Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 771/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 771 /
Ședința publică din 23 iulie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR 3: Ion Dincă
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr. 103/CC din 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de apărător din oficiu, avocat A, din cadrul Baroului T
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța ia declarație inculpatului aceasta fiind consemnată în scris și atașată separat la dosar.
Nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive și cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică, avându-se în modalitatea de comitere a faptei, natura acesteia astfel că se poate observa faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt lasă soluția la aprecierea instanței și arată că dorește să fie cercetat în stare de libertate.
R A
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea camerei de consiliu nr. 103/CC din 23.07.2009 dată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art.159 alin. 7.C.P.P. raportat la art. 155.C.P.P. și cu aplicarea art. 143.C.P.P. și art. 148 alin.1 lit. f C.P.P. s-a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
S-a prelungit starea de arest a inculpatului fiul lui si, nascut la data de 07.05.1961 în G, jud. G, CNP - -, în prezent deținut în Arestul IPJ T în baza mandatului de arestare preventiva nr.48/28.05.2009 emis de Tribunalul Timiș, cu încă 30 zile, începând cu data de 24.07.2009 până la data de 22.08.2009, inclusiv.
Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a constată următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 20.07.2009, Ministerul Public - Parchetul de pe lingă Tribunalul Timiș solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului G cu o durată de 30 zile, respectiv din 24.07.2009 până în 22.08.2009 inclusiv.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i art.Cod Penal 11din legea 61/1991 rap. cu aplic. art. 33 lit. a
Cod PenalOrganele de urmărire penală au reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 18/19.05.2009, acesta l-a lovit cu un cuțit pe numitul, în loc public, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 zile îngrijiri medicale, punându-i viata în pericol, după care a fugit de la locul faptei pentru a eluda urmărirea penală, fiind găsit la
În final s-a arătat că ținând seama de gravitatea faptei și necesitatea completării materialului de urmărire penală, se impune prelungirea stării de arest, fiind necesară efectuarea următoarelor acte procedurale: audierea pe formular tipizat a părții vătămate, persoană fără locuință, examinarea neuropsihiatrică a inculpatului, reaudierea inculpatului, prezentarea materialului de urmărire penală și emiterea unei soluții legale în cauză.
În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr. 1503/P/2009 al Ministerului Public - Parchetul de pe lingă Tribunalul Timiș.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanța din data de 28.05.2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. i art.Cod Penal 11din legea 61/1991 rap. cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal,constând în aceea că în noaptea de 18/19.05.2009, inculpatul l-a lovit cu un cutit pe, în loc public, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25 zile îngrijiri medicale, punându-i viata în pericol, după care a fugit de la locul faptei pentru eluda urmărirea penală, fiind găsit la
În același timp, organele de urmărire penală au solicitat arestarea preventivă a inculpatului, asupra cererii Tribunalul Timiș pronunțând-se prin încheierea penală nr.71/CC/28.05.2009 în sensul admiterii ei și arestării preventive a inculpatului, fiind emis și mandatul de arestare preventivă nr.48/28.05.2009 al Tribunalului Timiș.
Prin încheierea 87/CC din 22.06.2009 s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului din 25.06.2009 până 26.07.2009, însă corect ar fi fost 24.07.2009, strecurându-se în cuprinsul încheierii o eroare materială cu privire la data expirării celor 30 de zile.
La luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpat, judecătorul a avut in vedere ca probele administrate in cursul urmăririi penale evidențiază ca exista suficiente indicii care determina presupunerea rezonabila ca inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care este cercetat, probe care au fost analizate de judecător, respectiv că inculpatul recunoaște săvârșirea faptei.
De asemenea judecătorul a avut in vederea ca sunt îndeplinite condițiile prev de art. 148 lit. f C.P.P. atât în ce privește cuantumul pedepsei pentru fapta ce face obiectul cercetării cat și în ce privește pericolul concret pentru ordinea publică ce l-ar reprezenta lăsarea in libertate a inculpatului.
Potrivit dispozițiilor art. 155 Cpp, în cursul urmăririi penale arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în caz de necesitate și motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice o asemenea privare de libertate.
Instanța a apreciat că în continuare subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatul G, măsură preventivă luată în condiții de legalitate și temeinicie, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că fapta susceptibilă a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, a fost săvârșită de către inculpat, fiind deci îndeplinite condițiile impuse de art. 143 Cpp.
Față de inculpat continuă să fie incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f pr.pen. în sensul că acuzele care planează asupra sa vizează o infracțiune care este sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptei în actul de sesizare al instanței, natura infracțiunii, îndreptată împotriva vieții persoanei.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul reține că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor.
În condițiile de față, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatei de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește o faptă gravă de un impact social deosebit, viața omului fiind cea mai importantă valoare socială protejată de legea penală și Constituția României.
Pentru aceste considerente, constatând că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor indicate în cuprinsul propunerii, în baza art.159 raportat C.P.P. la art.155 și C.P.P. cu aplicarea art.143 și C.P.P. art.148 alin.1 lit.f instanța C.P.P. a admis cererea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și va dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului cu încă 30 zile.
Împotriva încheierii penale nr. 103/CC din 23 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs inculpatul G, solicitând casarea hotărârii și în rejudecare să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă și cercetarea sa în stare de libertate.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea recurată în raport cu solicitările formulate în apărare și din oficiu, în condițiile prevăzute de art. 3859alin.3 Cod procedură penală, se constată că instanța a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pentru inculpat cu încă 30 de zile deoarece în cauză se impun efectuarea unor acte procedurale cum ar fi examinarea neuropsihiatrică a inculpatului, audierea părții vătămate și prezentarea materialului de urmărire penală.
De asemenea s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului se mențin și în prezent și justifică menținerea acestei măsuri.
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, respectiv tentativă la omor calificat, acțiunea sa violentă punând în pericol sănătatea și integritatea fizică a părții vătămate.
Față de infracțiunea de violență săvârșită, de modul de acțiune se constată că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică.
Curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale pentru prelungirea măsurii arestării preventive pentru inculpat, urmând ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat potrivit art. 38515pct. 1, lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15, pct. 1, lit. b Cpp, respinge recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr. 103/CC din 23.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș, reprezentând onorar avocat oficiu.
În baza art. 192 alin.2 obligă C.P.P. inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. VI / 27.07.2009
Tehnored. AA
Ex. 2/ 27.07.2009
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 771 /
În baza art. 385/15, pct. 1, lit. b Cpp, respinge recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr. 103/CC din 23.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș, reprezentând onorar avocat oficiu.
În baza art. 192 alin.2 obligă C.P.P. inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 23.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- din 23 iulie 2009
Către,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
TRIBUNALUL TIMIȘ
Vă restituim alăturat dosarul. nr. 1502/P/2009, privind pe inculpatul G, întrucât nu ne mai este necesar.
Dosarul cusut și numerotat conține - 57 file.
Prin decizia penală nr. 771/R/23.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul cu numărul de mai sus, s-a respins recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr. 103/CC din 23.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIERF SECȚIE,
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- din 23 iulie 2009
Către,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
TRIBUNALUL TIMIȘ
Vă restituim alăturat dosarul. nr. 1502/P/2009, privind pe inculpatul G, întrucât nu ne mai este necesar.
Dosarul cusut și numerotat conține - 57 file.
Prin decizia penală nr. 771/R/23.07.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul cu numărul de mai sus, s-a respins recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii penale nr. 103/CC din 23.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIERF SECȚIE,
- -
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Ion Dincă