Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 750/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA a II -a PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR- ( 1021/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 750
Ședința publică din data de 21 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Băjan
JUDECĂTOR 2: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 3: Dumitru
GREFIER -
****************
MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - este reprezentat legal prin procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de petenta, împotriva sentinței penale nr.315 din 20.03.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția I penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurent petent, personal, intimat,personal, asistat de apărător ales, lipsă fiind intimații și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, motiv pentru care, CURTEA, în temeiul dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul critică sentința penală atacată prin care a fost admisă plângerea formulată de petentă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită și a trimiterii cauzei la Parchet în vederea efectuării de cercetări. Consideră că din plângere nu rezultă nici un indiciu, în urma căruia să se poate ajunge la identificarea vreunei persoane cu privire la care petenta susține că au săvârșit infracțiunea de luare de mită. În plângere se arată că mai multe persoane, infirmiere și asistente au primit sume de bani, fără a refuza acest lucru, însă având în vedere multitudinea unor astfel de angajați într-un spital, cât și lipsa oricărei date de identificare a acestora, organele de urmărire penală nu puteau, fără putință de tăgadă, să stabilească ce persoane au intrat în contact cu petenta.
Solicită admiterea recursului declarat de Parchet, casarea sentinței penale și rejudecând respingerea plângerii ca fiind nefondată, în baza art. 278/1 alin. 8 lit.a Cod procedură penală.
Recurenta solicită admiterea propriului recurs, așa cum a fost formulat, casarea sentinței și trimiterea cauzei procurorului pentru efectuarea de cercetări, așa cum s-a solicitat în plângerea inițială.
Arată că în cauză nu au fost efectuate acte premergătoare, deși reprezentantul parchetului a susținut acest lucru. Referitor la afirmația că organele de urmărire penală nu aveau cum să cunoască pe asistente și infirmiere, precizează că mama sa, a fost internată în spital timp de 5 zile și că din lista cu angajații spitalului se putea deduce cine a fost de serviciu în acea perioadă. De asemenea apreciază că putea fi interogat și martorul G, care vedea tot ce s-a întâmplat, în sensul că petenta și fratele său "băgau banii în buzunare". Parchetul nu a chemat la audieri pe fratele său pentru a da declarație în sensul " măi a-i dat mită asistentă și infirmierelor", dispunând doar față de persona sa începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Totodată, arată că în plângerea formulată a arătat că și fratele său a "băgat bani în buzunar infirmierelor și asistentelor", considerând că parchetul nu vrut să administreze probe.
Totodată, apreciază că nici judecătorul de la fond, nu a vrut să constate că nu s-a efectuat nici un act premergător și pentru medici, constatând că nu s-au efectuat acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către asistente și infirmiere.
Din redactarea plângerii penale din ianuarie 2008, precizează că nu a acuzat medicii că ar fi luat mită, ci doar pe asistente și infirmiere, însă pe medici i-a acuzat de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, de lipsire de libertate. care aveau obligația de a constata că mama sa a dat declarație în fața intimatului, care a constatat că pacienta era lucidă, liniștită și ameliorată, declarând că nu vrea să fie legată de pat. Însă, după ce a fost luată de la reanimare și transportată în Secția Chirurgie, a surprins pe 2,4,6 infirmiere "luptându-se cu mama sa pentru a fi legată de pat", Parchetul nevrând să constate această faptă de libertate în mod ilegal, nefiind efectuat nici un act premergător.
Precizează că este vinovată de săvârșirea infracțiunii de dare de mită, precum și fratele său, însă solicită a se avea în vedere că în unitățile spitalicești " este dezastru și că asistentele și infirmierele leagă de pat pe pacienți pentru
a-și bea în liniște cafeluțele și ca să fie sigure că aceștia nu cad din pat".
La întrebarea instanței în sensul dacă infirmierele au solicitat atenții bănești sau petent a dat atenții materiale, arată că luarea de mită înseamnă și a nu refuza oferirea de foloase, deci respingerea ofertei, însă nici o asistentă sau infirmieră nu a respins oferta.
