Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 98/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA PENALĂ NR. 98/

Ședința publică din 20 Octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

- procuror

S-au luat în examinare plângerile formulate de petentele, în nume propriu și pentru, prin reprezentare, împotriva rezoluției din 23 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr. 181/P/2009.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petiționara, personal și în calitate de reprezentant al petiționarei, lipsind intimații.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Petiționara arată că ar avea de depus un înscris și anume lucrarea către CEDO, însă nu are o copie xerox a acesteia și nu dorește să o depună la dosar.

Petiționara și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acesteia.

Petiționara arată că este nemulțumită de faptul că parchetul nu a ținut cont că doamna, avocat în cadrul Baroului D, nu și-a făcut datoria, nu s-a prezentat să o susțină, înșelând-o astfel cu suma ce reprezintă onorariul de avocat. Într-un alt dosar, doamna avocat a depus o cerere prin care arată că nu dorește să o mai susțină pe petiționară, întrucât aceasta ar avea un comportament verbal urât, lucru care nu este real.

În concluzie, petiționara solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea plângerii ca nefondate, menținerea soluției date de procuror ca fiind legală și temeinică, aceasta a fost dată în urma administrării de probe. Solicită și obligarea petiționarei la plata cheltuielilor judiciare.

CURTEA

Din actele dosarului, reține următoarele:

La data de 2.09.2009 cu numărul - a fost înregistrată pe rolul curții plângerea petentei, în nume propriu și prin reprezentare pentru, împotriva rezoluției din 23.06.2009 A Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul penal nr.181/P/2009.

Prin rezoluția criticată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător - de la Tribunalul Argeș sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale prev.de art.288 al.1 și 2 Cod penal, avocat în Baroul Dâmbovița, sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu prev.de art.246 Cod penal, fals material în înscrisuri oficiale prev.de art.288 al.1, înșelăciune prev.de art.215 al.1 și 3 Cod penal, precum și față de, comisar șef adjunct la Poliția municipiului Pitești sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu prev.de art.246 Cod penal, faptele nefiind prevăzute de legea penală, respectiv nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Din conținutul plângerii rezultă nemulțumirea petentelor față de modul defectuos în care s-au efectuat actele premergătoare de către procuror și de soluția greșită la care acesta a ajuns.

Curtea a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr.181/P/2009, pe care examinându- în raport și cu actele depuse de către petentă, reține următoarele:

La 02.04.2009, s- adresat Parchetului cu plângere solicitând tragerea la răspundere penală a judecătorului - de la Tribunalul Argeș, care și-a încălcat atribuțiunile de serviciu cu ocazia judecării recursului, și totodată, judecătorul precizat sau avocatul ales ar fi falsificat și un înscris ( conținând concluzii scrise) care poartă un alt număr decât inițial

În privința avocatului petenta a susținut că și-a încălcat atribuțiile de serviciu deoarece nu a studiat cauza pentru care a fost angajată, nu i-a apărat interesele în fața instanței, nici în plângerea împotriva soluției procurorului și nici în dosarul de contencios administrativ ( - al Tribunalului Argeș ).

Despre comisarul șef de poliție care a efectuat cercetări în dosarul petentei, aceasta arată că și-a încălcat atribuțiile de serviciu întrucât nu a fost de acord cu efectuarea unei expertize de către experți din afara instituțiilor silvice din Pitești.

Anterior, petenta a avut pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești dosarul nr.2227/P/2007 în care s-a plâns împotriva angajaților Ocolului Silvic Pitești, pentru comiterea infracțiunilor prev.de art.246 Cod penal și art.27, 28 din Legea nr.26/1996, în care procurorul, prin rezoluția din 24.10.2007 a dispus neînceperea urmăririi penale.

Împotriva rezoluției, petenta a formulat plângere în condițiile art.278 și art.2781Cod procedură penală, ultima admisă de Judecătoria Pitești.

Sentința a fost recurată de făptuitori, iar Tribunalul Argeș, în complet condus de judecătorul -, a casat sentința, respingând în fond plângerea petentei, ( decizia penală nr.124/R/23.02.2009).

Decizia pronunțată în recurs a format apoi obiectul unei contestații în anulare formulată de către pretentă, cale de atac respinsă prin decizia nr.230/R/13.04.2009 de aceeași instanță.

Nemulțumită de modul în care au evoluat plângerile sale, petenta s-a plâns apoi împotriva judecătorului - președinte al completului de recurs de la Tribunalul Argeș, avocatului pe care l-a angajat să-i susțină interesele, cât și a polițistului ce a instrumentat în dosarul cu infracțiuni silvice, nr.2227/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, formându-se astfel dosarul nr.181/P/2009 în care s-a adoptat rezoluția atacată.

Revenind la fondul plângerii curtea reține că în legătură cu magistratul - de la Tribunalul Argeș, petiționara semnalează nemulțumiri față de hotărârea pronunțată de completul de recurs pe care acesta l-a prezidat.

Conform art.15 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, hotărârile judecătorești pot fi desființate ori modificate numai prin căile de atac prevăzute de lege și exercitate în condițiile legii.

Prin urmare, judecătorii nu pot fi trași la răspundere penală pentru opiniile exprimate în cuprinsul hotărârilor pe care le pronunță, în caz contrar s-ar aduce atingere independenței acestora consacrată prin dispozițiile art.46 alin.3 din același act normative și art.124 alin.3 din Constituția României.

Sub aspectul pretinsei infracțiuni de fals material așa cum a reținut și procurorul, rectificarea numărului de înregistrare a înscrisului depus de avocata petentei, nu produce consecințele juridice cerute de textul incriminator al infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale prev.de art.288 Cod penal, așa încât lipsește unul din elementele constitutive al acestei fapte.

În legătură cu avocatul infracțiunea de abuz în serviciu reclamată, presupune calitatea de funcționar public ori funcționar, a subiectului activ, însușire ce nu se regăsește în persoana avocatului, care exercită o profesiune liberă, prin urmare nici în acest caz abuzul în serviciu nu poate fi reținut.

Nici fapta de înșelăciune nu se verifică, întrucât neîndeplinirea unor obligații care își au izvorul într-un contract de asistență juridică atrage răspunderea civilă contractuală, și nu penală, câtă vreme nu se face dovada inducerii în eroare cu prilejul încheierii sau executării acelui contract.

De asemenea, în ce îl privește pe ofițerul de poliție, faptul că nu a agreat efectuarea unei expertize silvice de experți din afara sistemului silvic nu constituie un abuz. Organele de urmărire penală, în cursul anchetei, au posibilitatea, conform art.67 alin.2 și 3, să respingă motivat orice cerere pentru administrarea unei probe, dacă aceasta nu estre concludentă și utilă cauzei.

Pe de altă parte, împotriva actelor de urmărire penală, orice persoană interesată poate formula plângere în condițiile art.275 Cod procedură penală.

Curtea apreciază prin urmare legală și temeinică rezoluția atacată, și având în vedere argumentele prezentate în baza art.278/1 pct.8 lit.a Cod procedură penală va respinge plângerea petentelor în nume propriu și pentru, prin reprezentare.

Va fi menținută rezoluția atacată și conform art.192 alin.2 Cod procedură penală vor fi obligate petentele la plata cheltuielilor judiciare, efectuate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Conform art. 278/1 pct.8 lit. a Cod procedură penală, respinge ca nefondate plângerile formulate de petentele, în nume propriu și pentru, prin reprezentare, împotriva rezoluției din 23 iunie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr. 181/P/2009.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petentele la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 20 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI -secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE,

- - -

Grefier,

Red.:

Tehnored.:

3 ex./6.11.2009.

Președinte:Marius Gabriel Săndulescu
Judecători:Marius Gabriel Săndulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 98/2009. Curtea de Apel Pitesti