Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 65/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
SENTINȚA PENALĂ NR.65/P/2008
Ședința publică din 19 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela
Grefier: - -
Pe rol, fiind pronunțarea asupra plângerii penale formulată de către petentul, domiciliat în S M,-, jud. S M, împotriva actelor procurorului, prev. de art. 278/1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că dezbaterea în fond asupra plângerii a avut loc în data de 17 septembrie 2008, zi în care părțile au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea asupra plângerii amânându-se pentru data de 19 septembrie 2008, zi în care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că, prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11.04.2008, petentul, a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului din 21.02.2008 dată în dosarul nr. 248/P/2006, pe care a apreciat-o ca nelegală și netemeinică și a solicitat ca pe baza probelor de la dosar, intimații G, și, judecători la Tribunalul Satu Mare, să fie judecați pentru săvârșirea infracțiunilor de arestare nelegală, cercetare abuzivă și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau eventual să se restituie cauza la parchet.
În motivarea plângerii, se arată că cei trei judecători l-au menținut pe petent în stare de arest preventiv pentru ca să se fabrice probe împotriva sa, întrucât ei au constatat că nu existau probe prin care să poată fi trimis în judecată pentru presupusele infracțiuni de care a fost acuzat. Se mai arată că, petentul a fost achitat prin sentința penală nr. 44/2008, a Tribunalului Alba.
Prin încheierea nr. 1193 din 23 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit competența de soluționare a plângerii în favoarea Curții de APEL ORADEA.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 10 octombrie 2005, petentul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva judecătorilor G, și, de la Tribunalul Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 Cod penal, arestare nelegală și cercetare abuzivă prevăzute de art. 246 Cod penal și represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 Cod penal.
În motivarea acesteia, petentul a susținut că; măsura arestării preventive luată față de el a fost abuzivă întrucât nu s-a întemeiat pe nici o probă; i-a fost respinsă de acești judecători cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea; judecătorii G și au făcut parte din completul de judecată care a hotărât să fie menținut în stare de arest timp de 10 luni fără nici o probă, în mod ilegal și abuziv; prin sentința penală nr. 42 din 20.01.2003, judecătorul Gar espins solicitarea de a fi pus în libertate, motivând; că " de abia a început urmărirea penală"; prin încheierea nr. 106/2003 se reține că reprezentantul Aas olicitat prelungirea arestului preventiv față de petent " întrucât urmărirea penală în cauză nu a putut fi terminată, nefiind administrate probe în ce privește infracțiunile de luare și dare de mită, pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat", iar judecătorii au prelungit măsura cu motivarea că " urmărirea penală nu este finalizată, nefiind administrate toate probele necesare pentru verificarea vinovăției inculpatului și cu privire la infracțiunile de dare și luare de mită".
Petentul mai arată că a fost pus în libertate de Curtea de APEL ORADEA și că aceste hotărâri nefavorabile față de persoana sa s-au datorat terorii și presiunii la care au fost supuși judecătorii secției penale de la Tribunalul Satu Mare de către conducerea și acționarii de Nord Vest, care prin zeci de articole i-au ultragiat pe magistrații sătmăreni și nu numai.
Petentul relevă și faptul că, judecătorul Gac omis un abuz prin aceea că la data de 12.05.2003, a emis o adresă către avocatul, în care se stipula că la 13.05.2003, orele 11,00 " va avea loc la camera nr. 54 prelungirea arestului preventiv privind pe inculpatul " ocazie cu care îi solicita să se prezinte în calitate de apărător ales pentru a asista la prelungirea măsurii, antamând ideea că prelungirea arestării era deja hotărâră.
Prin rezoluția din 21.02.2008, dată în dosarul nr. 248/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secție de urmărire penală și criminalistică - s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei judecători pentru infracțiunile imputate întrucât s-a stabilit că faptele nu există.
În motivarea rezoluției se arată că, nu la toate prelungirile acordate au participat judecătorii nominalizați, că măsura prelungirii luată de instanța de fond a fost menținută de instanța de recurs, măsura arestării preventive fiind revocată de Către Curtea de APEL ORADEA doar pentru faptul că se împlinise cele 180 de zile de arest preventiv.
În ceea ce privește încadrarea juridică dată de petent și anume, represiunea nedreaptă nu subzistă deoarece nici una dintre modalitățile explicitate de text, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurii arestării, trimiterea în judecată sau condamnarea, nu au fost efectuate de judecători. Pe de altă parte condiția esențială " știind că este nevinovat " cerută de text, nu subzistă, deoarece sesizările în vederea prelungirii măsurii formulate de parchet, au fost motivate creând judecătorilor justețea prelungirii măsurii, fapt întărit și prin aceea că instanțele de recurs au menținut măsura luată de cele de fond.
Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere în baza art. 278/1 Cod procedură penală, plângere ce a fost respinsă prin rezoluția din 27.03.2008 dată în dosarul 3339/1967/II.2/2008, cu motivarea că fapta judecătorilor de a pronunța hotărâri în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu respectarea normelor procedurale incidente, nu constituie o faptă prevăzută de legea penală și că simpla împrejurare că petentul este nemulțumit de soluția adoptată, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraților care au emis-o atât timp cât din actele premergătoare urmăririi penale efectuate, nu rezultă că aceștia ar fi săvârșit o infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuțiile de serviciu iar materialul probator administrat până în acel moment impunea prelungirea de către instanță a măsurii arestării preventive, instanțele de recurs menținând măsura.
Examinând plângerea formulată, se constată că aceasta este nefondată, astfel că urmează a fi respinsă în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:
În mod corect s-a apreciat de către parchet, că nu există faptele pentru care s-a solicitat tragerea la răspundere penală a celor 3 magistrați.
Din întreg materialul probator, nu rezultă că acești magistrați ar fi săvârșit vreo infracțiune în legătură cu îndeplinirea activității de jurisdicție sau că și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu.
Din probele administrate rezultă că petentul a fost arestat la data de 14.01.2003 printr-o ordonanță dată de A în dosarul nr. 8/P/2003, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 254 alin. 1 Cod penal,raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și 248 Cod penal, temeiurile arestării fiind art. 148 lit. d și h Cod procedură penală, respectiv că există date că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor și că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Analizând hotărârile judecătorești la care a făcut referire petentul rezultă că, judecătorii au dispus prelungirea măsurii arestării preventive sau au respins plângerea împotriva ordonanței de arestare, cu motivarea că temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și că se impune completarea probatoriului cu probele arătate de parchet în sesizarea de prelungire.
Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de hotărârile date de către judecători, nu poate conduce în nici un caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.
Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale sau netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale, prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac. A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.
Magistrații se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiesc justiția în numele legii, fiind independenți de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate sau îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Așa cum s-a mai arătat, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea magistraților reclamați, cu atât mai mult cu cât hotărârile date de către aceștia au fost menținute de către instanțele de control judiciar. Împrejurarea că ulterior petentul a fost scos de sub urmărire penală pentru unele dintre infracțiuni, iar pentru altele a fost achitat, nu prezintă relevanță în ceea ce privește prelungirea de către instanță a măsurii arestării preventive, aceasta apreciind că materialul probator administrat până la acel moment, impunea acest lucru.
Cât privește infracțiunile prevăzute de art. 266 și 268 Cod penal, nu sunt aplicabile în cauză având în vedere că aceste infracțiuni presupun reținerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative, în alt mod decât cel prevăzut prin dispozițiile legale și punerea în mișcare a acțiunii penale, arestarea, trimiterea în judecată sau condamnarea unei persoane, știind că este nevinovată.
Având în vedere că plângerea petentului urmează a fi respinsă în baza art.193 alin. 6 Cod procedură penală, va obliga pe petent să plătească intimaților suma de câte 1000 lei, pentru fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga petentul să plătească statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondată plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției din 21 februarie 2008, dată în dosarul nr. 248/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.
Obligă petentul să plătească intimaților G, și suma de câte 1000 lei pentru fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
Obligă petentul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare și comunicare cu intimații.
Pronunțată în ședința publică din 19 septembrie 2008.
Președinte, Grefier,
- - - -
hotărâre - /08.10.2008.
Tehnodact. 2 ex./08.10.2008,
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela
