Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 22 - 2008

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu

Președintele Secției pentru Minori și Familie

JUDECĂTORI: Aurel Burlacu, Mariana Cristache Liviu Herghelegiu

- - - Președintele Secției penale

Grefier - I - grefier șef secție penală

MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de

procuror - Cleopatra

din cadrul - Serviciul Teritorial Galați

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații PETRO, și, toți în prezent deținuți în Arestul G, împotriva încheierii de ședință din nr- din 17.12.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-, prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive.

La apelul nominal au răspuns inculpații în stare de arest:

- asistat de avocat ales,

- asistat de avocat ales,

- asistat de avocat ales

- și, asistați de avocat ales și -.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Apărătorii inculpaților și procurorul nu au cereri prealabile de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul inculpatului, avocat, solicită admiterea recursului și casarea încheierii pronunțate ca fiind netemeinică și nelegală. Inculpatul suferă de diabet apel apelând zilnic la tratament și o alimentație adecvată bolii. De la data ultimelor declarații din anul 2006, când a început urmărirea penală și până în prezent, inculpatul a fost liber și nu a prezentat pericol public. Nici în prezent acesta nu prezintă pericol public. Inculpatul a desfășurat activități economice o perioadă scurtă de timp în anul 2005, după care firma a intrat în procedură de faliment. Nu a mai desfășurat nicio altă activitate economică. Se precizează că prejudiciul stabilit de agentul fiscal este destul de mare, fără însă a se specifica ceva concret. S-a solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru a se cunoaște suma și pentru a se încerca acoperirea prejudiciului, dacă acesta există. Urmărirea penală este aproape terminată, inculpatul a recunoscut o parte din învinuiri. Consideră că la acest moment prelungirea măsurii arestării preventive nu se mai impune, ea nu mai are nici un scop, inculpatul poate fi judecat și în libertate, motiv pentru care solicită admiterea recursului așa cum s-a solicitat.

Apărătorul inculpatului, avocat, solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Inculpatul la fost acuzat de complicitate la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și spălare de bani, fals și uz de fals, pe baza a două declarații. Inculpatul, în perioada 2006-2008 s-a A în stare de arest preventiv într-o altă cauză din care a fost pus în libertate. A în stare de libertate, inculpatul a încercat să acopere prejudiciu.

Face referiri la practica CEDO și faptul că măsura arestării preventive nu trebuie să aibă un caracter sancționator.

Referatul întocmit de parchet pentru prelungirea măsurii arestării preventive este generic, instanța trebuie să verifice atât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii cât și probele existente la dosar. Nu există probe din care să rezulte pericolul public. Referatul nu este motivat în drept.

Consideră că la acest moment inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu se justifică prelungirea arestării preventive.

Solicită admiterea recursului ala cum a fost formulat.

Depune la dosar concluzii scrise.

Apărătorul inculpatului, avocat solicită admiterea recursului întrucât încheierea pronunțată este netemeinică și nelegală. Din referatul întocmit de Parchet nu rezultă necesitarea ca pentru îndeplinirea anumitor activități, inculpatul să fie privat de libertate. Din anul 2006 până în prezent, activitățile de urmărire penală s-au desfășura cu inculpatul liber, fără a se invoca vreo împiedicare.

Nu se stabilesc fapte certe, fiind doar simple suspiciuni. Nu s-a dovedit pericol concret.

Față de toate aceste aspecte, consideră că măsura arestării preventive nu se justifică, motiv pentru care solicită admiterea recursului și respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului.

Apărătorul inculpatului și, avocat -, solicită admiterea recursului și respingerea propunerii formulate de Parchet. Susține că până la pronunțarea unei hotărâri definitive există prezumția de nevinovăție.

Inculpatul a desfășurat activități comerciale. Se reține în sarcina acestuia că a fost instigat de inculpata să comită fapte penale. Aceasta are o pregătire medie, provine dintr-un anumit mediu și crede că nu avea capacitatea de a prevedea urmările faptei sale. Față de aceasta, măsura apare ca injustă. Măsura arestării este o măsură de excepție. Să fie înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi tara.

Să se aprecieze dacă sunt îndeplinite cerințele prev.de art.148 lit.f Cod procedură penală, în ce constau probele de vinovăție și pericolul concret. Motivarea instanței este succintă, tangențial a făcut vorbire și despre disp.art.148 lit.b Cod procedură penală, deși în referatul Parchetului nu se face mențiune, pronunțându-se mai mult decât s-a cerut.

Prejudiciul nu este conturat, inculpații nu aveau cum să zădărnicească aflarea adevărului.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați, așa cum s-a cerut.

Apărătorul inculpatului și, avocat,susține că cererea de prelungire a arestării preventive a fost admisă în corpore, pentru toți inculpații, fără nicio nuanțare. Instanța nu a analizat dacă sunt probe și indicii temeinice, care este pericolul concret pentru ordinea publică. Trebuia analizată distinct situația inculpaților. Alte persoane sunt implicate mai grav și sunt libere sau sunt ascultate în calitate de martor ca numiții,. Aceste persoane aveau ștampile, aveau drept de semnătură, au semnat facturi. Inculpata nu a vorbit cu nimeni. Să se analaizeze situația acesteia. Pentru ascultarea martorilor, inculpații nu pot fi ținuți în stare de arest.

Prejudiciul nu este cert. S-a cerut efectuarea unei expertize, însă nu li s-a cerut inculpaților un punct de vedere, nu s-au făcut confruntări.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursurilor, casarea în parte a încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Procurorulsolicită respingerea recursurilor declarate de cei 5inculpați, încheierea pronunțată fiind temeinică și legală, susținută de întreg material probator A la dosar.

Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării subzistă și în prezent, nu s-a produs nicio modificare,

Pericolul social concret pentru ordinea publică constă în gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi săvârșite, importanța relațiilor sociale lezate și care ar crea în rândul colectivității o stare de nesiguranță și de neîncredere în aptitudinea organelor abilitate ale statului de a lua măsuri ferme față de persoanele care săvârșesc astfel de fapte. Gravitatea faptelor a fost dată și de legiuitor prin limitele de pedeapsă prevăzute pentru asemenea fapte.

Inculpatul, în ultimul cuvânt susține că a desfășurat activități comerciale, că nu are datorii la stat, că a plătit toate taxele și impozitele. Consideră că nu prezintă pericol public și solicită să fie pus în libertate.

Inculpatul, solicită admiterea recursului formulat.

Inculpatulsolicită admiterea recursului așa cum s-a solicitat de apărătorul său.

Inculpatulsolicită să fie pus în libertate pentru că nu prezintă pericol public. În perioada cât s-a A în libertate s-a străduit să acopere prejudiciul.

Inculpatalasă la aprecierea instanței.

După închiderea dezbaterilor și deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin rezoluțiile din 22.10.2008 s-a început urmărirea penala împotriva inculpaților, prin rezoluția din 05.02.2008 s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului și prin rezoluția din 05.08.2008 s-a început urmărirea penală împotriva inculpatei, pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

1. inculpatul PETRO - infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la evaziune fiscală în formă continuată și instigare la spălare de bani în formă continuată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 25 Cod Penal raportat la art. 9 al. 1 lit. b) din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 25 Cod Penal raportat la art. 9 al. 1 lit. c) din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și de art. 25 Cod Penal raportat la art. 23 al. 1 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a ) Cod penal, constând în aceea că începând cu anul 2005, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu numiții și în vederea săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani și i-a instigat pe inculpații, și, în calitate de administratori ai SC & SRL T, SC SRL B și respectiv SC SRL să evidențieze operațiuni comerciale fictive în evidența contabilă a societăți și să omită evidențierea unor operațiuni comerciale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu total de 5.686.516,06lei, și să folosească ulterior sumele de bani obținute în mod ilicit în operațiunile comerciale ale altor societăți controlate de membrii grupului infracțional.

