Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1108/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1108/
Ședința publică din 27 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 171/CC/21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, depune la dosar împuternicire avocațială.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat, solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, solicită să se dispună înlocuirea acestei măsuri cu măsura de a nu părăsi țara. Precizează că nu s-a ținut cont de faptul că inculpatul a mai fost rețintu 24 ore, perioadă ce trebuia luată în calcul la luarea măsurii arestării preventive. Totodată, precizează că inculpatul are o conduită bună, s-a prezentat la organele de urmărire penală și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Procurorul solicită respingerea recursului, încheierea recurată fiind temeinică și legală. Precizează că măsura reținerii față de inculpat s-a dispus într-un alt dosar, pentru fapte similare.
În replică, apărătorul ales al inculpatului-recurent arată că este vorba despre aceeași faptă.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 171/CC din 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost respinsă cererea inculpatului de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive.
În baza art. 159.C.P.P. a fost admisă propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timi șoara.
S-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 08.11.1985 în C, jud. C-S, CNP--, domiciliat în C, str. - -,. 55,.A,.18, jud. C-severin, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 55/04.07.2007 emis de Tribunalul Timiș și pus în executare la data de 23.10.2008, pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 21.11.2008 până la data de 20.12.2008 inclusiv.
A fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura interziceri ide a părăsii țara.
Deliberând asupra propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive față de inculpatul, Tribunalul Timișa constatat următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19.11.2008 sub număr unic de dosar -, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișa solicitat prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 21.11.2008 până la data de 20.12.2008.
În motivarea cererii s- arătat că inculpatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, specializat în comiterea unor fapte de înșelăciune prin folosirea de documente de identitate falsificate, acte de proprietate contrafăcute, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații, fals privind identitatea care constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 din legea nr. 39/2003, art. 215 al. 2,3 și 5.pen. art. 26.pen. rap. la art. 288.pen. art. 291.pen. art. 292, 293.pen. și art. 23 din legea nr. 656/2002, toate cu aplic. art. 41 al. 2.pen. reținându-se în sarcina acestuia că împreună cu inculpații A, și, s-au constituit în grup infracțional organizat, specializat în comiterea unor fapte de înșelăciune prin folosirea de documente de identitate falsificate și acte de proprietate contrafăcute, în scopul obținerii de împrumuturi, cu oferirea unor garanții imobiliare.
S-a mai arătat că prin încheierea penală nr. 87/CC/04.07.2007 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă nr. 55/04.07.2007. Arestarea a fost pusă în executare de la data de 23.10.2008, pe o perioadă de 30 de zile până în data de 21.11.2008.
Ministerul Publica arătat că în cauză, pentru finalizarea cercetărilor penale, mai sunt necesare următoarele acte procedurale: audierea părților vătămate și, și; audierea părților civile și; audierea inculpaților A și; efectuarea recunoașterii după album foto și administrarea oricăror probe utile cauzei.
În probațiune a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 149/D/P/2007 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanța nr. 97/D/P/2007 din data de 04.07.2007 emisă de DIICOT - Biroul Teritorial Timișs -a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 al. 2,3 și5 pen. art. 26 rap. la art. 288.pen. art. 291, 292, 293.pen. cu aplic. art. 33 și 41.pen. și art.23 din Legea nr. 656/2002, constând în aceea că împreună cu A, și alții au constituit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune prin folosirea de documente de identitate falsificate și acte de proprietate contrafăcute pentru obținerea de împrumuturi cu garanții imobiliare.
Prin încheierea penală nr. 87/CC din data de 04.07.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a fost admisă propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul, apreciindu-se că în cauză sunt îndeplinite condițiile stabilite de dispozițiile art. 143 alin. 1 Cpp și art. 148 alin. 1 lit. f Cpp.
Astfel, a fost emis față de inculpatul mandatul de arestare preventivă nr. 55/04.07.2007 care a fost pus în executare la data de 23.10.2008.
Deoarece luarea măsurii s-a dispus în lipsa inculpatului la data la care acesta a fost depistat mandatul de arestare a fost confirmat (fila 123 dosar P) dispunându-se executarea acestuia începând cu data de 23.10.2008.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului de a se constata încetată de drept măsura arestării preventive, deoarece se impune ca din durata pentru care a fost emis mandatul de arestare să fie scăzută o zi în care acesta a fost reținut, potrivit adresei de la fila 186 dosar P, tribunalul a considerat-o ca neîntemeiată.
Astfel, s-a apreciat că în momentul în care se discută o propunere de arestare preventivă instanța nu mai poate cenzura durata pentru care s-a dispus inițial măsura arestării preventive, în condițiile în care încheierea nr. 87/CC/04.07.2007( filele 132-138 dosar P) a rămas definitivă. Cu alte cuvinte, durata de 30 de zile pentru care s-a dispus luarea măsurii și s-a emis mandatul de arestare nu mai poate fi modificată.
Așa fiind, tribunalul a constatat că, raportat la data de 23.10.2008, moment în care a fost pus în executare mandatul de arestare preventivă nr. 55/2007, emis de Tribunalul Timiș, termenul de 30 de zile pentru care s-a dispus arestarea inițială urmează să expire la sfârșitul zilei de 21.11.2008, și nu a expirat în data de 20.11.2008.
În ceea ce privește propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, potrivit dispozițiilor art. 155 Cpp, în cursul urmăririi penale s-a reținut că arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în caz de necesitate și motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice o asemenea privare de libertate.
Raportându-se la materialul de urmărire penală, prima instanță a apreciat că în continuare subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatul, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că acesta este implicat în comiterea faptelor susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care este cercetat.
De asemenea, s-a considerat că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională.
Tribunalul Timișa apreciat că scopul procesului penal și buna lui desfășurare justifică prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul, iar mai mult decât atât săvârșirea acestor fapte neurmate de o riposta fermă a societății ar întreține climatul infracțional si ar crea atât inculpaților impresia ca poate persista in sfidarea legii, cât și altor persoane implicate în activități ilicite privind comiterea unor fapte de înșelăciune.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a reținut că aprecierea necesității luării și prelungirii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, Tribunalul Timișa apreciat că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Totodată, prima instanță a considerat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului.
În plus, s-a apreciat că această măsură preventivă apare ca fiind judicios aleasă în raport cu ansamblul criteriilor enumerate în art. 136 alin. 1 și 8 Cod procedură penală, având în vedere natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, gravitatea acestor infracțiuni, instanța apreciind că temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri privative de libertate subzistă și impun în continuare cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv, pentru aflarea adevărului în cauză, pentru o bună desfășurare a procesului penal.
Împotriva încheierii nr. 171/21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, a declarat recurs inculpatul, în termen legal, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 25.11.2008.
Recursul a fost motivat în scris, arătându-se, în esență că durata arestării preventive a fost dispusă pentru 30 zile deși trebuia a fi luată pentru 29 zile, anterior inculpatul fiind reținut 24 ore, la data de 20.11.2008 fiind încetată de drept această măsură, că nu există indicii temeinice privind comiterea faptei de către inculpat
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunile prev. de art.7 din legea 39/2003, art.215 al.2,3 si 5.pen. art.26 penal raportat la art.288 penal, art.291,292,293 penal si art.23 din legea 656/2002, cu aplicarea art.41 al.2 penal. În acest sens, mai trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt.
Totodată, în cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunile imputate inculpatului aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv încrederea populației în relațiile sociale cu caracter patrimonial și a celor referitoare la încrederea cetățenilor în autenticitatea înscrisurilor cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.
În ce privește susținerile inculpatului referitoare la constatarea ca încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului, instanța de recurs își însușește întrutotul motivarea primei instanțe cu următoarele completări. Încheierea anterioară prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe e perioadă de 30 zile a intrat în puterea de lucru judecat și nu mai poate fi supusă controlului instanței în noua cerere de prelungire a arestării preventive. Pe de altă parte, arestarea preventivă se dispune conform art.149/1 al.11 pr.pen doar în situația în care aceasta este consecutivă reținerii, nu și în situația în care, la un anumit moment procesual se ia măsura reținerii unei persoane și se apreciază că nu se impune luarea măsurii restrictive de libertate, însă ulterior, în speță după 2 luni, față de probele administrate se constată că se impune arestarea preventivă. În acest moment procesual, arestarea preventivă se ia pe durata maximă admisă de dispozițiile legale, în speță pe o durată de 30 zile. Prin urmare, în baza art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale nr. 171/CC/21.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 38515alin.1, pct.1, lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale nr. 171/CC/21.XI.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Red. - 28.11.2008
Tehnored. -02.12.2008
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Ion Dincă, Constantin Costea
