Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 69/R/2009

Ședința publică din 04 februarie 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Claudia Ilieș JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Vasile Goja

JUDECĂTORI: - -

- -

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin:, procuror șef secție judiciară

S-a luat spre examinare recursul declarat de petenta Focșani împotriva sentinței penale nr. 609 din 25 noiembrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, având ca obiect plângere împotriva rezoluției procurorului.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al intimatei, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind petenta și intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a depus la dosar o cerere de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al petentei în vederea prezentării la instanță, întrucât are cauze la Judecătoria Bârlad.

Se constată că s-au depus la dosar motivele de recurs redactate în scris.

Reprezentanta Parchetului arată că nu se opune amânării cauzei pentru motivul invocat.

Apărătorul petentei arată că nu se opune amânării cauzei.

Deliberând, apreciază că cererea formulată de apărătoarea petentei nu este justificată, dovedită, iar împrejurarea că aceasta are cauze la alte instanțe nu este un motiv temeinic pentru a nu se prezenta la instanță, motiv pentru care respinge cererea de amânare a judecării cauzei și nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, acordă cuvântul pentru judecarea recursului.

Apărătorul intimatei solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că între părți există relații de natură pur comercială, părțile au procese comerciale aflate pe rolul Tribunalului Vrancea privind executarea contractului de vânzare-cumpărare, care face obiectul prezentului dosar penal. Neînțelegerile dintre părți rezultă din neexecutarea obligațiilor contractuale din partea recurentei. Intimata a refuzat plata, cât timp cele două utilaje nu au fost puse în funcțiune. Solicită respingerea recursului și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocațial în sumă de 1785 lei, conform chitanței depuse la dosar.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului declarat de petentă ca nefondat și menținerea sentinței și a rezoluțiilor procurorului ca fiind legale și temeinice. Arată că între părți există un litigiu comercial, rezultat din neexecutarea contractului comercial. În mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art.10 lit.b pr.pen. În consecință, solicită respingerea recursului și obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 609 din 25 noiembrie 2008, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, în temeiul art.278/1 alin.8 lit.a pr.pen. s-a respins ca nefondată plângerea petentei "" Focșani împotriva Rezoluției prim-procurorului nr.533/II/2/2008 și a Rezoluției nr.493/P/2008 Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, administrator la D, pentru infracțiunile prev. de art. 215 alin. 3,5 și art. 194.pen.

A fost obligată petenta să plătească 2142 lei cheltuieli judiciare către intimată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Cluj, sub nr. de mai sus, împotriva Rezoluției prim-procurorului nr.533/II/2/2008 și a Rezoluției nr.493/P/2008 Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, administrator la D, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 3,5 și art. 194.pen. petenta "" Focșani a solicitat desființarea rezoluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitoarea, pentru infracțiunile menționate mai sus.

S-a arătat în motivarea plângerii că, urmărirea penală ar fi lacunară și nu ar fi fost administrate toate probele propuse, iar în ceea ce privește vinovăția numitei, s-au reiterat aspectele invocate în plângerile de la parchet.

Petenta aduce acuzații procurorului, în sensul că ar fi fost subiectiv luând de bune afirmațiile făcute de Tg.M, fără să fi dispus efectuarea unei expertize în cauză de către o firmă competentă și autorizată în acest sens, mergând până la a acuza procurorul de caz de abuz în serviciu și fals intelectual, pentru că și-a permis să nu administreze probele pe care le-a propus în plângerea formulată, efectuând o cercetare după bunul plac și punându-se la adăpostul afirmației că obiectul cauzei nu ar fi de domeniul penalului.

Analizând plângerea petentei, instanța a apreciat-o ca fiind neîntemeiată cu următoarele motivații:

Neînțelegerile dintre "" Focșani și, administrator la D, provin din executarea unui contract comercial nr. 215/05.XII.2007 și constau în refuzul D, de a semna procesul-verbal de recepție și de a achita integral prețul pentru o parte din utilajele livrate de," Focșani, pe considerentul că respectivele utilaje nu corespund calitativ.

Petenta consideră că, în calitatea sa de investitor în România, i s-au adus prejudicii de 100.793 euro și pentru că, administrator la D, s-ar face vinovată de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și șantaj, pretinzând semnarea procesului verbal de recepție a echipamentelor livrate, de reținerea unui procent de 10% din suma datorată. Contractul dintre părți s-a derulat normal, însă ultima tranșă de bani trebuia achitată după punerea în funcțiune a ultimelor două utilaje achitate. Au apărut însă discuții în ceea ce privește funcționarea acelor utilaje, astfel că, administrator la D a adus la cunoștința petentei, că utilajele se achită din fonduri guvernamentale nerambursabile și că suma obținută nu poate fi folosită în alt scop, ci doar pentru plata respectivelor utilaje, și că achită prețul, cu condiția reținerii temporare din această sumă a unui procent de 10% - cu titlu de garanție pentru buna execuție și funcționare a echipamentelor furnizate și totodată, pentru a se asigura de întregul concurs al furnizorului în vederea remedierii în timp util, a eventualelor defecțiuni apărute.

Instanța a constatat că, în cauză, nu este vorba de o diminuare a prețului și nu s-a urmărit nici înșelarea și nici șantajarea petentei, astfel că nefiind întrunite elementele constitutive a celor două infracțiuni, lipsind atât latura obiectivă cât și latura subiectivă a acestora, și neputând fi reținută nici o altă infracțiune, plângerea petentei a fost apreciată ca total lipsită de temei.

Neînțelegerile dintre părți, a stabilit instanța, vizează buna funcționare a ultimelor două utilaje livrate de petentă, recepția acestora făcându-se la sediul intimatei și conform contractului, plata integrală a prețului este condiționată de buna funcționare a celor două utilaje, aspect cu privire la care părțile au ajuns la divergență, iar propunerea intimatei a fost interpretată greșit de către petentă ca șantaj sau înșelăciune.

În realitate, a relevat instanța de fond, petenta "" A, care are calitatea de vânzător într-un contract comercial, nu de investitor străin, încearcă să-și rezolve problemele de natură comercială pe calea unei acțiuni penale cu toate că, după cum s-a arătat mai sus, nu se poate reține în sarcina intimatei nici cea mai mică intenție de șantaj sau înșelăciune

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petenta, solicitând desființarea acesteia, precum și a celor două rezoluții atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitoarea, pentru infracțiunile pentru care s-a făcut plângere.

În motivarea scrisă a recursului, petenta a arătat că apreciază sentința atacată ca nelegală, fără a arăta în concret care sunt aspectele de nelegalitate ce afectează această hotărâre, reiterând starea de fapt descrisă în plângerea penală inițială și în plângerile ulterioare, cu nemulțumirile arătate acolo. Totodată, s-a arătat că rezoluțiile atacate prin plângere, sunt întemeiate doar pe susținerile intimatei, în cauză fiind necesar a fi administrate de către organul de cercetare penală și alte probe - audierea salariaților petentei, efectuarea de cercetări pentru a verifica susținerile intimatei, respectiv, dacă s-au efectuat analize de laborator de pe imprimanta livrată intimatei, dacă la data livrării celor două utilaje 12.05.2008, intimata mai putea sau nu să achite prețul, față de contractul de credit din 07.12.2007.

Petenta apreciază că, în cauză nu este vorba doar de o neexecutare a unor obligații contractuale, atât timp cât, intimata a permis livrarea utilajelor după expirarea perioadei în care a avut la dispoziție fondurile bănești cu care să achite prețul acestora, iar după punerea în funcțiune a utilajelor, nu a mai permis lucrătorilor petentei accesul la aceste utilaje și, în plus, a ridicat o serie de pretenții, care exced contractului de vânzare - cumpărare, ce stă la baza relației dintre părți și de la care au pornit neînțelegerile.

Analizând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 pr.pen. Curtea constată că recursul în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art.224 alin.1 pr.pen. în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar conform art.228 alin.1 pr.pen. organul de urmărire penală dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. în art.10 pr.pen.

Rezultă deci din cuprinsul acestor dispoziții legale, că efectuarea actelor premergătoare nu este obligatorie, dar atunci când sunt efectuate, este la aprecierea organului de urmărire penală să dea o soluție, numai în baza acestora și a actului de sesizare, dacă s-a considerat lămurit din analiza conținutului acestora.

Ori, în speță, organul de urmărire penală a constatat tocmai existența unuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. în art.10 pr.pen. respectiv, cel prev. de art.10 lit.b pr.pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală, motiv pentru care, în mod corect a făcut aplicarea art.228 alin.4 pr.pen. propunând neînceperea urmăririi penale în cauză, iar procurorul, în virtutea dispozițiilor art.228 alin.6 pr.pen. a confirmat această propunere.

Aceasta deoarece, din cuprinsului plângerii penale formulate de petenta "" A Focșani, precum și din actele premergătoare efectuate în cauză: audierea intimatei, atașarea înscrisurilor privind relația contractuală dintre părți ( contract de vânzare cumpărare, proces-verbal de recepție și punere în funcțiune a unor utilaje livrate de petentă, altele de cât cele care fac obiectul prezentului litigiu, corespondența dintre părți) rezultă că faptele reclamate de petentă constituie în fapt, neînțelegeri cu privire la executarea unui contract, pentru care, de altfel, a și fost sesizată instanța civilă - dosar nr- al Tribunalului Vrancea - Secția Comercială și de contencios Administrativ.

Rezultă din materialul de urmărire penală că, la 05.12.2007 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între "" A Focșani în calitate de vânzător și D (al cărei administrator este făptuitoarea ) în calitate de cumpărător, având ca obiect un nr. de 4 utilaje în valoare totală de136 969 euro ( filele 45-46).

Două dintre utilaje au fost livrate cumpărătoarei în ianuarie 2008, fiind achitat prețul acestora și puse în funcțiune de către vânzător, iar celelalte două utilaje (imprimantă 4 culori și dispozitiv tratare folie) au fost livrate în 12 mai 2008. Deoarece, au apărut probleme în funcționarea celor două utilaje, făptuitoarea a refuzat semnarea procesului-verbal de recepție și punere în funcțiune a utilajelor, precum și plata acestora.

Ulterior, s-a purtat o corespondență între părți, prin care s-a încercat rezolvarea litigiului, dar acest lucru nu s-a putut realiza, fiind înaintată acțiune civilă la Tribunalul Vrancea de către petentă.

Rezultă așadar din starea de fapt conturată de actele de urmărire penală că, în cauză, este vorba de un litigiu comercial, derivat din nerespectarea unor clauze contractuale de către una dintre părți.

Împrejurările invocate de petentă - refuzul făptuitoarei de achitare a prețului ultimelor două utilaje livrate și de semnare a procesului-verbal de recepție și de punere în funcțiune a acestora, sau refuzul de restituire a utilajelor ori condiționarea achitării prețului acestora de reținerea unui procent de 10% din sumă, cu titlu de garanție a bunei funcționări a echipamentelor - sunt aspecte ce se circumscriu exclusiv executării contractului încheiat între părți, atâta vreme cât, nu s-a dovedit în cauză, vreo acțiune de inducere sau menținere în eroare a petentei, în modalitățile și condițiile prev. de art.215 alin.3 pen. sau vreo acțiune de constrângere a petentei în forma și cu scopul prev. de art.194 pen. pentru a putea fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și șantaj.

De asemenea, nu are relevanță în cauză, nici împrejurarea invocată de petentă că, la data livrării celor două utilaje, intimata nu ar mai fi avut fonduri bănești pentru plata acestora, deoarece expirase perioada în care aceasta trebuia să utilizeze fondurile guvernamentale nerambursabile de care a beneficiat. Aceasta deoarece, deși societatea făptuitoarei a beneficiat într-adevăr, de un credit pentru finanțarea unor proiecte de investiții și de ajutor financiar nerambursabil ( contract de credit - filele 25-27 prezentul dosar), conform art.4 din contractul de vânzare cumpărare nr. 215/05.12.2007 Condiții de plată a prețului - doar plata primelor două utilaje cumpărate ( presă hidraulică și suedeză universală 85 ), s-a făcut parțial din aceste fonduri guvernamentale, pentru utilajele în litigiu, prevăzându-se la ultimul aliniat al acestui articol că, plata se va face la data punerii în funcțiune a acestora. Chiar dacă și plata acestor din urmă utilaje, potrivit susținerilor intimatei, urma a se face din aceleași fonduri guvernamentale, este o problemă între intimată și bancă, respectiv, între intimată și finanțator, dacă va utiliza aceste fonduri în timpul convenit su le va pierde, și nicidecum nu interesează relația cu vânzătorul utilajelor, căruia îi sunt opozabile doar clauzele contractului de vânzare cumpărare, în condițiile în care acestea prevăd clar modalitatea de plată a celor două utilaje - doar când acestea vor fi puse în funcțiune și, în contextul în care, nici o acțiune de inducere în eroare a petentei, nu a fost identificată în sarcina intimatei, în privința existenței resurselor cu care să se achite prețul bunurilor cumpărate.

În consecință, soluția procurorului, în sensul neînceperii urmăririi penale a făptuitoarei sub aspectul comiterii celor două infracțiuni, este legală și temeinică, iar hotărârea Tribunalului Cluj, prin care s-a respins plângerea petentei împotriva acestei soluții, este de asemenea, temeinică.

Recursul în cauză este deci nefondat, urmând a fi respins, ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen.

În baza art.193 alin.6 pr.pen. se va respinge cererea intimatei de obligare a petentei la cheltuieli judiciare în recurs, reprezentând onorariu avocațial în sumă de 1785 lei ( fila 35 ), deoarece plata acestei sume nu s-a dovedit a fi fost efectuată de intimată, ci de societatea al cărei administrator este - D, care nu este parte în prezenta cauză.

În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligată petenta Focșani să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta F, cu sediul în Focșani, Calea DN 2, jud. V împotriva sentinței penale nr. 609 din 25 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj.

Respinge cererea intimatei de obligare a petentei la cheltuieli judiciare în recurs.

Obligă petenta Focșani să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 04 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.C/.

2 ex./10.02.2009

Președinte:Claudia Ilieș
Judecători:Claudia Ilieș, Ana Covrig Vasile Goja

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Cluj