2. inculpatul - infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani în formă continuată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 9 al. 1 lit. b) din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 9 al. 1 lit. c) din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și de art. 23 al. 1 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a ) Cod penal, constând în aceea că începând cu anul 2005, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu numiții și în vederea săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani și, în calitate de administrator al SC & SRL T, a evidențiat operațiuni comerciale fictive în evidența contabilă a societăți și a omis evidențierea unor operațiuni comerciale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu total de 4.183.789 lei, din care 1.183.790 lei impozit pe profit, 1.697.864 lei TVA și 1.289.146 lei acciză, și a folosit ulterior sumele de bani obținute în mod ilicit în operațiunile comerciale ale altor societăți controlate de membrii grupului infracțional.

3. inculpatul - infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la spălare de bani în formă continuată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 Cod Penal raportat la art. 9 al. 1 lit. b) din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 26 Cod Penal raportat la art. 9 al. 1 lit. c) din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, de art. 26 Cod Penal raportat la art. 23 al. 1 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și art. 25 Cod Penal raportat la art. 290 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a ) Cod penal, constând în aceea că începând cu anul 2005, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu numiții și în vederea săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani și i-a racolat pe numiții și -, în calitate de administratori ai SC e SRL G și respectiv SC SRL G pentru ca aceștia să evidențieze operațiuni comerciale fictive în evidența contabilă a societăților și să omită evidențierea unor operațiuni comerciale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu total de 2.244.141 lei, ajutându-l astfel pe învinuitul la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

4. inculpatul - infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani în formă continuată, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 9 al. 1 lit. b) din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 9 al. 1 lit. c) din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și de art. 23 al. 1 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a ) Cod penal, constând în aceea că în perioada 2006 - 2008, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a aderat la grupul infracțional constituit de numiții, și în vederea săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani și, în calitate de administrator al SC SRL B, a evidențiat operațiuni comerciale fictive în evidența contabilă a societății, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu total de 597.506,06 lei, din care 171.972 lei impozit pe profit, 243.128 lei TVA aferentă, 153.282,41 lei acciză și 29.123,65 lei TVA aferentă și a folosit ulterior sumele de bani obținute în mod ilicit în operațiunile comerciale ale altor societăți controlate de membrii grupului infracțional.

5. inculpata - infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani în formă continuată și comercializare ilicită de uleiuri minerale neaccizabile, prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 9 al. 1 lit. b) din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 9 al. 1 lit. c) din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 23 al. 1 lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și de art. 2961al. 1 lit. g din Legea nr. 571/2003 ( Codul fiscal), cu aplicarea art. 33 lit. a ) Cod penal, constând în aceea că în perioada 2006 - 2008, prin acțiuni repetate desfășurate în baza aceleiași rezoluții infracționale, a aderat la grupul infracțional constituit de numiții, și în vederea săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani și, în calitate de asociat al SC SRL B, a ajutat la evidențierea de operațiuni comerciale fictive în evidența contabilă a societății și la omisiunea evidențierii unor operațiuni comerciale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu total de 597.506,06 lei, din care 171.972 lei impozit pe profit, 243.128 lei TVA aferentă,153.282,41 lei acciză și 29.123,65 lei TVA aferentă, iar în calitate de administrator al SC SRL a omis evidențierea unor operațiuni comerciale în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu de 918.211 lei, prin comercializarea de uleiuri minerale neaccizabile altor agenți economici decât utilizatorii finali și a folosit ulterior sumele de bani obținute în mod ilicit în operațiunile comerciale ale altor societăți controlate de membrii grupului infracțional.

La data de 25.11.2008 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Biroul Teritorial Galația formulat cerere și a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, în motivarea cererii invocând următoarele aspecte:

Prin încheierea de ședință din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, propunerea de arestare preventivă a inculpaților a fost respinsă, instanța dispunând în schimb luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de toți cei cinci inculpați.

În recurs, prin încheierea cu același număr din 03.11.2008 Curtea de APEL GALAȚIa casat încheierea instanței de fond și, în rejudecare, a dispus arestarea preventivă a tuturor inculpaților, pe o durată de 29 de zile de la data încarcerării.

Nici unul din mandatele de arestare nu a fost pus în executare la momentul pronunțării hotărârii, inculpații nefiind prezenți.

Punerea în executare a acestora s-a făcut ulterior, după cum urmează:

- pentru mandatele nr. 3/U/2008 și 4/U/2008, privindu-i pe inculpații și, prin încheierea de ședință din 04.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, măsura arestării urmând să expire la data de 02.12.2008.

- pentru mandatele nr. 2/U/2008 și 6/U/2008, privindu-i pe inculpații și, prin încheierea de ședință din 13.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, măsura arestării urmând să expire la data de 11.12.2008.

- pentru mandatul nr. 5/U/2008, privindu-l pe inculpatul, prin încheierea de ședință din 14.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, măsura arestării urmând să expire la data de 12.12.2008.

Dosarul de urmărire penală a fost restituit abia în data de 06.11.2008 și a fost înaintat din nou Tribunalului Galați la data de 18.11.2008, în vederea soluționării cererii de înlocuire a măsurii arestării formulată de inculpații și (cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 20.11.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Galați ), dosarul de urmărire penală fiind restituit la Parchet abia în data de 24.11.2008.

S-a menționat că ulterior propunerii luării măsurii arestării preventive, în cauză s-au efectuat, printre altele, următoarele activități:

- audierea martorei;

- efectuarea percheziției domiciliare la sediul social al SC "" SRL B;

- solicitarea efectuării de verificări ale evidențelor contabile ale agenților economici ce au avut relații comerciale cu societățile controlate de membrii grupului infracțional.

- obținerea de relații cu privire la raporturile comerciale avute de SC "" SRL G și SC Agro SRL T cu SC "" SA Chișinău, Republica

S-a susținut că în cauză cercetarea penală nu a putut fi finalizată, prelungirea măsurii preventive luată față de inculpați fiind necesară, urmând a fi efectuate următoarele activități:

- audierea martorilor și;

- verificarea evidențelor contabile ale agenților economici ce au avut relații comerciale controlate de membrii grupului infracțional;

- audierea reprezentanților legali ori angajaților acestor societăți;

- efectuarea de controale fiscale în baza rezultatelor acestor verificări;

- reaudierea inculpaților după finalizarea cercetărilor și prezentarea materialului de urmărire penală față de aceștia;

- întocmirea rechizitoriului, verificarea acestuia de către procurorul ierarhic superior și sesizarea în termen legal a instanței de judecată.

Prin încheierea de ședință nr- din 17.12.2008 a Tribunalului Galați, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT - Biroul Teritorial Galați și, în temeiul art. 155 Cod proc. penală, s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, și până la data de 31.01.2009.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că pentru a se dispune prelungirea măsurii arestării preventive trebuie ca temeiurile care au determinat arestarea inițială să impună în continuare privarea de libertate sau să existe temeiuri noi ca re să justifice privarea de libertate.

Propunerea formulată, funcție de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, este întemeiată deoarece, fără a face o analiză a probelor administrate în cauză cu privire la vinovăția inculpaților întrucât până la judecarea definitivă a cauzei, operează prezumția de nevinovăție - s-a constatat că se mențin temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, aceste temeiuri nu s-au schimbat și nu au intervenit elemente noi de natură a le înlătura și că prelungirea acestei măsuri este necesară.

Astfel, în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143.pr.pen. și art. 148 lit. f pr.pen. - apreciate astfel și la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților.

Potrivit art. 681pr.pen. sunt indicii temeinice atunci când din atele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză până la momentul sesizării instanței cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a celor cinci inculpați și anume: rezoluție de începere a urmăririi penale in rem -(f1 vol. dosar ), proces-verbal din 21.03.2007 întocmit de P-Județul G -Direcția de control fiscal-privind verificările efectuate la SC end SRL ( 3-28 vol I dosar ), verificări P- referitoare la accize și TVA -datorate de SC end SRL ( 29-113 vol. I dosaru.p. ), declarație și note explicative date de ( 124-151 vol. I dosar u.p. ), fișa contului, facturi fiscale, foi de parcurs ( 154 -306 vol. I dosar ), adresă Garda Financiară P din 08.05.2006 ( 1- 2 vol. II dosar ), notă explicativă ( 3 vol. II dosar ), note explicative și facturi fiscale ( vol. II dosar ), acte contabile ridicate de la SC end SRL ( 1-115 vol. III dosar ), adresă din 27.10.2006 emisă de Garda Financiară T( 115-118-123 vol. III dosar pen.), note explicative și ( f 165-168 vol. III dosar ), notă de constatare întocmită la 17.01.2006 de Garda Financiară T ( 169-170 vol. III dos. ),proces-verbal din 19.04.2007 de verificare a SC e SRL întocmit de P- ( 2.19 vol. patru dos. ), proces-verbal din 14.03.2007 de verificare SC SRL - întocmit de G ( 86-93 vol patru dosar ), adresă din 11.01.2007 referitoare la impozit pe profit și TVA- datorate de SC ( 100-101 vol. patru dosar ), proces-verbal de percheziție la (f 171-174 vol. IV dos ), desfășurător convorbiri telefonice ( 179-193 vol. IV dos ), proces-verbal de constatare, acte și facturi fiscale referitor la SC e SRL, extrase de cont ( vol. V dosar ), proces-verbal de constatare, acte, facturi fiscale, extrase de cont referitoare la SC SRL B ( vol. VI dosar )declarații martori, ( 1-28, 56-58, 64-89 vol. VII dosar ), contract de vânzare-cumpărare și autorizație de utilizator final ( 32-55 vol VII dosar ) contracte și facturi fiscale( 90 -106,121-168 vol VII dosar ), declarații martor (115-119 dosar vol VII),declarații martori, ( 169-181 vol VII dosar ), acte ridicate de la SC ( 182-223 vol. VII dosar ),proces-verbal de recunoaștere din planșe foto de către ( 224-225 vol VII dosar ), declarații și ( 226-229 vol VII dosar ), declarații învinuiți și ( 231-259 vol VII dosar ), declarație și acte C referitor la SC SRL ( vol VIII dosar ),acte P- referitoare la SC SRL ( 12-29 vol. 9 dosar ), declarații, - ( 29-33 vol. 9 dosar ) acte ORC referitoare la SC SRL, acte contabile, facturi fiscale 8 vol X dosar ), declarații martori, - ( 1-8 vol 9 dosar ), procese-verbale de percheziție domiciliară la, și SC end SRL ( 205, 208-209, 212-220 vol XI dosar ), procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice ( 220-258 vol XI dosar ) declarații inculpați, ( 261-261,270-274,283-2856,296-302,304,313 vol XI dosar ), sesizare ANAF- B, acte contabile, facturi fiscale ( vol. XII dosar ), sesizare ANAF -Autoritatea Națională a valorilor G, acte, facturi fiscale ( vol XIII dosar ) -rezultă indicii temeinice, în sensul art. 681pr.pen. - de natură a crea presupunerea că cei cinci inculpați au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați în prezenta cauză.

Afirmațiile inculpaților cum că în cauză mai sunt implicate și alte persoane care au contribuit efectiv la comiterea faptelor - și care în prezent nu sunt arestate preventiv - nu sunt de natură a conduce la concluzia că, în ceea ce îi privește, nu sunt indicii temeinice în sensul celor mai sus precizate și că măsura arestării preventive nu este oportună, pe motive de echitate.

Faptul că în activitatea infracțională cum au fost implicate, Dante, - decedat, persoane față de care nu s-a luat măsura arestării preventive, nu dovedește că măsura arestării preventive este nelegală s-au că menținerea acestei măsuri nu s-ar mai justifica, ba dimpotrivă dovedește că avem de-a face cu o activitate infracțională complexă care necesită un probatoriu complex pe baza căruia să se stabilească întreaga activitate infracțională și toți participanții la această activitate.

Referitor la susținerea apărătorului ales al inculpatului cum că în cauză, referitor la cuantumul prejudiciului reținut, nu se precizează cât reprezintă TVA, accize, etc. - această susținere este contrazisă de actele dosarului, din procesele-verbale întocmite de organul fiscal de control rezultă aceste aspecte.

În ce privește cuantumul prejudiciului - din actele de urmărire penală efectuate până în prezent rezultă că acesta este de 597.506.06 lei ( din care 171.972 lei impozit pe profit, 248.128 lei TVA efectiv, 153,41 accize și 29.123,65 lei TVA efectiv), stabilirea cu exactitate a acestuia urmând a se efectua după administrarea tuturor probatoriilor necesare și utile cauzei - urmărirea penală fiind în plină desfășurare.

S-a constatat că, în cauză, față de cei cinci inculpați, sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de dispozițiile art. 148 lit. f pr.pen.

Astfel, pentru faptele pentru care aceștia sunt cercetați legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și având în vedere natura faptelor presupus a fi comise (constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, spălare de bani în formă continuată și comercializarea ilicită de uleiuri minerale neaccizabile ), perioada îndelungată de timp în care se reține a fi fost desfășurată activitatea infracțională ( 2006-2008 ) existând indicii că aceasta continua și la momentul luării măsurii arestării preventive inculpaților, numărul mare de persoane implicate ( persoane fizice și societăți comerciale ), prejudiciul însemnat cauzat bugetului de stat, dar și persoana inculpaților, o parte din aceștia (, și ) având antecedente penale pentru săvârșirea tot de infracțiuni economice-astfel cum rezultă din fișele de cazier ale acestora - (f 321-323 vol. XI dosar ) - s- apreciat, funcție de actele de urmărire penală efectuate în cauză, că sunt probe certe că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Actele de urmărire penală efectuate în cauză evidențiază că faptele presupus a fi comise de cei cinci inculpați relevă un pericol social sporit - de natură a produce o reacție particulară la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege stimulând temerea colectivă că împotriva unor asemenea fapte organele de stat nu acționează eficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre.

S-a apreciat că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară, având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, numărul mare de persoane implicate (persoane fizice și societăți comerciale ), natura infracțiunii pentru care se fac cercetări și care presupune un probatoriu specific și complex (fiind vorba de infracțiuni economice), administrarea acestora fiind necesară pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și definitivarea urmăririi penale - măsura arestării preventive fiind justificată și prin prisma condițiilor prev. de art. 136.pr.pen. - fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Susținerile inculpaților, cum că în cauză se impune punerea în libertate datorită caracterului complex al cauzei care impune o perioadă îndelungată de timp pentru administrarea probatoriilor, nu prezintă relevanță din punctul de vedere al măsurii preventive dispuse în cauză.

Referitor la susținerea că inculpatului, prin apărător ales, în sensul că dacă ar fi cercetat în stare de libertate ar putea acoperi prejudiciul și beneficia de disp. art. 10 din Legea 241/2005 -aceasta excede dispozițiilor legale aplicabile în cadrul procedurii de față și nici nu poate conduce la concluzia că lăsarea în libertate a acestuia nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pentru motivele de mai sus, instanța de fond a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților și a respins cererea prin care inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea

Împotriva încheieri de ședință nr- din 17.12.2008 a Tribunalului Galați au declarat recurs, în termen legal, inculpații, și.

În motivarea recursurilor au susținut că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f Cod proc. penală pentru luarea măsurii arestării preventive și că prelungirea acestei măsuri nu se mai justifică, invocând în esență următoarele aspecte:

Motivele pentru care Parchetul solicită prelungirea sunt formale, administrarea probelor menționate în propunerea de prelungire necesită o durată îndelungată de timp, administrarea acestor probe nu poate fi efectuată în intervalul de 180 zile, timp în care vor sta arestați în mod nejustificat.

În activitatea infracțională sunt implicate și alte persoane care nu au fost audiate în calitate de inculpați și nici măcar în calitate de martori, astfel că pentru egalitate de tratament s-ar impune ca și ei să fie cercetați în stare de libertate.

Referitor la prejudiciu au solicitat să se constate că acesta a fost calculat doar pe baza declarațiilor reprezentanților legali ai părților vătămate și a unor procese - verbale întocmite de Direcția Finanțelor Publice, în realitate prejudiciul ar fi mult mai mic și s-ar mai putea diminua.

În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică au solicitat să se constate că în această cauză se fac cercetări din anul 2006, situație în care timp de doi ani nu au prezentat nici un pericol.

Inculpatul a susținut că a avut o contribuție redusă la săvârșire infracțiunilor deoarece firma sa a funcționat până în anul 2005, după care a intrat în procedură de faliment.

Inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că a mai fost arestat în altă cauză și că după punerea sa în libertate a avut o conduită bună și a încercat să acopere o parte din prejudiciu.

Inculpatul a susținut că nu avea cum să o instige pe inculpata deoarece are o pregătire medie, provine dintr-un anumit mediu și nu a avut capacitatea de a prevede urmările faptelor sale.

Inculpatul a solicitat să se aibă în vedere că în activitatea infracțională au fost implicate și alte persoane cu o contribuție mult mai importantă și care au fost lăsate în stare de libertate, că prejudiciul nu este cert și că deși s-a pus problema efectuării unei expertize inculpaților nu li s-a cerut punctul de vedere.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând încheierea recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpați, dar și din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3856alin. 3 Cod pr. penală, Curtea constată că în cauză există probe care susțin acuzațiile aduse inculpaților, și și care dovedesc că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, Curtea reține că toți inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni extrem de grave (constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani), infracțiuni pedepsite de legiuitor cu pedepse extrem de severe care ajung până la 20 de ani de închisoare în cazul infracțiunii prevăzute de art. 7 al. 1 din Legea nr. 39/2003 - inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat.

De asemenea, Curtea reține că la dosar există probe din care rezultă că inculpații au desfășurat o vastă activitate infracțională, întinsă pe o perioadă de aproape trei ani, în baza unui plan infracțional ingenios și bine pus la punct și că această activitate nu a putut fi descoperită și probată decât după ample activități de cercetare penală.

În plus, trebuie evidențiat că actele efectuate în cauză până la acest moment procesual indică producerea unui prejudiciu uriaș pentru bugetul de stat - 5.686.516,06 lei în cazul inculpatului, 4.183.789 lei în cazul inculpatului, 2.244.141 lei în cazul inculpatului, 597.506,06 lei în cazul inculpatului și 1.515.717,06 lei, sume obținute și însușite în mod nelegal de cei cinci inculpați.

Aspectele mai sus evidențiate conferă faptelor de săvârșirea cărora sunt acuzați inculpații un caracter cu totul deosebit și extrem de grav și sunt dintre cele ce pot produce o reacție particulară în rândul opiniei publice, în sensul că pot determina o tulburare a societății care să justifice și să impună chiar cu necesitate plasarea celor acuzați de comiterea unor astfel de fapte în stare de detenție preventivă.

Actele de urmărire penală efectuate în cauză evidențiază că faptele presupus a fi comise de cei cinci inculpați relevă un pericol social sporit - de natură a produce o reacție particulară la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege stimulând temerea colectivă că împotriva unor asemenea fapte organele de stat nu acționează eficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre.

Prelungirea măsurii arestării preventive este necesară, având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, numărul mare de persoane implicate ( persoane fizice și societăți comerciale ), natura infracțiunii pentru care se fac cercetări și care presupune un probatoriu specific și complex (fiind vorba de infracțiuni economice ), administrarea acestora fiind necesară pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și definitivarea urmăririi penale - măsura arestării preventive fiind justificată și prin prisma condițiilor prev. de art. 136.pr.pen. - fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Susținerile inculpaților, cum că în cauză se impune punerea în libertate datorită caracterului complex al cauzei care impune o perioadă îndelungată de timp pentru administrarea probatoriilor nu prezintă relevanță din punctul de vedere al măsurii preventive dispuse în cauză.

Referitor la susținerea că inculpatului, în sensul că dacă ar fi cercetat în stare de libertate ar putea acoperi prejudiciul și benefica de disp.art. 10 din Legea 241/2005 -aceasta excede dispozițiilor legale aplicabile în cadrul procedurii de față și nici nu poate conduce la concluzia că lăsarea în libertate a acestuia nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Oricum dacă acesta ar avea posibilități materiale ar putea să achite prejudiciul și A în stare de arest.

Faptul că în activitatea infracțională cum au fost implicate, Dante, - decedat, persoane față de care nu s-a luat măsura arestării preventive, nu dovedește că măsura arestării preventive este nelegală s-au că menținerea acestei măsuri nu s-ar mai justifica, ba dimpotrivă dovedește că avem de-a face cu o activitate infracțională complexă care necesită un probatoriu complex pe baza căruia să se stabilească întreaga activitate infracțională și toți participanții la această activitate.

Mai mult, prin lăsarea inculpaților în libertate, s-ar crea posibilitatea ca aceștia să intre în contact cu aceste persoane, cât și cu alte persoane care au cunoștință despre modul în care s-a derulat activitatea infracțională, să le influențeze în scopul de a zădărnici aflarea adevărului.

Nici susținerile inculpaților referitoare la atitudinea sinceră adoptată, la lipsa antecedentelor penale sau la faptul că prejudiciul nu este în cuantumul arătat de organele de cercetare penale nu pot constitui motive pentru a nu se dispune prelungirea arestării preventive câtă vreme din probe rezultă că activitatea desfășurată a fost amplă și după un plan bine pus la punct, conform căruia fiecare dintre inculpați avea atribuții specifice aspecte care, coroborate cu cele mai sus arătate, formează convingerea instanței de control judiciar că prelungirea măsurii arestării preventive față de toți inculpații este legală, temeinică și este totodată necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Prelungirea măsurii arestării preventive este necesară deoarece pentru finalizarea urmăririi penale este necesar să se următoarele activități:

- audierea martorilor și;

- obținerea de date cu privire la societățile comerciale controlate de inculpați;

- verificarea evidențelor contabile ale agenților economici ce au avut relații comerciale controlate de membrii grupului infracțional;

- audierea reprezentanților legali ori angajaților acestor societăți;

- efectuarea de controale fiscale în baza rezultatelor acestor verificări;

- reaudierea inculpaților după finalizarea cercetărilor și prezentarea materialului de urmărire penală față de aceștia;

- întocmirea rechizitoriului, verificarea acestuia de către procurorul ierarhic superior și sesizarea în termen legal a instanței de judecată.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

RESPINGE, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații PETRO (fiul lui și, născut la data de 10.08.1956 în com., jud. T, cu domiciliul în oraș M, str. 1 -,. 19,. B,. 4,. 20, jud. T, CNP- -), (fiul lui și, născut la data de 15.01.1980 în oraș M, jud. T, cu domiciliul în com., sat, jud. T, CNP- -), (fiul lui și, născut la data de 14.05.1970 în mun. B, jud. B, cu domiciliul în mun. B,-, - 3,. 4,. 1,. 66, jud. B, CNP- - ), (fiul lui și, născut la data de 29.07.1967 în mun. G, jud. G, domiciliat în G, str. -. - nr. 4, jud. G, CNP- -) și (fiica lui și, născută la data de 19.06.1987 în mun. B, jud. B, cu domiciliul în oraș M, str. 1 -,. 19,. B,. 4,. 20, jud. T, CNP- -), toți în prezent deținuți în Arestul G, împotriva încheierii de ședință din nr- din 17.12.2008 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr-.

În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpați la plata a câte 60 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 decembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache Liviu Herghelegiu

Grefier,

I

Red./tehnored. motivare//24.12.2008

Tehnored. hotărâre/IR./23.12.2008

Fond:

Președinte:Aurel Burlacu
Judecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache Liviu Herghelegiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati