Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1050/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 1050
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpații și, împotriva încheierii penale nr.156/CC/24.10.2008 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales și inculpatul, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat declarație inculpatului, prin care acesta arată că își retrage recursul formulat împotriva încheierii din 24.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, deoarece acest recurs a fost soluționat de către un alt complet de judecată, în data de 06.11.2008.
Inculpatul depune la dosar un memoriu.
Instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul ales al inculpatului, solicită a se lua act de faptul că acest inculpat și-a retras recursul.
Apărătorul ales al inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea în stare de libertate a inculpatului, nu se justifică faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, încheierea pronunțată de Tribunalul Timiș, face referire la pericolul intrinsec, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu există, el nu s-a asociat cu nimeni, pericolul intrinsec al acestei infracțiuni, dacă ea ar exista, pedeapsa este minimă, față de altele, inculpatul nu a pus în circulație monedele despre care nu știa că sunt false, fratele inculpatului a desfășurat acte materiale de punere în circulație a acestor monede, nu sunt întrunite elementele constitutive ale art.148 lit.f
C.P.P.Procurorul pune concluzii de respingere a recursului formulat de inculpatul și menținerea măsurii arestării preventive, urmând a se reține în sarcina acestuia gravitatea faptelor săvârșite de către el și numărul persoanelor implicate.
Cu privire la inculpatul, solicită a se lua act de faptul că acesta și-a retras recursul formulat.
Inculpatul, având cuvântul, arată că nu este vinovat și își însușește concluziile apărătorului său ales.
Inculpatul, având cuvântul, arată că își retrage recursul formulat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr.156/CC/24.10.2008, Tribunalul Timiș, în baza art. 159 Cod procedură penală, a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara.
A dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatii:
-, fiul lui si, nascut la data de 05.03.1985, in B M, judetul M, cu domiciliul in Mun T,-, judetul T, posesor al CI seria - nr.-, eliberat de. T,CNP -, studii 12 clase, ocupația elev clasa a XIII-a la., " T, starea civilă căsătorit, fără copii, stagiu militar nesatisfăcut, cetățean român;
-, fiul lui si, născut la 10.01.1986, in T județul T, cu domiciliul in T,-,. 79A,. A,.3,. 14, jud. T, posesor al CI seria - nr.-, eliberată de. T, CNP - -, studii 12 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut;
-, fiul lui si, născut la 20.02.1983, in T județul T, cu domiciliul in T,-,. 79A,. A,.3,. 14, jud. T, posesor al CI seria - nr -, CNP--, cetățean român, studii 12 clase, ocupația student, necăsătorit, fără copii, stagiul militar nesatisfăcut;
-, fiul lui și, născut la data de 06.09.1978, în mun. O, jud. B, domiciliat în oraș,-, jud. C, CNP - -,posesor al CI seria - nr. -, eliberată de. SPCLEP la data de 10.06.2008, fără studii, ocupația zugrav, starea civilă căsătorit, cetățean român;
- -, fiica lui și, născută la data de 04.11.1989 în mun. B M, jud. M, domiciliată în sat (com. ), nr. 178, jud. M, CNP--, posesor al CI seria - nr. -, eliberată de. SPCLEP, la data de 01.09.2005, cetățean român, studii 12 clase, fără ocupație, necăsătorită, fără copii, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 26.10.2008 până la data de 24.11.2008.
În baza art.192 alin.3 cheltuielile C.P.P. judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin propunerea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 21.10.2008 sub nr. dosar -, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, a solicitat prelungirea arestării preventive cu 30 de zile, începând cu data de 26.10.2008 pâna la data de 24.11.2008, față de inculpații:
-, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrafacere, deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată din cupiura de 100 RON, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 282 alin. 1 și 2.Cod Penal;
-, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată din cupiura de 100 RON, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 282 alin. 2.Cod Penal;
-, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată din cupiura de 100 RON, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 282 alin. 2.Cod Penal;
-, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată din cupiura de 100 RON, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 282 alin. 2.Cod Penal;
- -, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și contrafacere, deținere și punere în circulație de monedă națională falsificată din cupiura de 100 RON, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 282 alin. 1 și 2.Cod Penal;
În motivarea propunerii, s-a arătat că inculpații fac parte dintr-un grup infracțional organizat, format din mai multe persoane, ce se ocupă cu falsificarea și plasarea pe teritoriul României de monedă națională, în special din cupiura de 100 RON.
Față de, a fost începută urmărirea penală în data de 17.09.2008, ora 14,30, iar față de și - a fost începută urmărirea penală la data de 27.09.2008, ora 23,00, în dosarul sus-menționat.
În data de 28.09.2008, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de aceștia pentru infracțiunile arătate mai sus.
Față de toate persoanele mai sus menționate există probe și indicii temeinice de săvârșire a infracțiunilor arătate, ceea ce rezultă din procese-verbale de consemnare convorbirilor telefonice dintre aceștia, procese - verbale și imagini rezultate în urma punerii în aplicare autorizației de interceptare audio-video în mediu ambiental, procese-verbale de percheziție domiciliară și de constatare a infracțiunii flagrante, declarații ale investigatorului, colaboratorului sub acoperire și martorilor, precum și din propriile declarații ale inculpaților.
S-a arătat că în cauză, până în prezent, urmărirea penală nu a putut fi finalizată, urmând a fi identificate și alte persoane care au legătură cu grupul infracțional cercetat în prezentul dosar și se așteaptă totodată răspuns la constatarea tehnico-științifică dispusă cu privire la bancnotele identificate cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate în dosar. fiind audiate mai multe persoane despre care existau date că aveau cunoștință despre activitatea infracțională desfășurată de o parte dintre inculpați, câțiva dintre aceștia urmând a fi în continuare identificați și audiați.
S-a mai arătat că se impune prelungirea arestării acestora, întrucât inculpații au săvârșit o infracțiune pentru care pedeapsa închisorii este mai M de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ținând seama de cantitatea foarte M de monedă națională falsificată și pusă în circulație și de aria vastă pe care s-a întins activitatea infracțională a grupului. Astfel, apreciază că impactul pe care l-a produs activitatea infracțională a membrilor grupului asupra societății este deosebit de puternic, statul fiind obligat în asemenea cazuri să ia măsuri de prevenire și combatere a unor astfel de fenomene.
În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr.21/D/P/2008 al Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciu Teritorial Timișoara.
Potrivit dispozițiilor art.155 în C.P.P. cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor, procesele verbale de percheziție domiciliare si de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de consemnare a convorbirilor telefonice dintre inculpați, procese-verbale și imagini rezultate în urma punerii în aplicare a autorizației de interceptare audio-video în mediu ambiental, declarații ale investigatorului, colaboratorului sub acoperire, din care rezultă suficiente indicii rezonabile referitoare la posibilitatea ca inculpații să fie implicați în comiterea a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai M de 4 ani, tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au modificat, justificând în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată.
Atitudinea sinceră a inculpaților și împrejurarea că aceștia nu au antecedente penale sunt împrejurări ce urmează a fi avute în vedere la individualizarea pedepsei, ele nefiind suficiente pentru a ajunge la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, infracțiunea săvârșită de aceștia fiind de un pericol ridicat, tulburarea pentru ordinea publică fiind gravă prin amploarea și consecințele pe care circulația bancnotelor falsificate le produce în rândul populației.
Noțiunea de "probe" că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, nu poate fi interpretata în sensul că ar avea ca obiect împrejurări petrecute sau pe cale să se petreacă cu certitudine, care duc la dovedirea vinovăției într-un proces penal.
Această noțiunea prevăzută de art. 148 lit. f C.P.P. are în vedere datele existente în dosarul cauzei care permit a se trage concluzia că inculpații cercetați în stare de libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică, pericol ce poate să se concretizeze nu doar în vreo atitudine violentă sau potențial infracțională pe viitor a inculpaților, ci si în starea de nesiguranță, de neliniște ce s-ar putea crea în conștiința socială prin lăsarea acestora în stare de libertate.
Aceasta este interpretarea dată și de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, în jurisprudența ei (Letellier contra Franta), unde se arată că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță, de revoltă care să permită cel puțin o perioadă de timp arestarea preventivă a celor acuzați.
În speță, a avut în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpați, modalitatea în care aceștia au acționat, numărul persoanelor implicate, urmarea care s-a produs și care s-ar fi putut produce, atingerea gravă adusă relațiilor de încredere în autenticitatea și valabilitatea monedei naționale, care sunt tot atâtea elemente ce indică starea de temere și nesiguranță ce s-ar crea pentru societate în cazul cercetării acestora în stare de libertate.
C puțin la acest moment procesual, nu există temeiuri noi care sa justifice cercetarea inculpaților în stare de libertate, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și în prezent.
Pentru toate aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 159 Cod procedură penală, tribunalul a admis propunerea, dispunând prelungirea arestării preventive a inculpaților pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 26.10.2008 până la data de 24.11.2008.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva încheierii penale nr. 156/CC/24.10.2008, au declarat recurs inculpații și.
Recursurile inculpaților nu au fost motivate în scris ci dar oral în ziua judecății, doar în ceea ce-l privește pe inculpatul, prin apărătorul ales al acestuia, care a solicitat cercetarea inculpatului în stare de libertate, deoarece nu este vinovat de săvârșirea infracțiunii de care este acuzat de către organul de urmărire penală și nu prezintă pericol con concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art.3856alin.3 C.P.P. instanța constată că, recursul formulat de inculpatul - este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Astfel, curtea constată, că din materialul de urmărire penală pus la dispoziție, de către organul de urmărire penală, rezultă că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele penale reținute în sarcina sa de către procuror, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.143 și C.P.P. subzistă în continuare temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive.
În speța de față, sunt îndeplinite condițiile prev.de art.148 lit.f C.P.P. în sensul că faptele reținute în sarcina inculpatului sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai M de 4 ani, iar punerea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și modalitatea de săvârșire a faptei, așa cum a fost ea reținută de organul de urmărire penală, ea aducând atingere gravă relațiilor de încredere în ceea ce privește autenticitatea și valabilitatea monedei naționale, o asemenea măsură creând un sentiment de nesiguranță și de neîncredere în rândul populației.
Văzând că motivele invocate de către inculpatul - nu sunt fondate, iar dispozițiile încheierii penale recurate, cu privire la acest inculpat, sunt temeinice și legale, fiind justificată măsura prelungirii măsurii arestării preventive, pentru ca organele de urmărire penală să poată proceda la efectuarea finalizării cercetărilor, instanța urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând că inculpatul și-a retras recursul împotriva încheierii penale recurate, la termenul de judecată din data de 10 2008, declarația acestuia fiind consemnată în scris, instanța va lua act de retragerea recursului promovat de către acesta.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.4 p Cod Penal rap. la art.369 p Cod Penal ia act de retragerea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.156/CC/24.10.2008 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge, ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva aceleiași hotărâri.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă pe fiecare inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 10 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
- - G - - -
GREFIER
- -
RED: GB/28.11.2008
Dact: 2 exempl/12 2008
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea