Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 652/2009. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 652/

Ședința publică din 3 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Zoița

Grefier - I

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

Pe rol judecarea recursului penal declarat de petentul - cu reședința în Centrul de îngrijire și asistență, jud. C, împotriva sentinței penale nr. 84 din 25.02.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor procurorului (art. 2781Cod procedură penală)

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul petent și intimatele făptuitoare, și.

Procedura legal îndeplinită cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.

Reprezentantul Parchetului invocă excepția tardivității declarării recursului întrucât acesta a fost înaintat prin poștă la data de 12.03.2009, iar petentul a fost prezent la dezbateri, pe data de 04.02.2009, chiar dacă s-a amânat pronunțarea pentru data de 25.02.2009.

În baza art. 301 cod pr. penală, curtea întreabă părțile dacă mai au alte cereri, excepții de invocat și văzând că nu sunt, în baza art. 38511cod pr.penală constată recursul în stare de judecată și în baza art. 38513cod pr. penală, acordă cuvântul pentru dezbateri și cu privire la excepție.

Recurentul petent solicită admiterea recursului, și judecarea făptuitoarelor, obligarea acestora să-l îngrijească, sau să-i plătească 1450 dolari și 139.000.000 lei, sume de bani împrumutați acestora și nerestituiți.

Intimata făptuitoare solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, precizând că a vrut să-l ajute pe petent, care a vrut să o ia de soție pe sora ei, și precizează că nu-i datorează nici o sumă de bani.

Intimata făptuitoare solicită respingerea recursului.

Intimata făptuitoare solicită respingerea recursului.

Reprezentantul Parchetului în principal, solicită respingerea recursului ca tardiv, întrucât petentul a fost prezent la dezbateri pe data de 4.02.2009, iar recursul l-a declarat pe data de 12.03.2009, data poștei.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârilor recurate ca temeinice și legală, apreciind că prim instanță a analizat corect actele dosarului, și a respins plângerea, întrucât din actele dosarului nu rezultă indicii că intimatele ar fi săvârșit vreo faptă penală.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, curtea constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 84 din data de 25.02.2009, Tribunalul Constanțaa dispus următoarele:

"În baza art.2781alin. 8 lit. a cod procedură penală

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției procurorului nr. 1106/P/2008, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța la data de 03 octombrie 2008 și a rezoluției nr. 729/II/2/2008, din 20 octombrie 2008, dispusă de prim-procurorul aceluiași parchet.

Menține rezoluțiile atacate.

În baza art. 192 alin. 2 cod procedură penală

Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat."

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:

În perioada anilor 1999 - 2000 petentul a întreținut relații de concubinaj cu făptuitoarea și tot în această perioadă au hotărât să înstrăineze imobilul pe care petentul îl avea în

Din suma obținută petentul i-a dat sub formă de împrumut făptuitoarei, sora concubinei sale, suma de 139.000.000 lei vechi și a cumpărat un apartament în orașul, pe care ulterior l-a înstrăinat.

Referitor la cele două acte de înstrăinare a imobilelor în cauză petentul a susținut că făptuitoarele și s-au folosit de manopere dolosive ori amăgitoare pentru a-l determina să vândă acele imobile.

Toate aceste manopere dolosive și amăgitoare, susține petentul, au avut la bază relațiile de concubinaj cu făptuitoarea.

În urma examinării actelor premergătoare efectuate, atât procurorul, cât și procurorul ierarhic au reținut că, în mod cert, în cauză nu sunt indicii că făptuitoarele ar recurs la respectivele manopere pentru a-l determina pe petent să înstrăineze cele două imobile.

Cu privire la împrumutul pe care petentul i l-a acordat făptuitoarei, se constată că, într-adevăr, aceasta a primit de la petent sumele de 18.995.000 lei și 1450 euro, pentru care există însă o hotărâre judecătorească privind obligarea făptuitoarei la plata acestor sume, respectiv sentința civilă nr. 3963/2002 pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă și pusă în executare la biroul executorului judecătoresc.

Aceeași concluzie privind lipsa indiciilor în comiterea vreunei activități infracționale vizează și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal reclamată de petent, în sensul că pe perioada cât a conviețuit cu făptuitoarea, aceasta l-a ținut fără drept la locuința sa și l-a legat cu un lanț de picioare la capătul căruia se afla un lacăt cu care ambele surori asigurau bicicleta cu care circulau.

În ceea ce privește afirmația petentului că făptuitoarea i-ar fi furat carnetul de membru al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor și semnându-l în fals, cu ajutorul făptuitoarei, contabil șef la această asociație, căreia i-a dat diferite sume de bani și alte foloase materiale, ar fi primit un împrumut în sumă de 10.000.000 lei vechi, ale cărei rate tot făptuitoarea le-ar fi achitat, se constată că nu se confirmă prin nici un mijloc de probă administrat în faza actelor premergătoare.

În consecință, analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța constată că toate susținerile petentului nu sunt dovedite și sunt determinate de starea conflictuală dintre acesta și făptuitoarele și, această din urmă nemaifiind de acord să mențină relația de concubinaj cu petentul, deși, susține acesta, înțelegerea dintre ei ar fi fost alta.

