Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 86/2008. Curtea de Apel Ploiesti

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

SENTINȚA NR. 86

Ședința publică din data de 13 iunie 2008

PREȘEDINTE: Elena Negulescu

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit disp. art. 2781Cod. proc. penală de petenții Acțiunea Populară - Organizația Județeană D, cu sediul în Târgoviște, B-dul - cel, bloc 1, parter, județ D și, domiciliat în comuna, județul D împotriva rezoluției nr. 555/II/2/2008 din 26.03.3008, adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, în dosarul nr. 347/P/2007 privind pe intimații făptuitori avocat, domiciliat în municipiul Târgoviște, str. - -, -.19, județul D și, primar al comunei, județul D.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petenta Acțiunea Populară - Organizația Județeană D prin reprezentant, lipsă fiind petentul și intimații și .

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

în calitate de reprezentant al petentei Acțiunea Populară - Organizația Județeană D, având cuvântul arată că depune în copie xerox un set de acte la dosar: concluzii scrise, înscrisuri din dosarul de executare nr. 18/17.03.2008, adresă școala, raport de execuție bugetară al Primăriei nr. 1431/20.03.2008.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că nu are cereri prealabile de formulat.

Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat și nici alte probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea plângerii.

Reprezentantul petentei Acțiunea Populară - Organizația Județeană D, având cuvântul arată că nu a fost mandat de aceasta decât pentru a prezența instanței la acest termen concluziile și setul de înscrisuri atașat. Solicită admiterea plângerii și audierea tuturor persoanelor care au dat declarații în fața procurorului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul pune concluzii de respingere a plângerii petentei Acțiunea Populară - Organizația Județeană D împotriva rezoluțiilor nr. 347/P/2007 și nr. 555/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Cercetările efectuate în cauză au constatat inexistența faptei reclamate în sarcina făptuitorilor și, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 289, 291 și 215 Cod penal, deoarece Consiliul Local prin hotărârea nr. 35/28 octombrie 2005 aprobat angajarea avocatului în vederea reprezentării instituției, dar din dosar nu rezultă că s-ar fi prestat pentru această instituție publică vreo activitate avocațială până la data de 03 aprilie 2006 când s-a încheiat contractul de asistență juridică cu primarul comunei pentru perioada 03 aprilie 2006 - 03 aprilie 2007.

Prin actul adițional din 22 mai 2006 parte a contractului sus menționat, a intervenit și Consiliul local al comunei. Prin sentința penală nr. 2692/2007 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 203/2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost respinsă excepția privind nelegalitatea hotărârii Consiliului local din 06 iunie 2007, astfel încât și prin această sentință se constată legalitatea hotărârilor Consiliului Local și pe cale de consecință legalitatea contractului de asistență juridică încheiat cu făptuitorul.

CURTEA,

Asupra acțiunii penale de față.

Luând în examinare actele și lucrările dosarului constată:

Prin plângerea întemeiată pe disp. art.278/1C. înregistrată sub nr- din 15 aprilie 2008, petenții Acțiunea Populară - Organizația Județeană D, cu sediul în municipiul Târgoviște, B-dul - cel Bătrîn, -, parter, județul D și, domiciliat în comuna, județul D au solicitat desființarea rezoluției nr.347/P/26 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, confirmată prin rezoluția nr. 555/II/2/2008 din 26 martie 2008 a procurorului general al unității de parchet.

Prin actele procedurale atacate s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații avocat, domiciliat în mun. Târgoviște, str. - -, str. M 2,.19, județul D și, primar al comunei, județul D cu același domiciliu, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.289, art.291 și art.215 Cod penal, constatându-se că faptele reclamate nu există, în sensul art. 228 alin.4 rap.la art. 10 lit.a Cod pr.penală.

S-a susținut că soluțiile adoptate sunt nelegale, netemeinice și imorale deoarece ar contraveni probelor administrate în această fază procesuală și prin care s-a dovedit vătămarea adusă membrilor persoane juridice, constând în încălcarea drepturilor la o viață publică liniștită și apărată de lege dar și a acelora prev. de Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului.

Mai mult procedura s-a desfășurat cu încălcarea dreptului la apărare, atâta timp cât procurorul nu a dispus audierea acestora în calitate de parte vătămată și nu le-a dat posibilitatea să propună și alte probe concludente pentru a fi administrate și a conduce la aflarea adevărului.

S-a solicitat admiterea plângerii, trimiterea cauzei la procuror pentru administrarea de probe și începerea urmăririi penale, conform art.278/1 alin.1 Cod pr. penală.

La termenul din 13 iunie 2008, completându-se plângerea inițială petenții au susținut că s-ar impune și verificarea condițiilor legale privind executarea sumei de 7386,20 lei de creditorul, audierea în instanță atât a petenților cât și a intimaților, măsuri apreciate ca necesare pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Ca urmare s-au depus înscrisuri, apreciate ca acte noi, respectiv copii de pe actele de executare întocmite în dosarul respectiv, adeverința nr.229 din 11 iunie 2008 eliberată de Școala, raportul compartimentului de contabilitate al Primăriei privind execuția bugetară din decembrie 2007.

Totodată s-a atașat dosarul nr.347/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Verificând rezoluțiile atacate, pe baza lucrărilor și materialului de urmărire penală, a înscrisurilor prezentate de petenții persoane vătămate, ca acte noi în fața instanței, astfel cum cer disp.art.378/1 alin.7 Cod pr. Penală, rezultă că plângerea formulată de aceștia nu este fondată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

La data de 13 aprilie 2007 petenta Acțiunea Populară - Organizația județeană D s-a adresat parchetului de pe lângă tribunalul Dâmbovița, solicitând începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a intimaților făptuitori avocat în cadrul Baroului D și, primar al comunei, județul D, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual prev.de art.289 cod penal, uz de fals prev de art.291 Cod penal și înșelăciune prev. De art.215 Cod penal.

În esența, s-a susținut că, în înțelegere, cei doi făptuitori ar fi încheiat în fals contracte și delegații de reprezentare și asistență judiciară în instanță la diferite procese, atât pentru instituția primarului, cât și pentru Consiliul Local și fără a avea la bază o hotărâre a consiliul local respectiv, condiție în care s-ar fi adus un prejudiciu avutului public în sumă de 6.000 RON.

Față de modificările aduse art.28/1 pct.1 Cod pr. penală prin Legea nr.79/26 martie 2007 conform cărora judecarea infracțiunilor comise de avocați s-a dat în competența curților de apel ca primă instanță, prin Ordonanța nr.1760/P/2007 din 19 iunie 2007, s- declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, formându-se dosarul nr.347/P/2007.

Pentru verificarea incidenței vreuneia dintre cazurile ce ar împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale prev. în art.10 Cod pr. penală, în condițiile art.228 alin.1 rap.la art.224 din același cod, primind cauza procurorul sesizat a procedat la strângerea datelor concludente în vederea stabilirii situației de fapt.

În care sens s-au atașat copii de pe hotărârile 35/2005 și nr.16/2006 adoptate de Consiliul Local, decizia civilă nr.203/2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, sentința civilă nr.2692/206 a Tribunalului Dâmbovița, referatul nr.169/VIII/1/2006 al A contractele de asistență juridică incriminate precum și o serie de acte de virament efectuate de entitatea publică în executarea acestora.

De asemenea s-au luat declarații intimaților și, secundul depunând în apărare contracte de asistență juridică încheiate cu primul pe perioada mai - noiembrie 2006 ( ca persoană fizică ) și 3 aprilie 2006( cu instituția primarului), chitanțele privind sumele încasate, precum și sentința penală nr.268/2006 a Judecătoriei Pucioasa, deciziile penale nr.951 și 952/2006 ale Tribunalului Dâmbovița.

Față de actele premergătoare efectuate procurorul a ajuns la concluzia că faptele reclamate nu există, dispunând neînceperea urmăririi penale în temeiul art.228 alin.4 rap.la art.10 lit.a cod pr.penală.

În fapt s-a stabilit că intimatului exercită activitatea de avocat în cadrul Baroului D, din anul 2000 iar la data de 3 aprilie 2006 a încheiat cu instituția primarului comunei un contract de asistență juridică, în baza căruia pentru un onorariu lunar în sumă de 300 RON a efectuat prestații specifice profesiei pe perioada 3 aprilie 2006 - 3 aprilie 2007.

Ulterior, respectiv la dat de 29 mai 2006 în cadrul acestui contract a intervenit ca parte și Consiliul Local, încheindu-se un act adițional și în considerarea aceluiași onorariu.

Legalitatea actului adițional a fost confirmată de entitatea autorității publice locale prin hotărârile nr.35 din 28 octombrie 2005 și nr.16 din 6 iunie 2006, situație în care avocatul intimat a prestat o serie de activități, apărând atât interesele instituției primarului, reprezentată prin intimatul, cât și ale Consiliului Local, evident fără virarea vreunei sume suplimentare în contul cabinetului de avocatură, din patrimoniul public.

S-a concluzionat astfel că nu se confirmă acuzația din plângere în sensul că ar lipsi hotărârile consiliului Local care să justifice raporturile contractuale dintre persoana juridică și avocatul făptuitor.

Pe de altă parte legalitatea hotărârii nr.16 din 6 iunie 2006 a Consiliului Local, care a aprobat efectuarea de prestații avocațiale pentru cele două instituții s-a verificat, menținându-se prin sentința penală nr.2692/2006 a Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ, irevocabilă prin decizia nr.203/2007a Curții de APEL PLOIEȘTI, respingându-se cererea de anulare promovată de petentul persoană vătămată, în calitate de consilier local.

În fine s-a mai constatat că intimații și, în condițiile expuse nu au săvârșit acte materiale ce ar intra în conținutul infracțiunilor de fals sau înșelăciune, nu au produs vreo pagubă Primăriei, iar raporturile lor s-au bazat pe acte legale, chiar dacă potrivit chitanțierelor existente în arhiva biroului de avocatură anterior în aceeași perioadă secundul sau prestat și activități, ca avocat al familiei, onorând contractele de asistență juridică încheiate în nume propriu de primul.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale împotriva făptuitorilor și s-a confirmat prin rezoluția nr.555/II/2/2008 din data de 26 martie 2008 adoptată de procurorul general al unității de parchet, respingându-se ca neîntemeiată plângerea formulată de petenții persoane vătămate.

Rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, corespunzând dispozițiilor procedurale ce reglementează începerea urmăririi penale, inclusiv limitelor efectuării actelor premergătoare, rezultând cu certitudine că activitățile avocațiale desfășurate în perioada 29 mai 2006-aprilie 2007 s-au exercitat de intimatul numai în baza unor contracte de asistență juridică și reprezentare a instituției primarului și respectiv Consiliului Local, încheiate cu respectarea întocmai a atribuțiilor funcției de către intimatul, primar al localității.

Legalitatea și prestarea acestora, în condițiile clauzelor contractuale stipulate, - indiscutabil avantajoase celor două entități publice, atâta timp cât s-a păstrat același cuantum al onorariului inițial-, s-au confirmat cu autoritate de lucru judecat de către instanțele judecătorești în cadrul procedurii speciale admise de legea ce reglementează controlul actelor emise de primar și consiliul local, prin decizia civilă nr.203/2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI.

Or,analiza sistematică a dispozițiilor art.215, art.289 și art.291Cod penal determină concluzia că întrunirea conținutului infracțiunilor de înșelăciune comise prin mijloace frauduloase, inclusiv fals, impune dovedirea existenței unor indicii întemeiate în sensul art.68 pr.penală care să justifice presupunerea rezonabilă a prejudicierii patrimoniului, întruna din modalitățile apte captării voinței persoanei vătămate, între care și alterarea conținutului înscrisurilor încriminate.

Separat de aceasta mai trebuie observat faptul că plângerea întemeiată pe disp.278/1 pr.penală nu constituie un mijloc procedural de natură a repune în discuție hotărârile judecătorești intrate sub puterea lucrului judecat, soluțiile adoptate de instanțele civile ori penale putând fi atacate exclusiv cu respectarea căilor de atac ordinare, după caz extraordinare, admise de legislația internă.

Prin urmare situația de fapt s-a stabilit corect de procuror gășindu-și corespondent în actele premergătoare efectuate în cauză, ce au fost complet analizate și just apreciate iar soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, întrucât acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare dacă se constată cazul de împiedicare prev. de art.10 lit.a pr.penală.

Neaudierea persoanelor vătămate în această fază procesuală, în calitate de părți vătămate nu contravine legii și nici nu încalcă dreptul la apărare sau altă prevedere din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cât timp în raport de modalitatea de operare în care se pretinde că s-ar fi încălcat legea penală,actele premergătoare efectuate au cuprins verificarea înscrisurilor pertinente și concludente pentru aflarea adevărului, confirmate prin hotărâri judecătorești irevocabile iar pe de altă parte o atare declarație nici nu poate produce efecte juridice dacă nu s-a început urmărirea penală în cauză.

În fine aspectele legate de executarea obiect al dosarului nr.18/2007 aflat pe rolul SC de Executori Judecătorești și, alcătuit la cererea intimatului făptuitor, în calitate de creditor, invocate pentru prima dată în fața instanței de judecată și în condițiile art.278/1 pr.penală, nu pot fi examinate deoarece exced conținutului plângerii penale înregistrate de organele de urmărire penală în aprilie 2007.

Față de cele ce preced, neconstatându-se vreun temei legal privind încălcarea vreunei dispoziții procedurale aplicabile în materie, de natură a conduce la redeschiderea ori începerea urmăririi penale, plângerea promovată de cei doi petenți persoane vătămate se va respinge ca nefondată conform art.278/1 alin.8 lit.a pr. penală, menținându-se rezoluțiile atacate.

Văzând și dis part.192 alin.2 pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerile formulate conform art. 2781alin. 8 lit. a de C.P.P. către petenții Acțiunea Populară - Organizația Județeană D, cu sediul în Târgoviște, B-dul - cel, - 1, parter, județul D și domiciliat în comuna, județul D, ca nefondate.

Menține rezoluția nr. 347/P/2007 din 26 februarie 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, confirmată prin rezoluția nr. 555/II/2/2008 din 26.03.2008 a procurorului general al unității de parchet, prin care conform art. 10 lit. a Cod proc. penală s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații făptuitori, avocat în Baroul Dâmbovița, domiciliat în municipiul Târgoviște, str. - -, -.19, județul D și, primar al comunei, județul D, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289 Cod penal, art. 291 Cod penal și art. 215 Cod penal, întrucât faptele reclamate nu există.

Obligă fiecare petent la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru părțile lipsă de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red. NE

Tehnored. AF

2 ex./30.06.2008

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Elena Negulescu
Judecători:Elena Negulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 86/2008. Curtea de Apel Ploiesti