Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 44/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 260/2010)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
INCHEIERE NR. 44
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Corneliu Bogdan Ion Tudoran
JUDECĂTOR 2: Lavinia Lefterache
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea RECURSULUI declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Jilava, asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație pentru asistență juridică obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al recurentului - inculpat, prin recursul declarat, critică pentru netemeinicie și nelegalitate încheierea din data de 26 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ialomița - secția penală, prin care s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, rejudecând, să se respingă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița și să se dispună continuarea urmăririi penale cu inculpatul în stare de libertate, apreciind că nu există probe în sensul că acesta ar prezenta un pericol social pentru ordinea publică.
De reținut sunt și circumstanțele personale ale inculpatului în sensul că nu este cunoscut cu antecedente penale, este bolnav. Mai mult decât atât, recurentul - inculpat apreciază că starea de libertate nu poate impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază soluția instanței de fond, de prelungire a duratei arestării preventive, ca fiind temeinică și legală, în cauză, din punctul de vedere al acuzării, existând probe și indicii temeinicie, așa cum, în mod corect, a apreciat instanța de fond cu privire la săvârșirea faptei de către inculpatul, având în vedere declarațiile numitului, ale martorilor, martori care au fost prezenți la locul incidentului; de asemenea, s-a avut în vedere de către instanța de fond și natura și gravitatea faptei de omor calificat, fapta pentru care este cercetat inculpatul, modalitatea în care acesta a săvârșit-o, într-un loc public, urmărire ce au fost cauzate prin fapta săvârșită.
Față de toate aceste aspecte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere, totodată, și sentimentul de insecuritate creat în rândul societății prin fapta săvârșită de inculpat, faptă care,așa cum a arătat, a fost săvârșită într-un loc public.
Concluzionând, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, sens în care solicită respingerea ca nefondat a recursului.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței. Precizează că ulterior comiterii faptei, a fost liber 17 zile după care a fost arestat preventiv.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 26 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr- constată:
Prin încheierea de ședință din 26.01.2010, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, conform art.155 raportat la art.159 Cod procedură penală, s-a admis propunerea parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița, sub nr- (număr format vechi 2/PL/26.01.2010), Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomițaa solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 02.01.1951 în comuna, județul I, cu același domiciliu, -, aflat în Spital Penitenciar Jilava.
În motivarea cererii se arată că urmărirea penală nu a putut fi definitivată datorită neredactării raportului de autopsie a cadavrului victimei, cât și neredactării raportului de expertiză medico legală psihiatrică, solicitând prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 05.02.2010.
Cererea Parchetului s-a întemeiat pe dispozițiile art. 155, 156 Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reține următoarele;
Prin Ordonanța nr. 369/P/ 07.12.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. Cod penal.
Prin încheierea nr. 31/A din 08.12.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a luat față de inculpatul măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 08.12.2009 până la data de 05.01.2010, în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.49/UP/ 08.12.2009.
S-a reținut în fapt că, la data de 20.11.2009, acesta a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele numitei, în timp ce se aflau pe o stradă din comuna, județul I, cauzându-i un traumatism cranio cerebral cu hemoragie meningee și fractură de boltă craniană care au determinat decesul survenit la data de 05.12.2009, fapte care constituie infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 rap. la art. 175 lit. i Cod penal.
În conformitate cu prevederile art. 155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate, sau există temeiuri noi care să justifice privarea de liberate.
Din actele dosarului, Tribunalul a reținut că urmărirea penală nu este definitivată, din cauza neredactării raportului de autopsie a cadavrului victimei, precum și din cauza neredactării raportului de expertiză medico legală psihiatrică.
S-a apreciat - totodată - că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, atât sub aspectul pedepsei aplicabile, cât și cu privire la cea de-a doua condiție, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă, în continuare, pericol concret pentru ordinea publică, existența pericolului public rezultând atât din modalitatea concretă de comitere a faptei cât și din elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
În plus, s-a apreciat că măsura este în acord și cu prevederile Convenției Europene, care permit luarea măsurii arestării preventive într-un asemenea caz, pentru prezervarea ordinii publice.
Împotriva încheierii de ședință a declarat recursinculpatulcriticând soluția instanței de fond cu privire la luarea arestării preventive pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea încheierii și, rejudecând cauza, să se dispună punerea în libertate.
În susținerea recursului se arată că nu există temeiuri pentru luarea și prelungirea față de inculpat a măsurii arestării preventive, care este o măsură de excepție. Se olicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, rejudecând, să se dispună respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive luată față de inculpat.
Analizând hotărârea recurată, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea, în baza art.38515, pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea dosarului de fond rezultă că recurentul din prezenta cauză este arestat pentru lovirea cu pumnii și cu picioarele a victimei căreia i s-a cauzat un traumatism cranio cerebral cu fractură de boltă craniană în urma căruia victima a decedat.
Potrivit dispozițiilor art.155 și 159 Cod proc.pen. instanța verifică existența temeiurilor care impun privarea de libertate.
Arestarea inculpaților poate fi prelungită dispusă dacă subzistă temeiuri care să justifice privarea de libertate.
Din textul de lege (art.155, 159Cod procedură penală), rezultă că, la prelungirea măsurii arestării preventive, se impun a fi verificate - față de fiecare persoană existența temeiurilor care să impună privarea de libertate.
În speță, în raport de probatoriile existente la dosarul cauzei, s-a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.143 și 146 Cod procedură penală și ale art.148 lit. f Cod procedură penală.
Probele și indiciile temeinice administrate în faza de urmărire penală au condus la arestarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Tribunalul a apreciat în mod corect că în cauză subzistă temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri și nu au intervenit împrejurări noi care să schimbe starea de arest preventive a inculpatului, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, pericol care este dat de natura și gravitatea faptei, de omor calificat.
Totodată, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului corespunde scopului reglementat de dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, privarea de libertate fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Luarea măsurii arestării preventive fata de recurent s-a dispus anterior, la 08.12.2009 de către Tribunalul Ialomița.
În analiza temeiurilor inițiale, tribunalul a analizat în mod corect existența probelor faptului că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică și a verificat limitele de pedeapsă pentru omor calificat(art.148 lit.f p Cod Penal)
De asemenea, tribunalul a verificat în mod just existența probelor sau indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală (art.143 C.P.P.), respectiv scopul măsurii preventive, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana în cauză (art.136 C.P.P.).
În ceea ce privește existența unor motive verosimile că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau că autorul acesteia va fugi după comiterea faptei, Curtea constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin și impun în continuare privarea de libertate.
Materialul probator administrat, până în acest moment, conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile art.143 raportat la art.681Cod procedură penală, inculpatul fiind cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de omor calificat.
Tribunalul a apreciat în mod just asupra întrunirii, în persoana inculpatului a condițiilor prevăzute de art.143 raportat la art.681din Codul d e procedură penală și respectiv de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, dispunând astfel în mod legal și temeinic menținerea arestării preventive.
Cât privește condiția referitoare la existența în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, s-a constatat că și aceasta este îndeplinită, fiind trimis cercetat pentru o infracțiune ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, respectiv din natura faptei, modalitatea comiterii acesteia, numărul loviturilor aplicate, săvârșirea faptei într-un loc public, pe stradă.
Avându-se în vedere natura și gravitatea infracțiunii reținute a fi fost săvârșită, modalitatea concretă de comitere a acesteia, rezultatul produs, gradul concret de pericol social precum și circumstanțele reale ale comiterii faptei, Tribunalul a apreciat că sunt incidente și în continuare dispozițiile art. 148 lit. f C.P.P. pericolul social concret fiind evident în contextul mai sus reținut și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal în scopul administrării tuturor probelor pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului.
Prin prisma celor mai sus arătate, s-a constatat că măsura prelungirii arestării preventive se impune pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, conform art.136 al.1 Cod procedură penală.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat ca fiind nefondat și în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Conform art.38515, pct.1, lit.b Cod procedură penală,
Respinge, ca nefondat recursul declarat de către inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 26 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariul avocatului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
Red.
Dact.
Ex.2
Red.Trib.
Președinte:Corneliu Bogdan Ion TudoranJudecători:Corneliu Bogdan Ion Tudoran, Lavinia Lefterache