Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 122/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - prelungirea măsurii arestării preventive-
ROMANI A
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ SI PENTRU CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIERE Nr. 122
Ședința publică din 21 august 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Maria
JUDECĂTOR 2: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 28 iulie 1988, în prezent aflat în Arestul IPJ S, împotriva încheierii din 19 august 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales și interpretul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care întrebat fiind, prin intermediul interpretului, inculpatul recurent, arată că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală.
Nefiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond respingerea propunerii procurorului privind prelungirea arestării preventive. În susținerea recursului, arată că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele disp. art. 148 lit. f coroborate cu disp. art. 143 Cod pr.penală, în sensul că nu există indicii temeinice care să dovedească că inculpatul ar fi comis faptele reținute în sarcină. Cu referire la infracțiunea de contrabandă, apreciază că în mod greșit instanța de fond a reținut că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o astfel de faptă, câtă vreme, așa cum rezultă din declarația coinculpatului, arma a fost găsită la acesta, iar faptul că au fost găsiți împreună nu conducere la presupunerea rezonabilă prev. de art.681pr.pen. C mult în sarcina inculpatului, ar putea fi reținută săvârșirea infracțiunii de complicitate la contrabandă.
Cu privire la disp. art. 148 lit. f Cod pr.penală, arată că instanța de fond a făcut vorbire despre existența unei rezonanțe negative în colectivitate, însă simpla existență a acesteia nu conduce la luarea unei măsuri preventive, fără a se avea în vedere disp. art.136 al. 1 Cod pr.penală, care reglementează scopul luării unor astfel de măsuri.
A mai arătat că motivarea instanței referitoare la faptul că există riscul ca alte persoane să comită astfel de fapte, reprezintă ceva abstract ce nu poate fi avut în vedere întrucât contravine practicii CEDO.
Se mai reține în încheierea recurată gravitatea faptei, modalitatea de comitere,ori aceste chestiuni exced legislației naționale în această materie și se află în contradicție cu practica CEDO.
S-a mai reținut în încheiere existența pericolului concret pentru ordinea publică și afectarea echilibrului social însă potrivit disp. art. 148 lit. f Cod pr. penală o atare stare de fapt trebuie dovedită cu probe, care în acest caz nu există.
Consideră că nu se justifică prelungirea arestării preventive a inculpatului, sens în care solicită revocarea măsurii în temeiul art. 139 alin.2 pr.pen.
Procurorul arată că din probatoriul administrat rezultă indubitabil, așa cum prevăd disp. art. 143 Cod pr.penală, faptul că cei doi inculpați au trecut împreună frontiera de stat a României, cu acea armă de vânătoare, așa încât sub aspectul laturii subiective, rezultă că ambii inculpați au avut aceeași formă de vinovăție, respectiv intenția.
Încadrarea juridică dată faptei nu comportă discuții, iar din probele existente, care urmează a fi completate cu raportul de expertiză balistică, rezultă vinovăția inculpatului.
Sub aspectul disp. art.148 lit. Cod pr.penală, apreciază de asemenea că, având în vedere mijloacele concrete de săvârșire a faptelor, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, valorile sociale ocrotite care au fost încălcate grav, subzistă temeiurile arestării preventive. În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii ca legală și temeinică.
Inculpatul recurent, prin intermediul interpretului, având ultimul cuvânt, arată că nu are nimic de adăugat.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față,constată:
Prin încheierea nr.150 PA din 19 august 2009 Tribunalului Suceavaa fost admisă în parte propunerea DIICOT S și în baza art. 159 al. 6.C.P.P. raportat la art. 136, 143 și 148 lit. C.P.P. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 15 zile, de la data de 27.08.2009 până la data de 10.09.2009.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că prin încheierea nr. 40A din 29.07.2009 a Tribunalului Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
-"contrabandă calificată", faptă prev. și ped. de art. 271 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificată prin nr.OUG 33/2009, constând în aceea că, în ziua de 24 iulie 2009, orele 00:00, a introdus ilegal pe teritoriul României prin dreptul stâlpului de frontieră 764 - 30, la limita localităților de - Straja, județul S, împreună cu cetățeanul ucrainean, arma de vânătoare cu inscripția "SPECIAL---" " " ". (), seria 93356, cu scopul de aol ivra unui cetățean român, neidentificat până în prezent.
-"trecere ilegală a frontierei de stat", faptă prev. și ped. de art. 70 al. 1 din nr.OUG 105/2001, cu modificările și completările ulterioare,constând în aceea că, în ziua de 24 iulie 2009, orele 00:00, a trecut ilegal frontiera de stat a României cu sensul Ucraina către România, prin dreptul stâlpului de frontieră 764 - 30, la limita localităților de - Straja, județul
-"ultraj", faptă prev. și ped. de art. 239 al. 2 Cod penal, constând în aceea că, în data de 24 iulie 2009, orele 04:00, în dreptul stâlpului de frontieră 764 - 30, în momentul în care a fost descoperit de către o patrulă a poliției de frontieră a folosit împotriva membrilor acesteia un spray cu gaz iritant-lacrimogen, pulverizându- spre zona ochilor cu intenția de a scăpa, ceea ce constituie un act de violență asupra lucrătorilor de poliție, toate cuaplicarea dispozițiilor art. 33 lit. "a" Cod penal.
Încheierea primei instanțe a rămas definitivă prin încheierea 87 R din 31.07.2009 a Curții de Apel Suceava.
Față de cererea de prelungire formulată, Tribunalul a constatat că aceasta a fost solicitată sub aspectul a trei infracțiuni, în temeiul art. 148 lit. f În C.P.P. ceea ce privește cerințele acestui articol s-a constatat că arestarea preventivă se poate dispune doar dacă infracțiunea/infracțiunile pe care inculpatul le-ar fi săvârșit sunt pedepsite prin lege cu o pedeapsă mai mare de 4 ani. Întrucât limitele maxime ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat și ultraj, în formele reținute de organele de cercetare penală, sunt de 2 ani, respectiv 3 ani (în ultimul caz alternativ și cu pedeapsa amenzii), Tribunalul a concluzionat că nu sunt întrunite condițiile exprese și cumulative ale art. 148 lit. f pr.pen. iar cererea de prelungire a măsurii arestării preventive este neîntemeiată.
Sub aspectul infracțiunii de contrabandă calificată, s- reținut că, deși inculpatul prin apărător a susținut că nu ar exista indicii temeinice în ceea ce privește săvârșirea acesteia, în condițiile în care nu a existat o înțelegere prealabilă între cei doi inculpați iar arma a fost transportată peste graniță de către inculpatul, fără participarea sa, probatoriul administrat (respectiv declarațiile inculpaților, procesele - verbale ale organelor de poliție de frontieră) din care rezultă circumstanțele în care inculpații au fost depistați de către poliția de frontieră nu sunt de natură a susține ipoteza apărării: frontiera de stat a fost trecută noaptea, în mod ilegal și ambii inculpați au încercat să-și asigure scăparea prin fugă, fiind necesară folosirea armamentului din dotare.
Tribunalul a concluzionat că acest probatoriu întrunește exigențele art. 681și 143.C.P.P. referitor la indiciile temeinice ce justifică prelungirea detenției, cu mențiunea că gradul de certitudine pe care acestea îl generează nu trebuie confundat cu certitudinea necesară unei eventuale condamnări. Mai exact, indiciile trebuie să fie de așa natură încât să fie apte a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut săvârși infracțiunea (cauza Fox, și Hartley contra Marii Britanii, paragrafele 32, 34-35).
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, Tribunalul a constatat că deși Codul român de procedură penală nu definește expresia "pericol concret pentru ordinea publică", doctrina și jurisprudența constantă din România, și îndeosebi cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are ca atribuție constituțională asigurarea interpretării și aplicarea unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, au cristalizat acest concept, stabilindu-se că prin el trebuie înțeleasă inclusiv reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța sa, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare, iar o jurisprudență constantă satisface exigențele de previzibilitate a legii.
că trebuie făcută distincția clară dintre noțiunea de pericol social generic propriu fiecărei infracțiuni și cea de pericol concret, deoarece o confuzie a noțiunilor ar duce la arestarea tuturor inculpaților acuzați de săvârșirea infracțiunilor pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, dar pentru a înțelege noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie analizată noțiunea de periculozitate, care este sinonimă cu cea de gravitate și înseamnă însușirea de a fi periculos, primejdios, dăunător, grav sau contraindicat. Însă, s-a decis totodată că existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit acuzatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Din această perspectivă, Tribunalul a arătat că faptele reținute în sarcina inculpatului prezintă atât un grad deosebit de ridicat de pericol social generic (identificat în pedeapsa de la 5 la 15 ani), cât și un pericol concret pentru ordinea publică reliefat de faptul că inculpații sunt cetățeni străini și au trecut înarmați, în mod ilegal, frontiera de stat a României. Mai mult, această trecere a avut loc noaptea, iar organele poliției de frontieră au fost nevoite a face uz de armă și chiar au fost agresate de către unul dintre inculpați.
Fără îndoială că astfel de fapte aduc o atingere gravă ordinii publice și climatului de siguranță și securitate ce trebuie să caracterizeze un stat de drept, iar trecerea timpului (în speță o lună) nu poate fi apreciată ca suficientă pentru estomparea acestui pericol.
De asemenea, în speță, aplicarea unei alte măsuri preventive, mai puțin restrictive, nu poate fi apreciată ca suficientă. Inculpații au trecut deja în mod fraudulos, în timpul nopții și într-o zonă cu relief accidentat, frontiera româno-ucraineană, astfel că este rezonabil a concluziona că aplicarea controlului judiciar caracteristic măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara nu poate fi în acest caz eficient. Aceste aspecte trebuie coroborate cu încă cel puțin două elemente: cetățenia ucraineană a inculpaților și limitele ridicate de pedeapsă susceptibilă a fi aplicată.
Pe de altă parte însă, deși codul român de procedură penală nu o reglementează în mod expres, jurisprudența CEDO consacră încă o condiție obligatorie pentru prelungirea arestului preventiv al unei persoane respectiv diligența cu care autoritățile competente instrumentează procedura (cauza Gosselin contra Franței, paragraful 31). Examinând sub acest aspect materialul de urmărire penală, Tribunalul a concluzionat că prelungirea arestării preventive pentru încă 30 zile nu este justificată. Constatările tehnico-științifice necesare a fi efectuate în speță nu au fost identificate ca prezentând un grad ridicat de complexitate, iar cei ce urmează a le efectua sunt angajați ai IPJ-ului. De asemenea, audierea inculpaților și a polițiștilor de frontieră implicați este o activitate posibilă oricând în condițiile în care cei dintâi sunt în stare de arest preventiv.
Fără îndoială că în speță este necesară identificarea presupusului beneficiar al armei, AN, însă din dosarul de urmărire penală nu rezultă că identificarea acestuia ar fi iminentă sau posibilă într-un timp rezonabil, iar pe de altă parte organul de cercetare penală are la dispoziție instituția disjungerii.
Față de toate cele reținute, Tribunalul a admis propunerea DIICOT S și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului doar pentru o durată de 15 zile.
Împotriva acestei încheieri de declarat recurs în termen legal inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând în esență că nu există indicii temeinice de comitere a infracțiunii de contrabandă calificată pentru care a fost arestat, în condițiile în care nu el a introdus arma pe teritoriul României și nici nu a acționat cu spray paralizant și nici probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică solicitând fie respingerea propunerii fie revocarea măsurii.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate precum și cauza în raport de dispozițiile legale în materie, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:
-"contrabandă calificată", prev. de art. 271, 274 din legea nr. 86/2006, modificată prin OUG nr. 33/2009, pedepsită cu închisoare de 5 la 15 ani, faptă constând în aceea că, în noaptea de 23/24 iulie 2009, împreună cu cetățeanul ucrainean ( ), la solicitarea unui alt cetățean ucrainean cunoscut cu apelativul "", au trecut peste frontiera de stat ucraineană - română prin dreptul stâlpului de frontieră 764, adiacentă localităților de - Straja, județul S, o armă de vânătoare cu inscripția " SPECIAL - --", " " ". ( ) seria 93356, un număr de 5 ( cinci) cartușe aferente, un aparat de vedere pe timp de noapte marca "", precum și un spray lacrimogen pe care urma să le predea unui cetățean român cunoscut cu apelativul "";
- " trecere ilegală a frontierei de stat", prev. de art.70 alin. 1 din OUG nr. 105/2001, cu modificările și completările ulterioare, pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, faptă constând în aceea că, noaptea de 23/24 iulie 2009, împreună cu cetățeanul ucrainean a trecut ilegal frontiera de stat a României pe direcția SF 764, adiacentă localităților de -Straja, județul S;
- " ultraj", prev. de art.239 alin.2 Cod penal, pedepsită cu închisoare de 6 luni la 3 ani, faptă constând în aceea că, în noaptea de 23/24 iulie 2009, în timp ce se afla în zona stâlpului de frontieră 764 pe teritoriul României, a folosit forța împotriva a doi agenți ai poliției de frontieră, cu intenția de a scăpa și a reveni în țara de origine - Ucraina.
Prin încheierea nr. 40 din 29 iulie 2009 Tribunalului Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o durată de 29 zile, începând cu data de 29.07.2009 și până la data de 26.08.2009 inclusiv, reținându-se că această măsură este justificată din prisma săvârșirii infracțiunii de contrabandă calificată și că sunt întrunite cerințele cumulative ale art. 148 alin.1 lit. f pr.pen.
Măsura arestării preventive poate fi luată în baza art.148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, dacă sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 Cod procedură penală - existența unor indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală - și numai dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Dacă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate, în conformitate cu disp. art. 155 Cod procedură penală, această măsură poate fi prelungită, în faza de urmărire penală, dacă nu s-a reușit efectuarea tuturor actelor necesare.
Din materialul de urmărire penală administrat până în prezent, Curtea reține că există indicii temeinice de comitere a faptelor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, în accepțiunea art. 143 coroborat cu art.681Cod procedură penală. Aceste indicii se dovedesc cu: declarațiile inculpatului date atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața primei instanțe, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de cercetare în comun cu grănicerii ucraineni, rapoartele întocmite de agenții poliției de frontieră precum și planșele foto, dovedesc că în cauză sunt date indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, așa cum sunt ele definite de art. 681Cod procedură penală.
Acestea îndeplinesc atât cerințele disp. art. 681Cod procedură penală, cât și cele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, creând instanței convingerea că există suficiente date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este la acest moment cercetat.
Forța probantă a acestor indicii nu trebuie să fie identică cu cea impusă la pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, prin care se statuează asupra vinovăției inculpatului, ci doar să îndeplinească cerința anterior arătată.
În ceea ce privește condițiile cerute de art.148 alin. 1 lit.f Cod procedură penală reținute de instanța de fond la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, acestea sunt date în cauză, atât sub aspectul condiției cuantumului pedepsei, cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică.
Relativ la pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl reprezintă, acesta, după cum însăși Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite, este relevat în cauză prin gravitatea deosebită a infracțiunilor pretins a fi comise de către acesta și care au determinat o reacție negativă și o tulburare socială în rândul comunității din care face parte. Astfel, se are aici în vedere posibilitatea apariției unei stări de neliniște în rândul colectivității, generate de rezonanța negativă a faptului că persoane asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
Privarea de libertate a unui inculpat și care se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, pe parcursul procesului penal, este o stare de excepție, regula fiind judecarea în stare de libertate. Însă o măsură privativă de libertate, în condiții determinate, poate fi luată pe o durată rezonabilă, care se apreciază funcție de complexitatea cauzei, dificultatea administrării probelor, numărul inculpaților și al martorilor. În speță, durata arestării preventive a inculpatului recurent nu implică depășirea unui termen rezonabil, cum just a apreciat și prima instanță.
În consecință, cum temeiurile ce au stat la baza luării măsurii impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar pentru finalizarea urmăririi penale sunt necesare a fi efectuate și alte acte, menționate în referatul organului de urmărire penală, în mod corect prima instanță a admis cererea și a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată de încă 15 de zile.
În ceea ce privește solicitarea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive, Curtea reține că potrivit disp. art. 139 alin.2 pr.pen. instanța dispune revocarea acestei măsuri atunci când aceasta a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei. În speță motivele invocate în susținerea acestei cereri (lipsa indiciilor temeinice, a probelor) au fost analizate în cadrul soluționării cererilor de luare a măsurii arestării preventive cu autoritate de lucru judecat până în acest moment și cum între timp nu au intervenit elemente noi de natură să infirme cele deja reținute, cererea este neîntemeiată.
Așa fiind, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b rap. la art.159 alin.10 și art. 1403alin.6 Cod procedură penală, va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii nr. 150 din 19 august 2009 Tribunalului Suceava.
Obligă inculpatul recurent să plătească statului suma de 15o lei cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21.08.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex./21.08.2009
Președinte:Andrieș MariaJudecători:Andrieș Maria, Androhovici Daniela, Ilieș Titiana
