Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 247/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
1763/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ
ÎNCHEIERE NR. 247
Ședința publică din data de 23 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Găgescu Risantea
JUDECĂTOR 2: Ion Tudoran Corneliu Bogdan
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: G
*****************
MINISTERUL PUBLIC Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulat de către recurenții-inculpați și împotriva Încheierii de ședință din data de 14.07.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-inculpați personal, în stare de arest și asistat de apărător ales Și personal, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul după care:
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:
Apărătorul ales al recurentul-inculpat solicită admiterea recursului formulat împotriva Încheierii de ședință din data de 14.07.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, în dosarul nr- casarea încheierii și judecarea inculpatului în stare de libertate, având în vedere că inculpatul a recunoscut faptele săvârșite. Să se aibă în vedere împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, de asemenea suferă de o afecțiune gravă, sens în care a depus la dosar acte medicale doveditoare.
Din actele dosarului nu rezultă pericolul concret pentru ordinea publică, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Referitor la convorbirile telefonice arată că nu reiese săvârșirea faptei, fiind doar convorbire normală.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului și punerea de îndată a inculpatului în stare de libertate.
Apărătorul din oficiu pentru recurentul-inculpat solicită admiterea recursului casarea încheierii și judecarea inculpatului în stare de libertate, având în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat faptele săvârșite și nu este cunoscut cu antecedente penale.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate, având în vedere că la dosarul cauzei există probe din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică care relevă indicii ale comportamentelor inculpaților de săvârșire a infracțiunii.
Din interceptările convorbirilor telefonice rezultă că inculpatul se ocupa cu traficul de droguri.
Având în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, consideră că inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
Recurentul-inculpat solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate.
Recurentul-inculpat solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 14.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București.
În temeiul art. 155 și urm. Cod procedură penală s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților și pe o perioadă de 30 de zile, de la 18.07.2009 și până la 16.08.2009.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite prevederile art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, rezultată din procesele verbale de redare a declarațiilor colaboratorilor; rapoarte de constatare tehnico - științifică; procese verbale de transcriere a discuțiilor înregistrate audio - video în mediul ambiental; procese - verbale de percheziție; declarații inculpați.
De asemenea, a constatat că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Cu privire la pericolul concret pe care inculpații îl prezintă pentru ordinea publică instanța de fond a făcut referire la natura și gravitatea infracțiunilor presupuse a fi comise de către inculpați (trafic de droguri de mare risc), cât și cu privire la reacția publicului în legătură cu existența unor astfel de fapte penale.
Prelungirea arestării preventive în opinia instanței de fond este necesară și pentru efectuarea actelor de urmărire penală enumerate de către procuror în referatul aflat la fila 2
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, inculpatul, prin apărător, a susținut că nu este îndeplinită cea de-a doua condiție prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, referitoare la pericolul pe care l-ar prezenta pentru ordina publică.
De asemenea, a mai susținut că a recunoscut fapta săvârșită, iar conform actelor medicale suferă de un handicap la mâna.
Inculpatul, prin apărător, a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 Cod procedură penală, față de atitudinea de recunoaștere și regret a faptei comise și de lipsa antecedentelor penale.
Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 155 și urm. Cod procedură penală, întrucât temeiul care a determinat arestarea inițială, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f Cod procedură penală, impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Critica apărării în sensul că inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor și nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, nu sunt motive de a respinge cererea de prelungire a arestării preventive, față de natura faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală și anume trafic de droguri de mare risc.
Prelungirea măsurii arestării preventive este necesară în conformitate cu art. 136 Cod procedură penală rap. la art. 155 și urm. Cod procedură penală, ca urmare a efectuării următoarelor acte procesuale de către procuror și anume: transcrierea și atașarea la dosar a convorbirilor telefonice înregistrate în mod autorizat; extinderea cercetărilor cu privire și la alte persoane implicate în rețeaua de narcotraficanți, precum și pentru prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
Împrejurarea că inculpatul prezintă un grad de handicap accentuat, conform actului medical aflat la dosar, nu demonstrează că acesta nu poate fi tratat în rețeaua medicală a ANP, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1391Cod procedură penală.
Așa fiind, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 14.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - --- --- - -
GREFIER
Red.
Dact./29.07.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală
Președinte:Găgescu RisanteaJudecători:Găgescu Risantea, Ion Tudoran Corneliu Bogdan