Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 8/2010. Curtea de Apel Brasov

România

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția penală și pentru cauze cu minori

ÎNCHEIEREA NR. 8/ DOSAR NR-

Ședința publică din 10 februarie 2010

Completul de judecată format din:

PREȘEDINTE: Aurelia Munteanu JUDECĂTOR 2: Constantin Epure

- - - JUDECĂTOR 3: Manuela Filip

- - - judecător

- - - grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 9 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales .

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebați fiind, apărătorul recurentului inculpat și reprezentanta Ministerului Public declară că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul susține că recursul declarat vizează perioada de timp pentru care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, respectiv doar pentru10 zile. Inculpatul este cercetat pentru o infracțiune deosebit de gravă - tentativă la omor, victima decedând la câteva zile urmare agresiunilor exercitate de inculpat.

Termenul pentru finalizarea autopsierii s-a stabilit la data de 11 februarie 2010, dar luând legătura cu procurorul de caz, care a luat legătura cu medicii, i-a comunicat că examenul histopatologic fiind probe de laborator durează aproximativ 2 luni întrucât se recoltează probe din toate organele și se așteaptă reacții de laborator care necesită un timp pentru a se stabili cu exactitate cauza morții.

Pe cale de consecință pune concluzii de admitere a recursului declarat și prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului pe o durată maximă de 30 de zile.

Avocat alespentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Brașov și a nu mai fi prelungită măsura arestării preventive inculpatului.

Apărătorul inculpatului susține că nu există temeiuri noi care să justifice prelungirea măsurii arestării preventive conform art. 155 Cod procedură penală. Consideră că lăsarea în stare de libertate nu ar împiedica buna desfășurare a cercetărilor.

Relativ la incidența art. 148 lit. f Cod procedură penală, susține că prima teză privind cuantumul pedepsei este îndeplinită dar cea de-a doua teză privind pericolul concret pentru ordinea publică nu este îndeplinită.

Scopul măsurilor preventive astfel cum este definit prin dispozițiile art. 136 Cod procedură penală este asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și apreciază că acesta poate fi realizat în condiții optime cu inculpatul în stare de libertate întrucât acesta se obligă a se prezenta de câte ori va fi chemat.

Totodată solicită a se reține circumstanțele sale personale, că se află la primul contact cu legea penală, anterior a avut un loc de muncă și are doi copii minori în întreținere și este cunoscut în comunitate ca fiind un om blând.

De asemenea, apărătorul subliniază faptul că inculpatul nu a reacționat cu intenție, ci s-a aflat în legitimă apărare. Mai mult, martorul care a găsit victima a afirmat că acesta se afla cu cuțitul lângă el. Inculpatul se afla sub influența băuturii, altfel cu siguranță nu ar fi reacționat în acest mod.

Nu faptul că se impune autopsierea victimei. Reconstituirea la locul faptei s-a efectuat și consideră că inculpatul lăsat în stare de libertate nu ar influența martorul cheie.

În timpul scurs de la data de când inculpatul a fost arestat, acesta a regretat profund fapta comisă.

solicitând admiterea recursului declarat de inculpat și pe cale de consecință a nu mai fi prelungită măsura arestării preventive.

Relativ la recursul declarat de Ministerului Public solicită a fi respins.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul relativ la recursul declarat de inculpatul pune concluzii de respingere a recursului pentru considerentele expuse mai sus.

Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită a fi cercetat în stare de libertate întrucât are doi copii minori.

supra recursurilor de față;

Prin încheierea de ședință din 9 februarie 2010 Tribunalul Brașova dispus prelungirea pe o durată de 10 zile a măsurii arestării preventive a inculpatului, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 174, 175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. Cod penal, apreciind că circumstanțele reale în care s-a materializat fapta, pe timp de noapte, ]n loc public, pe fondul consumului prealabil de alcool relevă împrejurarea că persoana care a comis această faptă prezintă instabilitate emoțională și un risc crescut spre comiterea unor infracțiuni cu violență însă nefinalizarea într-un termen util a raportului de constatare medico-legală - autopsiere a victimei, nefinalizarea procesului verbal de reconstituire nu îi sunt imputabile inculpatului a cărui detenție provizorie nu trebuie să depășească termenul rezonabil la care face referire art. 5.3 din

Împotriva acestei soluții au declarat recurs atât inculpatul ce invocă aspectul că judecarea sa în stare de libertate nu ar obstrucționa în vreun fel derularea procesului cât și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov ce o critică sub aspectul duratei prelungirii dispusă la fond.

Curtea, cercetând cuprinsul pieselor de la dosar, văzând natura și gravitatea infracțiunii comise ținând cont de maniera prezumtivă de operare (lovirea activă cu un obiect contodent în zona capului, deci într-o zonă vitală organismului), de particularitățile agentului traumatic folosit, amplitudinea leziunilor constatate, cauzalitatea medico-legală stabilită de medicul legist, văzând și rezultatul survenit (decesul victimei) apreciază a fi legală măsura prelungirii dispusă la fond, însă relativ la durata acesteia, urmează a casa soluția atacată și rejudecând prelungește perioada la 30 de zile, date fiind indiciile temeinice că inculpatul a săvârșit fapta ce i se incumbă și care practic justifică necesitatea privării sale de libertate.

Mai mult, măsura arestării preventive s-a dispus din 18.01.2010 ceea ce denotă că durata acesteia nu depășit durata termenului rezonabil menționat de, iar pe de altă parte, starea de temere, de emoție negativă inoculată opiniei publice, rezultatul material palpabil produs, tipul ipotetic de vinovăție cu care inculpatul a acționat relevă faptul că lăsarea sa în libertate ar crea un real pericol pentru ordinea publică, considerente față de care Curtea va respinge ca nefondat recursul acestuia, obligându-l în final la plata cheltuielilor judiciare din recurs.

Pentru aceste motive

În numele legii

E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva încheierii de ședință din 09.02.2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr- pe care o casează sub aspectul duratei prelungirii arestării preventive a inculpatului și rejudecând;

durata măsurii arestării preventive a inculpatului - fiul lui și, născut la data de 20.09.1985 în mun. B, domiciliat în mun.,- jud. B, CNP - - - deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1/2010 emis de Tribunalul Brașov, de la 10 zile la 30 zile, începând cu data de 16.02.2010 și până la 17.03.2010 inclusiv.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.

Obligă recurentul inculpat la plata către stat a sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red.MF/12.02.2010

Tehnoredact.DS/15.02.2010/2 ex.

Jud.fond.

Președinte:Aurelia Munteanu
Judecători:Aurelia Munteanu, Constantin Epure, Manuela Filip

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 8/2010. Curtea de Apel Brasov