Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 201/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1404/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
ÎNCHEIEREA NR.201
Ședința publică din data de 15 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER: -
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - este reprezentat de procuror .
Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 10.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții-inculpați și, personal, aflați în stare de arest și asistați de apărător ales - avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Apărătorul ales al recurenților-inculpați, având cuvântul, arată că motivul recursului este prevăzut de art.159 al.8 fraza a II-a care C.P.P. reglementează faptul că prevede clar că recursul cu privire la prelungirea mandatului de arestare trebuie să se judece înainte de expirarea mandatului de arestare.
Din documentele existente la dosar, apreciază că mandatule de arestare preventivă au expirat la data de 12.06.2009. Prin decizia nr.25/02.06.2008, în care s-a pus problema dacă această situație prev. de art.159 al.8 C.P.P. este sub sancțiunea unor dispoziții clare, sau este doar un termen de recomandare. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis: "dispozițiile art.159 al.8 fraza a II-a C.P.P. interpretează în sensul că sintagma folosită de legiuitor înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate, are caracter imperativ și nu de recomandare. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, va fi pronunțată întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate. "
De asemenea, a mai invocat art.13 din CEDO care garantează oricărui cetățean dreptul la un recurs efectiv, apreciind că acest drept la un recurs efectiv nu a existat în cadrul încheierii atacate.
Referitor la fondul cauzei, precizează că în cazul inculpatului, care a săvârșit ultima faptă pentru care acuzat în anul 2008, este o antiteză între cererea de prelungire a Parchetului, care apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol social și faptul că, deși inculpatul era urmărit de aproximativ 1 an, a fost lăsat în libertate până în luna mai a acestuia an. Ori, dacă parchetul, care trebuie să vegheze asupra siguranței cetățenilor, a apreciat că lăsarea acestuia în libertate nu prezintă un pericol pentru societate, nu înțelege de ce acum insistă în prelungirea măsurii arestării preventive.
Apreciază că lăsarea inculpaților în libertate nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, și consideră că întocmirea anumitor acte procedurale, precum: transcrierea unor înregistrări, prezentarea materialul de urmărire penală, de întocmirea rechizitoriului, se poate efectua cu inculpații în stare de libertate.
De asemenea, apreciază că în dosarul de urmărire penală se face referire la o rețea și la o grupare infracțională. Arată că cei doi inculpați sunt frați, dar fiecare este acuzat de fapte distincte, în care celălalt frate nu a avut nici un fel de implicare. Mai susține că din această grupare infracțională mai fac parte alte două persoane care sunt cercetați în stare de libertate.
La acest moment, nu există nici un fel de impediment, având în vedere că, din punct de vedere procedural, recursul nu mai poate fi judecat, fiind depășit acel termen, care nu este un termen de recomandare, ci este un termen obligatoriu.
În consecință, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și să se dispună continuarea cercetărilor de urmărire penală cu inculpații în stare de libertate.
Reprezentantul parchetului, solicită respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că textul art.159 al.8, prevede o regulă de procedură, pentru care legea nu impune expres o sancțiune asupra fondului cauzei, aspect reflectat și în decizia în interesul legii invocate. Consideră că art.140 C.P.P. prevede limitativ cazurile de încetare de drept a măsurii arestării preventive, apreciind că în cauză nu este vorba de nici una din situațiile reglementate de acest text de lege, de altfel unic în acest sens.
La acest moment nu a încetat de drept măsura arestării preventive, iar referitor la împrejurarea că în sarcina inculpatului au fost reținute fapte comise în anul 2008, în raport de exigențele art.200 C.P.P.- care privește obiectul urmăririi penale și împrejurarea că organul de urmărire penală trebuie să adune probe atât în favoarea cât și în defavoarea inculpaților, procedură ce necesită o perioadă de timp pentru administrarea probelor, dar nu impietează asupra situație în care se află cei doi inculpați de a prezenta pericol pentru ordinea publică dacă vor fi lăsați în libertate, raportat la gravitatea faptei reținute în sarcina lor, de trafic de droguri în formă continuată, în sarcina inculpatului reținându-se 3 acte materiale iar în sarcina inculpatului două acte materiale.
Măsura arestării este necesară a fi prelungită și din perspectiva disp.art.155 C.P.P. pentru efectuarea mai multor acte procesuale în cauză: transcrierea convorbirilor telefonice, efectuare expertizelor tehnico-științifice dispuse, de reaudierea inculpaților și finalizarea urmăririi penale.
Față de motivele arătate mai sus, solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
Apărătorul recurenților-inculpați, având cuvântul în replică, apreciază că trebuie să existe o sancțiune în acest sens, solicitând astfel să se constate că mandatul de arestare preventivă a încetat de drept, precum și nulitatea încheierii atacate prin care nu se dă dreptul la un recurs efectiv.
Reprezentantul parchetului, față de solicitarea apărării de a se constata nulitatea încheierii atacate, pune concluzii de respingere recursului și din acest punct de vedere, nefiind vorba despre nici un caz prevăzut de 197.C.P.P. Nu este vorba nici despre o nulitate relativă, pentru că nu s-a făcut dovada că s-ar fi vătămat în vreun fel drepturile inculpaților, întrucât în cadrul mandatului s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, la acest moment procesual inculpații sub puterea încheierii prin care s-a dispus prelungirea.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată ceste nevinovat.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin încheierea din 10.06.2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis propunerea Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție și în temeiul art.155 și urm. Cod procedură penală a prelungit arestarea preventivă a inculpaților și pe o perioadă de 30 zile, începând de la 03.06.2009 până la 12.07.2009, inclusiv, reținând că inculpații sunt cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că la data de 22.10.2008, inculpatul zis" " a vândut unui colaborator al poliției un număr de 30 comprimate 2C-B pentru suma de 900 lei, drogurile fiindu-i furnizate acestuia din urmă de către inculpatul zis" ".
La data de 06.11.2008, inculpatul zis a vândut unui colaborator al poliției cantitatea de 2,12 grame cocaină pentru suma de 900 lei, drogurile fiindu-i furnizate de către inculpatul zis" ".
La data de 18.12.2008, inculpatul zis a vândut unui colaborator al poliției cantitatea de 2,42 grame cocaină pentru suma de 900 lei.
La data de 29.01.2009, inculpatul a vândut unui colaborator al poliției o cantitate de 1,49 grame de cocaină pentru suma de 600 lei.
Instanța a constatat din probele administrate că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpați se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora, neexistând împrejurări noi care să schimbe aceste temeiuri.
Sub aspectul indiciilor temeinice, în accepțiunea data de lege acestei noțiuni, care creează presupunerea ca inculpați au săvârșit faptele penale pentru care sunt cercetați, s-a constatat că acestea rezultă din probele administrate de organele de urmărire penală, cu referire la declarațiile inculpaților, procesele verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, rapoartele de constatare tehnico științifică, procesele verbale de supraveghere operativă, procesele verbale de
percheziție și procesele verbale de verificare.
Evaluând condițiile impuse de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, în contextul cauzei, s-a constatat ca pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inclupaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În sensul cerut de lege, pericol pus în evidență atât prin natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților, modalitatea concretă și împrejurările de comitere, urmările produse, amploarea pe care a luat-o acest gen de infracțiunii.
S-a avut în vedere în acest sens și faptul că pericolul pentru ordinea
publică a rezultat și din natura infracțiunii de trafic de droguri de mare risc ce presupune acceptarea, de către autor, a punerii în pericol grav a integrității fizice, psihice, și, în cele din urmă, a vieții "clienților", dependența acestora fiind speculată în interes propriu.
Toate aceste aspecte conturează un grad ridicat de pericol social al faptelor, ce se reflectă și în limitele de pedeapsă prevăzute de lege și imprimă o periculozitate deosebită a inculpaților, așa încât lăsarea în libertate creează un impact negativ în rândul societății civile, de neîncredere și de insecuritate.
Față de circumstanțele reale ale faptei și circumstanțele personale ale inculpaților (lipsa antecedentelor penale nu mai constituie un argument de nerespins împotriva privării de libertate, ca măsură preventivă, în condițiile în care infracțiunile în discuție au o gravitate sporită) s-a considerat că punerea în libertate a acestora ar îngreuna finalizarea urmăririi penale, știut fiind că această măsură poate fi dispusă, menținută pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în înțelesul art. 136 Cod procedură penală, iar durata privării de libertate care va fi atinsă ca urmare a admiterii prezentei propuneri nu este de natură să conducă la o încălcare a termenului rezonabil la care face referire 159 alin. 13 Cod procedură penală, durata procesului fiind justificată de complexitatea cauzei și necesitatea administrării complete a probatoriului.
Pe de altă parte având în vedere actele ce urmează a se efectua respectiv transcrierea și atașarea la dosar a tuturor convorbirilor telefonice înregistrate în mod autorizat și care au relevanță în cauză, efectuarea constatărilor tehnico - științifice, reaudierea inculpaților, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului, aceste acte procesuale urmând a se face în condiții optime doar cu inculpații aflați în stare de arest.
Tribunalul a apreciat că de la momentul arestării preventive și până în prezent nu au fost administrate probe care să contureze o situație de fapt diferită de cea avută în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar datele ce caracterizează fapta și persoanele inculpaților, așa cum au fost prezentate anterior, permit să se concluzioneze că, în continuare, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cele 30 de zile pentru care Tribunalul a dispus prelungirea arestării preventive luate față de inculpați, vor trebui valorificate de către organele de urmărire penală, astfel încât să nu se ajungă în situația de a li se imputa o anumită pasivitate în efectuarea actelor necesare finalizării urmăririi penale și eventualei trimiteri în judecată a inculpaților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciind caracterul rezonabil al duratei arestării preventive și în funcție de acest criteriu, al pasivității organelor judiciare.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul prelungirii stării de arest preventiv.
Prima critică a recursului se referă la existența unei cauze de încetare de drept a măsurii preventive motivat de faptul că recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea măsurii nu a fost soluționat în termenul stabilit de art. 159 alin. 8 Cod procedură penală, respectiv până la expirarea perioadei pentru care se dispusese anterior arestarea inculpaților și anume 12.06.2009.
În aceste împrejurări, după expirarea duratei măsurii arestării preventive dispuse anterior se impune încetarea de drept a măsurii pentru că acesta nu mai poate fi examinat într-un recurs efectiv, invocându-se în acest sens și disp. art. 13 din CEDO.
Critica de netemeinicie a recursului se referă la reținerea greșită a existenței condițiilor legale care să justifice măsura prelungirii.
Lăsarea în libertate a inculpaților nu prezintă pericol concret pentru odinea publică și nici nu poate influența negativ desfășurarea urmăririi penale, iar actele de urmărire menționate de procuror pot fi efectuate și cu inculpații în stare de libertate.
În cauză nu este vorba de o rețea infracțională, inculpații sunt frați și sunt acuzați de fapte distincte.
Curtea, examinând potrivit art. 3856alin. 3 Cod procedură penală recursurile inculpaților constată că acestea sunt neîntemeiate.
Critica de nelegalitate, deși privește o situație reală a cauzei, legal nu poate conduce la încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
Inculpații au fost arestați preventiv la data de 14.05.2009, (mandatul de arestare preventivă nr. 98/P/ și nr. 99/P/ din 14.05.2009) măsura fiind luată pentru o perioadă de 30 zile, respectiv până la 12.06.2009.
Încheierea recurată în prezenta cauză este pronunțată la 10.06.2009 când s-a dispus prelungirea măsurii începând cu 13.06.2009 și se constată că dosarul a fost înregistrat la instanța Curții de APEL BUCUREȘTI la data de 12.06.2009.
Adevărat că potrivit art.159 alin.8 teza a II-a Cod procedură penală că recursul trebuie soluționat înainte de expirarea măsurii arestării preventive dispuse anterior, în cauză până la 12.06.2009, termenul stabilit fiind unul imperativ, iar nu de recomandare. În acest sens fiind și Decizia nr.25/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, dar se constată că nici art. 159 Cod procedură penală și nici prin decizia menționată nu se stabilește nicio sancțiune procedurală pentru nerespectarea acestui termen. Cazurile prev. de art. 140 Cod procedură penală privind încetarea de drept a măsurilor preventive sunt expres prevăzute, neputând fi extinse la alte situații deduse pe calea interpretării normei procesual penale și în lipsa unei dispoziții legale ori cu putere de lege.
Invocarea art. 13 din CEDO nu poate conduce la o altă constatare, întrucât această normă care prevede că "orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale" stabilește situații și condiții de aplicare ce nu se regăsesc în speță.
Inculpații nu doar că au dreptul la un recurs efectiv împotriva măsurii dispuse, dar chiar l-au exercitat, iar pe de altă parte măsura dispusă s-a aplicat cu respectarea normelor procedurale.
Sancționarea procesuală solicitată nu poate interveni în lipsa unei dispoziții exprese a legii și atunci când se regăsesc condițiile formale cerute, dar în cauză se regăsesc și cerințe de temeinicie care justifică măsura dispusă.
Din probele administrate se constată că instanța a făcut o corectă aplicare a disp. art. 155 Cod procedură penală reținând că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin în continuare și impun privarea de libertate a inculpaților. Sunt regăsite cerințele art. 143 și art. 681Cod procedură penală în sensul că există indicii temeinice și dovezi, din care rezultă că aceștia au participat la comiterea infracțiunii, mijloacele de probă fiind menționate și în încheiere.
Se regăsesc și cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală existând un pericol concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpaților, relevat nu doar de natura și gravitatea faptei, dar și de împrejurările concrete de comitere care arată existența unui cerc relațional specific comiterii unor asemenea fapte, inculpații obținând sume de bani pentru drogurile traficate, ceea ce arată existența unei modalități de asigurare a celor necesare traiului din aceste activități ilicite.
Cantitatea de droguri traficate și comiterea mai multor acte materiale în baza aceleiași rezoluții infracționale arată că traficarea drogurilor nu a fost o acțiune întâmplătoare și singulară, ceea ce sporește periculozitatea faptei și inculpaților.
Măsura se impune și pentru o bună desfășurare a urmăririi penale și efectuarea actelor procesuale arătate în referat, iar împrejurările favorabile invocate nu pot conduce la revocarea măsurii, în plus nefiind produsă nicio dovadă.
Așa fiind, potrivit art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează a respinge ca nefondate recursurile inculpaților.
Urmează a face aplic. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondate recursurile inculpaților și declarate împotriva încheierii din 10.06.2009, a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenți la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. -
Dact./29.06.2009
Ex.2
Red / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Niculae Stan, Carmen Veronica
