Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 789/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

DECIZIE PENALĂ Nr. 789

Ședința publică de la 05 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Florin Popescu

Judecător G -

Grefier - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr.47/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă revizuentul recurent personal.

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Revizuentul recurent a solicitat admiterea recursului, apreciind că cererea de revizuire este admisibilă, arătând că în cauză nu s-au efectuat verificări și anchete complete și nu au fost solicitate anexele raportului de inspecție fiscală din 2006, astfel că acesta este incomplet.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea sentinței Tribunalului C S ca fiind temeinică și legală, având în vedere că cererea de revizuire formulată de petent este inadmisibilă.

CURTEA

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 47/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul petent, împotriva sentinței penale nr. 87/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva rezoluției prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S nr. 425/II/2/2008 din 30.09.2008, dată în dosarul nr. 117/VIII/1/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul CSa reținut următoarele:

Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S și înregistrată la această instanță sub nr. 1059/28.04.2009, revizuentul petent a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 87/18.11.2008 a Tribunalului C-S, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 117/VIII/1/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul C-/S și a rezoluției nr. 425/II/2/2008 a prim procurorului al aceluiași parchet, arătând în motivare că nu se cer foile de parcurs, numele delegaților care au transportat materiale din T la M Nouă și devizele antecalcul sau postcalcul, materiale de construcție care nu au ajuns niciodată la M Nouă și nu s-au folosit la SA M Nouă; o parte din facturile care fac obiectul cauzei se găsesc în copie în dosarul de fond; nu s-au depus la dosar anexele la raportul de inspecție fiscală.

Prin referatul nr. 123/III/6/2009, întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S la 23 aprilie 2009, în temeiul art. 399 Cod procedură penală, s-a concluzionat pentru respingerea cererii de revizuire.

În cauză a fost atașat dosarul de fond, din analiza căruia tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:

Prin sentința penală nr. 87/18.11.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, (definitivă la data de 23.02.2009, prin decizia penală nr. 190/R din 23.02.2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr- prin respingerea ca nefondat, a recursului declarat de petentul ) a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluției din dosarul nr. 117/VIII/1/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-/S și a rezoluției nr. 425/II/2/2008 a prim procurorului aceluiași parchet.

Prin rezoluția menționată, prim procurorul parchetului a respins plângerea împotriva rezoluției din dosarul nr. 117/VIII/1/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S; s-a reținut că nu există elemente care să conducă la concluzia că documente de aprovizionare a materialelor sunt falsă, iar unitatea nefăcând parte din rândul celor prevăzute în Legea 544/2001, nu este obligată să elibereze copii de documente primare.

Examinând cererea de revizuire a petentului, prin prisma motivului invocat, precum și din analiza dosarului cauzei, instanța de fond a constatat că aceasta este inadmisibilă.

Astfel, s-a constatat de instanță că petentul solicită revizuirea sentinței penale prin care i-a fost respinsă plângerea, formulată în temeiul art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, împotriva soluției procurorului prin care i-a fost respinsă o cerere adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S și a rezoluției nr. 425/II/2/2008 a prim procurorului, prin care, în temeiul art. 278 Cod procedură penală i-a fost respinsă plângerea.

Potrivit art. 393, 394 Cod procedură penală, pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive, prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Întrucât, în raport de aceste prevederi legale, pot fi supuse revizuirii doar hotărârile judecătorești definitive prin care a fost rezolvat fondul cauzei, în sensul condamnării, achitării sau încetării procesului penal, s-a reținut că este inadmisibilă cererea de revizuire a unei hotărâri prin care a fost respinsă (pentru inadmisibilitate) plângerea formulată în temeiul art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, împotriva unui act neprevăzut în aceste dispoziții legale.

Având în vedere motivele arătate, precum și faptul că cererea de revizuire formulată de petentul vizează o hotărâre penală pronunțată cu privire la o plângere inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 2781alin. 1 Cod procedură penală, s- apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă și a fost respinsă.

Împotriva deciziei penale nr. 47/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul CSa declarat recurs, în termen legal, revizuientul, recurs înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 16.07.2009.

În motivarea recursului se solicită admiterea acestuia deoarece nu s-a ținut seama de către prima instanță de actele contabile aflate la dosarul cauzei impunându-se relații suplimentare ce nu au fost solicitate.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de revizuent, precum și din oficiu conform art. 3859al. 3.pr.pen. instanța constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Revizuire este o cale de atac extraordinară, mijlocul procedural prin care sunt atacate hotărâri judecătorești definitive ce conțin erori de fapt, hotărâri care rezolvă fondul cauzei, adică cele prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Având în vedere că prin revizuire se poate aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive, legiuitorul a prevăzut în mod expres cazurile în care această cale de atac este admisibilă, reglementându-le prin art. 394.proc.pen. În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia LX/24.09.2007 pronunțată în recurs în interesul legii, a stabilit că cererea de revizuire întemeiată pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul d e procedură penală este inadmisibilă.

În raport cu prevederile art. 394.proc.pen. instanța de recurs reține că în mod corect Tribunalul CSa constat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text legal. Curtea, constată că cererea de revizuire este motivată de revizuent prin aceea că readministrarea unor probe sau administrarea unor probe noi pentru a-și dovedi nevinovăția. Față de dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. a proc.pen. instanța de recurs reține că aplicarea acestui caz de revizuire presupune ca după rămânerea definitivă a hotărârii, să se fi descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanță; în consecință, faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unor fapte și împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Prin dispozițiile art. 394 alin. 2.C.P.P. incidența cazului de revizuire prevăzut în art. 394 alin. 1 lit. a a C.P.P. fost limitată la situația în care, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare, fiind inadmisibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinare, pe care revizuientul le-a putut invoca în fond și în căile ordinare de atac, sau la o reapreciere a probatoriului. Legea se referă la situații de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate. Revizuirea privește o hotărâre pronunțată de prima instanță în procedura reglementată de art.278/1 pr.pen, nefiind vorba despre o hotărâre ce privește fondul cauzei.

Astfel, în temeiul art.38515pct.1 lit.b,p p. se va respinge recursul declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr.47/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-

În temeiul art. 192 alin. 2.proc.pen. va obliga revizuentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515pct.1 lit.b,p p. respinge recursul declarat de revizuientul împotriva SENTINȚEI PENALE NR.47/15.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-

În temeiul art.192 al.2 p Cod Penal obligă revizuientul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 05 August 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky

- - - - G -

Grefier,

- -

Red.AN/7.08.09

Tehnored AJ/2 ex/13.08.09

Prima instanță: Trib. CS-

Președinte:Anca Nacu
Judecători:Anca Nacu, Florin Popescu, Gheorghe Bugarsky

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 789/2009. Curtea de Apel Timisoara