Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate

JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă

JUDECĂTOR 3: Mița

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați

La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpatul i de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Vrancea la data de 9.09.2008 în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat în stare de arest asistat de apărătorul ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință arătându-se că acesta este primul termen de judecată.

Întrebat fiind, recurentul-inculpat precizează că își menține recursul promovat.

procesuali arată că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază hotărârea pronunțată de Tribunalul Vrancea neîntemeiată motivat de faptul că s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive doar pentru 5 zile în raport cu activitățile procesuale și natura infracțiunii; termenul de 5 zile este insuficient, nu corespunde necesităților legale cu privire la o altă cerere de prelungire, procurorul neavând timpul material necesar pentru sesizarea instanței.

Precizează că nu înțelege să mai susțină motivul de recurs privind încălcarea dreptului la apărare.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de inculpatul.

Avocat arată că prin încălcarea dreptului la apărare a inculpatului se înțelege împrejurarea că dosarul a fost înregistrat la orele 15.00 iar apărătorul ales nu a fost anunțat, ci a aflat a doua zi.

Aceasta este o nulitate absolută prev. de art.197 alin.2 ceea ce determină casarea hotărârii în conformitate cu dispozițiile art.38515pct. 2 lit.c Cod procedură penală. Arată că s-au încălcat dispozițiile art.6, art.1491alin. 3 teza II, art.171,172 Cod procedură penală coroborate, întrucât deși era apărător ales de la începutul urmăririi penale nu a fost încunoștințat.

Apreciază că atât timp cât inculpatul avea un avocat ales nu putea fi desemnat un avocat din oficiu, ci aceasta s-ar fi impus atunci când apărătorul ales lipsea nejustificat.

Întrucât în cauza de față există o încălcare evidentă a dreptului la apărare solicită admiterea recursului și casarea încheierii.

Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public arată că într-adevăr inculpatul a fost asistat de un apărător din oficiu dar potrivit art.197 Cod procedură penală nulitatea este relativă dacă inculpatul e prezent și asistat de un apărător.

Era o nulitate absolută dacă inculpatul nu ar fi fost prezent sau nu era asistat; deasemeni nu s-a făcut dovada vreunei vătămări procesuale; de altfel nu s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare. Solicită respingerea recursului ca nefondat.

Avocat, arată că nulitatea nu este relativă ci absolută potrivit dispozițiilor art.197 alin.2 Cod procedură penală întrucât inculpatul a fost asistat de un avocat din oficiu și nu de apărătorul ales.

Recurentul inculpat, având cuvântul arată că nu are nimic de adăugat.

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față;

Din examinarea actelor și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 9.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, s-a dispus prelungirea stării de arest a inculpatului pe o durată de 5 de zile, cu începere de la data de 24.09.2008 și până la data de 28.09.2008.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut următoarele:

Cu adresa nr.1568/P/2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de încă 30 de zile începând cu data de 24.09.2008, deoarece temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri impun, în continuare privarea de libertate a inculpatului.

În motivația cererii s-a reiterat instanței de judecată împrejurarea că, inculpatul prin rudele sale, a încercat în mai multe rânduri să determine martorii audiați în cauză să-și retragă declarațiile, iar pe cei care încă nu au fost audiați să-i oblige să nu declare ceea ce cunosc.

Dovada acestui fapt s-a materializat în găsirea unor fotocopii ale declarațiilor martorilor audiați de procuror în cursul urmăririi penale.

S-a mai arătat că, în cauză, urmărirea penală nu s-a definitivat, întrucât nu a sosit rezoluția privind raportul de constatare medico legală a morții victimei -efectuată de Serviciul de Medicină Legală V- precum și rezultatul privind expertiza biocriminalistică ce urmează a fi efectuată de experți din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române-Institutul de Criminalistică.

S-a atașat cererii dosarul de urmărire penală nr.1568/P/2008.

Inculpatul nu a dat o declarație completă rezervându-și acest drept pentru viitor însă a precizat că într-adevăr a vorbit cu victima înainte ca acesta să decedeze, victima se afla culcată într-o parte pe pământ, inculpatul nu a lovit-o ci numai au discutat.

Din lucrările dosarului Tribunalul a reținut următoarele:

În noaptea de 20/21.07.2008 organele de Poliție din mun.Focșani au constatat că în cartierul în zona blocului nr.32 din str.- a fost agresat numitul și că în urma agresiunilor suferite acesta a decedat.

Inițial s-a dispus începerea urmăririi penale,in rem" pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev.de art.174 al.1 și art.175 lit. i cod penal pentru ca ulterior să fie considerat ca autor a comiterii infracțiunii și să aibă calitatea de inculpat.

S-a motivat de către Parchetul de către Tribunalul Vrancea că în acea seară, l-a prins și l-a lovit cu cuțitul" în zona membrelor inferioare pe cu care se afla într-un conflict mai vechi și datorită lovirii cu cuțitul (și secționării arterei femorale) a decedat.

Au fost audiați în acest sens martori - rude sau afini atât cu victima cât și cu inculpatul, s-au efectuat percheziții la domiciliile unor persoane-, unde s-au găsit fotocopii ale unor declarații date de martori și prin aceasta s-a apreciat că inculpatul încearcă să intimideze martorii și să zădărnicească aflarea adevărului.

Din toate probele administrate până la înaintarea cererii rezultă următoarele:

În acea noapte de 20/21.07.2008 a fost agresat de mai multe persoane (posibil de etnie rromă) care au sosit în aproprierea blocului,G" unde se afla victima, transportați în două autoturisme- una dintre ele marca Renault cu nr. BR-95 AL, cealaltă BMW înmatriculată în altă țară(declarațiile martorilor pag.111, pag.105, A pag.103, ).

Dintre aceștia a recunoscut că, după ce a coborât din mașină s-a certat cu victima, victima a început să fugă, martorul a recunoscut că a reușit să-l ajungă din urmă, să-i aplice,numai" o lovitură de pumn și de picior iar după căderea la pământ a victimei l-a lăsat căzut și a plecat.

Ori martorii și au declarat că au văzut cum din acele mașini au coborât mai multe persoane, mai multe persoane l-au lovit pe cu pumnii, o piatră, iar a căzut la pământ.

Martorul a declarat că unul dintre agresori avea în mână un obiect ce semăna cu o sabie- obiect ce l-a văzut și în comerț iar pe inculpat l-a văzut coborând în stradă după plecarea acelor persoane fără să aibă vreun obiect în mână.

Martorul -fila 123- a recunoscut că împreună cu l-au lovit pe chiar și după ce acesta a căzut la pământ, că nu s-a oprit din agresarea victimei decât la strigătele concubinei lui, iar la plecarea lor victima a rămas căzută la pământ și numai erau alte persoane în apropriere.

Declarația martorului A care a susținut că l-a văzut pe lovindu-l pe cu un obiect,de săreau scânteii" pare improbabilă prin analizarea acestor susțineri față de celelalte probe precum și față de împrejurările în care se afla martorul.

Acesta a declarat că era după miezul nopții-deci în condiții de vizibilitate diminuate- martorul se afla în balcon și de la distanță (nu se precizează) a recunoscut inculpatul după,urechile clăpăuge" și,petele de culoare închisă ca tatuajele specifice deținuților".

Neconcordanțele dintre declarațiile martorilor privind momentele și împrejurările agresării victimei sunt accentuate și de dubiile privind obiectul cu care victima i s-a aplicat lovitura presupusă ca generatoare a decesului - o lovitură de secționare a arterei femurale - produsă cu asemenea intensitate și forță agresivă încât a secționat artera femurală și a penetrat membru inferior al victimei dintr-o parte în cealaltă.

Analiza genetică a probelor recoltate de pe obiectul găsit în apropriere de victimă este fundamentală în înlăturarea tuturor dubiilor privind vinovăția inculpatului.

Tribunalul a concluzionat că se impune prelungirea măsurii arestării preventive având în vedere că din întreg materialul de urmărire penală rezultă că administrarea probelor nu a fost finalizată iar punerea în libertate a inculpatului ar constitui un impediment în desfășurarea și completarea urmăririi penale, avându-se în vedere în acest sens și fotocopiile din dosar găsite la persoanele percheziționate împrejurare pentru care acestea nu au oferit o explicație credibilă.

Însă având în vedere că de la decesul victimei (20/21.07.2008) a trecut suficient timp pentru întocmirea raportului constatator de către SML V, iar lucrările privind expertiza genetică au fost deja înaintate, instanța a apreciat ca fiind suficient un interval de timp minim de 5 zile.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând motivele aratate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând încheierea atacată, conform dispozițiilor art.3856Cod procedură penală rap. la art.1403Cod procedură penală, Curtea va admite ca fondate recursurile pentru următoarele considerente:

1.Cu privire la recursul inculpatului;

Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 și 4 Cod procedură penală dreptul de apărare este garantat, orice parte având dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal și, când asistența juridică este obligatorie conform art.171 alin.4 Cod procedură penală, dacă învinuitul sau inculpatul nu și-a ales apărător, se iau măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

Potrivit art.6 paragr.3 lit.b din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice acuzat are dreptul să dispună de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, garantându-se astfel oricărui acuzat posibilitatea de a se apăra de acuzațiile ce se i se aduc în trei modalități, ele constituind tot atâtea drepturi ale acestuia: acuzatul poate să se apere singur, poate să fie asistat de un apărător la alegerea sa și, în anumite condiții poate fi asistat în mod gratuit de un apărător numit din oficiu, atunci când interesele unei bune administrări a justiției impun prezența unui apărător ( cauza Pakelli împotriva Germaniei-hotărârea din 25.04.1983).

Dreptul de acces la un avocat ales poate fi restricționat pentru scopuri legitime, instanța fiind cea care trebuie să decidă dacă interesele justiției impun ca acuzatul să fie apărat sau nu de avocatul ales de el (cauza Criossant contra Germaniei-hotărârea din 25.09.1992, cauza Brennan împotriva Regatului Unit-hotărârea din 16.10.2001).

În cauza de față, inculpatul a fost adus la data de 9.09.2008 în fața judecătorului la solicitarea organelor de urmărire penală, în vederea soluționării propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive care urma să expire la data de 24.09.2008.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 9.09.2008 orele15, conform dovezii de la fila 6 din dosarul nr-.

Constatând că inculpatul are apărător ales și că acesta este din altă localitate, judecătorul de serviciu căruia i-a fost repartizat aleatoriu dosarul, a procedat la desemnarea unui avocat din oficiu fără a aduce la cunoștința apărătorului ales termenul fixat, apreciind că se impune soluționarea urgentă a cauzei, conform procesului verbal încheiat la data de 9.09.2008.

Or, conform art.171 alin 41cpp desemnarea unui apărător din oficiu s-ar fi impus doar în situația în care, deși anunțat, apărătorul ales nu s-ar fi prezentat nejustificat la termenul de judecată fixat,respectiv 9.09.2008.

Mai mult, procedându-se la audierea inculpatului, acesta a precizat că înțelege să facă declarații amănunțite în prezența apărătorului ales, fapt ce echivalează cu exercitarea dreptului său de a fi asistat de apărătorul ales, drept recunoscut și garantat de art.24 din Constituție, de art.6 din Codul d e procedură penală si de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situație în care era firesc ca instanța să amâne judecarea cauzei și să asigure astfel inculpatului o apărare efectivă.

Cum asistența juridică era obligatorie, cererea de amânare a judecării cauzei în vederea prezentării în fața instanței a apărătorului ales era admisibilă, instanța neputând desemna un apărător din oficiu pentru inculpat, cu atât mai mult cu cât măsura preventivă expira la data de 24.09.2008, iar soluționarea cauzei putea să se realizeze în termen de 24 ore de la primirea dosarului, conform art.159 alin.7 cod procedură penală, cu încadrarea în termenul imperativ prevăzut de art.159 alin.8 fraza a II a Cod procedură penală, astfel cum s-a statuat prin decizia nr.25/2.06.2008 a ICCJ dată într-un recurs în interesul legii.

Prevederile art.197 alin.2 Cod procedură penală sancționează cu nulitate absolută încălcarea dispozițiilor relative la asistarea inculpatului de către apărător, când este obligatorie potrivit legii. Aceste prevederi se referă la asistarea efectivă a inculpatului, ceea ce presupunea în cauza de față, ca apărătorul ales să pună concluzii, să-și îndeplinească obligațiile ce derivau din contractul de angajament, satisfăcând astfel cerințele unei apărări efective.

Cum inculpatului i s-a restricționat accesul la un avocat ales, fără să se fi justificat vreun scop legitim, Curtea constată că această împrejurare echivalează cu lipsa apărării, fapt ce atrage nulitatea absolută a încheierii atacate în condițiile art.197 alin.2 Cod procedură penală, fiind incident cazul de casare prevăzut în art.3859alin.1 pct. 6 Cod procedură penală.

2.Cu privire la recursul parchetului;

Așa după cum s-a arătat mai sus, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vranceaa propus prelungirea arestării preventive dispusă împotriva inculpatului, pentru încă 30 de zile, susținând că urmărirea penală nu a fost finalizată din cauze obiective, respectiv neefectuarea expertizei bio-criminalistice de către experții criminaliști și necomunicarea constatării medico-legale privind pe victima de către Serviciul de medicină legală

Deși Tribunalul a concluzionat că se impune prelungirea arestării preventive pentru motivele pe larg expuse în considerentele încheierii atacate, a dat o finalitate formală propunerii parchetului, dispunând prelungirea măsurii preventive doar pentru 5 zile.

Este adevărat că parchetul ar fi avut la îndemână modalitatea de a urgenta efectuarea expertizei bio-criminalistice și comunicarea raportului de constatare medico-legală și anume sancționarea conform art.198 alin.4 lit.f cpp, cu amendă judiciară de la 500 lei la 5000 lei a reprezentanților legali ai persoanelor juridice în cadrul cărora s-a dispus efectuarea expertizei și constatării, dar această împrejurare nu justifică aducerea în derizoriu de către judecătorul fondului a reglementărilor privind prelungirea arestării preventive, acesta având posibilitatea să să respingă argumentat în fapt și în drept propunerea parchetului dacă aprecia că nu se impune cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv, și nu să lipsească de conținut dispoziția privind prelungirea arestării preventive.

Pentru toate aceste considerente recursurile de față vor fi admise conform dispozițiilor art.38515pct. 2 lit. C Cod procedură penală, încheierea atacată urmând a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Vrancea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite recursurile declarate de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 24.02.1986 în T, județ G, domiciliat în Focșani,-, bloc 26,.12, județ V, CNP -, în prezent deținut în Arestul J i de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Casează încheierea pronunțată de Tribunalul Vrancea la data de 9.09.2008 în dosarul nr- și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17.09.2008.

Pt.Președinte, pt.Judecător, Judecător,

--- - - - -

Conform art.312 C.P.P. Conform art.312

C.P.P.

(aflat în concediu de odihnă) (aflat în concediu de odihnă)

Semnează, Semnează,

PREȘEDINTE, PREȘEDINTE,

Grefier,

Red.

Tehnored./ 2 ex/19.09.2008

Jud.fond-

Președinte:Marcian Marius Istrate
Judecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati