Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 70/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR.70/

Ședința publică din data de 21 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta. "DAEWOO M ". - cu sediul în municipiul M,-, județul C, împotriva rezoluției nr.3/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa:

- petentei "Daewoo M Industries" pentru care răspunde apărătorul ales al acesteia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- făptuitorilor -,.

Procedura este nelegală cu făptuitorul.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală,

Procurorul,având cuvântul, solicită amânarea cauzei pentru îndeplinirea procedurii de citare cu făptuitorul.

De asemenea, invocă două excepții:

- necompetenței materiale conform art.28 Cod procedură penală, în sensul că raportat la calitatea persoanelor nominalizate de petent, ca făptuitori cât și infracțiunea pentru care s-au dispus rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, apreciază că competența de soluționare a fondului cauzei, revine Tribunalului Constanța.

- incompatibilitatea președintelui de complet, în condițiile art.51 alin.2 Cod procedură penală, motivat de faptul că acesta a participat și soluționat recursul penal în dosarul nr.301/P/2005, pronunțând decizia penală nr.258/P din data de 25 aprilie 2005, având ca obiect recursul formulat împotriva soluției instanței de fond referitoare la rezoluțiile nr.687/21.07.2004 și 381/II/2/2004, privind pe "Daewoo M Industries" A, soluție prin care s-a dispus în temeiul art.2781alin.8 lit."b" Cod procedură penală, admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru toate faptele sesizate.

Ulterior, în aceiași cauză, s-au dispus rezoluții care fac obiectul prezentei cauze, sens în care apreciază că acesta constituie unul din motivul de incompatibilitate invocat, având în vedere și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materie.

Curtea, întreabă pe procuror dacă înțelege să formuleze cerere de recuzare a președintelui completului de judecată.

Procurorul, având cuvântul, precizează că înțelege să formuleze cerere de recuuare a președintelui completului de judecată față de motivul de incomtabilitate invocat.

Avocat, apărător ales al petentei "Daewoo M Industries", având cuvântul, precizează că nu se opune cu privire la excepția de necompetență materială, invocată de procuror.

Cu privire la calaltă excepție invocată, lasă la aprecierea instanței.

Solicită amânarea cauzei pentru îndeplinirea procedurii de citare cu făptuitorul și citarea acestuia la locul săvârșirii faptei, respectiv Consiliul local

Curtea, dispune suspendarea ședinței de judecată pentru soluționarea cererii de recuzare a președintelui de complet, formulată de procuror.

După soluționarea cererii de recuzare formulată de procuror, au fost reluate dezbaterile și s-au dispus reapelarea cauzei.

La apelul făcut în ședință publică la a doua strigare, se constată lipsa:

- petentei "Daewoo M Industries" și a apărătorului ales al acesteia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar;

- făptuitorilor -,.

Procedura este nelegală cu făptuitorul.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală,

Procurorul,având cuvântul, cu privire la excepția necompetenței materiale conform art.28 Cod procedură penală, invocată, porecizează că îșiu menține susținerile anterioare, apreciind că nu se mai impune reluarea procedurii de citare cu părțile.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra acțiunii penale de față:

Petenta DAEWOO Maf ormulat, în temeiul art.2781Cod procedură penală, plângere împotriva rezoluțiilor nr.747/P/2007 din data de 9 decembrie 2008 și 3/II/2/2009 din data de 20 ianuarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, de netrimitere în judecată a intimaților, și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.215 alin.(1),(2), (3) și (5) Cod penal.

Conform art.2781Cod procedură penală, plângerea se adresează judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Cum, potrivit art.27 Cod procedură penală, competența în primă instanță pentru infracțiunile prevăzute de art.215 alin.5 Cod penal, revine Tribunalului, în temeiul art.42 raportat la art.2781alin.(13) Cod procedură penală cauza se va declina Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE:

În baza art.42 cu referire la art.2781Cod procedură penală, declină competența în favoarea Tribunalului Constanța.

Conform art.189 Cod procedură penală, onorariul în sumă de 40 lei se decontează din fondurile Ministerului Justiției.

Conform art.309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 mai 2009.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red.hot.jud.: -

Tehnored.gref.:

2 ex./27 mai 2009

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 70/2009. Curtea de Apel Constanta