Primirea de foloase necuvenite (art.256c.p. ). Sentința 23/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penal și pentru cauze cu minori.

Dosar nr-

SENTINȚA PENAL NR. 23/P/2009

ȘEDINȚA PUBLIC DIN 25.02.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Soane Laura

GREFIER: - -

Ședința de judecat s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedur penal.

S-a luat în examinare cauza penal în prim instanț privind pe revizuentul. în Reșița. 1. 1. 5 jud. C având ca obiect revizuire (primirea de foloase necuvenite, art. 256 Cod penal). La apelul nominal fcut în ședința public se prezint revizuentul personal.

Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Oradeaa fost reprezentat de procuror.

Procedura este complet.

S-a fcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, dup care:

Instanța pune în vedere revizuentului s precizeze, împotriva crei decizii a formulat cererea de revizuire.

Prezent în fața instanței revizuientul arat c a formulat cererea de revizuire atât împotriva deciziei 118/15.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins ca inadmisibil cererea sa cât și împotriva deciziei 4314/19.09.2007 de asemenea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Oradea, fiind respins cererea de revizuire.

Procurorul și revizuentul nu mai au alte cereri de formulat în cauz.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauz, instanța consider cauza lmurit, închide faza de cercetare judectoreasc și acord cuvântul asupra fondului.

Revizuentul solicit în baza art. 403 al. 1 și 406 Cod procedur penal admiterea în principiu a cererii sale de revizuire și legat de susținerile și probele pe care înțelege s le aduc în sprijinul celor invocate de el, depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri, în care aduce critici. Arat c, fostul procuror pe toate cile a încercat s anihileze toate actele lui, și nici dup ce Curtea de Apel Oradeaa constatat clar c sunt probe noi, inedite, nu s-a lsat pân nu și-a promovat prietena intim, pe d-na, la Înalta Curte de Casație și Justiție (susține c, cunoaște aceste aspecte pentru c a fost în cercul lor). Mai arat revizuentul c, a solicitat în scris s se evite orice judector care a fost promovat de la Curtea de Apel Timi ș, precum și faptul c, d-na judector (cu care a fost coleg de complet la Tribunalul C) s-a abținut de la soluționarea cauzei, dar d-na judector nu a înțeles s se abțin, ca s constate ulterior c și cererea pe care a formulat-o verbal și a depus-o și în scris a disprut de la dosar. Solicit admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Procurorul faț de mențiunile aduse de revizuient, și conform precizrilor fcute de Înalta Curte de Casație și Justiție, în msura în care o cerere de revizuire se completeaz ulterior cu un alt motiv, sau se adreseaz și împotriva alte hotrâri, instanța în fața creia se face aceast precizare nu poate lua act de asemenea completri și s dispun retrimiterea la parchet pentru completare. Ca atare, o eventual retrimitere la parchet pentru a se face cercetri prealabile și faț de decizia 4314/2007 sunt netemeinice și nefondate, astfel c, nu consider c se impune retrimiterea dosarului. Din cererea de revizuire expres formulat în scris se constat c. se atac pe cale extraordinar decizia penal nr. 118/2008 din 15.01.2008 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-. Faț de aceast cerere s-au fcut cercetri prealabile care au concluzionat c, cererea de revizuire este neîntemeiat. Din punctul su de vedere aceste cercetri prealabile nu conțin soluția care trebuia și care se impunea, soluția pe care o va exprima odat cu verificarea admiterii în principiu potrivit articolului 403 Cod procedur penal. Consider c prezenta cerere este inadmisibil solicitând în principiu și în fond a se dispune respingerea acesteia în baza art. 403 alin. 3 Cod procedur penal. Conform numeroaselor decizii existente, prevederile art. 393 Cod procedur penal arat ce hotrâri pot fi supuse revizuirii. Hotrârile judectorilor pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penal cât și cu privire la latura civil. S-a interpretat în unanimitate acest text de lege, în sensul c, sunt supuse revizuirii acele hotrâri judectorești care vizeaz fondul cauzei, fond care este soluționat printr-o soluție prevzut de lege respectiv, condamnare, achitare, încetare. În acest sens puncteaz, recursul în interesul legii, care potrivit dec. 17/2007 arat c cererea de revizuire împotriva unei hotrâri judectorești definitive pronunțate ( în temeiul art. 278 alin. 8 lit. a, b Cod procedur penal) este inadmisibil. Aceeași motivare a fost preluat și în alte situații și alte hotrâri care nu vizeaz fondul cauzei, ca atare este inadmisibil s se supun revizuirii o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțat pe obiectul contestației în anulare. Indiferent dac aceasta este legal sau nelegal, aceast hotrâre nu poate fi supus revizuirii. La fel cum nu poate fi supus revizuirii nici decizia 4314/2007 care este o decizie pronunțat în recurs la o alt revizuire. Concluzioneaz c se pot supune revizuirii doar, hotrârile privind fondul cauzei, nici o alt hotrâre adiacent, ca atare revizuientul trebuia s constate cu obiectivitate și legalitate c, aceast cerere este inadmisibil, ca atare solicit respingerea ei în principiu.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Constat c prin referatul Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Oradeaa fost sesizat instanța cu privire la cererea de revizuire formulat de petentul revizuent împotriva deciziei penale 118/15.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând actele și lucrrile dosarului Curtea va reține urmtoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrat la Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Oradea revizuentul a solicitat admiterea cererii sale de revizuire în principiu și apoi, în urma rejudecrii pe fond a cauzei s fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedur penal raportat la art. 10 lit. a Cod procedur penal în urma anulrii deciziei mai sus artate și menținerii sentinței penale nr. 72/2006 a Curții de Apel Oradea.

