Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 73/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR.73/
Ședința publică din 04 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin
procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, plângerea formulată de G, domiciliat în, județul A, împotriva rezoluției din data de 28 februarie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr. 485/P/2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimații.
În baza dispozițiilor art.304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Petentul G solicită amânarea cauzei pentru a se cita in cauza și numitul care este în aceeași situație cu el.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a cererii formulate de petent, întrucât nu a formulat plângere.
Curtea, având în vedere dispozițiile art.2781alin.4 Cod procedură penală care reglementează cadrul procesual al plângerii, respectiv citarea doar a persoanei care a formulat plângerea și persoanelor față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, respinge cererea de introducere în cauză a numitului.
Petiționarul personal și reprezentantul parchetului arată că nu mai au alte cereri de formulat. Constatând că nu mai sunt cereri de formulat în cauză, curtea acordă părților cuvântul în dezbateri de fond.
Petentul G solicită admiterea plângerii, precizând că nu dorește ca intimații să fie condamnați, ci doar obligați la plata sumei datorate de 9 milioane lei, sumă încasată de aceștia fără să întocmească actele necesare. Arată că în cauză a formulat și contestație la executare.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerii și menținerea ca legală și temeinică a rezoluției nr.485/P/2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș.
CURTEA:
Asupra plângerii penale de față, deliberând, constată:
La data de 8 noiembrie 2007, fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, plângerea numitului G, formulată împotriva executorilor judecătorești și, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.246 Cod penal.
La data de 28 februarie 2008, prin rezoluția nr.485/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale, pentru considerentul că fapta nu există, în baza dispozițiilor art. 10 lit.a Cod pr.penală.
Soluția a fost confirmată și prin rezoluția nr.439/II/2/2008 din data de 16 mai 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva rezoluției nr.485/P/2007 din 28 februarie 2008.
La data de 25 mai 2008 petentul Gaf ormulat plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale pronunțată prin rezoluția nr.485/P/2007 din 28 februarie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, apreciind că soluția parchetului este nelegală.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală și înscrisurile depuse în fața curții, se rețin următoarele:
In anul 2005, pentru efectuarea activității de executare silită în circumscripția Judecătoriei Costești, județul A, au fost înregistrate 2 dosare de executare, respectiv 161/2005 și 162/2005.
Cele două dosare aveau ca obiect executarea silită imobiliară directă - punerea în posesie - în baza cererilor formulate de creditoarea - ( 161/2005) și creditorii și - succesorii în drepturi ai defunctei C ( 162/2007).
In ambele dosare de executare, petentul G avea calitatea de debitor urmărit, potrivit titlului executoriu - sentința civilă nr.553 din 9 iunie 2003, pronunțată de Judecătoria Costești, în dosarul nr.1840/2000, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.136 din 11 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Argeș, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.988 din 7 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, și completată prin decizia civilă nr.6/CC-R din 1 februarie 2005, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI.
In dosarele respective, după efectuarea actelor de procedură prealabile executării silite, și anume emiterea somațiilor către debitor, trimiterea titlurilor executorii etc. s-a procedat la executarea silită directă, respectându-se întocmai dispozițiile procedurale civile.
În baza aceluiași titlu executoriu s-a instituit poprire pentru executarea silită a sumelor de bani reprezentând cheltuieli de judecată și de executare, în dosarele de executare 252/2006 și 219/2006 ale executorului.
Deși petiționarul invocă faptul că i s-a instituit poprire pe o sumă mai mare decât cea la care a fost obligat prin hotărâri judecătorești, curtea constată că la acestea s-au adăugat în mod legal și cheltuielile de executare - onorariul executorilor judecătorești, taxele de timbru, valoarea timbrelor judiciare și poștale, alte tipuri de cheltuieli, care devin executorii conform art.3717Cod procedură civilă.
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa reținut în mod temeinic și legal, din analiza actelor aflate în cele două dosare de executare și din declarațiile luate în cauză, că procedura de executare silită a fost respectată, neexistând probe sau indicii din care să rezulte, în vreun mod, încălcarea atribuțiilor de serviciu de către intimați, în sensul săvârșirii faptelor ce cad sub incidența dispozițiilor art.246 Cod penal.
Textele de lege invocate de către petent în susținerea plângerii (OG nr.5/2001, privind procedura somației de plată) nu au nici o relevanță în ceea ce privește executarea silită, fază ulterioară judecății, guvernată de normele prevăzute în codul d e procedură civilă, în timp ce actul normativ invocat se referă la o procedură specială, urgentă, desfășurată în fața instanței de judecată.
Față de toate aceste considerente, plângerea împotriva rezoluției procurorului este nefondată și urmează a fi respinsă în baza art.278/1 alin.8 lit.a) Cod pr.penală, iar petiționarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în temeiul dispozițiilor art. 192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.278/1 alin.8 lit.a) Cod pr.penală, respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul G, domiciliat în orașul, bloc 14,.D,.2,.10, județul A, împotriva rezoluțiilor nr.485/P/2007 din 28 februarie 2008 și nr. 439/II/2/2008 din 16 mai 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și menține rezoluțiile atacate, intimați fiind, domiciliat în T, Calea B, -.C,.1, jud. A și, domiciliat în C, str. -, -5,.A,.6.
Obligă pe petiționar la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și petiționar și de la comunicare pentru intimați.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE
- -
Grefier,
Red.
Tehnored./ex.3
15 septembrie 2008
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu