Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 342/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
DECIZIA PENALĂ NR. 342/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31 martie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 40/CC/2009 din 30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpații recurenți în stare de arest preventiv, inculpatul asistat de apărător ales avocat, inculpatul asistat de apărători aleși avocați și.
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul, pentru avocat solicită acordarea unui termen de 30 de minute în vederea prezentării apărătorului ales arătând că acesta a fost angajat astăzi.
Procurorul nu se opune cererii formulate.
Instanța, în deliberare, admite cererea de amânare acordând 30 minute în vederea prezentării apărătorului ales al inculpatului.
După reluarea cauzei, nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, respingerea cererii de prelungire a arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului. Arată că din actele de la dosar rezultă că motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu mai sunt aceleași, inculpatul a recunoscut fapta, autoturismele s-au restituit proprietarilor, inculpatul nu prezintă pericol public, chiar parchetul nu a motivat aceste aspect, din dosar nu rezultă că prin punerea în libertate a inculpatului, acesta ar săvârși altă faptă penală, inculpatul a colaborat cu organele de anchetă. Mai arată că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 155 C.P.P. arestarea este doar o măsură preventivă, nu o pedeapsă.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, respingerea cererii de prelungire a arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Arată că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, a colaborat cu organele de anchetă, prejudiciul a fost recuperat integral. Mai arată că inculpatul nu trebuie să stea în arest doar pentru audierea unor marturi sau pentru efectuarea unei expertize.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, respingerea cererii de prelungire a arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. Arată că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu este vorba despre infracțiuni de violență, nu este vorba despre infracțiune de înșelăciune lipsind temeiurile de fapt, eventual art. 213
Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și de menținere a încheierii tribunalului ca fiind legală și temeinică arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, inculpații au falsificat actele, după care au vândut autoturismele, inculpații nu sunt sinceri, este perturbată ordinea publică.
CURTEA,
În deliberare constată că prin încheierea penală nr.40/CC din 30 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, În baza art. 159 alin. 7.C.P.P. s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
S-a prelungit starea de arest a inculpaților:, fiul lui și, născut la data de 23.11.1981, în T, jud. T, cu domiciliul în comuna Nouă, sat Nouă, nr. 342, jud. T, fără forme legale în T,-,. 10, jud. T, CNP - -, pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 01.04.2009 și până în data de 30.04.2009 inclusiv;, fiul lui - și -, născut la data de 30.06.1982, în T, jud. T, cu domiciliul în T,-, --2,.D,. 24, jud. T, fără forme legale în T,-,. 10, jud. T, CNP - -, pe o perioadă de 30 de zile, începând din data de 01.04.2009 și până în data de 30.04.2009 inclusiv;
În baza art. 139 alin. 1 p Cod Penal, s-a respins cererea inculpatului formulată prin apărătorul său ales, privind luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.
În baza art. 192 al. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
S-a dispus plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.
Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Prin propunerea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 26.03.2009 sub nr. dosar -, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, a solicitat prelungirea arestării preventive cu 30 de zile, față de inculpatii și -.
În motivarea cererii s-a arătat în cursul lunii august 2008, inculpatul, a adus din Spania un autoturism marca BMW de culoare neagră, pe care " l-a clonat" în sensul că prin intermediul unei alte persoane i-a întocmit acte de proveniență false și i-a poansonat o serie de caroserie falsă, corespunzătoare unui autoturism înmatriculat legal în municipiul, iar apoi a intermediat obținerea de către inculpatul a unui buletin de identitate și a unui permis de conducere pe numele persoanei din Ulterior folosindu-se de aceste acte false inculpații au înstrăinat autoturismul unei persoane de bună credință.
De asemenea, inculpații s-au hotărât să închirieze de la firme de profil din B autoturisme de o valoare ridicată, pe care să le comercializeze ulterior folosind acte false. Astfel, după ce inculpatul a facilitat obținerea unui permis de conducere și a unui buletin de identitate cu numele, dar având aplicată fotografia inculpatului, cei doi, împreună cu o altă persoană, s-au deplasat la B în data de 19.11.2008, iar inculpatul a indus în eroare reprezentanții SC rent SRL B și SC SRL B prezentându-se sub o identitate falsă și închiriind două autoturisme mărcile " Ford Mondeo" și " " în valoare de 80.000 euro pe care le-a condus pe drumurile publice deși avea permisul de conducere suspendat. După ce autoturismele au fost transportate de inculpati în Municipiul T, inculpatul a obținut de la o altă persoană acte false de înmatriculare ce dovedeau înmatricularea provizorie a acestora în alte țări, urmărind prin aceasta, inducerea în eroare a potențialilor cumpărători.
Conform înțelegerii dintre cei doi inculpați, după ce inculpatul închiria autoturisme, iar inculpatul obținea acte false, cu ajutorul cărora autoturismele urmau să fie comercializate în piața de mașini din municipiul
De asemenea, s-a menționat faptul că inculpatul s-a prezentat sub o identitate falsă și la oat reia societate de închirieri auto din B, închiriind un autoturism marca VW Passat, ce a fost ulterior recuperat de pe raza Municipiului Cu privire la această faptă a fost înregistrat un dosar penal de către organele de politie de pe raza mun. B, dosar ce a fost declinat în vederea conexării la prezentul dosar.
În cursul lunii ianuarie 2009, procedând în același mod, inculpatul a închiriat de la o firmă din C cu ajutorul unor acte de identitate false, obținute de inculpatul, un autoturism marca VW, fiind depistat însă pe raza Municipiului O de către organele de politie care au recuperat acest autoturism. Dosarul a fost înregistrat la organele de politie din C și a fost declinat în vederea conexării la prezentul dosar.
Organele de politie, cu sprijinul reprezentaților formelor de închirieri auto din mun. B, au recuperat autoturismele marcile VW Passat și Ford Mondeo care aveau montate sisteme de urmărire prin.
Organele de urmărire penală au apreciat că prelungirea arestării preventive se impune întrucât pentru finalizarea cercetărilor mai sunt necesare efectuarea mai multor acte procedurale, respectiv: efectuarea expertizei criminalistice traseologice pentru autoturismul marca a cărei serie de caroserie a fost modificată artizanal prin repansonare de către cei doi inculpați cu sprijinul unei persoane neidentificate; identificarea și audierea persoanei care s-a ocupat de pansonarea artizanală a seriilor de caroserie a autoturismelor BMW și; identificarea persoanei care a falsificat documentele necesare comercializării autoturismelor marca Ford, BMW, VW Passat și a actelor de identitate folosite de inculpatul; identificarea si audierea cumpărătorului autoturismului; audierea numitului care a participat împreună cu cei doi inculpați la transportul celor trei autoturisme de la B la T; audierea în calitate de martori a numiților, și; extinderea cercetărilor față de cei doi inculpați, după conexarea dosarelor nr. 91/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj și 15534/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2
În probațiune a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.780/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, din care reține următoarele:
Prin ordonanța nr. 780/P/2009 din data de 12 MARTIE 2009 Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 al. 1, 2, 3, și 5.Cod Penal cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal și prer. de art. 26 rap. la art. 288.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. iar pentru inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 al. 1, 2, 3, și 5.Cod Penal cu aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal și prev. de art. 290 cu aplic. art. 41 al. 2.pen. de art. 26 rap. la art. 288.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. de art. 291.pen. cu aplic. art. 41 al. 2.pen. de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 41. 2 pen. totul cu aplic. art. 33 lit. a pen.
În același timp, organele de urmărire penală au solicitat arestarea preventivă a inculpaților, asupra propunerii Tribunalul Timiș pronunțând-se prin încheierea penală nr. 28/CC/12.03.2009 în sensul admiterii ei și arestării preventive a inculpaților, fiind emise și mandatele de arestare preventivă nr. 24 și 25/12.03.2009 ale Tribunalului Timiș.
Potrivit dispozițiilor art.155 în C.P.P. cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile inculpaților, procesele verbale de sesizare, constatare și cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, planse foto, raportul de constatare tehnico-științifică-dactiloscopică al T-Serviciul Criminalistic, rapoartele de constatare tehnico-științifice ale -Serviciul Criminalistic, rezultă ca inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani.
Totodată, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au modificat, justificând în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Este evident că raportat la modalitatea de comitere a faptelor, la natura acestora, se poate observa faptul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, întrucât aceștia au dat dovadă de un real dispreț fata de valoarea socială a proprietății.
Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Or, în prezenta cauză, fiind vorba de o acțiune de o gravitate deosebită, raportat la numărul de infracțiuni reținute în sarcina inculpaților, la modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, instanța apreciază că lăsarea în libertate a acestora, prin gravitatea deosebită a activității acestora, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice.
Împrejurarea invocată de inculpați în prezenta propunere de arestare, în sensul că au avut o conduita sinceră în procedura penală pornită împotriva lor și că datorită acestui fapt prejudiciul ce l-au cauzat a fost acoperit, poate fi apreciată pe fondul cauzei ca circumstanță atenuantă în favoarea lor, la individualizarea pedepselor, însă, pentru prezervarea ordinii publice, pentru a se crea un sentiment de securitate în opinia publică, prelungirea stării de arest a inculpaților este în continuare necesară.
Pentru aceste considerente, constatând că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor indicate în cuprinsul propunerii, în vederea finalizării cercetărilor, pentru aflarea adevărului, în condițiile în care temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpaților, nu s-au schimbat, în baza art.159 C.P.P. instanța a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților cu încă 30 zile.
În contextul în care s-a apreciat că temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, în baza art. 139 alin.1 instanța C.P.P. a respins cererea formulată de inculpatul, prin apărătorul său, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art.192 alin.3 cheltuielile C.P.P. judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva încheierii Tribunalului Timiș au declarat recurs inculpații și care nu au fost motivate în scris dar au fost susținute orala de apărătorii aleși ai inculpaților toți solicitând punerea în libertate pe motiv că temeiurile care au determinat arestarea nu mai subzistă, lăsarea în libertate a inculpaților nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică întrucât prejudiciul a fost recuperat, inculpații au recunoscut în totalitate faptele astfel că urmărirea penală poate fi continuată și cu inculpații în stare de libertate sau prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai blândă respectiv interzicerea părăsirii localității sau a țării.
Apărătorii inculpatului apreciază că măsura arestării preventive este nejustificată și având în vedere încadrarea greșită a faptelor reținute în sarcina inculpaților întrucât faptele acestora ar putea constitui infracțiunile de furt sau abuz de încredere și nu de înșelăciune.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele, conform prev. art.3856al.3 cpp, se constată că încheierea recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Din actele de la dosar se reține că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun în continuare privarea de libertate a acestora având în vedere pericolul social al infracțiunilor pentru care inculpații sunt cercetați, aceea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art.215 al.1-5 cp, existând indicii că inculpații conform unei înțelegeri închiriau autoturisme de la firmele de profil din B, de valoare ridicată după care folosind acte false urmăreau comercializarea acestora prin inducerea în eroare a potențialilor cumpărători.
Având în vedere modalitatea de comitere a faptei, amploarea activității infracționale,valoarea prejudiciului cauzat instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea se constată că propunerea parchetului de prelungire a arestării preventive este motivată întrucât în cauză se impune continuarea cercetărilor pentru stabilirea întregii activități infracționale și completarea probatoriului cu efectuarea expertizei criminalistice traseologice pentru autoturismul marca a cărui serie de caroserie a fost modificată artizanal prin repansoanare de către cei doi inculpați cu sprijinul unor persoane neidentificate, identificarea și audierea persoanei care s-a ocupat de pansoanarea artizanală a seriilor de caroserie a autoturismelor BMW și, identificarea persoanei care a falsificat documentele necesare comercializării autoturismelor marca Ford BMW,VW Passat și a actelor de identitate folosite de inc., identificarea și audierea cumpărătorului autoturismului, audierea numitului care participat împreună cu cei doi inculpați la transportul celor trei autoturisme de la B la T, audierea în calitate de martori a numiților, și, extinderea cercetărilor față de cei doi inculpați după conexarea dosarelor nr. 91/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj și nr.15534/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, astfel că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 cpp.
Prin urmare, recursurile inculpaților sunt nefondate și urmează a fi respinse în baza art. 38515pct. 1 lit.b Cpp.
Văzând și prevederile art. 192 al.2 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 40/CC/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș.
Obligă inculpații la câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./03.04.09
Tehnored. CP
Ex. 2/ 15.04.09
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 342 /
În baza art. 38515punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale nr. 40/CC/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș.
Obligă inculpații la câte 100 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Codrina Iosana Martin, Anca