Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 716/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A PENALĂ NR.716/
Ședința publică din 26 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin
Procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de petentul, domiciliat în comuna, județul V, împotriva sentinței penale nr. 107/F din data de 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul parchetului arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând reprezentantului parchetului cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat. Hotărârea atacată este temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.107/F din 21 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în baza art.2781alin.8 lit.a cod pr.penală, s-a respins plângerea formulată de petentul, domiciliat în comuna, județul V, împotriva rezoluțiilor nr.565/P/2008 din 28.04.2009 și nr.749/II/2/2009 din 18.05.2009, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ca nefondată, respingându-se, totodată și cererea de acordare a cheltuielilor judiciare formulată de petent.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, la data de 03.07.2008, a fost înregistrat denunțul formulat de petentul, împotriva numiților, și, cei din urmă agenți de poliție în cadrul J V, solicitându-se tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.192, art.189 și art.267/1 cod penal, motivat de faptul că aceștia au pătruns, fără drept, în curtea locuinței numitului G, pe care l-au sechestrat și obligat să participe la efectuarea unui experiment judiciar, ocazie cu care s-au făcut presiuni asupra acestuia pentru a recunoaște că a dat declarații mincinoase în calitate de martor, instigat fiind de către petent.
Prin rezoluția nr.565/P/2008 din 28.04.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în baza art.228 alin.6 rap. la art.10 lit.a și j cod pr.penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și, pentru infracțiunea prev.de art.267/1 cod penal și față de și, pentru infracțiunile prev.de art.192, art.189 și art.267/1cod penal cu aplic.art.33 lit.a cod penal.
Totodată, în baza art.38 cod pr.penală, art.42 și art.30 alin.1 lit. a-d cod pr. penală, s-a procedat la declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, pentru continuarea cercetărilor față de și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art.189 și art.192 cod penal, cu apolic.art.33 lit.a cod penal.
S-a stabilit, că pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezus -a aflat dosarul nr.1040/P/2004, în care numita a cerut efectuarea de cercetări față de făptuitorul G, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, deoarece, cu prilejul judecării unui proces penal, a declarat că aceasta l-ar fi lovit pe numitul.
Pentru a se verifica sinceritatea afirmațiilor martorului G, existând contradicții între declarațiile sale și depozițiile celorlalți martori, agenții de poliție și, în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au efectuat un experiment judiciar.
În acest scop, în dimineața zilei de 20.07.2004, cei doi agenți de poliție s-au deplasat la domiciliul numitului G și, după ce l-au strigat la poartă, întrucât acesta locuiește singur în comuna, sat l, județul V, au intrat în curtea acestuia, au bătut la ușă, moment în care li s-a răspuns de persoana căutată, care a acceptat să-i însoțească la locul desfășurării experimentului judiciar, pe parcursul drumului acesta deplasându-se singur, fără a fi bruscat de lucrătorii de poliție.
judiciar s-a efectuat în prezenta numiților și, fără ca în timpul realizării acestuia să se exercite presiuni asupra numitului G, cele declarate de acesta fiind consemnate într-un proces verbal, recunoscând că nu a fost martor la cele întâmplate.
S-a mai reținut că agenții de poliție au mai fost cercetați pentru aceleași aspecte și în alte dosare, soluționate de procuror prin neînceperea urmăririi penale, soluții rămase definitive.
În ceea ce-i privește pe numiții și, sub aspectul infracțiunii prev.de art.267/1 cod penal, s-a constatat că cei doi făptuitori nu sunt subiecți activi ai acestei infracțiuni, iar pentru infracțiunile prevăzute de art.189 și art.192 cod penal, s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, pentru continuarea cercetărilor.
Plângerea introdusă de petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, ca neîntemeiată.
În termen legal, petentul s-a adresat cu plângere instanței de judecată, în condițiile art.278/1 Cod pr.penală.
S-a susținut de către petent, în esență, că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul intimaților, întrucât se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor ce au făcut obiectul cercetărilor.
Judecătoria Horezu, instanța inițial sesizată, a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Tribunalului Vâlcea, având în vedere că se reclamă săvârșirea unor infracțiuni de către polițiști care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare.
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că soluția procurorului este legală și temeinică, neexistând motive pentru desființarea acesteia.
În cursul cercetărilor efectuate în cauză, s-a procedat și la audierea numitului G, persoana care ar fi fost victimă a infracțiunilor imputate intimaților. Acesta a declarat că participarea la activitățile întreprinse de organele de cercetare penală și care necesitau prezența sa, a fost una voluntară, fără a fi constrâns să ia parte la desfășurarea lor, după cum nu a fost supus unor presiuni fizice sau psihice, de a furniza anumite informații, defavorabile petentului.
De asemenea, la aceste acțiuni prilejuite de realizarea experimentului judiciar, au asistat și alte persoane, care, la fel ca și numitul G, nu au avut de făcut obiecții cu privire la cele consemnate în procesul verbal încheiat atunci, care avea menirea de a constata tocmai aceste activități procedurale, toate aceste elemente probatorii fiind de natură a infirma susținerile referitoare la un comportament abuziv ce ar fi fost manifestat de lucrătorii de poliție, inclusiv în ceea ce privește pretinsa pătrundere ilegală în gospodăria aceleași persoane.
Referindu-se la intimații și, instanța de fond a constatat că, neavând calitatea cerută de norma de încriminare - infracțiunea de tortură este una cu subiect calificat - este evident că în sarcina acestora nu poate fi reținută infracțiunea prev.de art.267/1 cod penal, în timp ce pentru restul acuzațiilor aduse de petent urmează a fi efectuate cercetări de către organele de urmărire penală competente, sub acest aspect dispoziția procurorului de declinare a competenței, nefiind supusă controlului judecătoresc în cadrul acestei proceduri.
Rezultă, așadar, a apreciat instanța de fond, că actele premergătoare au fost în mod corect evaluate în cauză, motiv pentru care, în conformitate cu disp.art.278/1 alin.8, lit.a cod pr.penală, a respins, ca nefondată, plângerea introdusă împotriva soluției de netrimitere în judecată, respingând, totodată, și solicitarea petentului de acordare a unor cheltuieli judiciare, urmând ca acesta să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.
Impotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul, arătând, în declarația de recurs depusă înainte de motivarea sentinței, că ancheta efectuată de către lucrătorii de poliție se aseamănă anchetelor comuniste. Ulterior petiționarul nu formulat motive de recurs care să se refere în concret la sentința atacată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu conform art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acesta este nefondat. În primul rând trebuie menționat că plângerea pentru abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, lipsire de libertate, tortură și violare de domiciliu nu este formulată de către persoana posibil vătămată prin aceste infracțiuni, G, ci de către petiționar, în favoarea căruia acea persoană depusese mărturie.
Această persoană, în curtea căreia s-a intrat și asupra căreia se presupune că s-au exercitat violențe și alte tipuri de constrângeri, a dat o declarație în fața procurorului la 23 aprilie 2009. Deși își însușește denunțul formulat de petiționar, din declarație rezultă tocmai contrariul, respectiv că Gam ers de bună voie împreună cu organele de poliție la efectuarea experimentului judiciar, că a fost de acord cu conținutul procesului verbal întocmit de organele de poliție la data de 20 iulie 2004 și că cele susținute de către petiționar nu au corespondent în realitate, fiind nemulțumit doar de faptul că era îndemnat să meargă mai repede către locul experimentului și el nu prea putea pentru că înainte cu o seară "băuse cam mult".
Dat fiind faptul că nici una dintre acuzațiile aduse intimaților nu se confirmă prin administrarea de probe, că nici măcar persoana presupus a fi fost vătămată nu oferă date concrete care să corespundă acțiunii specifice elementului material al laturii obiective a infracțiunilor cuprinse în denunț, curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins plângerea formulată de petiționar.
Un argument în plus pentru neurmărirea infracțiunilor prevăzute de art.246, 289 și 291 Cod penal, presupus a fi săvârșite în luna iulie 2004, îl reprezintă și împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru aceste infracțiuni, pedepsite cu închisoarea de până la 5 ani. Fiind aplicabile în cauză dispozițiile art.122 alin.1 lit.d) Cod penal, respectiv ale art.121 alin.1 Cod penal, care prevăd că prescripția înlătură răspunderea penală, există o cauză de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale.
De asemenea corect a reținut procurorul că pentru infracțiunea prevăzută de art.261/1 Cod penal se cere un subiect calificat, iar această calificare nu o aveau intimații și.
În consecință, constatând că hotărârea recurată este legală, temeinică și corect motivată, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționar în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar față de dispozițiile obligatorii ale art.192 alin.2 Cod pr.penală, care arată că partea căreia i s-a respins o cale de atac trebuie obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, petiționarul va suporta cheltuielile generate de recursul său.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul, născut la data de 01.06.1926, în comuna, județul V, CNP -, domiciliat în comuna, județul V, împotriva sentinței penale nr. 107/F din data de 21 octombrie 2009, la Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.2/16 decembrie 2009
Jud.fond
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Dumitru Diaconu, Corina
