Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 322/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2248/2009)
ÎNCHEIERE NR. 322/
Ședința publică de la 01 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Băjan
JUDECĂTOR 3: Dumitru
GREFIER - -
*********
Ministerului Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din 18 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenții inculpați - în stare de arest și asistat de apărător ales și în stare de și asistat de apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul recurentului-inculpat depune motive de recurs.
Recurentul-inculpat arată că își menține declarațiile date până în prezent și nu dorește să dea o altă declarație.
Recurentul-inculpat arată că își menține declarațiile date până în prezent și nu dorește să dea o altă declarație.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, învederează că recursul declarat vizează incheierea de ședință prin care a fost dispusă prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat, considerând că încheierea este nelegală și netemeinică, intrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială nu impun in continuare privarea de libertate a acestuia.
Consideră că nu există probe sau dovezi că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, iar instanța de fond a incălcat prevederile art. 143 Cpp și art. 5 din CEDO, privarea de liberate justificându-se numai atunci când o altă măsură preventivă nu ar fi eficientă. Solicită să se dea eficiență lipsei antecedentelor penale și faptul că acesta a recunoscut că este consumator ocazional de droguri.
Pentru motivele expuse, solicită admiterea recursului, casarea incheierii recurate și să se dispună cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, învederează că a invocat trei motive de recurs care privesc nelegalitatea încheieri din data de 18.09.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală.
Primul motiv de recurs vizează faptul că recursul nu s-a judecat în termenul prevăzut de lege. Potrivit art. 158 Cpp raportat la decizia 25 din 2.06.2008 a Înaltei Curți de Casației și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii, arată că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluționat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.
Astfel, invocă încetarea mandatului de arestare întrucât în acea decizie a secțiilor unite este prevăzut că recursul se judecă înainte de expirarea mandatului de arestare.
Solicită, potrivit art. 140 alin.1 și 3 Cpp, admiterea recursului și încetarea mandatului de arestare și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În cazul în care instanța va trece peste acest motiv de recurs, apărătorul recurentului-inculpat înțelege să invoce nulitatea absolută a referatului de prelungire a măsurii arestării preventive în temeiul art. 195 Cpp, referatul nefiind motivat in drept.
Al treilea motiv de recurs este în temeiul art. 385 ind.9 pct.9 Cpp privind neconcordanțe între considerentele și dispozitivul încheierii din data de 18.09.2009 prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive în sensul că avocatul din oficiu al inculpatului a făcut o cerere prin care a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara. Cu privire la acesta cerere, s-a făcut vorbire de către instanță în considerente, iar în dispozitiv nu s-a făcut nici o referire, nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și judecarea inculpatului în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, apreciază că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, nu s-a sustras urmăriri penale, iar în ceea ce privește arma găsită în urma percheziției efectuate, arată că acesta avea permis de port armă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor declarate de către inculpați, ca neîntemeiate.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, consideră că acesta, lăsat in libertate, prezintă pericol pentru ordinea publică, pericolul rezultând din presupunerea rezonabilă că inculpatul va săvârși din nou infracțiuni, deoarece, imediat după ce s-a efectuat percheziția la domiciliul său, acesta a plecat în Spania, știind că se află sub urmărire penală.
Consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. a, f Cpp față de ambii inculpați.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, cu privire la primul motiv de recurs in sensul că recursul nu s-a judecat în termenul prevăzut de lege, reprezentantul Ministerului Public consideră că recursul este neîntemeiat deoarece recursul s-a judecat in termen de trei zile din momentul in care a fost declarat, s-a respectat termenul prevăzut de lege. Faptul că a depășit termenul stabilit de Înalta Curte de Casației și Justiție prin recursul in interesul legii, nu este de natură a aduce atingere drepturilor procesuale ale inculpatului și nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 197 alin.3 Cpp în sensul că inculpatul nu a indicat in mod concret o vătămare a drepturilor sale.
Cu privire la nulitatea referatului, în sensul că acesta nu este motivat de către procuror, reprezentantul Ministerului Public arată că referatul este motivat potrivit art. 155 alin.1 Cpp, s-au arătat motivele pentru care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive. Motivele procurorului sunt: faptul că lăsarea in libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, care rezultă dintr-o presupunerea rezonabilă că-și va relua activitatea infracțională, care a fost desfășurată de către inculpat in formă continuată, că sunt incidente si dispozițiile art. 148 lit.a Cpp.
Cu privire la cel de al treilea motiv de recurs, în sensul că judecătorul nu s-a pronunțat pe o cerere pentru inculpat și că ar exista contradicție între dispozitiv și considerentele încheierii, consideră că cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive este o cerere esențială, dar este strâns legată de măsura arestări preventive, iar judecătorul, când analizează asupra stării de arest, are in vedere toate celelalte măsuri. Pe de altă parte, consideră că aceste cereri nu pot fi primite in mod separat și consideră că nu este vorba de nici o nulitate absolută, de nici o contradicție intre considerente și dispozitivul încheierii recurate.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursurilor, ca neîntemeiate.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, învederează că la efectuarea percheziției se afla în țară, însă locuia la o mătușă. Solicită admiterea recursului.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, învederează că susține concluziile apărătorului său.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin încheierea de ședință din 18 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - secția a II-a penală s-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București și s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpaților și pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 28 septembrie 2009 până la data de 21 octombrie 2009 inclusiv.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureștia constatat că în ceea ce- privește pe susnumiții inculpați, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, că măsura arestării preventive se impune pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, conform art.136 alin.1 Cod procedură penală, în vederea finalizării actelor de urmărire penală.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, pe fond, rejudecând, respingerea cererii de prelungire măsurii arestării preventive.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de exigențele art.155 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile sunt nefondate și le va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.155 alin.1 Cod procedură penală, "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită,în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate".
Față de aceste exigențe legale, Curtea apreciază că pentru a se pronunța asupra cererii de prelungire măsurii arestării preventive, nu este necesară a se face o analiză a probelor administrate până la data introducerii acelei cereri, cu privire la vinovăția inculpatului, știut fiind că până la judecarea cauzei operează prezumția de nevinovăție; este suficient să se examineze dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru prelungirea măsurii preventive, ceea ce se constată pe deplin în speță.
Astfel există indicii temeinice, respectiv probe din care rezultă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați.
Relevante în acest sens sunt procese-verbale de constatare a infracțiunii flagrante, de supraveghere operativă, declarații martori, raport de constatare tehnico-științifică, înregistrări video, planșe foto și procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate în mod legal.
Curtea constată că în cauză sunt întrunite cumulativ și condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, inclusiv sub aspectul pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar presupune lăsarea inculpaților în libertate, concretizat în specificul infracțiunilor, în caracterul organizat al ilicitului penal, în modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor.
Cât privesc aspectele de circumstanțiere personală favorabile inculpaților, acestea nu reprezintă împrejurări ce justifică respingerea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive, câtă vreme ele au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, așa cum impun exigențele art.136 alin.8 Cod procedură penală și, de asemenea, urmează să capete semnificația cuvenită la individualizarea unei eventuale sancțiuni judiciare care s-ar putea aplica inculpatului.
În sfârșit, Curtea apreciază că măsura preventivă a arestării se impune a fi prelungită și prin raportare la exigențele art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta vreme cât se fondează pe motive pertinente și suficiente aoj ustifica și nu contravine dispozițiilor art.1491Cod procedură penală.
și suficiența acestor motive, Curtea le-a examinat în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportări la prevederile art.136 Cod procedură penală, știut fiind că o măsură preventivă nu mai poate fi considerată legitimă atunci când nu se învederează fi necesară pentru buna desfășurare a procesului penal sau pentru a preîntâmpina sustragerea inculpaților de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
Referitor la susținerea că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută în raport de împrejurarea că au fost încălcate dispozițiile art. 159 alin. 8 Cod procedură penală care reglementează termenul de soluționare a recursului împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale, se impun a fi făcute anumite considerații.
Într-adevăr, prin Decizia nr. XXV din 2 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că recursul împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale va fi soluționat înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, dar se constată că prin aceasta nu s-a urmărit decât judecarea cu celeritate a cauzei, câtă vreme nu s-au prevăzut totodată sancțiuni aplicabile în cazul în care recursul se judecă și ulterior din considerente neimputabile autorităților.
În plus nu se poate vorbi nici de o încetare de drept a măsurii arestării preventive întrucât o asemenea situație nu se încadrează în prevederile exprese și limitative ale art. 140 Cod procedură penală.
Cât privește susținerea că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate absolută în raport de împrejurarea că nu este motivată, Curtea constată că această susținere nu este reală, judecătorul fondului argumentându-și într-un mod personal, dar conformându-se exigențelor art. 155 Cod procedură penală soluția de prelungire a măsurii arestării preventive. În plus, se constată că legea nu prevede expres condiții pentru motivare, fiind evident că se are în vedere că soluția dispusă în cauză să aibă la bază probele din dosar, dar și împrejurările în raport de care se analizează necesitatea măsurii.
Având în vedere aceste aspecte în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală cu referire la art.141 Cod procedură penală, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de recurenții inculpați și împotriva încheierii din 18 septembrie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - secția a II-a penală.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./2.10.2009
Președinte:Iuliana CiolcăJudecători:Iuliana Ciolcă, Adriana Elena Băjan, Dumitru
