Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 649/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 649/2009
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Monica Farcaș
JUDECĂTOR 2: Oana Maria Călian
JUDECĂTOR 3: Ștefan
Grefier
- Serviciul Teritorial Alba Iulia reprezentat prin
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petenta - SRL pentru 95 - împotriva sentinței penale nr. 138/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 13 octombrie 2009, prin care s-a dispus amânarea pronunțării inițial la termenul din 27 octombrie 2009 după care la acest termen, ambele încheieri făcând parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 138/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul penal nr- s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta - SRL B pentru - 95 - împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - la data de 25.07.2005 în dosarul nr. 80/D/P/2005 și a fost obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
În motivare instanța a reținut că prin rezoluția procurorului din data de 25.07.2005, dată în dosarul nr. nr. 80/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT - Structura centrală, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților, și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 13 din Legea 87/1994, art. 215 al. 1-3,5.Cod Penal, art. 290.Cod Penal, art. 266 din Legea 31/1990, art. 289.Cod Penal, art. 291.Cod Penal, art. 292, art. 246 rap. la art. 248/1 Cod Penal, art. 249.Cod Penal, art. 244, art. 178 din Legea 141/1997 și neînceperea urmăririi penale față de, și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215/1 Cod Penal, art. 215 al.3 Cod Penal, art. 246.
Cod PenalÎmpotriva acestei rezoluții, petenta - 95 a formulat plângere conform dispozițiilor art. 278 Cod proc. penală.
Prin ordonanța din 28 februarie 2007, pronunțată în dosarul nr. 131/2007, procurorul șef al DIICOT Structura centrală, a respins ca neîntemeiată plângerea petentei.
În continuare, aceasta s-a adresat cu plângere instanței de judecată, conform dispozițiilor art. 278/1 Cod proc. penală.
Petenta a solicitat reținerea cauzei spre judecare atât cu privire la învinuiți cât și cu privire la făptuitori.
Față de făptuitori, soluția care s-a dispus a fost de neîncepere a urmăririi penale.
Or, potrivit deciziei nr. 48/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție urmare a admiterii recursului în interesul legii în cazul plângerii formulate împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, instanța învestită nu poate pronunța soluția prevăzută de art. 278/1 al. 8 lit. c Cod proc. penală respectiv de reținere a cauzei spre judecare, astfel că sub acest aspect cererea petentei de reținere a cauzei spre judecare cu privire la făptuitori este inadmisibilă.
Verificând dosarul de urmărire penală, se constată că la soluționarea cauzei au fost avute în vedere denunțurile penale formulate împotriva învinuiților de - 95 - (24.12.2002), - - și - Cash - ( la aceeași dată), AGA - - ( la data de 13.12.2002), ( la data de 29.07.2002, sesizările din oficiu ale organelor de cercetare penală, controlul efectuat la data de 24.05.2002 de comisari din cadrul Gărzii Financiare la sediul - Com SRL, având ca obiect verificarea relațiilor economice dintre această societate și Compania Națională a P, controlul efectuat la data de 16.09.2003 de comisari din cadrul Gărzii Financiare la sediul - Com SRL având ca obiect verificarea unui nr. de 16 facturi fiscale din perioada dec. 1996-august 2001 și a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între această societate și învinuitul, controlul efectuat la data de 27.02.2004 de Direcția ăa F inanțelor Publice H la sediul - Com SRL având ca obiect modul de stabilire, evidențiere și virare a obligațiilor față de bugetul de stat, raportul de constatare tehnico-științifică de grafie a scrisului nr. 31223/2003 (39 și urm. III ), raportul de constatare tehnico-științifică de grafie a scrisului nr. 31291/2003 (55 și urm. III ), raportul de constatare tehnico-științifică de grafie a scrisului nr. 31358/2003 (65 și urm. III ), raportul de constatare tehnico-științifică de grafie a scrisului nr. 42335/2002 (148 și urm. III ), expertiza financiar contabilă dispusă în cauză, declarațiile martorilor, sent. Civ. Nr. 641/C/2002 a Tribunalului Argeș prin care s-a dispus rezoluțiunea contractului de cesiune din anul 1999, prin care - 95 devenit acționar majoritar a - -, sentința civ. nr. 197/CA/2004 a Tribunalului Hunedoara prin care s-a respins acțiunea petentei privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1851/2005, raportul de evaluare a imobilului care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, contractul de vânzare cumpărare a imobilului situat în P, str. - nr. 3 autentificat sub nr. 3126/07.06.2004 ( 9-10 vol. 13 ), contractul nr. 173/1999 încheiat între - COM SRL și - -.
Pe baza acestor lucrări, au fost analizate calitatea de document justificativ a unor chitanțe și facturi emise de mai multe societăți și înregistrate în evidența contabilă a - Com SRL, constatând că acestea nu corespund prevederilor legale stabilite în materie și, prin urmare, nu pot fi considerate documente justificative care să stea la baza înregistrării în evidența contabilă.
Pe baza expertizei financiar contabile dispuse în cauză s-a stabilit calitatea de document justificativ a facturilor fiscale emise de 11 societăți comerciale cu care - Com SRL a intrat în relații comerciale, că acestea au fost înregistrate în contabilitatea societății, că taxa pe valoarea adăugată înscrisă pe aceste facturi este deductibilă iar societatea nu datorează TVA suplimentar prin înregistrarea acestora în contabilitate.
S-a mai stabilit, de asemenea că derularea contractului de prestări servicii cu Compania Națională a P nu a fost de natură să aducă prejudicii companiei, că învinuiții, și nu au folosit manopere dolosive cu ocazia încheierii contractului de prestări servicii, fiind analizate elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune.
Au fost avute în vedere sentințele pronunțate de instanțele judecătorești în ceea ce privește derularea relațiilor comerciale dintre părți, cu privire la contractul de cesiune și cel de înstrăinare a imobilului situat în P, str. - nr.3.
Este vorba de decizia nr. 4044/2003 pronunțată în dosarul nr. 1445/2003 al Curții Supreme de Justiție - Secția comercială și sentința civilă nr. 197/CA/2004 a Tribunalului Hunedoara, reținându-se în mod corect că eventualele aprecieri ale prețului și ale justificării economice ale contractului de vânzare-cumpărare nu sunt în măsură să atragă răspunderea penală a învinuiților și.
Prin ordonanța din data de 19.12.2002, dată în dosarul nr. 62259/2002 al IPJ H, s-a dispus instituirea sechestrului asupra imobilului înscris în CF 2147 P nr. top. 348/2a/2a/1, situat în P, str. - nr. 3 ( 29 vol. 13 ). Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3126/2004, s-a constatat existența sechestrului asigurător dispus de organele de cercetare penală, cumpărătorul fiind de acord să preia imobilul cu sarcină cu tot. În aceste condiții, în mod corect procurorul a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de sustragere de sub sechestru a imobilului în cauză în condițiile în care părțile contractante nu au intenționat acest lucru iar măsura asiguratorie dispusă, pe de o parte nu scoate bunul din circuitul civil, iar pe de altă parte însoțește imobilului indiferent în proprietatea cui s-ar afla putând fi adusă la îndeplinire oricând.
Cu privire la legalitatea încheierii și derulării contractului de internet între - Com SRL și - - s-a reținut că la data de 29 decembrie 1999 fost încheiat între cele două părți, reprezentate de învinuitul, respectiv numiții și, contractul nr. 173/1999, având ca obiect conectarea tip - Internet - coaxial cablu sau la Internet. Valoarea contractului a fost stabilită la 2400 USD/lună, valoare negociată și acceptată de ambele părți.(vol.VIII -filele 83,149).
Din cercetări a rezultat că la sediul - - a existat un astfel de serviciu furnizat de - Com SRL prețul practicat nefiind de natură să atragă răspunderea penală.
În ceea ce privește acuzația adusă învinuitului, în sensul că la data de 27 mai 2002 făcut declarații false la ORC H în ceea ce privește sediul (vândut anterior învinuitului ) din adresa nr. 3693 din 13 martie 2003 ORC Har ezultat că în referire la cererea de preschimbare a certificatului de înmatriculare înregistrată cu nr. 8827 din 27 mai 2002, precizăm că nu s-a înregistrat nici o mențiune cu această ocazie ( vol.VI fila 188).
În cauză au fost administrate probele care se impuneau de altfel chiar petenta a solicitat reținerea cauzei spre judecare considerând că probele existente la dosar sunt suficiente.
Nu s-au constatat aspecte care să ducă la concluzia că urmărirea penală nu s-a desfășurat potrivit principiilor legalității, oficialității și aflării adevărului, or că organul de urmărire penală nu a avut un rol activ n desfășurarea urmăririi penale.
Împotriva hotărârii a declarat recurs petenta - SRL, care a solicitat casarea sentinței penale nr. 138/2009, admiterea plângerii, desființarea rezoluției și a ordonanței atacate, reținerea cauzei spre judecare pentru faptele pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorilor și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru faptele pentru care s- dispus neînceperea urmăririi penale.
În motivele de recurs s-a invocat nemotivarea hotărârii de către instanța de fond, deoarece s-a omis examinarea probelor administrate în faza de urmărire penală, aflându-ne în prezența unei omisiuni esențiale.
Ca urmare a greșitei sau sumarei examinări a probelor de la dosar, instanța s-a aflat într-o gravă eroare de fapt, întrucât din probele administrate reiese că faptele pentru care s-au formulat plângeri (sau au existat sesizări din oficiu) există, au fost comise cu vinovăție de învinuiți și sunt prevăzute și pedepsite de legea penală.
Recurenta arată în motivele de recurs faptul că, la data de 14.08.1996, între P și - Com. SRL se încheie contractul - conform căruia prestatorul - Com. SRL preia în service toate centralele telefonice aflate în dotarea Regia Autonomă a
Având în vedere acest contract, învinuitul concepe și pune în practică o inginerie economico-financiară în scopul de a obține pentru sine, atât ca persoană fizică, cât și asociat și administrator unic al - Com SRL venituri bănești de natură ilicită, de la Compania Națională a P și de la bugetul de stat.
Recurenta susține că intervenția în efectuarea reparațiilor urmare a unor defecțiuni constatate de personalul propriu al prestatorului, achiziționarea de către societate a pieselor de schimb de la persoana fizică, care la rândul său achiziționa prin acte fictive componente la prețuri supraevaluate, nemenționarea în procesele-verbale de intervenție a prețului componentelor înlocuite, raritatea și lipsa de pe piață a acestor categorii de bunuri, au fost elemente pe care s-a bazat învinuitul la inducerea în eroare a reprezentanților companiei cu privire la valoarea reală a bunurilor și determinarea acestora la acceptarea plății componentelor electronice la valoarea stabilită arbitrar de către învinuit și nu la valoarea de piață, care dacă ar fi fost cunoscută ar fi dus la refuzul efectuării plății.
Raportat la cele de mai sus, rezultă că prejudiciul cauzat Compania Națională a P ca urmare a inducerii în eroare a reprezentanților societății se cifrează la suma de 11.285.688.038 lei.
Prin activitatea sa învinuitul a cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de 17.722.694.215 lei din care 15.295.173.437 lei în dauna bugetului de stat, reprezentând TVA dedus nelegal.
Se arată că învinuiții și se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 266 pct. 2 din 31/90 raportat la art. 246, art. 248/1 Cod penal și de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din 87/1994, având în vedere că, la vânzarea sediului au practicat un preț mai mic decât cel real, sustrăgându-se astfel de la plata unui impozit pe profit în sumă de 828.480.924 lei și de la plata TVA în sumă de 1.622.907.564 lei. Urmare a acestei tranzacții, - - a fost prejudiciată cu suma de 1.580.000 lei RON și implicit acționarul - 95 a fost prejudiciată cu suma de 474.000 lei RON.
Același învinuit, împreună cu numita se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 266 al. 2 din 31/90, constând în aceea că între - Com SRL și - -, numitul a transferat din conturile - - suma totală de 4,4 miliarde lei cu titlu de plăți servicii internet, deși aceste servicii nu au fost prestate în realitate iar prețul era supraevaluat.
Se susține, de asemenea, că învinuiții și se fac vinovați și de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal, constând în aceea că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1851/2002 având ca obiect vânzarea frauduloasă a imobilului sediu al - -, s-a declarat în fața notarului un preț mai mic decât cel real, punând la dispoziția notarului o Hotărâre AGA falsă care nu exprimă voința tuturor acționarilor.
Aceeași învinuiți s-ar face vinovați în opinia recurentei de comiterea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal, constând în faptul că pentru data de 10.05.2002 în calitate de administrator a dispus convocarea unei adunări generale ordinare a acționarilor - -, adunarea urmând să hotărască vânzarea imobilului sediul al - - de către persoana sa, convocarea făcându-se într-o altă structură a acționariatului decât cea existentă și înscrisă la Registrul Comerțului
De asemenea, prin falsificarea Hotărârii AGA nr. 3/2002 la notar s-a comis infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal.
În motivele de recurs se arată că fapta comisă de învinuitul constând în inducerea și menținerea în eroare a acționarului - 95 - de învinuit cu ocazia încheierii contractului de cesiune acțiuni din 25.08.1999, constituie infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal.
Inducerea în eroare a constat în aceea că învinuitul nu a adus la cunoștința cesionarilor că nu avea dreptul să înstrăineze acțiunile, situație în care cesionarii n-ar mai fi cumpărat.
Prejudiciul cauzat constând în prețul acțiunilor plătite către - Com SRL.
Recurenta susține că numiții în complicitate cu au săvârșit și infracțiunea de sustragere de sub sechestru prev. de art. 244 Cod penal, prin înstrăinarea imobilului fost sediu al - -, cu toate că știau că asupra acestuia era instituit un sechestru asigurator de
În cuprinsul motivelor de recurs se face referire și la numitul care ar fi săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. c din 87/1994, constând în aceea că în perioada 3.07.2001 - 13.08.2001, în calitate de administrator al - Com SRL, prin înregistrarea în contabilitate a trei facturi de aprovizionare marfă, documente despre care cunoștea că nu exprimă realitatea, s-a sustras de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat cu suma de 3.195.830.929 lei reprezentând TVA dedusă nelegal.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate și sub toate aspectele în conformitate cu dispozițiile art. 385/6 alin.3 Cod pr. penală, instanța contată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs se referă la faptul că hotărârea Tribunalului Hunedoara nu este motivată, deoarece nu cuprinde examinarea probelor de la dosar.
Analizând sentința atacată constatăm că susținerile recurentei sunt neîntemeiate, considerentele hotărârii făcând trimitere expresă atât la probele pe care se întemeiază cât și la conținutul acestora, chiar dacă nu s-a făcut o examinare foarte minuțioasă a acestora așa cum solicită recurenta.
C de-al doilea motiv de recurs vizând temeinicia soluțiilor pronunțate de procuror, este nefondat, pentru motivele pe care le vom expune în continuare.
După cum rezultă din rezoluția din 25.07.2005 dată în dosarul nr. 80/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - și menținută prin ordonanța nr. 131/2007 din 28.02.2007, acestea vizează mai multe fapte și mai mulți făptuitori sau învinuiți, intimați în prezenta cauză.
Cu toate că, orice persoană are dreptul să sesizeze prin plângere sau denunț organele de urmărire penală, aceasta nu îi dă și calificarea juridică de a promova ulterior plângere în fața instanței, întemeiată pe dispozițiile art. 278/1 Cod pr. penală.
Dispozițiile art. 278/1 alin. 1 Cod pr. penală conferă calitate procesuală la formularea plângerii numai persoanei vătămate și oricărei alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
Analizând din această perspectivă rezoluția atacată constatăm că recurenta - SRL B nu justifică o calitate procesuală față de majoritatea soluțiilor criticate prin plângere și recursul promovat.
Ne referim la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal, de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal, evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din nr. 87/1994 republicată, imputate intimaților și, de sustragere de sub sechestru prev. de art. 244 Cod penal ce li se impută intimaților și, infracțiunea de fals în declarații prev. de art. 292 Cod penal și de fals intelectual și uz de fals de care sunt învinuiți și.
Cu privire la aceste fapte, raportat la data la care se reține că s-ar fi comis (anii 2000-2001 infracțiunea de fals și 2004 infracțiunea de sustragere de sub sechestru) și la dispozițiile art. 122 și art. 124 Cod penal se constată și împrejurarea că s-a împlinit termenul legal al prescripției speciale a răspunderii penale, astfel încât acțiunea penală nu mai poate fi exercitată.
Recurenta nu justifică o calitate procesuală nici cu privire la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 2 și 3 Cod penal, referitoare la contractul încheiat între - SRL și Regia Autonomă a (ulterior Compania Națională a P) și prin care aceasta din urmă ar fi fost prejudiciată.
Așa cum arată chiar recurenta, persoana vătămată este P, care însă nu a formulat plângere care să învestească instanța cu examinarea pe fond a soluției procurorului dispusă cu privire la această faptă.
În aceste condiții recurenta nu se poate substitui dreptului persoanei vătămate de a decide dacă formulează sau nu plângere în vederea obținerii unui control judecătoresc asupra actelor de urmărire penală, situație în care nu putem decât constata că față de dispozițiile legale în vigoare, recurenta nu are abilitarea de a obține examinarea soluției procurorului cu privire la aceste fapte.
Recurenta contestă soluția dispusă cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din 31/1990 (în prezent art. 272 pct. 2 din 31/1990) care ar fi fost comisă de și.
Raportat la data la care se susține că ar fi fost comisă (13.05.2002) și la termenele de prescripție reglementate de art. 122 și art. 124 Cod penal, constatăm că și cu privire la aceste fapte a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel încât acțiunea penală nu mai poate fi exercitată.
Nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal sau ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248/1 Cod penal.
Recurenta susține că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1851/13.05.2002 având ca obiect imobilul proprietatea P, mai exact prin valoarea extrem de redusă la care a fost înstrăinat și din cauza calității speciale pe care o deținea, au fost încălcate prevederile legale arătate mai sus.
Este important să precizăm că - 95 - a solicitat prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 1759/11.03.2003 anularea acestui contract, însă cererea a fost respinsă, instanța reținând și faptul că prețul nu a fost unul neserios care să atragă nulitatea contractului.
De altfel, și celelalte nereguli procedurale invocate de recurentă în argumentarea poziției sale, au făcut obiectul a numeroase cauze civile și comerciale, care însă nu au dat câștig de cauză acesteia.
În aceste împrejurări, față de constatările instanței civile considerăm că nu există valențe cu caracter penal referitoare la încheierea acestui contract.
Nu sunt întrunite condițiile de existență ale infracțiunii prev. de art. 266 pct. 2 fin 31/1990 (în prezent art. 272 pct. 2) nici referitor la încheierea unui contract de prestări servicii internet nr. 173/1999 între - Com SRL și - -
Probele la care face referire recurenta sunt declarații de martori, aceștia declarând că nu au cunoștință de existența acestui contract sau că nu se cunoaște scrisul de pe înregistrarea contractului de internet (cum este cazul martorei -), și facturile emise de - Com SRL, nesemnate de beneficiar.
Acestea nu pot însă sta la baza constatării existenței unei infracțiuni, în condițiile în care contractul a fost negociat și semnat de ambele părți, efectuându-se plăți în baza acestuia.
Recurenta invocă și nelegala soluționare a plângerii formulate în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal, constând în aceea că în calitate de asociat și administrator unic la - Com SRL, a vândut (fără acordul APAPS) la - 05 - și la o altă societate un pachet de 50% din acțiunile pe care le deținea la - -, cesionarii necunoscând că cedentul nu avea acest drept, prejudiciul provocat constând în contravaloarea acțiunilor cumpărate.
Cu toate că se susține existența unei infracțiuni de înșelăciune, recurenta nu arată în ce a constat inducerea în eroare, care au fost manoperele prin care au fost înșelați cesionarii, aceștia limitându-se la a arăta doar faptul că n-au cunoscut faptul că cedentul nu avea dreptul să înstrăineze acțiuni.
Pe de altă parte, nu este deloc lipsită de importanță împrejurarea că acel contract din data de 25.08.1999 a fost rezoluționat în baza deciziei nr. 4044/2003 a Curții Supreme de Justiție, urmare a admiterii recursului în anulare.
contractului a intervenit ca urmare a constatării faptului că - 95 Sa și celălalt cesionar au încălcat obligațiile contractuale asumate benevol de aceștia.
Litigiile dintre părți au exclusiv un caracter civil, respectiv comercial, fiind tranșate definitiv prin hotărâri judecătorești.
Prin sentința civilă nr. 641/12.04.2002 a Tribunalului Argeșs -a dispus doar rezoluțiunea contractului de cesiune din 25 august 1999, fără a se stabili și restituirea prețului plătit pentru acțiuni.
Această împrejurare nu poate fi imputată intimatului cu titlu de prejudiciu, atât timp cât - 95 - a fost parte în proces, având posibilitatea ca pe calea unui acțiuni reconvenționale să solicite restituirea sumei plătite.
Pe cale de consecință, este corectă soluția dispusă de procuror cu privire la această infracțiune de înșelăciune.
Conchizând, este necesar a face și următoarea precizare:
Curtea a examinat pe fond recursul declarat de petenta - SRL cu privire la infracțiunile la care aceasta a justificat calitatea procesuală și cu privire la care nu exista o cauză de împiedicare a exercitării acțiunii penale, pentru a asigura dreptul părților la un proces echitabil, în condițiile în care Tribunalul Hunedoara făcuse deja o analiză a fondului cauzei.
Din perspectiva Curții, - SRL, urmare a pronunțării deciziei nr. 4044/2003 a Curții Supreme de Justiție nu are calitate procesuală pentru a formula plângere în baza art. 278/1 Cod pr. penală.
Indiferent de prejudiciile pe care le-ar fi suferit P la care a fost acționar, prin rezoluțiunea contractului din 25.08.1999, - 95 - a pierdut retroactiv această calitate, și pe cale de consecință și dreptul de a ataca acte prejudiciabile societății.
are ca efect desființarea ex tunc și ex nunc a unui contract, ceea ce înseamnă că, din punct de vedere juridic, - 95 - nu a fost acționar la P, deci nu face parte din persoanele cu calitate procesuală prev. de art. 278/1 Cod pr. penală.
Dreptul care se naște ca urmare a constatării rezoluțiunii este acela al repunerii părților în situația anterioară, drept pe care - 95 - nu a înțeles să îl valorifice în procesul în care a fost parte.
În consecință, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr. penală instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de petenta - SRL, cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta - SRL B împotriva sentinței penale nr. 138/22.04.2009 a Tribunalului Hunedoara.
Obligă recurenta la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. COM
Tehnored.LS/2ex
Jud.fond:
Președinte:Monica FarcașJudecători:Monica Farcaș, Oana Maria Călian, Ștefan
