Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 64/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 64/

Ședința publică din 25 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 18.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent personal, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Avocatul din oficiu solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a inculpatului pentru motivele pe care acesta le va expune oral în fața instanței.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, încheierea atacată fiind legală și temeinică, iar față de gradul de complexitate al infracțiunilor și pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică, se impune menținerea în continuare a stării de arest a acestuia.

Inculpatul arată că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, că în ultimii 15 ani a lucrat în construcții și alimentație publică, că nu are antecedente penale, că nu cunoaște persoanele din grup și că a eliberat adeverințe la 3 persoane care au lucrat în cadrul societății.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș în baza art. 300²rap. la art. 160 a C.P.P. constatat legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive luată față de inculpatul, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 82/18.09.2007 emis de Tribunalul Timiș și a menținut starea de arest preventiv a acestuia, urmând ca legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 17.03.2008. În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145.C.P.P. a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpatul. În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145¹.C.P.P. a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că nu s-au modificat temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii arestării preventive și nici nu au intervenit elemente noi, de natură a justifica punerea în libertate a inculpatului.

În acest sens, s-a apreciat că din probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi penale, se constată că temeiurile faptice care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de susținerile inculpatului făcute cu ocazia acordării cuvântului asupra măsurii arestării preventive.

Sub acest aspect, tribunalul a reținut și că potrivit disp. art. 68¹.C.P.P. art. 139 și art. 160 măsura C.P.P. preventivă necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment procesual, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive luată față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.

Totodată, față de inculpat continuă să fie incidente disp. art. 148 alin.1 lit. f C.P.P. în sensul că acuzele care planează asupra sa vizează infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, caracterul organizat al desfășurării activității infracționale.

În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a reținut că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real, care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.

În condițiile de față, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecați în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, că fapta aduce atingere atât patrimoniului cât și încrederii în realitatea documentelor și activității de creditare a populației de către instituțiile bancare, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

Totodată, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, iar mai mult decât atât, acest gen de fapte neurmate de o ripostă fermă a societății implică întreținerea climatului infracțional și sfidarea legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, tribunalul a respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpatul și în consecință a menținut starea de arest a acestuia.

Împotriva încheierii din data de 18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 24.01.2008.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia concluziilor orale inculpatul a solicitat să fie judecat în stare de libertate, considerând că nu reprezintă pericol pentru ordinea publică.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 385⁶alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 300¹.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 68¹.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul organizat al activității infracționale).

În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. În acest sens, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceasta implica activitatea mai multor persoane, că faptele aduc atingere nu numai patrimoniului, ci și încrederii în realitatea documentelor și activității de creditare a populației de instituțiile bancare, cu impact social deosebit; iar lăsarea în libertate a inculpaților nu ar face altceva decât să sporească acest sentiment de nesiguranță și să conducă la scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății conduce la pericolul întreținerii climatului infracțional, creând făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Asemenea fapte, impun obligația statului de a lua toate măsurile necesare pentru a crea siguranța cetățenilor și respectarea ordinii publice, pentru a nu se întreține climatul infracțional și a nu conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului.

Astfel fiind, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar -.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 25.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red./31.01.2008

Tehnored./2 ex./01.02.2008

Prima instanță: