Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 92/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Dosar nr- SENTINȚA PENALĂ NR.92/
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Ședința publică din 14 octombrie 2008
Curtea compusă din:
Președinte: - -, JUDECĂTOR 1: Marioara Dumitru
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, plângerea penală formulată de petent ASOCIAȚIA DE proprietari NR.15, împotriva rezoluțiilor nr.506/P/2007 din 28 martie 2008 și nr.395/II/2/2008 din 08 mai 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 alin.1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns procurator pentru petentă, lipsă fiind intimații.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Procuratorul petentei solicită amânarea cauzei pentru a se soluționa un recurs aflat pe rolul Tribunalului Argeș ce are aceleasi părti.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a cererii de amânare neavând legătura cu cauza.
Curtea constata că cererea formulată de petent este neîntemeiată urmând aor espinge, neavând legătura cu cauza de față.
Procuratorul petentei si reprezentanta parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauza.
Curtea constata cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în dezbateri de fond. De asemenea atrage atenția procuratorului ca acesta poate doar sa depună concluzii scrise in cauza, potrivit disp.art.68 alin.4 cod procedură penală.
Procuratorul petentei, dl., precizează că nu dorește să depună concluzii scrise, făcând doar câteva precizări, în sensul că ar vrea ca prin motivarea instanței să-i fie arătate motivele prin care un martor salariat al unei persoane parte in proces, este mai credibil decât o persoana fizică independentă de proces. De asemenea dorește ca in preambulul sentinței să fie menționate cererile sale de a se preciza dacă prin depoziții de martor se pot anula prevederile disp.art.104 si 101 cod procedură penală. Solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a plângerii ca neîntemeiată, intrucât potrivit dispozitiilor art.24 alin.3 din Constitutia României si a disp.art.2 din Legea 304/2003, magistrații nu pot fi trași la răspundere pentru soluțiile date in cauzele soluționate.
CURTEA:
Asupra plângerii penale formulate:
Din examinarea actelor dosarului, constată:
Asociația de Proprietari nr.15 -, cu sediul în Pitești,-, bloc 1,.A,.1, a formulat plângere împotriva rezoluțiilor nr.506/P/2007 din 28 martie 2008 și nr.395/II/2/2008 din 8 mai 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul nr.506/P/2007, privind pe magistrații, și, cercetați sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.246 Cod penal, reținându-se că fapta nu există.
In motivarea plângerii, arată că, blocul nr.1 din cadrul asociației a fost lăsat fără căldură în iarna anilor 2007-2008, datorită relei-credințe și neglijenței magistraților reclamați, care au pronunțat deciziile civile nr.1405/R din 28 septembrie 2007 și nr.179/R din 8 februarie 2007, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, Constituția României și
In continuare, precizează fondul litigiilor ce au făcut obiectul judecății de către magistrații reclamați, precum și consecințele ce au decurs, urmare pronunțării soluțiilor contestate, detaliate, în extenso la filele 1-11 dosar Curtea de Apel.
Din actele dosarului rezultă următoarele:
Petiționara Asociația de Proprietari nr.15 -, reprezentată de către, în calitate de președintă, a formulat plângere penală, solicitând cercetarea magistraților judecători, și din cadrul Tribunalului Argeș, pentru infracțiunea prev. de art.246 Cod penal.
In plângerea penală formulată, ca și în declarația dată la procuror, susține că acești judecători au pronunțat decizia civilă nr.1405/R/2007 din 28 septembrie 2007, în dosarul nr-, hotărâre pe care o apreciază ca fiind nelegală și netemeinică.
Organul de urmărire penală, în efectuarea actelor premergătoare, a constatat că infracțiunea de abuz contra intereselor persoanelor prev. de art.246 Cod penal, nu există și, ca atare, a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților, reținând că fapta nu există.
Impotriva rezoluției adoptată de procuror, s-a formulat plângere de către petenta Asociația de Proprietari, invocând aceleași aspecte cu privire la împrejurările ce au declanșat litigiul de natură civilă.
Procurorul general adjunct, prin rezoluția din 8 mai 2008, în dosarul nr.395/II/2/2008, a respins ca neîntemeiată plângerea, reținând că aspectele penale reclamate nu se confirmă, iar hotărârea pronunțată de cei 3 magistrați, reprezintă convingerea acestora în raport cu probele administrate în cauză, fără a se evidenția indicii cu privire la îndeplinirea cu rea-credință a atribuțiilor specifice funcției fiecăruia.
Examinând rezoluțiile atacate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în sensul dispozițiilor art.278/1 alin.7 Cod pr.penală, se constată că plângerea este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
Conținutul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor este dat de art.246 Cod penal, și constă în "fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiunilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane".
Or, din actele dosarului nu rezultă că magistrații respectivi au acționat în vreun fel, în mod deliberat, pentru a prejudicia interesele petiționarei. Dimpotrivă, magistrații au soluționat cauzele pe baza probelor prezentate de părți, iar dacă hotărârile pronunțate sunt nefavorabile petiționarei, chiar și în situația în care ar fi netemeinice sau nelegale, corectarea lor se poate face pe căile legale de atac prevăzute de dispozițiile procedurale, în materie.
Prin urmare, neconstatându-se că magistrații au acționat "cu știință" și nici în vreun alt mod pentru a prejudicia interesele petiționarei, se va respinge ca nefondată plângerea formulată, în temeiul dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.a Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea penală formulată de petiționara ASOCIAȚIA DE PROPRITARI NR.15, cu sediul în Pitești,-, bloc 1,.A,.1, județul A, împotriva rezoluțiilor nr.506/P/2007 din 28 martie 2008 și nr.395/II/2/2008 din 08 mai 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4
3 noiembrie 2008
Președinte:Marioara DumitruJudecători:Marioara Dumitru