Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 78/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 542/2/2009

145/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 78

Ședința publică din data de 25 martie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Sofica Dumitrașcu

GREFIER: G -

*****************

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 1253/P/2007 din 19.11.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI confirmată prin rezoluția procurorului general nr. 2067/II/-2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din această decizie penală, când Curtea, în temeiul art. 306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18 martie 2009, respectiv 25 martie 2009, când în aceeași compunere,

CURTEA

Asupra cauzei penale de fată:

La data de 21.01.2009, s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr.1235/P/2007 din 19.11.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI confirmată prin rezoluția Procurorului General nr.2067/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Pentru soluționarea plângerii, Curtea a dispus atașarea dosarului nr.1235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Analizând actele depuse la dosar și te în cauză, curtea reține că petenta a formulat plângere penală împotriva notarului public solicitând cercetarea acesteia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal și art. 289 Cod penal în legătură cu eliberarea nelegală a certificatelor de moștenitor nr.26 și 27 din 23.03.2006 în baza unor testamente olografe întocmite de testatorii și - pe care nu le consideră ca emanând de la aceștia.

Astfel se reține că la data de 20.03.2006 numita în calitate de mandatar al numitului cetățean, cu domiciliul în ia, împuternicită cu procura 88250/06.03.2006 a notarului public având biroul notarial în - ia, a solicitat notarului public din B deschiderea procedurii succesorale notariale cu privire la persoanele decedate și - și.

Cererile de deschidere a procedurii succesorale notariale cu referitoare la persoanele decedate și - și au fost înregistrate la biroul notarului public în data de 20.03.2006.

Cererea privind deschiderea succesiunii rămasă de pe urma defunctului a fost înregistrată sub nr.182/20.03.2006 și în cadrul dosarului notarial astfel constituit având nr. 30/2006 -sau depus următoarele înscrisuri:

- procura nr.88250/06.03.2006 a notarului public

- având biroul notarial În - ia;

- copie autentificată a certificatului de naștere a numitei (viitoare ) -, născută la data de 19.04.1884;

- testamentul olograf, original, întocmit de către, datat 06.09.1956;

- testamentul olograf, original, întocmit de către, datat 29.06.1968;

- certificatul de deces privind pe, decedat la data de 01.12.1968, eliberat de Consiliului Local al Sectorului 6 B;

- certificatul nr.3805/21.03.2006, eliberat de Camera Notarilor Publici B, prin care se certifică faptul că în perioada 1953 - la zi nu s-a dezbătut procedura succesorală a defunctului;

- declarația martorei, dată în fata notarului public la data de 23.03.2006, cu depunerea jurământului potrivit art.193 Cod procedură civilă și cu atragerea atenției cu privire la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă în cazul nedeclarării adevărului;

A fost audiată martora care a declarat că nu l-a cunoscut pe defunctul însă știe că singura moștenitoare a acestuia este soția, în favoarea căreia defunctul a lăsat testamentul care a acceptat în mod tacit succesiunea.

În baza acestor acte notarul public a dat încheierea finală din 23.03.2006 prin care a dispus eliberarea certificatului de moștenitor nr.26/23.03.2006 prin care s-a constatat calitatea de moștenitor legatar universal instituit de defunctul în baza testamentului olograf, a numitei -, soț supraviețuitor.

De asemenea, cererea privind deschiderea procedurii privind succesiunea legatară universală a persoanei decedate Marie- a fost înregistrată la biroul notarului public sub nr.181/20.03.2006 și în cadrul dosarului notarial astfel constituit, având nr.31/2006 s-au administrat următoarele înscrisuri:

- procura nr.88250/06.03.2006 a notarului public având biroul notarial În - ia;

- copie autentificată a certificatului de naștere a numitei (viitoare ) -, născută la data de 19.04.1884;

- testamentul olograf, original, întocmit de către Marie, datat 18.09.1956;

- testamentul olograf, original, întocmit de către Marie, datat 04.07.1968;

- extrasul nr.46181/16.11.2005 a Primăriei Sectorului 2 B din registrul de deces, privind pe -, decedată la data de 13.05.1974;

- certificatul nr.3801/21.03.2006, eliberat de Camera Notarilor Publici B, prin care se certifică faptul că În perioada 1953 - la zi nu s-a dezbătut procedura succesorală a defunctei -;

- declaratia martorei, dată în fata notarului public la data de 23.03.2006, cu depunerea jurământului potrivit art.193 Cod procedură civilă și cu atragerea atenției cu privire la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă în cazul nedeclarării adevărului;

Din declarația martorei reieșea că "nu am cunoscut-o pe defuncta -, dar cunosc că fiica acesteia era singura moștenitoare. Din discuțiile purtate cu fiul acesteia, am aflat că defuncta a testat n favoarea fiicei acesteia care în timpul vieții a acceptat în mod tacit succesiunea".

În baza acestor acte, precum și a depoziției martorei, notarul public a dat încheierea finală din 23.03.2006, prin care în temeiul art.650 și urm. cod civil și art.76 și art.81 din Legea nr.36/1995 a dispus eliberarea certificatului de moștenitor nr.27/23.03.2006 prin care s-a constatat calitatea de moștenitor legatar universal instituit de defuncta - n baza testamentului olograf, a fiicei acesteia.

Totodată, cererea privind deschiderea procedurii privind succesiunea legatară universală a persoanei decedate a fost înregistrată la biroul notarului public sub nr.181/20.03.2006 și în cadrul dosarului notarial astfel constituit, având nr.32/2006, s-au administrat următoarele înscrisuri:

- procura nr.88250/06.03.2006 a notarului public având biroul notarial În - ia;

- certificatul de naștere nr. 7191/16.03.1956 a numitei (viitoare ), născută la data de 05.11.1908, eliberat de Consiliul Popular al Raionului escu;

- buletinul de naștere nr.1518/14.12.1931 a numitului, fiul lui - și, eliberat de Primăria Municipiului B;

- extrasul nr.46182/16.11.2005 al Primăriei Sectorului 2 B din registrul de deces, privind pe, decedată la data de 08.03.1987;

- certificatul nr.3802/21.03.2006, eliberat de Camera Notarilor Publici B, prin care se certifică faptul că În perioada 1953 - la zi nu s-a dezbătut procedura succesorală a defunctei;

- declarația martorei, dată în fata notarului

public, cu depunerea jurământului potrivit art.193 Cod procedură civilă și cu atragerea atenției cu privire la comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă în cazul nedeclarării adevărului;

Din declarația martorei reieșea că "Am cunoscut-o pe defuncta din copilărie fiind colegă cu fiul acesteia. că de pe urma acesteia nu au rămas moștenitori rezervatari cu excepția singurului fiu care a acceptat în mod tacit succesiunea".

În baza acestor acte, precum și a depoziției martorei, notarul public a dat încheierea finală din 23.03.2006, prin care în temeiul art.650 și urm. Cod civil și art.76 și art.81 din Legea nr.36/1995 a dispus eliberarea certificatului de moștenitor nr.28/23.03.2006, prin care s-a constatat calitatea de moștenitor legal a numitului, unicul fiu al defunctei.

Prin urmare, notarul public a eliberat în urma desfășurării procedurii succesorale notariale 3 certificate de moștenitor nr.26, 27 și 28 din 23.03.2006) prin care a constatat succesiv calitatea moștenitor privind:

- legatul instituit de defunctul în baza testamentului olograf, în favoarea soției acestuia. - (certificatul de moștenitor nr.26 din 23.03.2006), urmare a acceptării tacite a moștenirii în timpul vieții acesteia;

- legatul instituit de defuncta - în baza testamentului olograf, în favoarea fiicei acesteia (certificatul de moștenitor nr.27 din 23.03.2006), urmare a acceptării tacite a moștenirii în timpul vieții acesteia;

- moștenirea legală a unicului moștenitor legal rezervatar, la succesiunea mamei acestuia (certificatul de moștenitor nr.28 din 23.03.2006), urmare a acceptării tacite a moștenirii.

Prin rezoluția nr.1235/P/2007 din data de 19.11.2008 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus neînceperea urmăririi penale față de, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 246 Cod penal și art.289 Cod penal, precum și față de numiții și pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.290 Cod penal.

Din considerentele rezoluției atacate rezultă că la adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere faptul că din verificările efectuate la Camera Notarilor Publici Bar eieșit faptul că în legătură cu succesiunile defuncților, - și nu a mai fost deschisă o procedură succesorală notarială, neexistând nici date cu privire la existența unor litigii civile privind succesiunile acestor defuncți.

Cu privire la neveridicitatea testamentelor olografe ale defuncților și - se reține că susținerile petentei nu se justifică fiind doar o presupunere legată de faptul că într-o anumită a conviețuirii soților aceștia ar fi fost despărțiți în fapt.

Împotriva acestei rezoluții petenta a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Prin rezoluția nr. 2067/II-2/2008 din 22.12.2008 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins ca neîntemeiată plângerea formulată de împotriva soluției adoptată în dosarul nr.1235/P/2007 al Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Pentru a dispune această soluție s-a avut în vedere faptul că în plângerea împotriva soluției petenta face afirmații cu caracter general în legătură cu neveridicitatea testamentelor olografe ale defuncților și - fără a se referi la elemente concrete privind falsificarea scrierii și semnăturii acestor testamente olografice.

Împotriva acestei rezoluții, în termen legal, în baza disp. art. 2781Cod procedură penală, a formulat plângere petenta solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

Susține petenta că testamentele olografe sunt false nefiind scrise și semnate de autorii lor și - și deși a solicitat efectuarea unei expertize grafice și fizico - chimice a testamentelor în cauză această probă nu a fost efectuată.

Solicită a se avea în vedere că notarul public a încălcat art.77 alin. 36/1995 în sensul că a audiat un singur martor deși legea se referă la "martori" că a fost complice la mărturia mincinoasă a martorei, că a eliberat certificatele de calitate de moștenitor încălcând prescripția dreptului la acțiune de 3 ani prev. de art. 3 din Decretul 167/1958.

Cu privire la intimata petenta solicită cercetarea xx pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar cu privire la intimatul solicită a se efectua cercetări cu privire la faptul că acesta în baza unui testament olograf inexistent din data de 29.06. 1968 a lui - revendica imobilul aflat în proprietatea statului situat în- sector 2 în care își are sediul Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a Municipiului

Analizând actele existente la dosar și probele administrate în cauză, Curtea apreciază că plângerea formulată de petenta este nefondată urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează:

Curtea apreciază că soluția dispusă prin rezoluția atacată este legală și temeinică, în mod corect dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de intimații, și pentru inexistența faptei.

Cu privire la notarul public, Curtea reține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod penal și fals intelectual prevăzută și pedepsită de art.289 Cod penal.

În cadrul procedurii de audiere a succesiunilor, notarul public a solicitat relații de la Camera Notarilor Publici

Prin certificatul nr. 3805/21.03.2006 Camera Notarilor Publici Bac omunicat intimatei faptul că din verificările efectuate în perioada 1953 - la zi, s-a dezbătut procedura succesorală a defunctului, nu s-au înregistrat declarații de renunțare sau declarații de acceptare sub beneficiul de inventar.

Prin certificatul nr.3802/21.03.2006 Camera Notarilor Publici Bac omunicat intimatei aceleași relații în legătură cu defuncta decedată la data de 08.03.1987 în sensul că nu s-a dezbătut procedura succesorală a defunctei.

La dosar s-au depus toate actele prevăzute de lege necesare pentru eliberarea certificatului de moștenitor, a fost audiată martora, împrejurări în raport de care Curtea apreciază că activitatea desfășurată de notarul public se înscrie în limitele legii, nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de către petenta.

Aspectele relevate de către petentă cu privire la neveridicitatea testamentelor nu sunt întemeiate, ea făcând doar referiri de ordin general fără a se referi la elemente concrete care să justifice suspiciunea cu privire la valabilitatea acestora, afirmând doar că la un moment dat soții s-au despărțit în fapt.

Faptul că notarul a audiat un singur martor în cadrul procedurii, nu poate conduce la concluzia că intimata a încălcat disp. art.77 din Legea nr.36/1995.

Acest text de lege menționează înscrisurile și probele ce se administrează la stabilirea calității de moștenitor, fără a limita numărul de martori ce urmează a fi audiați.

În cauză nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.290 Cod penal privind falsul în acte sub semnătură privată ca fiind infracțiunea pretinsă a fi comisă de intimații și.

Așa cum a menționat anterior petenta nu prezintă elemente concrete care să conducă la concluzia că testamentele olografe nu emană de la autorii lor.

De altfel în plângerea adresată Curții petenta solicită a se efectua cercetări cu privire la intimatul pentru faptul că acesta revendică imobilul aflat în proprietatea statului situat în B,- sector 2, dosarul de revendicare fiind pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr-, fără a arăta în ce constă activitatea infracțională a intimatului.

Susține de asemenea petenta, în plângerea adresată Curții că martora a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă făcând afirmații mincinoase în fața notarului, iar notarul este complice la infracțiunea de măturie mincinoasă.

Curtea reține că aspectele invocate de petentă nu sunt întemeiate, notarul public procedând doar la consemnarea declarației intimatei care o cunoștea pe autoarea intimatului.

De altfel petenta, în plângerea adresată Curții, face referire la diferite infracțiuni comise de către intimații din prezenta cauză, aspecte care nu au fost ridicate cu ocazia plângerii adresate procurorului, ca și cele referitoare la prescripția extinctivă.

Curtea reține însă că notarul public a respectat disp. Legii nr.36/1995 în procedura de deschidere a succesiunilor defuncților, - și, emițând certificate de calitate de moștenitor care nu conferă ele însele un drept de proprietate asupra bunurilor ce conțin masa succesorală ci doar calitatea de moștenitor.

În raport de aceste aspecte Curtea urmează ca în baza art. 278 alin. 8 lit. a Cod procedură penală să respingă plângerea formulată de petentă ca nefondată.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE:

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta împotriva nr.2067/II-2/2008 din 22.12.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Obligă petenta la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2009.

PREȘEDINTE

- -

GREFIER

-

Red. -

Dact./22.04.2009

Ex.5

Președinte:Sofica Dumitrașcu
Judecători:Sofica Dumitrașcu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 78/2009. Curtea de Apel Bucuresti