivă a executării silite - art. 373/2 alin. 1 Cod procedură civilă. Executorul judecătoresc a solicitat Inspectoratului de Jandarmi al județului S M și Poliției, prezența la actul de executare din data de 12.08.2008, îndeplinit la imobilul proprietatea familiei G și, situat la nr. 302/A - doi lucrători al Postului de Poliție și 8 jandarmi sub comanda lui din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi).
La Biroul Executorului Judecătoresc din cele 16 dosare de executare silită înregistrate în anul 2006, 2007 și 2008, rezultă că s-au înregistrat cererile mai multor creditori de execuție silită împotriva debitorului G - soțul lui, iar la data de 12.08.2008 era necesar ca expertul evaluator să efectueze măsurători cu referire la construcțiile și terenul proprietatea debitorului situat în comuna nr. 302/
În momentul descinderii executorului judecătoresc însoțit la cererea sa de expertul evaluator, 8 jandarmi și 2 lucrători din cadrul Postului de Poliție, debitorul nu s-a prezentat. La poarta imobilului, executorul s-a întâlnit cu părinții lui, în persoana lui și.
Părinții lui i-au cerut executorului judecătoresc înscrisuri emanând de la autoritățile statului pe baza cărora să i se permită pătrunderea în imobilul proprietatea fiicei sale. La solicitarea executorului judecătoresc, jandarmii nu i-au permis lui să pătrundă în curtea imobilului, numai a intrat în curte și apoi în casă, rămânând tot timpul alături de fiica sa, și de nepoata de 11 ani.
Din depozițiile persoanelor audiate rezultă caracterul legal al acțiunilor întreprinse de executorul judecătoresc, direct sau prin persoane interpuse care au acționat în interesul executării silite din împuternicirea sa (cei 8 jandarmi).
Potrivit Legii nr. 550/29.11.2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române - art. 27 alin. 2 "personalul militar al jandarmeriei române, are drepturi și obligații - să acorde sprijin persoanelor cu funcții ce implică exercițiul autorității publice dacă acestea întâmpină rezistență fizică în executarea sarcinilor de serviciu".
În data de 12.08.2008, cei 8 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi ai județului S M au executat această atribuție din lege, aducându-și concursul la îndeplinirea atribuțiilor în materie de executare silită de către executorul judecătoresc, acționând din împuternicirea acestuia, potrivit art. 373/2 alin. 1 Cod procedură civilă și art. 384/1 alin. 1 "în vederea executării unei hotărâri judecătorești, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința unei persoane, precum și în orice alte locuri cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz, cu forța publică".
În cazul în speță, executorul judecătoresc a întâmpinat opoziție din partea lui și care s-au aflat în fața porții de intrare în curtea imobilului, motiv pentru care s-a pătruns în forță în curtea imobilului, iar ulterior, cum și mama acesteia au amenințat cu producerea unei explozii prin eliberarea gazului dintr-o butelie, și cum au folosit-o ca scut uman pe fiica lui în vârstă de 11 ani, care a fost menținută lângă mama sa pe parcursul proferării amenințării cu explozia, s-a pătruns în forță în interiorul imobilului (prin efracția sistemului de închidere fără a se produce alte distrugeri la ușa de intrare în imobil) și în primul moment, unul dintre jandarmi, în persoana lui, a folosit spray cu gaz iritant lacrimogen, pentru a anihila acțiunea persoanelor din interior. Martora propusă de, confirmă susținerea celor 7 jandarmi audiați, potrivit căreia, a auzit amenințarea cu explozie proferată de.
Intervenția în forță a persoanelor care l-au însoțit pe executorul judecătoresc în data de 12.08.2008, a fost filmată, iar din înregistrarea audio-video transmisă la dosarul cauzei, rezultă proferarea de amenințări și insulte din partea lui și către executorul judecătoresc și jandarmi, fără a se constata din înregistrarea audio-video realizată de jandarmerie, efectele produse prin folosirea spray-ului cu gaz iritant lacrimogen (din bietul de trimitere la oftamologie eliberat de medicul de familie al petentei și - fiica acesteia de 11 ani și apoi din adeverința medicală eliberată de medicul specialist, rezultă că cele două persoane au suportat efectele utilizării față de ele a spray-ului lacrimogen).
și mama sa au creat o situație de pericol pentru persoanele prezente în imobil, intervenția în forță a jandarmilor (în interesul și din împuternicirea executorului judecătoresc), precum și utilizarea unui spray cu gaz iritant lacrimogen, se justifică și nu constituie o infracțiune de serviciu pentru care să se atragă răspunderea penală a autorilor.
Soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal față de executorul judecătoresc, este legală și temeinică.
Motivele din plângere nu au temei legal și nu vor fi luate în considerare, neputându-se dispune începerea urmăririi în cauză față de făptuitor.
Rezultă că actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, efectuându-se acte premergătoare în cauză, fiind audiate toate persoanele propuse de petenta.
Din declarațiile persoanei audiate rezultă caracterul legal al acțiunilor întreprinse de executorul judecătoresc direct sau prin persoane interpuse care au acționat în interesul executării silite din împuternicirea sa. Totodată, și mama acesteia, au creat o situație de pericol pentru persoanele prezente în imobil în momentul executării silite, intervenția în forță a jandarmilor precum și utilizarea unui spray cu gaz iritant lacrimogen se justifică și nu constituie infracțiune de serviciu care să atragă răspunderea penală a autorului.
Întrucât rezoluțiile atacate se circumscriu sferei de legalitate și temeinicie, urmează a fi păstrate în totul, cu respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentei care nu are suport legal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE:
În baza art. 278/1 alin.8 lit. "a" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondată plângerea formulată de petenta, domiciliată în, nr. 4. jud. S împotriva rezoluției din 18 decembrie 2008, emisă în dosarul nr. 312/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, menținută prin ordonanța din 21 ianuarie 2009, dată în dosarul nr. 3/II.2/2009 de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, obligă petenta să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu intimatul lipsă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20 mai 2009.
Președinte, Grefier,
Red.: - 03.06.2009
Tehnored. - 2 ex. - 03.06.2009
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela