Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 87/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 87
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 04.06.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Vadana Monica
GREFIER: - -
*************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - - procuror
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă procuratorul, lipsă fiind petentul și intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Instanța pune în vedere procuratorului petentului să își precizeze plângerea, respectiv dacă obiectul plângerii vizează rezoluția pronunțată în dosarul nr. 574/P/2008 din 06.08.2008.
Procuratorul petentului având cuvântul precizează că plângerea este formulată împotriva rezoluției dată în dosarul nr.574/P/2008. Precizează că are mai multe dosare pe rol, însă indiferent care rezoluție este contestată, toate sunt nelegale și netemeinice.
Instanța întreabă petentul la ce dată a primit rezoluția nr. 739/II/2/2008 din 15.oct.2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Petentul prezintă spre observare rezoluția nr. 739/II/2/2008 din 15.oct.2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Instanța pune în discuție excepția tardivității plângerii formulate, având în vedere că termenul de formulate a plângerii este de 2o de zile de la comunicarea rezoluției.
Ori, rezoluția este din data de 15.oct.2008 așa cum rezultă din înscrisul prezentat spre observare de către procuratorul petentului iar plângerea a fost formulată în data de 18 martie 2009.
Procuratorul petentului și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecat și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.
Procuratorul petentului având cuvântul solicită admiterea plângerii, considerând că este introdusă în termen, de altfel toate plângerile formulate împotriva rezoluțiilor atacate ce fac obiectul dosarelor aflate pe rol sunt formulate în termen, desființarea rezoluției atacate și reținerea cauzei spre rejudecare sau restituirea cauzei la parchet pentru completarea cercetărilor.
Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca tardiv formulată a plângerii petentului, având în vedere data comunicării rezoluției procurorului general și data formulării plângerii. Pe fondul cauzei arată că soluția este legală și temeinică, constatându-se în mod corect că faptele reclamate nu există, avându-se în vedere împrejurările reținute prin actele doveditoare.
Procuratorul petentului având cuvântul în replică precizează că va formula o nouă plângere, arătând că este vorba de infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Prin rezoluția nr. 574/P/2008 din 6 august 2008 s-a dispus de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, neînceperea urmăririi penale față de - judecător la Judecătoria Bicaz, și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev de art 306 Cp și art 292 Cp, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut următoarele:
Prin plângere, - în calitate de reprezentant al minorului, a solicitat efectuarea de cercetări față și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art.306 Cp. apreciind că prin neconformarea de către sus-numiți în sensul celor stabilite prin hotărârea de încredințare a minorului, s-a săvârșit această infracțiune, cât și prin leziunile constatate și reținute de Serviciul de Medicină Legală P N, în urma examinării minorului în data de 17.04.2008.
S-a solicitat totodată efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.292 Cp.
Prin decizia civilă nr. 294/AC/2.10.2007 a Tribunalului Neamț s- stabilit, printre altele, ca să aibă legături personale cu minorul, fixându-se totodată și un program de vizitare minor.
, apreciind că mama minorului nu respectă cele stabilite de instanța de judecată privind programul de vizită minor, a formulat plângere, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prev. de art.307 Cp. cauză ce formează obiectul dosarului 3/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Prin certificatul medico-legal nr. 362/17.04.2008 al Serviciului de Medicină Legală P N, se constată că minorul prezintă pe coapsa 1/3 suprafața externă 2 echimoze ovalare brune de 2/1,5 și 1/1 cm; genunchi stâng 5 echimoze ovalare cu diametrul cuprins între 1,5 și 1 cm; coapsa dreaptă 1/2 inf. față antero-exterior 2 echimoze brune de 5/1,5 și 1,5/1 cm; genunchi drept echimoză brună 2/1,5 cm; gamba dreaptă față antero-externă multiple echimoze ovalare brune cu diametrul cuprins între 1 și 2 cm, apreciindu-se în final că prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente și pot data din 4.04.2008, acestea necesitând 5-6 zile îngrijiri medicale pentru vindecare de la data producerii.
Infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului se realizează sub aspectul elementului material prin măsuri sau tratamente aplicate minorului, care să pună în primejdie gravă dezvoltarea psihică, intelectuală sau morală a acestuia.
Dacă dezvoltarea minorului sub unul dintre cele trei aspecte nu este primejduită în mod grav, fapta nu constituie infracțiunea de rele tratamente aplicate minorului, putând constitui o infracțiune contra persoanei.
Față de cele de mai sus, s-a constatat că nici prin nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului și nici prin leziunile reținute în certificatul medico-legal nr. 362/17.04.2008 al P N nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, prev. de art.306 Cp.
Faptul că, cu ocazia prezentării și examinării minorului, în data de 17.04.2008, la. P N, s-a precizat că acesta a fost lovit de două persoane cu mâinile, nu constituie infracțiunea de fals în declarații.
S-a menționat că în prezent sunt efectuate cercetări în cauza ce formează obiectul dosarului 641/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău față de, și loan, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.180 al.2 Cp. parte vătămată fiind minorul, ca urmare a plângerii prealabile introdusă de mama minorului, în care se susține că sus-numiții, în data de 4.04.2008, au cauzat minorului leziunile constatate prin certificatul medio-legal 362/17.04.2008.
Nemulțumit de soluția adoptată, petiționarul a formulat plângere la prim- procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că intimații s-au opus în mod repetat ca petentul să aibă legături personale cu minorul.
Prin rezoluția nr. 739/II/2 /2008, s-a respins plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției nr 574/P/2008 din 6 august 2008
În temeiul art 278/1 Cpp petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluției nr 574/P/2008 din 6 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât făptuitoarea nu a respectat măsurile privind încredințarea minorului făcând vorbire despre aspecte care privesc cercetările penale în curs de desfășurare în alte dosare penale la același parchet.
Din examinarea dosarului cauzei, instanța constată că plângerea formulată este tardivă, din următoarele considerente.
Potrivit art. 2781alin. (1) proc. pen. termenul de introducere a plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este de 20 de zile și curge de la data comunicării actului prin care conducătorul parchetului ori procurorul ierarhic superior a respins plângerea formulată conform art. 275-278 împotriva rezoluției sau ordonanței de netrimitere în judecată.
Plângerea prim- procurorului din 15 octombrie 2008 fost comunicată petiționarului la data de 24.10.2008 - data predării la poștă - așa cum rezultă din borderoul aflat la dosarul de urmărire penală, borderou din 22.10.2008.
În aceste condiții, plângerea petiționarului la instanța de judecată, formulată la data de16.03.2009după cum rezultă din ștampila poștei aflată pe plicul de la dosar, fila 46, la aproape 5 luni, apare ca tardivă.
În raport de dispozițiile art. 1. proc. pen. cu referire la art. 1. pen. procesul penal poate fi privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societății și a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi și obligații legal stabilite.
Activitatea de judecată, finalizată prin pronunțarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul d e procedură penală, lege procesuală cu un pronunțat caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte și garantării egale a drepturilor procesuale.
acest formalism, între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal și sancționarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185. proc. pen. legiuitorul a stabilit: " când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen".
Așadar, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală, și ca rațiune satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluționare definitivă a cauzei penale, conform art. 6 din, prin textul menționat a fost impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.
Așa fiind, în temeiul art 278/1 alin 8 lit a Cpp plângerea petiționarului împotriva rezoluției nr 574/P/2008 din 6 august 2008 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău urmează a fi respinsă ca tardivă.
Văzând și dispozițiile art 192 alin 2 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.278/1 al.8 lit.a pr.penală respinge ca tardivă plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.571/P/2008 din 06.08.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
În baza art.192 al.2 pr.penală obligă petiționarul să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 04.06.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red. VM
Tehnored. PE/11.06.2009/2 ex
Președinte:Vadana MonicaJudecători:Vadana Monica