Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 651/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.651/
Ședința publică din 3.11.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 3: Zoița
Grefier - I
Cu participarea Ministerului Public prin Procuror
Pe rol judecarea recursului penal declarat de petenta SC" "SA - cu sediul în C,-, împotriva sentinței penale nr. 273/11.06.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.P.P.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentei petente " "SA, reprezentată de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsa intimaților făptuitori și.
Procedura legal îndeplinită, cu respectarea disp. Art. 176-181 cod pr. penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Recursul este declarat în termen potrivit art. 3853cod pr. penală și motivat conform art. 38510cod pr. penală.
Curtea în baza art. 301 cod pr. penală, întreabă părțile dacă mai au cereri, excepții de formulat și văzând că nu sunt, în baza art.38511constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri potrivit art. 38513cod pr. penală.
Apărătorul recurentei petente SA, avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate ca netemeinică și nelegală și pe fond, solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor și dispunerea trimiterii în judecată pentru infracțiunile pentru care s-a formulat plângerea, precizând că între societate și intimați a fost încheiat un contract comercial, pe de o parte, și ulterior un act adițional pentru o altă cantitate, însă contractul nu a fost îndeplinit, pe perioada derulării acestuia săvârșindu-se mai multe infracțiuni. Arată că făptuitorii au vândut din fierul vechi, așa cum reiese din actele depuse la dosar, respectiv acte de vânzare-cumpărare, facturi, vagoanele au fost vândute altei societăți, de altfel numitul a și recunoscut la poliție că un număr de 18 vagoane au fost vândute altei societăți, aceste nu au mai fost predate societății petente în fapt, ci numai scriptic, în procesul verbal. În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și dezvoltat în scris.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, întrucât instanța de fond în mod corect a analizat actele și lucrările dosarului și a dispus respingerea plângerii ca nefondată, menținând ordonanța procurorului de neînceperea urmăririi penale, întrucât nu s-a dovedit săvârșirea vreunei infracțiuni de către făptuitori, între părți a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare la data de 27.04.2004, pentru livrare de fier vechi, contractul a fost executat prin livrarea vagoanelor, dovedindu-se prin audierea de martori. Cu privire la infracțiunea de fals, aceasta nu există întrucât nu s-a formulat plângere de către petentă, cum de altfel nici celelalte infracțiuni nu au fost dovedite.
Curtea ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 273/11.06.2008, Tribunalul Constanțaa dispus următoarele:
"În baza art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta SA C, prin reprezentant legal, împotriva rezoluției procurorului nr. 219/II/2/2007, dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Menține rezoluția nr. 219/II/2/2007 din 30 martie 2007 Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Obligă petenta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat."
Pentru a pronunța această sentința, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 6 iunie 2005 a formulat plângere penală solicitând efectuarea de cercetări față de făptuitoarea, director economic la. B, precum și față de, director la Agenția Teritorială Taa celeiași persoane juridice și a gestionarilor stațiilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, delapidare, fals intelectual, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și creare de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase.
Petenta a sesizat că făptuitorii, în calitatea lor de reprezentanți ai B, precum și în calitate de reprezentanți ai cărăușului, nu au respectat prevederile contractului încheiat cu referitoare la livrarea unui număr de 36 de vagoane de marfă diferite, degradate, în vederea dezmembrării.
În accepțiunea petentei făptuitorii ar fi acționat în sensul prejudicierii persoanei vătămate prin nelivrarea mărfii potrivit clauzelor contractuale, în acest sens fiind întocmite în fals documente comerciale, respectiv facturi, care atestă efectuarea livrării care, în realitate, nu ar fi avut loc.
Analizând înscrisurile care au stat la baza derulării contractului comercial a cărei încălcare este reclamată de persoana vătămată, constatăm că în cauză nu se regăsesc indicii ale săvârșirii unor fapte penale.
S-a avut în vedere, referitor la infracțiunea de fals reclamată, alături de înscrisurile din dosar, și declarația numitei, persoana care a procedat la întocmirea facturilor de livrare a mărfii și care, prin această operațiune, nu a prezentat o situație care să aibă drept scop prejudicierea petentei.
Pe de altă parte, s-a constatat că, întrucât niciuna dintre persoanele reclamate nu au calitatea de funcționar public, în sensul reglementat de art. 147 cod penal, nu se poate reține existența infracțiunii prev. de art. 289 cod penal.
Cu privire la infracțiunile de delapidare și creare de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase se reține că, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu cauzat F B, nu sunt indicii privind săvârșirea acestora de către făptuitori, respectiv numiții și.
Cu privire la susținerile petentei, în sensul că documentele comerciale ar fi fost întocmite în fals în scopul creării de plusuri în gestiune, s-a constatat că acestea nu sunt dovedite prin nici un mijloc de probă.
În altă ordine de idei, s-a reținut că în mod corect procurorul care a dispus soluția de netrimitere în judecată a concluzionat că în cauză nu sunt indicii privind săvârșirea unei fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, eventualele neînțelegeri dintre cele două părți putând fi soluționate pe calea acțiunii civile.
Cu privire la susținerile petentei referitoare la modalitatea în care a fost instrumentată cauza de către ofițerul de poliție judiciară, s-a apreciat că nu formează obiectul prezentei cauze, ci, eventual, pot constitui obiectul unei plângeri împotriva persoanei căreia i-a fost atribuită lucrarea.
In termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs petenta SC SA CONSTANTA, criticând-o pentru nelegalitate in sensul greșitei respingeri a plângerii formulate împotriva rezoluției nr. 1234/P/2005 din 30.03.2007 a Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta.
Verificând sentința recurata potrivit art. 3856al. 3 cod pr. penală, curtea constata ca recursul este nefondat.
Se apreciază că din probele administrate in cauză, prima instanță a făcut o corecta aplicarea a dispozițiilor art. 2781al. 8 lit. a cod pr. penală, nefiind întrunite condițiile pentru începerea urmării penale față de făptuitoare, întrucât rezoluția atacată este legală și temeinică.
Probele administrate pe timpul urmăririi penale conduc la concluzia că litigiul dintre părți are natura civilă, putând fi rezolvat pe căile specifice acestor litigii, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. b cod pr. penală, ca un impediment la exercitarea acțiunii penale.
Ca atare, întrucât nu erau îndeplinite cumulativ toate condițiile pentru admiterea plângerii, curtea va respinge ca nefondat recursul de față, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 192 cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 38515pct.1 lit. b cod procedură penală;
Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul SC SA, împotriva sentinței penale nr.273 din 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 300 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2009.
PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,
- - - - -
-
GREFIER,
I
Red.jud.
Red.dec.-
Dact.IC-2 ex.10.12.2009
Președinte:Viorica LunguJudecători:Viorica Lungu, Marius Cristian Epure, Zoița