In termen legal, in cauza petentul a formulat recurs prin care solicita casarea hotărârii pronunțate ca fiind netemeinica si nelegala, și pe fond, obligarea făptuitoarelor sa se ocupe de îngrijirea si sănătatea sa, sau să-i restituie suma de 1450 dolari si 139.000.000 lei, sume de bani împrumutați făptuitoarelor.

Examinând legalitatea si temeinicia recursului declarat, in raport de criticile formulate cât și din oficiu, constatăm următoarele;

În perioada anilor 1999 - 2000 petentul a întreținut relații de concubinaj cu făptuitoarea și tot în această perioadă au hotărât să înstrăineze imobilul pe care petentul îl avea în

Din suma obținută petentul i-a dat sub formă de împrumut făptuitoarei, sora concubinei sale, suma de 139.000.000 lei vechi și a cumpărat un apartament în orașul, pe care ulterior l-a înstrăinat.

Referitor la cele două acte de înstrăinare a imobilelor în cauză petentul a susținut că făptuitoarele și s-au folosit de manopere dolosive ori amăgitoare pentru a-l determina să vândă acele imobile.

Toate aceste manopere dolosive și amăgitoare, susține petentul, au avut la bază relațiile de concubinaj cu făptuitoarea.

În urma examinării actelor premergătoare efectuate, atât procurorul, cât și procurorul ierarhic au reținut că, în mod cert, în cauză nu sunt indicii că făptuitoarele ar recurs la respectivele manopere pentru a-l determina pe petent să înstrăineze cele două imobile.

Cu privire la împrumutul pe care petentul i l-a acordat făptuitoarei, se constată că, într-adevăr, aceasta a primit de la petent sumele de 18.995.000 lei și 1450 euro, pentru care există însă o hotărâre judecătorească privind obligarea făptuitoarei la plata acestor sume, respectiv sentința civilă nr. 3963/2002 pronunțată de Judecătoria Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă și pusă în executare la biroul executorului judecătoresc.

Aceeași concluzie privind lipsa indiciilor în comiterea vreunei activități infracționale vizează și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal reclamată de petent, în sensul că pe perioada cât a conviețuit cu făptuitoarea, aceasta l-a ținut fără drept la locuința sa și l-a legat cu un lanț de picioare la capătul căruia se afla un lacăt cu care ambele surori asigurau bicicleta cu care circulau.

În ceea ce privește afirmația petentului că făptuitoarea i-ar fi furat carnetul de membru al Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor și semnându-l în fals, cu ajutorul făptuitoarei, contabil șef la această asociație, căreia i-a dat diferite sume de bani și alte foloase materiale, ar fi primit un împrumut în sumă de 10.000.000 lei vechi, ale cărei rate tot făptuitoarea le-ar fi achitat, se constată că nu se confirmă prin nici un mijloc de probă administrat în faza actelor premergătoare.

În consecință, analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța constată că toate susținerile petentului nu sunt dovedite și sunt determinate de starea conflictuală dintre acesta și făptuitoarele și, această din urmă nemaifiind de acord să mențină relația de concubinaj cu petentul, deși, susține acesta, înțelegerea dintre ei ar fi fost alta.

In cauză s-a invocat de către procurorul de ședința tardivitatea declarării recursului, in raport de data pronunțării hotărârii. Examinând aceasta solicitare, constatam ca judecata in fond a cauzei a avut la data de 4.02.2009, când petentul a fost prezent. Ulterior, instanța amânat pronunțarea la datele 18.02. si respectiv 25.02.2009, iar la dosar nu exista dovada comunicării către petent.

La data soluționării in fond a cauzei cit si ulterior petentul era internat la Centrul de îngrijiri sociale, situație in care nu avea posibilitatea deplasării la tribunalul Constanta datorită vârstei (77 ani) cit si a lipsei mijloacelor materiale. Întrucât a fost amânata pronunțarea mai mult de 7 zile si in raport de vârsta si starea de sănătate precara a petentului instanța avea obligația de face comunicarea dispozitivului sentinței. In aceste condiții in cauza instanța a dispus aplicarea dispozițiilor art. 364 cod pr. penală, privind repunerea in termen a recursului petentului.

Față de cele expuse instanța de fond in mod corect a dispus respingerea plângerii formulate si menținerea ordonanței si rezoluitiei procurorului ca fiind legalei si temeinice. Cum nici din oficiu nu s-au constatat nulități care sa la casarea hotărârii recursul este nefondat.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.364 cod procedură penală.

Dispune repunerea în termenul de recurs petentului recurent.

În temeiul art. 38515pct.1 lit. b cod procedură penală

Respinge ca nefondat recursul declarat de petentul - cu reședința în Centrul de îngrijire și asistență, jud. C, împotriva sentinței penale nr.84 din 25.02 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

Obligă recurentul la plata către stat a cheltuielilor judiciare, în sumă de 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.11.2009.

PREȘEDINTE DE COMPLET, JUDECĂTORI,

- - - - -

-

GREFIER,

I

Red.jud.

.jud.dec.

Dact. 2 ex./19.11.2009

Președinte:Viorica Lungu
Judecători:Viorica Lungu, Marius Cristian Epure, Zoița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 652/2009. Curtea de Apel Constanta