Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 86/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
DECIZIA PENALĂ NR. 86/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Florin
GREFIER:
- SERVICUL TERITORIAL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale de ședință din data de 28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv asistat de apărător ales avocat -.
Procedură de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat - depune în scris motivele de recurs pe care le susține și oral în fața instanței și solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris și depuse la dosar și, în principal, casarea încheierii tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță în vederea soluționării cererii de revocare a măsurii arestării preventive, a cererii de constatare a încetării de drept a aceleiași măsuri și a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii Tribunalului Timiș ca fiind legală și temeinică arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent. Cu privire la cererile formulate de inculpat la prima instanță arătată că instanța s-a pronunțat asupra fiecărei cereri.
Inculpatul recurent solicită admiterea recursului pentru motivele arătate de apărătorul său ales.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin încheierea de ședință din data de 28.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 140 alin. 1 lit. a C.P.P. s-a respins cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de către apărătorul ales al inculpatului.
În baza art. 139 alin. 2.C.P.P. s-a respins ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de apărătorul inculpatului.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. s-a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de apărătorul inculpatului.
În baza art. 3002rap. la art. 160 Cpp, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 97/14.11.2007, emis de Tribunalul Timiș;urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
Tribunalul Timiș, pentru a dispune astfel a reținut următoarele:
În ceea ce privește cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, formulată de apărătorul ales al inculpatului, tribunalul, având în vedere susținerile din ședința de judecată și conținutul memoriului depus la dosar, a constatat și reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 274.C.P.P. în cazul restituirii cauzei de către instanța de judecată la procuror, dacă inculpatul este arestat și instanța menține starea de arest, termenul de 30 zile curge de la pronunțarea hotărârii. Prin sentința penală nr. 353/PI/25.04.2008 a Tribunalului Timișs -a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare. Însă, ca urmare a exercitării recursului de către inculpat împotriva acestei sentințe, cauza nu a revenit automat în faza de urmărire penală, recursul fiind suspensiv de executare potrivit art. 385 indice 5.C.P.P.. În consecință, la data de 22.05.2008, când instanța de recurs a menținut starea de arest a inculpatului, în condițiile art. 300 indice 2.C.P.P. cauza era încă în fază de judecată. La data de 29.05.2008, când instanța de recurs a luat act de retragerea recursului de către inculpat, dosarul s-a întors în faza de urmărire penală și de la această dată trebuie calculat termenul de 30 zile, constatându-se că acest termen se împlinea la data de 27.06.2008, termen de la care a fost prelungită măsura arestării preventive, în condiții de legalitate și temeinicie.
Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale pentru care inculpatul este trimis în judecată, invocată de apărător în susținerile sale, tribunalul a apreciat că problema complicității la infracțiunea de fals, prin trimiterea în judecată a complicelui, fără a avea un autor stabilit, va fi tranșată de instanța de judecată, ca urmare a administrării probatoriului și a analizei probelor din ambele faze procesuale, sub acest aspect, urmând a pronunța o soluție în acest sens, prin stabilirea sau nu a existenței faptei penale, a vinovăției sau nu a complicelui la această infracțiune, în măsura în care va fi stabilită de instanța de judecată.
Pentru aceste considerente, cererea inculpatului, de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, în temeiul art. 140 alin. 1 lit. a C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată.
Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului tribunalul a constatat că temeiurile faptice care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat continuă să subziste și nu au apărut temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului.
Totodată, față de inculpat continuă să fie incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cpp, în sensul că acuzele care planează asupra acestuia vizează infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, caracterul organizat al desfășurării activității infracționale.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a reținut că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3002Cpp raportat la prev. art. 160 Cpp și cu respectarea principiilor consacrate de art. 5 alin.1 lit. c teza I din Convenția Europeană drepturilor omului, tribunalul a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
În ceea ce privește cererea de revocare a măsurii arestării preventive, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, motivată pe aspectele prezentate în concluziile orale și cele scrise depuse la dosar, tribunalul a respins-o ca fiind neîntemeiată pentru aceleași considerente.
În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată în scris de apărătorul inculpatului, tribunalul în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. a respins-o ca fiind neîntemeiată pentru considerentele expuse mai sus.
Împotriva încheierii penale de ședință pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Penală la data de 28.01.2009 în dosarul nr- din 07.07.2008 a declarat recurs pentru inculpatul apărătorul ales, av. -, recurs înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția Penală sub nr. - din 29.01.2009, solicitându-se:
- în principal, în baza prevederilor art. 38515pct. 2 lit. c) pr.pen. casarea încheierii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe în vederea soluționării cererii de revocare a măsurii arestării preventive, a cererii de constatare a încetării de drept a aceleiași măsuri și a cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea;
- în subsidiar, în baza prevederilor art. 38515pct. 2 lit. d) pr.pen. casarea încheierii recurate, cu consecința rejudecării de către instanța de recurs, situație în care să se dispună revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În motivarea recursului, s-a arătat că:
- prin încheierea recurată judecătorul fondului nu a soluționat cererile inculpatului vizând revocarea măsurii arestării preventive, constatarea încetării de drept a aceleiași măsuri și a celei de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, întrucât în dispozitivul acestei hotărâri s-a pronunțat asupra unor cereri formulate de către apărătorul ales al inculpatului. Prin urmare, instanța a soluționat niște cereri ale unui subiect care nu era parte în procesul penal, respectiv apărătorul ales al inculpatului, nepronunțându-se asupra cererilor omonime ale inculpatului (parte în proces), ceea ce atrage incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. art. 3859pct. 10 teza finală pr.pen. instanța nepronunțându-se "asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului".
- menținerea stării de arest a inculpatului s-a făcut cu neobservarea faptului că măsura preventivă a arestării a încetat de drept, în condițiile art. 140 alin. 1 lit. a) pr.pen. aceasta nemaiputând fi menținută în contextul în care a încetat de drept cu mai mult timp în urmă. Astfel, în dos. nr- (dosarul de fond al cauzei), la termenul din data de 22.05.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția penală, în condițiile recuzării completului de judecată, a dispus, prin încheiere definitiv[, menținerea stării de arest a inculpatului, urmând ca aceasta să fie verificată până la împlinirea termenului legal de 60 de zile. La termenul din data de 29.05.2008, inculpatul și-a retras recursul formulat, care viza doar nelegalitatea și netemeinicia menținerii măsurii preventive a arestării, instanța de recurs luând act de aceasta printr-o decizie. n principal, având în vedere faptul că recursul formulat în dosarul nr- al Tribunalului Timișa vizat doar menținerea stării de arest pentru 30 zile, adică până la data de 24.05.2008, așa cum a fost dispusă prin sentința penală nr. 353/PI, pronunțată la 25.04.2008, iar recursul a fost retras la data de 29.05.2008, în intervalul de timp 24.05.2008-29.05.2008 nefăcându-se nicio prelungire, măsura arestului preventiv a încetat de drept la data de 29.05.2008. Având în vedere faptul că cererea de recuzare a fost respinsă și că inculpatul și-a retras recursul la termenul din 29.05.2008, măsura arestului preventiv a încetat la această dată, raportat la faptul că celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 353/PI din 25.04.2008 rămăseseră deja definitive, inculpatul nemaifăcând obiectul vreunei alte prelungiri în condițiile art. 274 alin. 3.pr.pen. Potrivit prevederilor art. 274 alin. 2.pr.pen. termenul de 30 de zile pentru care poate fi menținută starea de arest în acest caz curge de la pronunțarea sentinței penale nr. 353/PI, adică din data de 25.04.2008, împlinindu-se la data de 24.05.2008. In contextul în care recursul formulat a fost retras, menținerea dispusă prin încheierea din data de 22.05.2008 nu poate produce efecte ulterior pronunțării instanței asupra recursului, respectiv, datei de 29.05.2008, întrucât, datorită retragerii recursului, toate actele efectuate în cadrul acestei faze procesuale rămân fără efect, generând, prin urmare, încetarea de drept a măsurii arestului preventiv, care nu a mai fost prelungită potrivit art. 155.pr.pen. În subsidiar, apreciază că ar putea exista și o altă interpretare conform căreia menținerea stării de arest dispusă de către Curtea de APEL TIMIȘOARA ar viza și perioada subsecventă datei de 29.05.2008, ceea ce trebuie stabilit în acest sens fiind momentul până la care a fost dispusă prelungirea. Astfel, din interpretarea art. 274 alin. 2.pr.pen. rezultă că măsura se menține pe o perioadă de 30 de zile care curge de la data pronunțării. Având în vedere că ultima menținere a stării de arest a avut loc prin încheierea pronunțată la data 22.05.2008 în dosarul nr-, măsura preventivă a expirat de drept la data de 20.06.2008. Nu poate fi primită sub niciun chip interpretarea conform căreia măsura preventivă ar fi putut fi menținută începând cu 29.05.2008, expirând la 27.06.2008, în contextul în care instanța de recurs, cu ocazia pronunțării deciziei, nu a înțeles să se mai pronunțe cu privire la acest aspect. Era la libera apreciere a instanței de recurs să pună în discuție și să mențină starea de arest începând cu data de 29.05.2008, or, având în vedere faptul că aceasta nu a dispus menținerea stării de arest în continuare, termenul de 30 zile despre care art. 274.pr.pen. face vorbire nu poate curge decât de la data pronunțării încheierii prin care s-a menținut măsura, respectiv, data de 22.05.2008. In acest sens, s-a invocat ca argument și faptul că termenul poate curge numai de la data pronunțării actului care a generat prelungirea (în cazul nostru ultimul act în acest sens este încheierea din data de 22.05.2008), nefiind prevăzut vreun alt termen în același act. Un alt argument în acest sens este și acela ce reiese din conținutul dispozitivului încheierii, această hotărâre fiind dată definitivă.
- mandatul de arestare preventivă a inculpatului nr. 97/14.11.2007 a fost emis pentru comiterea a două infracțiuni: infracțiunea de trafic de minori prevăzută și pedepsită de art. 13 din Legea nr. 678/2001 modificată și infracțiunea de complicitate la fals în înscrisuri oficiale prevăzută și pedepsită de art. 26 rap. la art. 288 alin. 1 Cp. Având în vedere declarația părții vătămate, dată în fața magistratului judecător la termenul din data de 05.12.2008, în care aceasta arată că inculpatul nu a comis în relație cu aceasta nicio infracțiune, rezultă în mod clar că acesta nu a comis această faptă, existând cel puțin un dubiu în ceea ce privește vinovăția sa. In ceea ce privește infracțiunea de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, procurorii redactori ai rechizitoriului au trimis în judecată complicele, fără a avea un autor stabilit, întrucât la punctul II al rechizitoriului se dispune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de pentru infracțiunea de fals prevăzută de art. 288 alin. 1 Cp. Prin urmare, avem complice, dar nu avem autor, ceea ce poate duce la concluzia că, deși nu există această faptă penală în cauză, complicele va fi sancționat cu orice preț. De asemenea, un lucru curios este și acela că pentru a proba o astfel de infracțiune, în faza de urmărire penală nu s-a dispus efectuarea unei expertize grafoscopice, fapt absolut necesar, prin raportare la conținutul constitutiv al unei astfel de infracțiuni, postulându-se, pe baza unor timide indicii falsitatea procurii, care, de altfel este depusă în original la dosarul mai sus rubricat, neexistând, prin urmare, intenția organelor de urmărire penală să întreprindă un astfel de demers în dosarul disjuns pentru
- așa cum rezultă din declarația judiciară a părții vătămate, temeiurile care au dus la luarea măsurii preventive a arestului au încetat, neexistând temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, astfel că solicităm instanței să dispună revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 300 raportat la art. 160 alin. 1 și 2, art. 139, art. 140.pr.pen. art. 38510, art. 3859pct. 10, art. 3856alin. 3.pr.pen. precum și pe textele legale mai sus invocate.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor analizate din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente.
Prima instanță a făcut o justă apreciere a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, care aduc atingere libertății persoanelor precum și încrederii de care trebuie să se bucure înscrisurile autentice prin adevărul pe care acestea au destinația să îl exprime, valori sociale fundamentale apărate de legea penală.
Se observă atât pericolul social al faptelor reținute în sarcina inculpatului recurent (trafic de persoane, trafic de minori, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale), cât și pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului - recurent (față de modul de operare - caracterul organizat al activității infracționale, numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională și a celor care au suportat consecințele acesteia; lipsa garanțiilor că inculpatul ar abandona comportamentul infracțional - prezența unor condamnări anterioare pentru fapte similare).
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța de recurs mai apreciază că scopul procesului penal și buna lui desfășurare justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul.
Față de cele reținute, se consideră și că lăsarea inculpatului în libertate ar încuraja săvârșirea unor fapte similare celor imputate prin actul de inculpare.
Pentru aceleași considerente care vizează menținerea arestării preventive se apreciază că această măsură procesuală nu poate fi revocată sau înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Curtea nu poate primi critica referitoare la faptul că prin încheierea recurată judecătorul fondului nu a soluționat cererile inculpatului, întrucât în dispozitivul acestei hotărâri s-a pronunțat asupra unor cereri formulate de către apărătorul ales al inculpatului, iar astfel instanța ar fi soluționat niște cereri ale unui subiect care nu era parte în procesul penal, respectiv apărătorul ales al inculpatului, nepronunțându-se asupra cererilor omonime ale inculpatului. Contrar susținerilor apărătorului inculpatului recurent, în cauză nu sunt incidente disp. 3859pct. 10 teza finală pr.pen. care prevăd că hotărârile sunt supuse casării dacă instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Chiar dacă Tribunalul a folosit formula "respinge ca neîntemeiată cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului", nu se poate susține că instanța s-a pronunțat asupra cererilor unei persoane care nu este parte în proces, respectiv apărătorul. Pe de o parte, potrivit art. 172 alin. 7.pr.pen. în cursul judecății, apărătorul are dreptul să asiste pe inculpat și să exercite drepturile procesuale ale acestuia. Așadar, în mod evident o cerere formulată de apărător este considerată ca fiind chiar cererea inculpatului pe care îl asistă/reprezintă. De altfel, în partea introductivă a încheierii recurate s-a consemnat poziția procesuală a inculpatului, care a arătat că este de acord cu concluziile apărătorului său. Pe de altă parte, prin acceptarea raționamentului expus de apărătorul inculpatului, instanța nici nu ar fi avut obligația de a se pronunța asupra cererilor apărătorului, acesta nefiind parte în proces iar inculpatul neprecizând în mod expres că își însușește cererile formulate de avocatul lui.
Referitor la susținerea apărătorului inculpatului conform căreia măsura arestării preventive a încetat de drept, instanța de recurs constată că este neîntemeiată, în cauză nefiind incidente disp. art. 140 alin. 1 lit. a pr.pen. privind încetarea de drept a măsurilor preventive la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la expirarea termenului prevăzut în art. 160 alin. 1, dacă instanța nu a procedat la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive în acest termen. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 274.pr.pen. în cazul restituirii cauzei de către instanța de judecată la procuror, dacă inculpatul este arestat și instanța menține starea de arest, termenul de 30 zile curge de la pronunțarea hotărârii. Prin sentința penală nr. 353/PI/25.04.2008 a Tribunalului Timișs -a dispus restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare. Însă, ca urmare a exercitării recursului de către inculpat împotriva acestei sentințe, cauza nu a revenit automat în faza de urmărire penală, recursul fiind suspensiv de executare potrivit art. 3855.pr.pen.. În consecință, la data de 22.05.2008, când instanța de recurs a menținut starea de arest a inculpatului, în condițiile art. 3002.pr.pen. cauza era încă în fază de judecată. La data de 29.05.2008, când instanța de recurs a luat act de retragerea recursului de către inculpat, dosarul s-a întors în faza de urmărire penală și de la această dată trebuie calculat termenul de 30 zile, constatându-se că acest termen se împlinea la data de 27.06.2008, termen de la care a fost prelungită măsura arestării preventive, în condiții de legalitate și temeinicie.
Curtea înlătură și susținerile apărătorului inculpatului recurent potrivit cărora temeiurile arestării nu mai subzistă deoarece ar exista un dubiu privind vinovăția inculpatului, rezultat din declarația părții vătămate care a arătat că nu se consideră victimă pentru că ea l-a rugat pe inculpat să o ducă în străinătate. Această declarație nu poate fi valorificată în mod izolat, ci ea va fi avută în vedere la evaluarea întregului material probator de către instanță la momentul soluționării fondului cauzei.
În ceea ce privește trimiterea în judecată a complicelui concomitent cu disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de pentru infracțiunea de fals prevăzută de art. 288 alin. 1 Cp., instanța de recurs observă că pe de o parte art. 38.pr.pen. permite judecarea separată a infractorilor care au participat săvârșirea aceleiași infracțiuni, iar pe de altă parte că existența infracțiunii, a complicității și a răspunderii complicelui separat de autor reprezintă aspecte ce vor fi rezolvate la momentul soluționării fondului cauzei.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Timiș - Secția Penală la data de 28.01.2009 în dosarul nr- din 07.07.2008.
Văzând și disp. art. 192 al. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 38515punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș - secția penală la data de 28.01.2009 în dosar nr- din 07.07.2008.
În temeiul art. 192 alin. 2 obligă C.P.P. recurentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2009.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /11.02.2009
Tehnored.
2 ex./11.02.2009
Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Codrina Iosana Martin, Florin
