Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 431/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
Dosar nr-
(Număr în format vechi 2871/2009)
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.431
Ședința publică de la 15 decembrie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Constantinescu Mariana
JUDECĂTOR 2: Moroșanu Raluca
JUDECĂTOR 3: Ciobanu Corina
GREFIER: - -
**************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect recursurile declarate de către inculpații -, -, G, -, - împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 8 decembrie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul intimat -, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat - personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat G personal, aflat în stare de arest și asistat de apărători aleși - avocat și avocat L - cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat -, personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar, recurentul inculpat - personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales - avocat - cu delegație depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Avocat pentru recurenții inculpați -, G, - învederează instanței că înțelege să critice hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie în raport de împrejurarea că de la momentul arestării și până în prezent parchetul nu a mai efectuat alte acte procedurale și procesuale care să dovedească necesitatea menținerii inculpaților în stare de arest preventiv, cu atât mai mult cu cât urmărirea penală se desfășoară anevoios față de acuzațiile aduse și numărul părților implicate în proces, în opinia sa, apreciind că starea privativă de libertate a inculpaților nu se mai impune, chiar recomandându-se o perioadă mai mică de treizeci de zile. Mai solicită se avea în vedere pozițiile procesuale ale inculpaților pe care îi apără, că încheierea atacată este motivată, solidă, nu are un suport in raport de disp. art.68 ind.1 și art.148 Cod pr penală pentru a justifica privarea de libertate, starea de arest este prelungită fără nici un temei, toate probele sunt administrate urmând a fi întocmit rechizitoriul, astfel că se impune cercetarea în stare de libertate a inculpaților. Mai solicită ca, în cazul în care instanța apreciază că se impune aplicarea unei măsuri preventive, aceasta să fie una mai puțin restrictivă, respectiv a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru recurentul inculpat apărător ales - avocat solicită a se dispune admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond judecarea în stare de libertate a inculpatului, apreciind că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, pe parcursul procesului penal inculpatul a dat dovada de sinceritate, activitatea infracțională fiind extrem de redusă în comparație cu ceilalți inculpați, în cauză nu există probe certe că lăsat în libertate inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică, timp de aproximativ trei luni inculpatul a fost lăsat în libertate si nu s-a dovedit că a mai desfășurat alte acte materiale ilicite. Cu privire la împrejurarea că cercetările au fost extinse și pentru infracțiunea de deținere de arme în mod ilegal, solicită a se avea în vedere că la domiciliul unde a fost găsită arma - care în realitate aparține fratelui inculpatului - locuiesc mai multe persoane și nu îi este imputabilă această infracțiune, astfel încât neexistând probe care să ateste că inculpatul își va relua activitatea infracțională, iar urmărirea penală a fost finalizată, solicită ca inculpatul să fie cercetat în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât provine dintr-o familie organizată, are un copil minor în întreținere și se afla la primul conflict cu legea penală.
Pentru recurentul inculpat - apărătorul ales - avocat aduce critici încheierii recurate pentru netemeinicie, invocând ca temei de drept disp rt.159 alin.8 Cod pr penală. În susținerea recursului, solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, pe care, în realitate, a fost determinat să o săvârșească de către investigatorul sub acoperire, inculpatul nefiind un traficant de droguri ci doar consumator, pe de ală parte, solicită a se avea în vedere că până la momentul arestării desfășura o activitate licită, avea un loc de muncă, nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel că în raport de toate aceste date, apreciază că solicită ca inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate fără a impieta buna desfășurare a procesului penal și fără să reprezinte pericol pentru ordinea publică. Pentru toate aceste considerente, solicită a se dispune admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond judecarea în stare de libertate a inculpatului prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru recurentul inculpat - apărătorul ales arată că propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive nu este motivată atât în ceea ce privește probele cât și indiciile temeinici sau rezonabile în opinia parchetului, din cuprinsul acestuia nereieșind activități de cercetare penală cu privire la clientul său, or actele procedurale și procesuale ce urmează a fi efectuate pot fi efectuate și cu inculpatul în stare de libertate. Mai mult, solicită ca probele în baza cărora se reține vinovăția inculpatului sunt interceptările telefonice ce au fost obținute înainte de începerea urmării penale și nu pot constitui probe și acel flagrant recunoscut de, astfel că sunt încălcate disp art.385 ind.9 pct.9 Cod pr penală rap la art.155 și art.148 al.1 lit.f Cod pr penală, solicită admiterea recursului, casarea încheierea și pe fond cercetarea în stare de libertate a inculpatului.
Pentru recurentul inculpat G avocat arată că în mod nejustificat s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de cel pe care îl apără câtă vreme în referatul parchetului nu se face vorbire de acte procedurale și procesuale ce urmează a fi efectuate cu privire la acesta, urmărirea penală a fost încheiată, astfel că nu mai există nici un temei care să justifice privarea de libertate a inculpatului, sens în care solicită a se dispune admiterea recursului, casarea încheierii și, pe fond, judecarea în stare de libertate a inculpatului prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Cu privire la criticile aduse de apărare, reprezentanta Ministerului Public arată că referatul parchetului este unul motivat - complet, acesta cuprinde faptele, motivele pentru care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive față de toți inculpații, actele ce urmează a fi efectuate, iar împrejurarea că acestea nu au fost efectuate într-un timp mai scurt, solicită a se avea în vedere complexitatea cauzei, în opinia sa, parchetul depunând suficiente demersuri pentru administrarea probatoriilor, astfel că solicită a fi respinse recursurile declarate de către inculpați, ca neîntemeiate. Mai arată că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică având în vedere natura și gravitatea faptelor comise.
Având pe rând cuvântul, recurenții inculpați solicită clemența instanței în sensul de a fi cercetați în stare de libertate, precizând că-și însușesc concluziile apărătorilor aleși.
CURTEA
Prin încheierea de ședință din data de 8.12.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
S-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, G, - și pe o perioadă de 30 de zile de la data de 13.12.2009 până la data de 11.01.2010, inclusiv.
Au fost respinse cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpații, - și ca neîntemeiate.
În baza art. 192 al.3 cheltuielile C.P.P. judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea nr. 185/D/P/2009, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.12.2009, Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților, "", "", "", G, "", "", "", "", cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de M risc, prev. de art.2 alin.l și 2 din Legea nr. 143/2000, pentru o perioadă de 30 de zile, de la 13.12.2009 până la 11.01.2010, inclusiv.
În referatul Parchetului se arată că, prin rezoluțiile din 18.09.2009, s-a dispus începerea urmăririi penale față de, "", G, ", "", pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de M risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cp. constând în aceea că, în cursul anului 2009, atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, a deținut în vederea vânzării, a vândut și a intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de M risc, respectiv cocaină, în schimbul unor importante beneficii financiare.
Prin rezoluția nr. 301 din 18.09.2009, ora 14:45, s-a dispus începerea urmăririi penale față de -, "", pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de M risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că, la data de 07.08.2009 sus-numitul a participat în mod direct la vânzarea către investigatorul sub acoperire " " - nume de cod (lucrător de poliție judiciară în cadrul INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - de Combatere a Organizate B, Serviciul Antidrog) autorizat prin ordonanța acestui parchet nr. 65/2009, emisă în dosarul nr. 185/D/P/2009 la 27.07.2009, a cantității de 1,45 grame cocaină (drog de M risc), fenacetină și levamisol (raport de constatare tehnico-științifică nr. - din 12.08.2009 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor), cu suma de 900 lei (echivalentul sumei de 200 euro și 100 lei "comisionul" învinuitului ""), tranzacția efectuându-se pe raza Municipiului B, respectiv în fața Clubului, de pe Șoseaua cel M, sector 2, la această tranzacție ilicită cu droguri de M risc participând și inculpatul, "", care a intermediat această operațiune.
Prin rezoluția nr. 303 din 18.09.2009, ora 15:15, s-a dispus începerea urmăririi penale față de, " ", pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de M risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că, la data de 12.08.2009 sus-numitul a intermediat vânzarea către investigatorul sub acoperire " " - nume de cod (lucrător de poliție judiciară în cadrul INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - de Combatere a Organizate B, Serviciul Antidrog) autorizat prin ordonanța acestui parchet nr. 65/2009, emisă în dosarul nr. 185/D/P/2009 la 27^07.2009, a cantității de 1,47 grame cocaină și diltiazem (raport de constatare tehnico-științifică nr. - din 13.08.2009 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor), cu suma de 250 euro, tranzacția având loc în fața Clubului din Complexul studențesc Regie - B și fiind intermediată de către inculpatul, "".
Prin rezoluția nr. 320 din 02.10.2009, ora 09:15, s-a dispus începerea urmăririi penale față de, "", pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de M risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp.
Prin rezoluția nr. 322 din 02.10.2009, ora 09:45, s-a dispus începerea urmăririi penale față de, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de M risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că, la data de 03.09.2009, sus-numitul a vândut colaboratorului cu numele de cod " ", autorizat prin ordonanța nr. 165/D/P/2009 din 27.08.2009 a Serviciului Teritorial București din cadrul DIRECȚIEI DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM (autorizație nr. 28A/27.08.2009), cantitatea de 1,36 grame cocaină (drog de M risc), fenacetină și lidocaină (raport de constatare tehnico-științifică nr. - din 09.09.2009 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor) cu suma de 800 lei (echivalentul sumei de 200 euro), tranzacția efectuându-se pe raza Municipiului B, respectiv în apropierea cazinoului, situat pe Șoseaua, sector 4, la această tranzacție ilicită cu droguri de M risc participând și inculpații, "" și, "", care au intermediat această operațiune ilicită cu droguri de M risc.
Prin rezoluția nr. 327 din 06.10.2009, ora 09:45, s-a dispus începerea urmăririi penale față de, "", pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de M risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, constând în aceea că, la data de 29.07.2009 sus-numitul a intermediat și participat în mod direct la vânzarea către investigatorul sub acoperire " " - nume de cod (lucrător de poliție judiciară în cadrul INSPECTORATULUI GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE - de Combatere a Organizate B, Serviciul Antidrog) și către colaboratorul acestuia " " - nume de cod autorizat prin ordonanța acestui parchet nr. nr. 65/2009, emisă în dosarul nr. 185/D/P/2009 la 27.07.2009, a cantității de 1,33 grame cocaină (drog de M risc) și fenacetină (raport de constatare tehnico-științifică nr. - din 29.07.2009 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor), cu suma de 250 euro, tranzacția efectuându-se pe raza Municipiului B, respectiv în zona benzinăriei de pe Bulevardul T, sector 6, la această tranzacție ilicită cu cocaină participând și inculpatul, "".
Conform ordonanței nr. 337 din 13.10.2009, ora 16:30 a acestui Parchet, în cauză s-a dispus extinderea cercetărilor penale față de învinuitul, pentru comiterea unui alt act materialdeafic ilicit de droguri de M risc (din 23.09.2009), precum și extinderea cercetărilor față de învinuitul -, "", pentru comiterea altor acte materiale de trafic ilicit de droguri de M risc (din 04.05.2009 și din 23.09.2009).
Ulterior, prin ordonanța nr. 338 din 14.10.2009, ora 02:30, s-a mai dispus extinderea cercetărilor față de învinuitul, pentru comiterea unui alt material de trafic ilicit de droguri de M risc (din 13.10.2009), față de învinuitul -, "", pentru comiterea altor acte materiale de trafic ilicit de droguri de M risc (din 13.10.2009), precum și față de învinuitul G pentru comiterea unui alt act material de trafic ilicit de droguri de M risc (din 13.10.2009).
Față de G, ȘI, prin ordonanțele din 14.10.2009, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul comiterii infracțiunilor care le-au fost reținute în sarcină prin actele de începere a urmăririi penale, precum și prin cele de extindere a cercetărilor pentru alte fapte.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la data de 14.10.2009 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București, Secția a Il-a Penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, G, și pentru o perioadă de 29 de zile, emițându-se mandatele de arestare preventivă nr.224/UP, nr.225/UP, nr. 226/UP, nr. 227/UP, nr.228/UP și nr. 229/UP, reținându-se a fi întrunite condițiile art. 143, art. 148 lit. f Cod proc. pen. și art. 1491Cod. proc.pen.
La data de 22.10.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Il-a Penală și pentru Cauze cu Minori și Familie, în dosarul nr- (2419/2009) a dispus și arestarea preventivă pe o durată de 29 zile, de la data încarcerării, a inculpaților și, emițându-se mandatele de arestare preventivă nr.7/UP și nr.8/UP.
În motivarea propunerii s-a învederat instanței că ulterior dispunerii prelungirii măsurii arestării preventive au fost efectuate o serie de acte procesual penale, respectiv au fost reaudiați inculpații, G, și, au fost audiați martori, au fost finalizate rapoartele de constatare tehnico-științifică vizând analiza unor arme și muniții găsite și ridicate de la inculpații și, au fost redate în formă scrisă o parte din comunicările telefonice interceptate și înregistrate în prezenta cauză, s-a procedat la instituirea sechestrului asigurător dispus asupra autoturismului aparținând inculpatului, s-au solicitat relații referitoare la veniturile inculpatului, s-a dispus extinderea cercetărilor penale față de inculpații și sub aspectul comiterii unor infracțiuni privitoare la regimul și circulația armelor și munițiilor. Totodată se învederează faptul că, până la acest moment procesual, urmărirea penală nu a fost finalizată, întrucât în cauză urmează să fie îndeplinite următoarele activități: identificarea persoanelor de la care au procurat drogurile unii dintre inculpații cercetați în această cauză; identificarea persoanelor cărora inculpații au vândut droguri, așa cum rezultă din unele înregistrări ale comunicărilor telefonice interceptate în baza unor autorizații emise de instanța de judecată, precum și din declarațiile unor inculpați, în scopul stabilirii în mod concret și complet a situației de fapt și a încadrării juridice; redarea în formă scrisă a tuturor comunicărilor telefonice care prezintă interes în cauză și care au fost interceptate și înregistrate în temeiul unor autorizații și încheieri emise de către Tribunalul București; realizarea percheziției informatice asupra sistemului informatic aparținând inculpatului, găsit și ridicat de la adresa la care locuiește, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare și pentru care s-a obținut autorizația instanței competente; redarea în formă scrisă a datelor din telefoanele găsite și ridicate de la inculpați, pentru stabilirea situației de fapt în mod complet; obținerea datelor referitoare la veniturile obținute de către inculpatul cercetat și pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor; realizarea unor activități și acte procesuale în scopul verificării unora dintre apărările inculpaților.
De asemenea, se mai susține că privarea de libertate în continuare a inculpaților este necesară, având în vedere faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este mai M de 4 ani închisoare, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că cererea Parchetului este întemeiată, inculpații aflându-se în situația prev. de art. 148 lit. f C.P.P. întrucât faptele pentru care sunt cercetați sunt pedepsite de lege cu închisoare mai M de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea în cauză există indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 143 alin. 1, art. 681.C.P.P. și al art.5 par. 1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că inculpații, în cursul anului 2009, atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, au deținut în vederea vânzării, au vândut și respectiv au intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de M risc, respectiv cocaină, în schimbul unor importante beneficii financiare.
Articolul 5 par. 1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În cauză, tribunalul a constatat faptul că atât în momentul luării măsurii privative de libertate cât și pe parcursul acesteia indiciile temeinice în sensul art.68 ind. 1.C.P.P. ale săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor imputate existau și persistă, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: procese-verbale de redare în scris a comunicărilor telefonice interceptate și înregistrate în baza unor autorizații emise de Tribunalul București; procese-verbale de redare în scris a discuțiilor interceptate și înregistrate în mediul ambiental, în baza unor autorizații emise de Tribunalul București și a unor ordonanțe provizorii emise de acest parchet; procese-verbale de supraveghere operativă (filaj); procese-verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire; rapoartele de constatare tehnico-științifică de analiză a substanțelor cumpărate de la persoanele cercetate penal în această cauză realizată de către specialiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, precum și adresele emise de către aceeași instituție; procese-verbale de verificare a persoanelor implicate în activitățile care fac obiectul investigațiilor din prezenta cauză; procese-verbale de verificare a unor persoane, domicilii și reședințe, precum și a unor autovehicule care au legătură cu persoanele care fac obiectul investigațiilor din prezenta cauză; dovezile de depunere a cantităților de droguri rămase în urma efectuării analizelor la Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția și Evidență Operativă; procese-verbale de constatare a săvârșirii unor infracțiuni flagrante; procese-verbale privind efectuarea unor percheziții domiciliare; procese-verbale privind efectuarea unor percheziții corporale; procese-verbale privind efectuarea unor percheziții asupra autovehiculelor; declarațiile învinuiților și inculpaților audiați în prezenta cauză; declarațiile martorilor identificați până în prezent; procese-verbale de înseriere a bancnotelor folosite la realizarea flagrantelor; proces-verbal întocmit în temeiul dispozițiilor art. 224 alin. 3.C.P.P. art. 2241și următoarele C.P.P. precum și art. 22 din Legea nr. 143/2000; și alte acte de urmărire penală.
În ceea ce privește activitatea infracțională reținută a fi desfășurată de către inculpatul, "" se constată faptul că deși apărătorul ales al acestuia a învederat faptul că singura probă în acuzare administrată până în acest moment procesual este declarația unui coinculpat care trebuie privită cu rezervă având în vedere specificul infracțiunii obiect al prezentei cauze, în volumul II la filele 92- 95 se află procesul verbal de constatare a săvârșirii infracțiunii flagrante precum și procesul verbal încheiat de către investigatorul sub acoperire, toate acestea constituind indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 143 alin. 1, art. 681.C.P.P. și al art.5 par. 1 lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că inculpatul a comis infracțiunea a cărei săvârșire i se impută.
Referitor la activitatea infracțională reținută a fi desfășurată de către inculpatul, tribunalul a constatat faptul că, în cauză există indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 143 alin. 1, art. 681.C.P.P. și al art.5 par.l lit.c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că inculpatul a comis infracțiunea a cărei săvârșire i se impută, respectiv procesul verbal de constatare a săvârșirii infracțiunii flagrante aflat la filele31-33, voi.IV în care se menționează faptul că inculpatul, însoțit de fratele său, "" au coborât din autoturismul marca BMW seria 3 coupe, de culoare neagră cu care s-au deplasat iar a înmânat colaboratorului sub acoperire ceva primind în schimb o sumă de bani, procesul verbal de redare a convorbirii dintre și colaborator purtate în data de 11.05.2009 și înregistrate în baza autorizației nr.476//04.05.2009, la discuție asistând și inculpatul, raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/05.05.2009, procesul verbal întocmit la data de 27.08.2009 de către investigatorul sub acoperire aflat la voi.IV, fila 149, procesul verbal întocmit la data de 03.09.2009 de către investigatorul sub acoperire aflat la voi.IV, fila 157-159.
Pe de altă parte, în cauză există situația prev. de art. 148 lit. f C.P.P. respectiv inculpații au comis fapte pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
In ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a avut în vedere periculozitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, dată de natura și gravitatea infracțiunilor, având în vedere că infracțiunile de trafic de droguri de M risc, prin amploarea lor deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectiv sănătatea publică reprezentând totodată una din cele mai grave forme ale criminalității organizate. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui flagel social, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
În consecință, faptele săvârșite justifică aprecierea că lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege.
Totodată, Tribunalul a constatat că arestarea inculpaților corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1.C.P.P. impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Împotriva încheierii de ședință au formulat recurs inculpații, -, G, -, -.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate și susținute și din oficiu sub toate aspectele, Curtea constată nefondate recursurile formulate de recurenții inculpați.
Analizând materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual, Curtea constată, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Împotriva inculpaților a fost luată măsura arestării preventive, pentru reținerea în sarcina acestora a săvârșirii infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu reținerea art. 41 alin. 2 Cod penal în cazul inculpaților -, G,.
În fapt, s-a reținut de către organele de urmărire penală că, în urma strângerii probelor conform art. 200 Cod procedură penală, a rezultat că în perioada anului 2009 inculpații atât direct, cât și prin intermediul altor persoane, au deținut în vederea vânzării, au vândut și intermediat vânzarea a diferite cantități de droguri de M risc, respectiv cocaină, în schimbul unor importante beneficii financiare.
Tribunalul a procedat la o analiză detaliată a probatoriului administrat în cauză, cu privire la fiecare inculpat, constatând în mod corect că este îndeplinită condiția prev. de art. 143.C.P.P.
În acest sens, Curtea reține că în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, care justifică în continuare presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, relevante în aceste sens fiind: procesele - verbale de supraveghere operativă întocmite de organele de poliție judiciară, procesele - verbale de redare în scris a convorbirilor telefonice și a discuțiilor în mediul ambiental interceptate și înregistrate în baza autorizațiilor emise de instanță, procesele - verbale de consemnare a declarațiilor investigatorilor sub acoperire, concluziile rapoartelor de constatare tehnico - științifică, procesele - verbale de efectuare a perchezițiilor autorizate de instanță, declarațiile martorilor și ale inculpaților.
Pentru recurentul inculpat - se arată că propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive nu este motivată atât în ceea ce privește probele cât și indiciile temeinice sau rezonabile, probele în baza cărora se reține vinovăția inculpatului sunt interceptările telefonice ce au fost obținute înainte de începerea urmării penale și nu pot constitui probe și acel flagrant recunoscut de.
Susținerile recurentului inculpat cu privire la încălcarea dispozițiilor legale în activitatea de strângere a probelor de către Parchet nu pot fi primite de C, din actele dosarului nerezultând încălcarea evidentă dispozițiilor legale, pentru a se putea aprecia că actele premergătoare efectuate s-au făcut cu nerespectarea disp. art. 200, art. 224 Cod procedură penală astfel că ele pot fi considerate, la acest moment procesual ca indicii temeinice în sensul art. 681.C.P.P. și instanța de fond urmează a se pronunța cu privire la legalitatea acestora.
Pentru recurentul inculpat se arată în motivarea recursului că temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, pe parcursul procesului penal inculpatul a dat dovada de sinceritate, activitatea infracțională fiind extrem de redusă în comparație cu ceilalți inculpați, în cauză nu există probe certe că lăsat în libertate inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică, timp de aproximativ trei luni inculpatul a fost lăsat în libertate si nu s-a dovedit că a mai desfășurat alte acte materiale ilicite, provine dintr-o familie organizată, are un copil minor în întreținere și se afla la primul conflict cu legea penală.
Curtea constată, așa cum a reținut și instanța de fond, că în cauză sunt incidente și prevederile art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce face obiectul urmăririi penale este închisoarea mai M de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina acestora, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiune și urmările pe care le produce asupra sănătății publice, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legate de traficul de stupefiante o generează în rândul membrilor societății civile și împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, precum și sentimentul de insecuritate pe care îl generează în rândul populației lăsarea în libertate a unei persoane acuzate de săvârșirea unor fapte de o asemenea gravitate.
În consecință, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a admis propunerea de prelungire a duratei măsurii preventive formulată de Ministerul Public, menținerea stării de arest preventiv fiind justificată și de necesitatea finalizării actelor de urmărire penală, astfel cum acestea sunt menționate în referatul Parchetului.
Recurenții inculpați -, G, -, au învederat instanței că înțeleg să critice hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie în raport de împrejurarea că de la momentul arestării și până în prezent parchetul nu a mai efectuat alte acte procedurale și procesuale care să dovedească necesitatea menținerii inculpaților în stare de arest preventiv, toate probele sunt administrate urmând a fi întocmit rechizitoriul, astfel că se impune cercetarea în stare de libertate a inculpaților.
Curtea constată că aceste susțineri nu sunt întemeiate, la o simplă analiză a dosarului se poate constata că pe parcursul urmăririi penale au fost efectuate acte de urmărire, respectiv au fost reaudiați inculpații, G, și, au fost audiați martori, au fost finalizate rapoartele de constatare tehnico-științifică vizând analiza unor arme și muniții găsite și ridicate de la inculpații și, au fost redate în formă scrisă o parte din comunicările telefonice interceptate și înregistrate în prezenta cauză, s-a procedat la instituirea sechestrului asigurător dispus asupra autoturismului aparținând inculpatului, s-au solicitat relații referitoare la veniturile inculpatului, s-a dispus extinderea cercetărilor penale față de inculpații și sub aspectul comiterii unor infracțiuni privitoare la regimul și circulația armelor și munițiilor.
De asemenea în referatul motivat al Ministerului Public se precizează ce acte de urmărire penală vor fi efectuate în cauză și pentru care se solicită prelungirea măsurii arestării preventive: identificarea persoanelor de la care au procurat drogurile unii dintre inculpații cercetați în această cauză; identificarea persoanelor cărora inculpații au vândut droguri, așa cum rezultă din unele înregistrări ale comunicărilor telefonice interceptate în baza unor autorizații emise de instanța de judecată, precum și din declarațiile unor inculpați, în scopul stabilirii în mod concret și complet a situației de fapt și a încadrării juridice; redarea în formă scrisă a tuturor comunicărilor telefonice care prezintă interes în cauză și care au fost interceptate și înregistrate în temeiul unor autorizații și încheieri emise de către Tribunalul București; realizarea percheziției informatice asupra sistemului informatic aparținând inculpatului, găsit și ridicat de la adresa la care locuiește, cu ocazia efectuării percheziției domiciliare și pentru care s-a obținut autorizația instanței competente; redarea în formă scrisă a datelor din telefoanele găsite și ridicate de la inculpați, pentru stabilirea situației de fapt în mod complet; obținerea datelor referitoare la veniturile obținute de către inculpatul cercetat și pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor; realizarea unor activități și acte procesuale în scopul verificării unora dintre apărările inculpaților.
În aceste condiții urmărirea penală nu este nici pe departe finalizată, așa cum susțin inculpații, iar prelungirea măsurii arestării preventive se impune și din acest punct de vedere, luând în considerare multitudinea actelor de urmărire penală necesare soluționării cauzei. În consecință, Curtea apreciază că prelungirea măsurii arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, privarea în continuare de libertate a inculpaților fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Recurentul inculpat - aduce critici încheierii recurate pentru netemeinicie, invocând ca temei de drept disp rt.159 alin.8 Cod pr penală, deoarece inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, pe care, în realitate, a fost determinat să o săvârșească de către investigatorul sub acoperire, inculpatul nefiind un traficant de droguri ci doar consumator, pe de altă parte până la momentul arestării desfășura o activitate licită, avea un loc de muncă, nu este cunoscut cu antecedente penale.
Din motivarea orală a recursului Curtea constată că inculpatul nu contestă existența indiciilor temeinice că ar fi săvârșit infracțiunea, ci invocă împrejurarea că a fost provocat să o comită de către agentul statului, aspect ce nu poate fi discutat în această fază procesuală, instanța de fond, în măsura în care inculpatul va fi trimis în judecată, având obligația de a stabili legalitatea probelor și situația de fapt.
Cât privește circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurările învederate și anume că, până la momentul arestării, inculpatul desfășura o activitate licită, avea un loc de muncă și nu este cunoscut cu antecedente penale nu pot constitui, în sine, temeiuri pentru a se dispune punerea sa în libertate, în raport de aspectele reținute anterior relativ la îndeplinirea condițiilor prev. de art. 148 lit.f
C.P.P.Pentru aceste considerente, constatând că încheierea recurată este legală și temeinică, în baza art. 38515pct.1 lit.b urmează C.P.P. a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții - inculpați împotriva încheierii de ședință.
În baza art. 192 alin.2 va C.P.P. obliga pe fiecare recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b respinge C.P.P. ca nefondate, recursurile declarate de recurenții - inculpați -, -, G, -, - împotriva încheierii de ședință din data de 8.12.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin.2 obligă C.P.P. pe fiecare recurent la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
escu
GREFIER
Red.
Ex.2 /6.01.2010
Tribunalul București Secția a II-a Penală
Jud.
Președinte:Constantinescu MarianaJudecători:Constantinescu Mariana, Moroșanu Raluca, Ciobanu Corina