Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 63/
Ședința publică din 25 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Milan Danilov
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii din 14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent în stare de arest și asistat de avocat ales din cadrul Baroului T și inculpatul recurent în stare de arest și asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Avocat pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare să se dispună punerea în libertate a inculpatului sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi localitatea sau țara, arătând că nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive față de acesta, raportat la persoana inculpatului, la faptul că acesta a colaborat cu organele de urmărire penală și parchet, acesta fiind arestat de circa 1 an și 4 luni iar în cazul în care va fi liber, se va prezenta la judecarea cauzei.
Avocat pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii și continuarea judecății cu inculpatul în libertate întrucât acesta nu este vinovat și nu este cunoscut de investigatori, iar temeiurile care au stat la baza arestării preventive a acestuia s-au schimbat.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor declarate de inculpați, încheierea atacată fiind legală și temeinică, prima instanță în mod corect a reținut că nu a fost depășit termenul rezonabil, că infracțiunile au fost săvârșite în concurs și că se impune menținerea în continuare a măsurii arestării preventive a inculpaților.
Inculpatul solicită să fie judecat în libertate întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică și se va prezenta în fața instanței.
Inculpatul solicită să fie judecat în libertate.
A,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea din 14.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145 și art. 1451.C.P.P. a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de către inculpații și prin apărători aleși. În baza art. 3002.C.P.P. rap. la art. 160 a C.P.P. constatat legală și temeinică măsura arestării preventive și a dispus menținerea acesteia față de inculpații și, urmând ca legalitatea acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și în prezent, aceștia fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni referitor la care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani, în sensul că infracțiunea de trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc este prevăzută cu închisoarea de la 3 la 15 ani, respectiv de la 10 la 20 ani, și lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere frecvența acestui gen de infracțiuni în rândul tinerilor, raportat și la natura infracțiunii, respectiv infracțiune de pericol prin aceea că se atentează la sănătatea publică și la modul concret de săvârșire a acesteia, în cauză probatoriul nefiind epuizat, și pentru o mai bună înfăptuire a justiției se impune menținerea stării de arest preventiv a inculpaților, în condițiile în care durata acestei măsuri privative de libertate se menține încă în limite rezonabile în raport cu complexitatea cauzei și a probațiunii ce urmează a fi administrate, astfel că a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive și a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpaților. Referitor la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, acestea au fost respinse ca neîntemeiate, motivat de faptul că măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, iar în cauză nu au fost administrate celelalte probe.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea încheierii și judecarea lor în stare de libertate.
Examinând încheierea penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art. 3856alin. 3.C.P.P. instanța constată că recursurile formulate de către inculpații și sunt nefondate, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Astfel, se constată că subzistă în continuare temeiurile care au condus la luarea și apoi menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, existând indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele penale reținute în sarcina lor de către organele de urmărire penală, legea penală prevăzând o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare pentru astfel de fapte, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, respectiv infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de risc și de mare risc, modul concret de săvârșire a acestora, luându-se în considerare și faptul că aceste infracțiuni sunt frecvente în rândul tinerilor, fiind infracțiuni de pericol prin aceea că se atentează la sănătatea publică.
Motivele invocate de către inculpați nu pot conduce în cauza de față la punerea în libertate a acestora, fiind necesară în continuare privarea de libertate a inculpaților pentru buna desfășurare a procesului penal.
Neconstatându-se nici un motiv care să ducă la casarea încheierii, aceasta fiind temeinică și legală, vor fi respinse ca nefondate recursurile declarate de inculpați.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii din 14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă pe inculpați la câte 60 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./25.02.2008
Tehnored./2 ex./25.02.2008
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 63/
Ședința publică din 25 ianuarie 2008
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii din 14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă pe inculpați la câte 60 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Milan Danilov, Laura Bogdan