Pentru motivul că mama sa avea vârsta de 79 ani și că oricărei persoane îi este " scârbă de un dacă nu este părintele sau bunicul lui",oferea atenții materiale, obligând astfel asistentele și infirmierele să-și facă datoria.
Referitor la ceilalți doi intimați, respectiv, arată că acesta era pe Secția de Chirurgie, unde petenta a surprins pe asistente și infirmiere când încercau să o lege de pat pe mama sa, după ce aceasta a dat declarație în stare de conștiență.
Arată că nu a comunicat intimatului acest aspect, ci doar asistentei șef, însă apreciază că acesta trebuia să identifice care sunt acele asistente și infirmiere și să-i comunice acest lucru. Ca urmare, datorită faptului că mama sa a început să plângă și să spună că vrea să fie luată acasă, a plecat cu pacienta din spital. Totodată, consideră că medicului nu i-a acest lucru, cu toate că mama sa urma un tratament cu perfuzii și transfuzii de sânge, în cele din urmă decedând la domiciliul.
Nici intimatul, nu a dat indicații asistentelor și infirmierelor ca pacienta să nu fie legată de pat, având în vedere că este un bolnav cu o stare de sănătate ameliorată.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale și trimiterea cauzei la Parchet în vederea efectuării de cercetări pentru toți învinuiții și pentru săvârșirea infracțiunilor indicate în plângere.
Apărătorul ales pentru intimat, pune concluzii de admitere a recursului declarat de Parchet.
Solicită a se avea în vedere că petenta a formulat o acuză generică la adresa medicilor și Ministrului Sănătății.
Arată că mama petentei a fost adusă în stare critică la spital, fiind internată în gardă la Secția Terapie de către intimat. Intimatul este chirurg, profesor doctor și că nu stă să păzească asistentele sau infirmierele cum își îndeplinesc atribuțiile de serviciu, pentru că acesta are o perioadă de gardă, intră în operații. Mai arată că față de acestea nu există o acuză clară, în afară că era medic de gradă la data respectivă. și asistentele poartă ecusoane, fiind o afirmație la o altă afirmație, deci petenta putea să le identifice pe acestea.
Din punctul său de vedere plângere nu este fondată, motiv pentru care solicită admiterea recursului Parchetului pentru fapte absolut generice și în cel mai rău caz menținută sentința penală.
Petenta având cuvântul în replică, arată că este adevărat că intimatul nu trebuie să stea la patul pacienților, dar la momentul în care i-a venit dosarul de la secția reanimare, trebuia să îl citească, să observe că mama sa a dat declarație să nu fie legată de pat și să dea dispoziții asistentelor și infirmierelor să nu o mai lege de pat.
Intimat, arată că din punct de vedere medical, pacienta a fost trimisă la Secția Neurologie Spital, având accident vascular cerebral. a venit într-o stare generală foarte gravă, stare a sănătății neglijată, motiv pentru care au fost trimiși în judecată mai multe persoane. Având în vedere starea gravă a pacientei a trimis bolnava la serviciul terapie intensivă.
În urma tratamentului administrat s-a reușit să se amelioreze starea de sănătate a pacientei, însă bolnava a fost luată din spital fără avizul nimănui, dispărând din spital pur și simplu, arătând că la dosarul medical din spital nu există nici o dovadă în sensul că pe proprie răspundere pacienta sau familia sa înțeleg să o externeze din spital.
Arată că nu are cunoștință dacă la secția de Terapie există dispoziția ca un pacient să fie legat sau nu de pat. De asemenea, aceste dispoziții nu se dau și că niciodată nu a dat astfel de dispoziții.
Consideră că prin luarea din spital a pacientei s-a grăbit sfârșitul acesteia.
Petenta, având cuvântul, în replică, arată că intimatul nu are cunoștință de acest caz, pentru că se contrazice cu doctorul, care a consemnat dorința mamei sale, în sensul de a nu mai legată de pat.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pe recursul petentei, arată că practica judiciară în materie este unanimă în situația existenței unei culpe medicale urmată de decesul unei persoane, încadrarea juridică corectă fiind cea de ucidere din culpă și nu omor calificat, considerând că în mod corect Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în vederea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față.
Prin sentința penală nr.315 din 20.03.2009 a Tribunalului București - secția I penală s-a dispus admiterea plângerii formulată de petenta împotriva ordonanței nr.914/P/2008 din 8.09.2008 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
În baza art.2781alin.8 lit.b Cod procedură penală s-a desființat în parte ordonanța din 8.09.2008 emisă de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și s-a trimis cauza procurorului în vederea efectuării de cercetări față de infirmierele și asistentele din cadrul Spitalului Clinic de Urgență, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.254 Cod penal.
S-au menținut celelalte dispoziții ale ordonanței atacate ca fiind legale și temeinice.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 08.01.2009 sub nr- pe rolul Tribunalului București Secția I Penală, petenta a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 2745/II-2/2008 din data de 12.12.2008 a Prim Procurorului Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI prin care s-a respins plângerea petentei împotriva ordonanței nr. 914/P/2008 din 08.09.2008 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Prin cererea înregistrată la data de 09.01.2009 sub nr- pe rolul Tribunalului București Secția I Penală, petenta a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 914/P/2008 din 08.09.2008 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 914/P/2008 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în care s-a pronunțat ordonanța nr. 914/P/2008 din 08.09.2008, precum și dosarul nr. 9021/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 4 B format ca urmare a disjungerii dispuse prin susmenționata ordonanță.
În ședința publică de la data de 20.02.2009 s-a dispus reunirea dosarului nr- la prezentul dosar având în vedere că acestea au același obiect, iar petenta a depus la dosar motivele plângerii.
In motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că plângerea formulată împotriva ordonanței de neîncepere nu a fost soluționată întrucât prim procurorul nu s-a referit la motivele invocate în plângere, iar soluția este nelegală întrucât nu au fost verificate susținerile sale cu privire la fapta prev. de art. 254 Cod penal, prin administrarea probelor pe care le-a solicitat.
Totodată, în ședința publică de la data de 20.02.2009 petenta a depus o cerere prin care arată că înțelege să-și retragă plângerea împotriva ordonanței din 08.09.2008, întrucât aceasta a fost "soluționată" de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI prin rezoluția din 12.12.2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin ordonanța nr.372/P/2008 din 25.03.2008 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, în baza art.228 alin.6 raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de - ministrul sănătății, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.245 Cod penal și art.189 Cod penal.
S-a dispus, totodată, declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe medicii, și în favoarea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Prin ordonanța nr.914/P/2008 din 08.09.2008 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIs -a dispus, în baza art.228 alin. 1 și 4 Cod procedură penală rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală neînceperea urmăririi penale față de medicii, și, precum și față de infirmierele și asistentele din cadrul Spitalului Clinic de Urgență, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și luare de mită, prev. de art.175 alin.l lit.d Cod penal și art.254 Cod penal în același temei s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prev. de art.255 Cod penal.
Prin aceeași ordonanță s-a dispus, declinarea competenței de soluționare a cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.178 alin. 1 și 2, art.189 alin. 1 și 6 și art.249 Cod penal în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Pentru a se dispune astfel s-a reținut că prin plângerea înregistrată la 16.01.2008 la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, numita a solicitat efectuarea de cercetări față de ministrul sănătății Precum și față de medicii, și față de asistentele și infirmierele din cadrul Spitalului Clinic de Urgență -, a directorului acestei instituții, din luna Octombrie 2007, directorului spitalului Universitar B, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 - 175 alin.l lit.d Cod penal, art.254 alin.l și art.189 alin.6 Cod penal.
In plângere s-a arătat că, în perioada 05.10.2007-09.10.2007, mama petiționarei - - a fost internată la Spitalul Clinic de Urgență -, unde a fost tratată necorespunzător, fiind legată de pat de către cadrele medicale; neluarea unor măsuri adecvate și modul în care a fost tratată pacienta au dus la decesul acesteia.
Totodată, s-a arătat și că pe parcursul internării mamei sale, petiționara a fost, în repetate rânduri, nevoită să ofere sume de bani asistentelor și infirmierelor care o îngrijeau, pentru ca acestea să o trateze în mod corespunzător.
Referitor la conducerea Spitalului Universitar B, petiționara a susținut că, deși prin cererea nr.25098/2007 a solicitat să i se comunice copiile unor acte medicale întocmite cu ocazia unei internări anterioare a mamei sale, nu a primit nici un răspuns.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că moartea numitei s-ar fi datorat unei acțiuni materiale violente, comisă cu intenția suprimării vieții acesteia, o eventuală culpă medicală presupunând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.178 alin.l și 2 Cod penal.
In ceea ce privește faptele de corupție sesizate, simplele afirmații ale petiționarei în sensul existenței acestora nu sunt suficiente, în cauză neexistând date sau indicii temeinice sub acest aspect.
Din verificările soluției dispuse în cauză a rezultat că aceasta este legală și temeinică, considerent în raport de care s-a respins plângerea.
Chiar în situația în care s-ar stabili că decesul numitei s-a datorat unui tratament necorespunzător, faptele personalului medical ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.178 alin.l și 2 Cod penal nefiind săvârșite cu intenție.
Împotriva acestei ordonanțe petenta a formulat plângere la data de 24.10.2008.
Prin rezoluția nr.2745/II-2/2008 din 12.12.2008 Prim Procurorul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa respins plângerea numitei formulată împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse prin ordonanța nr.914/P/2008 din 08.09.2008 a Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Deși petenta a arătat că înțelege să-și retragă plângerea împotriva ordonanței nr. 914/P/2008 din 08.09.2008 și își menține plângerea împotriva rezoluției nr.2745/II-2/2008 din 12.12.2008, Tribunalul nu poate lua act de manifestarea de voință a petentei, întrucât plângerea formulată împotriva rezoluției prim procurorului vizează și ordonanța împotriva căreia a formulat plângerea soluționată de prim procuror.
Conform art. 228 alin. 1 Cod procedură penală, organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale,când din cuprinsul actului de sesizare saual actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile deîmpiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cuexcepția celui de la Ut. ),iar conform alin. 4,dacă din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii sau denunțuluirezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepția celui de la lit. ), organul de urmărire penală înaintează procurorului actele încheiate cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală.
Analizând actele dosarului în raport cu dispozițiile legale anterior menționate, Tribunalul a constatat că dispoziția de neîncepere a urmării penale față de medicii, și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 175 Cod penal și art. 254 Cod penal este legală și temeinică.
Astfel, din chiar cuprinsul actului de sesizare, respectiv plângerea formulată de petentă și înregistrată la data de 16.01.2008 la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că faptele nu există. Petentă nu face nicio referire la medicii, și că ar fi pretins sau primit bani ori alte foloase ce nu li se cuvin și nici că au acceptat promisiunile unor astfel de foloase. Totodată, din aceeași plângere nu rezultă că persoanele vizate au întreprins acțiuni sau inacțiuni care să constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de omor. De altfel, chiar petentă, în fața instanței cu ocazia cuvântului pe fond, a arătat că nu s-a plâns și pentru infracțiunea de omor.
In atare situație, Tribunalul a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 228 alin. 1 și 4 Cod procedură penală cum corect a reținut și procurorul în ordonanța contestată, întrucât din chiar actul de sesizare rezultă cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, respectiv fapta nu există.
Alta este situația însă în cazul infracțiunii de luare de mită pentru care petentă s-a plâns împotriva asistentelor și infirmierelor din cadrul Spitalului Clinic de Urgență.
Astfel, în plângerea formulată împotriva acestora petentă a descris fapta, arătând ziua, ora, locul și acțiunea de primire de bani, a indicat făptuitorii prin calitatea pe care o aveau, precum și mijloacele de probă, respectiv martori.
In atare situație nu se mai poate reține că din chiar actul de sesizare rezultă vreun caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, fiind necesară efectuarea de acte premergătoare de către organele de urmărire penală.
Sub acest aspect, Tribunalul a constatat că dosarul de urmărire penală nu cuprinde decât plângerea formulată de petentă însoțită de câteva înscrisuri pe care aceasta din urmă a înțeles să le depună în dovedirea plângerii, acte ce nu sunt suficiente pentru a pronunța o soluție în cauză față de natura infracțiunii sesizate. Ca atare, în faza actelor premergătoare organele de urmărire penală ar fi trebuit cel puțin să cheme și să audieze martorii indicați de petentă. De asemenea, organele de urmărire penală ar fi trebuit să identifice persoanele împotriva cărora s-a formulat plângerea, să procedeze la audierea acestora pentru a putea stabili poziția fiecărei persoane implicate sau presupus implicate, precum și probele pe care le are de propus, eventual, în apărare.
Astfel fiind, Tribunalul a constatat că organele de urmărire penală nu au efectuat nici un act premergător din care să rezulte vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale și care să fundamenteze soluția dată de procuror de neîncepere a urmăririi penale față de asistentele și infirmierele din cadrul Spitalului Clinic de Urgență sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 Cod penal. Or, în atare situație, dat fiind și faptul că un astfel de caz de împiedicare nu rezultă din însăși sesizarea tăcută de către petentă, Tribunalul a constatat că rezoluția procurorului sub acest aspect este netemeinică.
Împotriva hotărârii au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, invocând greșita admiterea plângerii, dar și petenta care a criticat hotărârea în raport de împrejurarea că se impunea trimiterea cauzei la procuror și pentru infracțiunea de cercetare față de medici, sub aspectul infracțiunii de omor calificat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de exigențele art.3859și art.2781Cod procedură penală, Curtea constată recursurile ca nefiind nefondate și le va respinge ca atare pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a apreciat că rezoluția procurorului este netemeinică, sub aspectul neefectuării niciunui act de verificare a susținerilor petentei vizând săvârșirea de acte de corupție de către personalul medical al Spitalului Clinic.
Potrivit art.202 Cod procedură penală, "organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele,în vederea justei soluționări a acesteia. Organul de urmărire penală adună probele atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului".
Se constată că procurorul a ignorat aceste exigențe legale, ba, mai mult, deși rolul activ îi impunea imperios, nu a efectuat nici un demers în vederea identificării posibililor făptuitori (solicitarea de înscrisuri de la unitatea medicală cu privire la programarea personalului de gardă din perioada vizată, audierea acestora etc.).
În lipsa unor minime verificări, afirmația potrivit căreia "lipsesc probele certe cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de corupție" nu poate constitui un argument pentru dispunerea unei soluții de netrimitere în judecată, soluția de prin care tribunalul a admis plângerea, a desființat în parte rezoluția procurorului și a trimis cauza acestuia în vederea efectuării de cercetări față de infirmierele și asistentele medicale din cadrul Spitalului Clinic de Urgență, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 Cod penal, fiind legală și temeinică.
Cât privește soluția de netrimitere în judecată dispusă față de medicii, și, sub aspectul săvârșirii infr.prev.de art.175 Cod penal și art.254 Cod penal, aceasta este legală și temeinică, cu atât mai mult cu cât, petenta însăși, în fața instanței de recurs a afirmat, pe de-o parte, că din propria inițiativă și fără acordul medicilor și-a externat mama "întrucât aceasta plângea", iar, pe de altă parte, nu a formulat plângere față de medicii sub aspectul infracțiunii prev.de art.254 Cod penal.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurenta inculpată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de petenta recurentă împotriva sentinței penale nr.315 din 20.03.2009 a Tribunalului București - secția I penală.
Obligă petenta recurentă la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./22.05.2009
- - jud.
Președinte:Adriana Elena BăjanJudecători:Adriana Elena Băjan, Iuliana Ciolcă, Dumitru
