Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 04 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător

JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache

JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu

Minori și de Familie

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul C, în prezent reținut în Arestul G, împotriva încheierii de ședință din 30.11.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de av., apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 5694/03.12.2009 emisă de Baroul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Întrebat fiind, recurentul inculpat precizează că își menține recursul declarat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului inculpat susține că acesta a declarat recurs împotriva încheierii prin care Tribunalul Galația dispus prelungirea măsurii arestării preventive având în vedere că urmează să se finalizeze urmărirea penală.

Arată că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut și regretat comiterea faptei dar, având în vedere că infracțiunea pentru care acesta este cercetat este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, precum și consecințele acestei infracțiuni, respectiv, decesul soției sale, lasă la aprecierea instanței cu privire la prezentul recurs.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea căii de atac promovate de inculpatul C.

Consideră că instanța de fond a apreciat corect existența condițiilor prevăzute de art. 155 Cod procedură penală, care justifică necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive, în contextul în care se menține temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală în ceea ce îl privește pe inculpat, raportat la gravitatea infracțiunii comise, respectiv aceea de omor, având ca victimă pe soția sa, precum și ținând seama de activitățile ce mai sunt de efectuat pentru finalizarea urmăririi penale.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că soția sa îl înșela cu un cumătru, că în ziua respectivă aceasta s-a dus la fiica lor, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu acel cumătru. Soția sa și concubinul au plecat de la fiica lor noaptea, cu căruța, și a înțeles că a fost călcată cu căruța, dar el nu a știut acest lucru. Vecina sa, i-a spus că soția sa fusese călcată în acea zi cu căruța de către cumătru. Susține că nu a lovit victima, că nu mai conviețuiau, că dormeau în camere separate.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 30.11.2009 a Tribunalului Galațis -a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

În conformitate cu dispozițiile art. 155 Cod procedură penală s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului C pentru încă 30 de zile, cu începere de la 05.12.2009 până la 03.01.2010.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 1021/P/2009 din data de 06.11.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galațis -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul C pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 al 1- art. 175 al 1, lit. c Cod penal, reținându-se că la data de 04/05.11.2009, în urma unui conflict pe fondul consumului de alcool, aplicat victimei C ( soția sa), multiple lovituri cu corpuri contondente (pumni, palme, de lopată ) provocându- o anemie acută prin hemoragie externă și internă masivă, consecutivă unui politraumatism cu fractură de humerus stâng și echimoze pe suprafețe mari, ce au dus la decesul acesteia.

Prin încheierea de ședință din data de 06.11.2009 a Tribunalului Galați (dosar nr-) s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, în ceea ce privește arestarea preventivă a inculpatului, dispunându-se arestarea preventivă a acestuia pe perioadă de 29 de zile, arestarea urmând să expire la data de 04.12.2009, inclusiv. A fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 120/U/06.11.2009.

S-a arătat că în cauză au fost efectuate toate activitățile necesare soluționării cauzei, lipsind doar raportul final de constatare medico-legală. La dosar există doar concluzii provizorii privind moartea victimei C.

S-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpat, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu au încetat să subziste, urmând fi efectuate următoarele acte procedurale;

- atașarea raportului de constatare medico-legală;

- prezentarea materialului de urmărire penală inculpatului C;

- întocmirea actului de sesizare a instanței de judecată.

Analizând propunerea formulată, funcție de motivele invocate și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, s-a apreciat că este întemeiată.

Fără a face o analiză a probelor administrate în cauză până la momentul sesizării instanței cu propunere a de prelungire a măsurii arestării preventive inculpatului, cu privire la vinovăția acestuia - întrucât până la soluționarea definitivă a cauzei operează prezumția de nevinovăție - s-a arătat că urmează analiza incidența în cauză a disp. art. 136 pr.pen. art. 143.pr.pen și art. 148 pr.pen și dacă prelungirea acestei măsuri este necesară.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză, și anume: proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice, concluzii provizorii privind moartea numitei C, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului C s-a apreciat că rezultă indicii temeinice - în sensul art. 681.pr.pen. - de natură a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul săvârșit fapta pentru care este cercetat - fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143.pr.pen.

S-a constatat că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 lit. f pr.pen - apreciate astfel și la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.

Astfel, pentru fapta presupus a fi comisă de către inculpatul C legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și având în vedere gravitatea faptei comise, natura și importanța valorilor sociale lezate ( fiind vorba despre o infracțiune contra vieții ), modalitatea și împrejurările concrete în care se reține săvârșirea acesteia (pe fondul unui conflict și al consumului de băuturi alcoolice, prin aplicarea de lovituri multiple ), urmarea produsă (decesul victimei), natura relațiilor dintre inculpat și victimă, precum și rezonanța unei astfel de fapte în rândul comunității - s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C solicitând să fie judecat în stare de libertate.

În susținerea recursului promovat acesta a arătat că nu a lovit victima, precizând că în noaptea respectivă a fost călcată cu căruța de către cumătrul său.

Recursul formulat e nefondat.

Constatăm că hotărârea primei instanțe e legală și temeinică. Considerăm că față de inculpat și la acest moment se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, respectiv dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât:

- fapta pentru care inculpatul e cercetat e prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani (art. 174 alin. 1 - 175 alin. 1 lit. c Cod penal);

- la dosarul de urmărire penală există probe administrate până în prezent din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Această condiție rezultă și din gravitatea faptei comise, modalitatea în care a fost săvârșită (pe fondul unui conflict și al consumului de băuturi alcoolice, prin aplicarea de lovituri multiple), importanța valorilor sociale lezate, valori ce ocrotesc viața persoanei, natura relațiilor dintre inculpat și victimă, precum și rezonanța unei astfel de fapte în rândul comunității.

Considerăm că menținerea inculpatului în stare de arest e necesară și pentru buna desfășurare a procesului penal în sensul art. 136 Cod procedură penală.

Față de cele de mai sus, se va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 189 și 192 alin. 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

RESPINGE, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul C (fiul lui și, născut la data de 02.01.1944 în comuna, județul G, CNP -, domiciliat în comuna, județul G, în prezent reținut în Arestul G) împotriva încheierii de ședință din 30.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 04 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red. -/07.12.2009

Tehnored. /2 ex.

Fond: -

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati