Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 27/2008. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ÎNCHEIEREA PENAL NR. 27/ DOSAR NR-

Ședința public din 30 aprilie 2008

Complet de judecat format din:

PREȘEDINTE: Constantin Epure

Judector - - -

Judector - -

Grefier - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public

- procuror șef secție judiciar -

din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședinț din 25 aprilie 2008 pronunțat de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de faț s-au desfșurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedur penal, în sensul c toate afirmațiile, întrebrile și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecat, au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint recurentul inculpat în stare de arest ( deținut în Arestul B ), asistat de aprtor din oficiu, avocat, recurentul inculpat ( deținut în Arestul B) asistat de aprtor ales, avocat.

Procedura îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei, dup care:

Aprtorii inculpaților și reprezentantul Ministerului Public, arat c nu sunt cereri de formulat în cauz.

Constatând c nu sunt cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecat, instanța în temeiul art. 38513Cod procedur penal, acord cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurentul inculpat, solicit admiterea recursului formulat de inculpat în temeiul art. 159 alin.8 Cod procedur penal împotriva încheierii din 25 aprilie 2008 pronunțat de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov prin care s- dispus prelungirea msurii arestrii preventive a inculpaților, casarea încheierii atacate și pe cale de consecinț neprelungirea msurii arestrii preventive a inculpatului. Arat c msura arestrii preventive are un caracter excepțional faț de faptul c este singura privativ de libertate dintre msurile preventive și legiuitorul a stabilit mai multe condiții care trebuiesc îndeplinite pentru luarea și prelungirea acestei msurii. Solicit a se avea în vedere dispozițiile art. 136 Cod procedur penal - care prevd care sunt scopurile dup care se i-au și se menține o msur preventiv iar aceste scopuri, respectiv buna desfșurare a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmrirea penal, consider c pot fi îndeplinite în aceast cauz și cu inculpatul în stare de libertate neexistând nici un fel de date c inculpatul ar impieta asupra bunei desfșurrii procesului penal sau c ar încerca s se sustrag de la urmrirea penal. Pe de alt parte solicit a se avea în vedere și atitudinea procesual a inculpatului care a recunoscut parțial svârșirea faptelor și consider c nu se impune privarea în continuare de libertate mai ales c inculpați au fost acuzați de tentativ la infracțiunea de omor și în cursul urmrii penale și a judecrii cauzei se va putea avea în vedere o eventual schimbare a încadrrii juridice, scopul care a fost urmrit de ctre inculpați nu a fost în niciun caz acela de a suprima viața. În subsidiar în cazul în care se va considera c se impune luarea unei msurii privative de libertate, solicit înlocuirea msurii arestrii preventive a inculpatului cu msura obligrii de a nu prsi localitatea.

Avocat pentru recurentul inculpat, solicit admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii de ședinț din 25 aprilie 2008 de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, casarea încheierii și pe cale de consecinț neprelungirea msurii arestrii preventive a inculpatului. La luarea msurii arestrii preventive trebuie avute în vedere mai multe criterii, respectiv scopul acestei msuri, gradul de pericol social al faptei, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana faț de care se ia msura, inculpatul are 16 ani și nu are antecedente penale și dorește s-și continue studiile, fiind elev în clasa a X-a la momentul arestrii preventive. Solicit a se avea în vedere și modul de participare a minorului la svârșirea faptei faptul c s-a aflat la locul nepotrivit într-un moment neprielnic, datorit strii de ebrietate în care s-a aflat inculpatul totul a luat amploare, a recunoscut svârșirea faptei și dac va fi lsat în stare de libertate acesta își va continua cursurile la școal. Consider c nu sunt probe suficiente care s conduc instanța c lsat în libertate ar prezenta pericol social pentru ordinea public.

Reprezentantul Ministerului Public solicit respingerea recursurilor declarate de inculpații, ca nefondate, menținerea încheierii de ședinț din 25 aprilie 2008 Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov ca legal și temeinic. Apreciaz c în mod corect a procedat prima instanț atunci când a dispus prelungirea msurii arestrii preventive a inculpaților, aceast msur este legal și era necesar deoarece urmrirea penal nu a fost finalizat mai sunt acte de urmrire de efectuat în primul rând nu au fost depuse la dosar rapoartele de constatare medico - legal psihiatric a celor doi inculpați. Pe de alt parte temeiurile avute în vedere la luarea msurii subzist în continuare, respectiv temeiurile prev. de art. 148 lit. f Cod procedur penal, sunt îndeplinite ambele condiții, iar în ceea ce privește temeiul prev. de art. 148 lit. d Cod procedur penal pentru inculpatul și acesta este de actualitate deoarece este cercetat pentru fapte similare.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arat c regret fapta svârșit și solicit s fie cercetat în stare de libertate.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arat c regret fapta svârșit și solicit s fie cercetat în stare de libertate.

CURTEA

Deliberând asupra recursurilor penale de faț;

Constat c prin încheierea de ședinț din data de 30 aprilie 2008, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașova prelungit msura arestrii preventive a inculpaților și pe o durat de 10 zile cu începere de la 8 mai 2008 pân la 17 mai 2008 inclusiv, considerând c în cauz sunt incidente dispozițiile art. 155, 159, 160 alin. 3 Cod procedur penal întrucât în cauz, raportat la probele administrate, subzist și în prezent temeiurile arestrii preventive.

Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații, solicitând casarea acesteia, iar în cadrul rejudecrii, punerea în libertate întrucât nu prezint un real pericol pentru ordinea public.

Examinând hotrârea atacat pe baza actelor și lucrrilor din dosarul cauzei, instanța constat urmtoarele:

Prin încheierea nr. 10 din data de 19 februarie 2008, Judec toria Brașova dispus arestarea preventiv a inculpaților recurenți pe o perioad de 19 zile fiecare, pentru svârșirea în concurs de ctre fiecare dintre inculpați a câte dou infracțiuni de tâlhrie, dintre care una rmas în forma tentativei prevzut de art. 211 al 1, 2 lit. b, c, al 2/1 lit. a,b penal și respectiv art. 20 raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. b,c,al 2/1 lit. a, Cod penal, cu aplicarea art. 99 Cod penal în ceea ce-i privește pe ambii inculpați constând în esenț în aceea c în noaptea de 15/16.02.2008, în timp ce se aflau pe strada F din Cartierul din B, împreun, au lovit cu pumnii și cu o sabie partea vtmat pentru a-l deposeda de bani și de telefonul mobil marca "Simens"pe pe care îl avea asupra sa, dup care, în același mod și în același loc au încercat s deposedeze prin violenț de un telefon mobil marca "LG" pe partea vtmat, activitatea infracțional fiind îns întrerupt de un echipaj al poliției.

Temeiurile care au stat la baza lurii msurii arestrii preventive au fost cele prevzute de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedur penal în ceea ce-i privește pe ambii inculpați și 148 lit. în ceea ce-l privește pe inculpatul.

Prin Ordonanța nr. 10 /MF/P/2008 din data de 3.03.2008 a Parchetului de pe lâng Tribunalul d e Minori și Familie Brașovs -a dispus extinderea urmririi penale și începerea urmririi penale faț de ambii inculpați pentru svârșirea infracțiunilor de tentativ la omor deosebit de grav prevzut de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin 1, art. 175 alin 1 lit. b, i Cod penal și art. 176 lit. d Cod penal cu aplic art. 99 și urm (dou fapte) în ceea ce-l privește pe inculpatul și complicitate la tentativ de omor deosebit de grav prevzut de art. 26 Cod penal combinat cu art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin 1, art. 175 alin 1 lit. b, i Cod penal și art. 176 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 99 și urmtoarele (dou fapte) în ceea ce-l privește pe inculpatul .

Prin referatul Parchetului de pe lâng Tribunalul Brașov înregistrat la Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov sub nr- s-a propus o nou prelungire a arestrii preventive a inculpaților, motivat în principal de împrejurarea c urmrirea penal nu a fost finalizat iar temeiurile care au determinat luarea msurii arestrii preventive a inculpatului subzist în continuare.

Potrivit art. 155 Cod procedur penal arestarea inculpatului dispus de instanț poate fi prelungit, în cursul urmririi penale, motivat, dac temeiurile care au determinat arestarea inițial impun în continuare privarea de libertate sau exist temeiuri noi care s justifice privarea de libertate.

Analizând propunerea de prelungire a msurii arestrii preventive a inculpatului formulat de Parchetul de pe lâng Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov prin prisma stadiului urmririi penale, a existenței în continuare a indiciilor temeinice privind svârșirea de ctre inculpați infracțiunilor reținute în sarcina lor și a subzistenței temeiurilor arestrii preventive la acest moment procesual care s impun privarea de libertate în continuare a inculpaților, se constat c instanța de fond a procedat în mod corect dispunând prelungirea arestrii preventive faț de inculpați, conform art. 155 Cod procedur penal.

În speț nu a intervenit nici o împrejurare nou care s schimbe temeiurile inițiale ale arestrii preventive, astfel c acestea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedur penal sunt aplicabile pentru ambii inculpați, lsarea în libertate prezentând pericol concret pentru ordinea public. Aceast stare de pericol nu se confund cu pericolul generic sau cu cel concret al faptelor, îns la aprecierea pericolului pentru ordinea public trebuie avute în vedere circumstanțele concrete în care s-au comis faptele (în public, într-un loc izolat, pe timp de noapte, folosindu-se de avantajul numeric), modul de operare și mijloacele folosite (au agresat dou prți vtmate cu pumnii și picioarele pentru a le deposeda de telefoanele mobile, iar în cazul unei prți vtmate cu o sabie, violența extrem a autorilor ducând la producerea unor leziuni foarte grave ale victimei, natura și gravitatea infracțiunilor, rezonanța pe care o au astfel de fapte în conștiința cetțenilor, precum și persoana inculpaților.

În ce privește temeiul prevzut de art. 148 lit. d Cod procedur penal pentru inculpatul, trebuie remarcat c actele dosarului nu relev incidența acestui text de lege, așa cum s-a menționat și în decizia nr. 21/R/2008 a Curții de APEL BRAȘOV, existența pe rolul instanței a unui alt dosar în care inculpatul este cercetat pentru infracțiuni similare, chiar dac vine s dovedeasc o perseverenț infracțional a inculpatului și o înclinație a acestuia spre comiterea unor fapte antisociale, apare fr relevanț în ceea ce privește reținerea, ca temei al arestrii preventive a dispozițiilor art. 148 lit. d Cod procedur penal, întrucât nu rezult c în acel dosar inculpatul este cercetat și judecat pentru o infracțiune comis ulterior celor care formeaz obiectul cercetrilor penale în prezent și care au fost avute în vedere în momentul lurii msurii arestrii preventive pentru inculpat.

Raportat la considerentele expuse, rezult c în mod corect prima instanț a dispus prelungirea arestului preventiv a inculpaților recurenți, fiind incidente dispozițiile art. 155 Cod procedur penal.

În consecinț, soluția primei instanțe fiind corect, Curtea de Apel va respinge - în baza art. 38515pct. 1, lit. b Cod procedur penal - recursurile declarate și va menține încheierea recurat cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare ctre stat (în care se includ onorariile aprtorilor din oficiu), potrivit art. 189, 192 alin. 2 Cod procedur penal.

Pentru aceste motive

În numele legii

DISPUNE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședinț pronunțat de Triunalul pentru Minori și Familie Brașov la data de 25 aprilie 2008 în dosarul penal nr-, pe care o menține.

În baza art. 189 Cod procedur penal, onorariile aprtorului din oficiu în cuantum de câte 40 lei se suport din fondurile Ministerului Justiției și se includ în cheltuielile judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedur penal, oblig pe fiecare recurent s plteasc statului suma de câte 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitiv.

Pronunțat în ședinț public azi, 30 aprilie 2008.

Președinte judector judector

- - - - G -

GREFIER

- -

Red.LP/05.06.2008

Tehnoredact.DS/10.06.2008/2 ex.

Jud.fond.

Președinte:Constantin Epure
Judecători:Constantin Epure, Laura Popa, Radu Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 27/2008. Curtea de Apel Brasov