Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 8/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂ N
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR. 8
Ședința publică din data din data de 28 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Daniel Dinu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit art. 2781.pr.penală, de petentul, domiciliat în mun. P,-, bloc 30,. E,.86, județ P, împotriva rezoluțiilor nr. 647/P/2009 din data de 14.12.2009 și nr. 1477/II/2/2009 din data de 20.01.2010, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata, domiciliată în mun. P,-, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul și intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: învederează instanței că la dosar s-a atașat dosarul nr. 647/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul precizează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbaterea fondului.
Curtea, a lua act că nu sunt excepții de invocat sau cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea plângerii ca nefondată, menținerea rezoluțiilor pronunțate în cauză, ca fiind legale și temeinice.
În lipsa unor indicii clare, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata, apreciindu-se că faptele reclamate nu există.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin rezoluția nr. 647/P/2009 procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, din data de 14.12.2009, în baza art. 228 alin. Si art. 10 lit. b și d cod procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 217 alin.1 și art.259 al.1 din, față de avocat, deoarece fapta de distrugere nu este prevăzută de legea penală, iar fapta de denunțare calomnioasă nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
S-a reținut, în esență, că prin plângerea formulată, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei, care la data de 12.10.2009, orele 17,00, în timp ce el se deplasa cu autoturismul marca cu număr de înmatriculare PH -20-, pe strada -, către Gara de sud, aflându-se in fața domiciliului intimatei, aceasta a aruncat în partea a autoturismului cu un corp contondent, fapt ce a dus la zgârierea autovehiculului.
În cauză s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul infracțiunii de distrugere.
În urma verificărilor, procurorul a reținut că autovehicolul a fost examinat, ocazie cu care s-a stabilit existența pe portiere - spate a unei forme liniare cu dimensiunea de un centimetru, în jurul căreia locul este înfundat (în acest sens fiind procesul verbal întocmit cu ocazia examinării autovehiculului la 28.10.2009 și planșa fotografică).
Fiind audiată în cauză, la data de 17.11.2009, persoana vătămată a declarat că nu a văzut efectiv momentul în care făptuitoarea a aruncat cu o piatră asupra autoturismului său și nu a oprit pentru a constata avariile suferite deoarece dorea să evite o reacție imprevizibilă din partea acesteia.
A solicitat audierea fiicei sale, care se afla în autoturism, care a relatat că la data pretinsului incident nu a văzut vreo persoană aruncând vreun obiect asupra mașinii, însă a auzit un zgomot asemănător cu cel făcut de o lovitură cu piatra în partea a mașinii și în momentul în care a întors capul, a văzut pe trotuar două persoane de sex feminin care râdeau și deci aveau cunoștință de cele petrecute, fiind evident că una din ele a aruncat intenționat cu un obiect asupra mașinii. Când a coborât din mașină a văzut că aceasta fusese afectată, fiind informată ulterior de tatăl său despre existența zgârieturii.
Făptuitoarea fiind audiată, a negat săvârșirea faptelor, arătând că între ea și persoana vătămată a existat o relație de prietenie, la sfârșitul căreia persoana vătămată a promovat a serie de plângeri împotriva sa, adresate tuturor instituțiilor statului.
A mai precizat că este posibil ca la data de 12.10.2009, așa cum a indicat partea vătămată în plângere, să se fi aflat în fața imobilului situat pe- din mun. P, unde locuiește vecina sa, C, cu care purta o discuție referitoare la un plic trimis probabil tot de către persoana vătămată, cuprinzând afirmații defăimătoare la adresa sa.
În acel moment a trecut pe strada - cu autoturismul, iar făptuitoarea i l-a indicat vecinei sale.
Aceste susțineri au fost confirmate de numita
A constatat procurorul că, aspectele semnalate de petent sunt lipsite de veridicitate, atât timp cât așa cum afirmă și petentul in declarație nu poate propune martori care să confirme că făptuitoarea a comis infracțiunea de distrugere, al cărui obiect material a fost autoturismul și niciuna din persoanele prezente nu au văzut-o pe făptuitoare aruncând cu vreun obiect asupra autoturismului.
Mai mult decât atât, față de actele premergătoare efectuate în cauză nu se poate reține nici că urma identificată pe portiera - spate a autoturismului a fost produsă la data de 12.10.2009 și este rezultatul acțiunii intenționate a unei persoane, dispunând neînceperea urmăririi penale, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
În aceeași cauză persoana vătămată a formulat plângere și a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitoarei și pentru, fals în acte publice și mărturie mincinoasă", fapta constând în aceea că a promovat plângere împotriva sa ce a făcut obiectul dosarului nr. 8054/P/2009, instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, după care făptuitoarea și-a retras plângerea mincinoasă.
În rezoluția atacată se mai reține Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, prin rezoluția nr. 8054/P/2009, din 19.10.2009, a confirmat, în baza art. 10 lit. f și h C.P.P. neînceperea urmăririi penale față de, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 180.1, 217 alin.1 și art. 193 alin.1 Cod Penal, deoarece la data de 03.09.2009, persoana vătămată - ce sesizase că la data de 15.07.2009 a amenințat-o cu acte de violență, a lovit-o și i-a distrus una din portierele autoturismului- și-a retras plângerea prealabilă.
Potrivit normei de incriminare, infracțiunea de denunțare calomnioasă poate fi reținută dacă învinuirea cuprinsă în denunț sau plângere este mincinoasă, caracterul nereal al învinuirii - adică netemeinicia plângerii, urmând a fi stabilit de organul judiciar investit cu soluționarea plângerii - organul de urmărire penală ori instanța de judecată.
În ce privește caracterul mincinos al învinuirii, procurorul a reținut că acesta nu poate fi considerat ca atare decât în cazul când fapta care constituie obiectul învinuirii a fost cercetată în fond.
Astfel, a concluzionat că în cauză nu se poate reține ca fiind dovedit caracterul mincinos al învinuirii câtă vreme faptele denunțate nu au fost cercetate în fond, ci s-a dispus o soluție întemeiată pe retragerea plângerii prealabile.
În temeiul art.278 pr.penală, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, iar prin rezoluția nr. 1477/II/2/2009 din data de 20.01.2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a respins plângerea formulată de petentul, apreciindu-se de procurorul general că soluția dispusă prin rezoluția atacată este temeinică și legală.
S-a reținut că, soluția dispusă de procuror s-a sprijinit în fapt pe lipsa de probațiune, aceasta deoarece, petentul a pretins că la data de 12.10.2009, orele 17,00, în timp ce el se deplasa cu autoturismul marca cu număr de înmatriculare PH -20-, pe strada -, către Gara de sud, aflându-se in fața domiciliului intimatei, aceasta a aruncat în partea a autoturismului cu un corp contondent, fapt ce a dus la zgârierea autovehiculului, însă nu a putut produce probe în acest sens.
Cercetările efectuate nu au putut stabili cu certitudine că zgârietura în cauza de față a fost produsă prin aruncarea unei pietre de către făptuitoarea. Susținerile persoanei vătămate nu se coroborează cu alte mijloace de probă și în mod corect nu s-a putut reține comiterea infracțiunii de distrugere de către făptuitoare.
S-a mai reținut de procurorul general că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă, deoarece nu au fost efectuate cercetări pe fondul cauzei care să evidențieze caracterul mincinos al învinuirii, fiind menținute argumentele prezentate de procuror.
Împotriva ambelor ordonanțe, în temeiul art. 278/1 petentulC.P.P. a formulat plângere adresată instanței de judecată, respectiv Curții de Apel Ploiești, susținând că rezoluțiile atacate sunt neconforme situației de fapt și că în mod greșit s-a dispus în cauză soluția de neurmărire penală, fără însă a prezenta date, argumente și mijloace de probă certe.
Tot prin afirmații cu caracter general, s-a mai susținut că intimata se face vinovată de comiterea faptelor pentru care s-a formulat plângere penală.
Examinând plângerea formulată, în raport de dispozițiile legale incidente în materie - art.278/1 pr.penală, de actele premergătoare efectuate în cauză și de susținerile petentului, Curtea constată că plângerea este nefondată, după cum se va arăta în continuare:
Prin plângerea formulată la data de 13.10.2009, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 1 cod penal, susținând că la data de 12.10.2009, orele 17,00, în timp ce el se deplasa cu autoturismul marca, cu numărul de înmatriculare PH -20-, pe strada -, din P, intimata a aruncat cu un obiect în autoturismul său, fapt ce a dus la zgârierea autovehiculului.
Ca urmare a plângerii formulate, fiind audiată în cauză, la data de 17.11.2009, persoana vătămată a declarat că a văzut efectiv momentul în care făptuitoarea a aruncat cu un obiect asupra autoturismului său însă nu a oprit pentru a constata avariile suferite.
În dovedirea afirmațiilor sale, persoana vătămată a solicitat audierea fiicei sale, care se afla în autoturism în momentul când se pretinde că s-a comis fapta.
În declarația dată la data de 04.12.2009, a relatat că la data pretinsului incident nu a văzut vreo persoană aruncând vreun obiect asupra mașinii, însă a auzit un zgomot asemănător cu cel făcut de o lovitură cu piatra în partea a mașinii, iar în momentul în care a întors capul, a văzut pe trotuar două persoane de sex feminin care râdeau și a tras concluzia că aveau cunoștință de cele petrecute. Când a coborât din mașină nu a văzut dacă aceasta fusese deteriorată, fiind informată ulterior de tatăl său despre existența zgârieturii.
Referitor la atitudinea tatălui său, a declarat că acesta a întrebat-o mai întâi,ce s-a auzit", și apoi le-a observat și i le-a arătat pe cele două persoane aflate pe trotuar.
Această ultimă relatare infirmă declarația persoanei vătămate referitoare la observarea momentului în care făptuitoarea a aruncat cu un obiect asupra autoturismului său.
În afara acestor două declarații, care, așa cum se poate observa se bazează pe prezumții, și chiar conțin afirmații contradictorii, în cauză nu s-au putut identifica și administra probe certe care să confirme și să susțină varianta prezentată de persoana vătămată.
Dimpotrivă, făptuitoarea fiind audiată, a negat săvârșirea faptelor, arătând că între ea și persoana vătămată a existat o relație de prietenie, la sfârșitul căreia persoana vătămată a promovat a serie de plângeri împotriva sa, adresate tuturor instituțiilor statului.
A mai precizat că este posibil ca la data de 12.10.2009, așa cum a indicat partea vătămată în plângere, să se fi aflat în fața imobilului situat pe- din mun. P, unde locuiește vecina sa, C, dar că nu a aruncat cu nici un obiect asupra autoturismului persoanei vătămate.
Afirmațiile făptuitoarei au fost confirmate de C, în declarația dată la data de 14.12.2009 (fila 6 dos. ).
De asemenea, procesul verbal întocmit cu ocazia examinării autovehiculului la 28.10.2009 și planșa fotografică, din care rezultă existența pe portiera - spate a unei zgârieturi în formă liniară cu dimensiunea de un centimetru, nu poate confirma o acțiune de genul celei pretins comise de făptuitoare. Însă această urmă, greu vizibilă chiar pe planșa foto anexată, poate pune în discuție dacă ea se circumscrie infracțiunii de distrugere, știut fiind că distrugerea, în sensul prevăzut de art. 217 alin.1 cod penal, constă în lezarea substanței bunului, în așa fel încât acesta încetează să existe în materialitatea sa, iar degradarea constă într-o atingere adusă bunului, în așa fel încât acesta își pierde unele dintre calitățile sale, ceea ce atrage o reducere a potențialului său de utilizare.
În consecință, din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză, a rezultat că nu există nici măcar o dovadă certă de vinovăție împotriva făptuitoarei, nefiind evidențiată nici o activitate infracțională a acesteia.
Ori, înfăptuirea justiției penale nu poate fi concepută fără deplina cunoaștere a adevărului cu privire la cauza care face obiectul procesului penal, adică adevărul asupra existenței sau inexistenței faptei imputate și asupra vinovăției sau nevinovăției persoanei acuzate, precum și asupra tuturor împrejurărilor care servesc la punerea în lumină a acestui adevăr.
Așadar, o cunoaștere incompletă, bazată pe constatări vagi și discutabile, pe simple presupuneri, bănuieli, pe probe îndoielnice, pe impresii și convingeri subiective, nu poate fi reținută ca un mod capabil să ducă la aflarea adevărului.
Scopul procesului penal trebuie realizat în așa fel încât să armonizeze interesul apărării sociale, cu interesele individului, în raport cu care nici o persoană nevinovată să nu suporte rigorile legii.
Ca atare, soluția procurorului în ceea ce privește infracțiunea de distrugere este legală și temeinică, nefiind evidențiată nici o activitate infracțională.
Referitor la infracțiunea de denunțare calomnioasă, curtea constată, de asemenea, că soluția procurorului este legală și temeinică.
Din actele aflate la dosar rezultă că, prin rezoluția nr. 8054/P/2009, din 19.10.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, s-a confirmat, în baza art. 10 lit. f și h C.P.P. neînceperea urmăririi penale față de, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 180.1, 217 alin.1 și art. 193 alin.1 Cod Penal, deoarece la data de 03.09.2009, persoana vătămată - ce sesizase că la data de 15.07.2009 a amenințat-o cu acte de violență, a lovit-o și i-a distrus una din portierele autoturismului- și-a retras plângerea prealabilă.
Potrivit art.259 Cod Penal, elementul material al infracțiunii de denunțare calomnioasă, în forma prevăzută de alin.1, constă în învinuirea mincinoasă, făcută prin plângere sau denunț, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o anume persoană.
Cerințele prevăzute de lege pentru existența infracțiunii în această formă sunt ca învinuirea să se refere al săvârșirea unei infracțiuni, persoana împotriva căreia se formulează învinuirea să fie o persoană determinată, învinuirea să se facă prin plângere sau denunț și ea să fie mincinoasă.
Legat de îndeplinirea acestei ultime cerințe, infracțiunea de denunțare calomnioasă, presupune în mod necesar stabilirea, în prealabil, a caracterului mincinos al învinuirii - adică netemeinicia acesteia. Acesta nu poate fi stabilit ca atare decât în cazul în care fapta care constituie obiectul învinuirii a fost cercetată în fond. În acest sens, în practica judiciară s-a decis că instanța de judecată nu poate socoti ca dovedit caracterul mincinos al învinuirii dacă faptul denunțat nu a fost cercetat în fond (dec. 150/1979 a ).
Prin urmare, observând că faptele care constituiau obiectul învinuirii formulate de împotriva petentului nu au fost cercetate în fond, nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, nefiind dovedit caracterul mincinos al învinuirii.
În raport de considerentele expuse, curtea constată că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, iar plângerea formulată de petent este nefondată.
Totodată, este de observat multitudinea plângerilor cu același obiect formulate de petent la mai multe organe judiciare, afirmațiile și expresiile folosite în aceste plângeri, lipsa argumentelor și a probelor care să susțină afirmații folosite, aspecte care depășesc un demers obiectiv, legitim.
În consecință, curtea urmeaza ca, in temeiul art.2781al.8 lit.a C.P.P. sa respinga plangerea formulată de petent ca nefondată și să mențină rezoluțiile atacate.
În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală, va obliga petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 2781alin.8 lit.a Cod procedură penală, respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul, domiciliat în mun. P,-, bloc 30,. E,.86, județ P, împotriva rezoluțiilor nr. 647/P/2009 din data de 14.12.2009 și nr. 1477/II/2/2009 din data de 20.01.2010, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimata, domiciliată în mun. P,-, județ
Menține rezoluțiile atacate.
În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală, obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, iar pentru părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2010.
PRESEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
Red.
4 ex/12.02.2010
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Daniel DinuJudecători:Daniel Dinu