În ședința public din data de 25.02.2009 petentul și-a precizat cererea de revizuire formulat, artând c cererea de revizuire privește atât decizia penal 118/15.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins ca inadmisibil contestația în anulare formulat de el, cât și decizia penal nr. 4314/19.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Oradea fiindu-i respins cererea de revizuire formulat.

Raportat la precizarea fcut de revizuent Curtea va analiza cererea de revizuire din punctul de vedere al ambelor hotrâri atacate reținând urmtoarele aspecte:

Din economia dispozițiilor art. 393 și 394 Cod procedur penal, rezult caracterul revizuirii de cale extraordinar de atac, prin folosirea creia se pot înltura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotrâre judectoreasc definitiv datorate necunoașterii de ctre instanț a unor împrejurri de care depindea adoptarea unei hotrâri conforme cu legea și adevrul.

Din aceleași dispoziții rezult, totodat, c revizuirea are rolul de a atrage anularea hotrârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilitarea judectorește pe cei condamnați definitiv.

Fiind o cale extraordinar de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotrârile determinate de art. 393 Cod procedur penal și numai pentru cazurile prevzute de art. 394 Cod procedur penal, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

O alt interpretare, în sensul extinderii acestei ci de atac la alte situații prioritare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfșurarea judecții sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclus, în raport cu dispozițiile procedurale menționate și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României potrivit cruia prțile interesate, care își legitimeaz calitatea procesual, pot exercita cile de atac, numai în condițiile legii.

În cauz, revizuentul al formulat cererea solicitând revizuirea unei hotrâri ce nu îndeplinește condițiile art. 393 Cod procedur penal, decizia penal nr. 118/15.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu referire, între altele, la faptul c aceasta trebuie s conțin o rezolvare a fondului cauzei, în sensul examinrii existenței faptei și vinovției inculpatului, finalizat printr-o soluție de condamnare, de achitare sau încetare a procesului penal și fr a invoca sau a formula critici care s poat fi încadrate în vreunul din cazurile de retractare prevzute în art. 394 Cod procedur penal.

Raportat la aceste motive, Curtea, va respinge ca inadmisibil cererea de revizuire formulat de revizuentul împotriva deciziei penale 118/15.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la cererea de revizuire formulat de revizuent împotriva deciziei penale 4314/19.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea va reține c aceasta a fost formulat direct în fața instanței, motiv pentru care se impune trimiterea ei la Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Oradea spre competent soluționare.

Potrivit art. 393 Cod procedur penal hotrârile judectorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penal cât și cu privire la latura civil, pentru cazurile prevzute de art. 394 alin. 1 lit. a-e Cod procedur penal; cererea de revizuire se adreseaz procurorului de la parchetul de pe lâng instanța care judecat cauza în prim instanț, așa cum este prevzut în art. 397 al. 1, ea trebuind s fie fcut în scris, cu indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiaz și a mijlocului de prob în dovedirea acestuia.

Potrivit art. 399 Cod procedur penal, dup introducerea cererii de revizuire, procurorul efectueaz cercetri, iar apoi înainteaz întregul material împreun cu concluziile sale instanței competente.

În cauza de faț cererea de revizuire a fost formulat direct instanței, fr respectarea procedurii prevzute de art. 397 și 399 Cod procedur penal.

În ceea ce privește susținerea reprezentantului parchetului potrivit cruia, în msura în care cererea de revizuire se completeaz ulterior cu un alt motiv sau se adreseaz și împotriva altei hotrâri, instanța în fața creia se face aceast precizare nu poate lua act de asemenea completri și dispune trimiterea la parchet pentru a se face cercetri prealabile, Curtea constat c aceasta este neîntemeiat.

Practica Înaltei Curți de Casație și Justiție invocat de ctre procuror în acest sens se refer doar la limitele cazului de revizuire invocat în cerere și care a format obiectul actelor de cercetare efectuate de procuror. Prin decizia penal nr. 1022/11.02.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit c instanța judec cererea de revizuire în limitele cazului prevzute de art. 394 Cod procedur penal invocat în cerere și care a format obiectul actelor de cercetare efectuate de procuror, un alt caz de revizuire neputând fi invocat în fața instanței și, ca atare, nu are temei legal trimiterea cauzei la procuror pentru completarea cercetrilor prealabile cu privire la un caz de revizuire neinvocat în cererea scris adresat procurorului.

În speț nu este vorba de un caz de revizuire neinvocat inițial ci de precizarea obiectului cererii de revizuire, în sensul c privește și decizia penal nr. 4314/19.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fiind în culp procesual, revizuentul va fi obligat în baza art. 192 al. 2 Cod procedur penal la plata sumei de 10 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTRȘTE

În baza art. 403 alin. 3 Cod procedur penal respinge ca inadmisibil cererea de revizuire formulat de revizuentul, domiciliat în Reșița, str. -,. 1,. 1,. 5 jud. C împotriva deciziei penale 118/15.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 397 Cod procedur penal, trimite cererea de revizuire formulat de revizuentul împotriva deciziei penale 4314/19.09.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție la Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Oradea spre competent soluționare.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedur penal oblig petentul revizuent la plata sumei de 10 Ron cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțat în ședința public din 25.02.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red, jud.

În concept 13.03.2009

Red. grefier M/2 ex.

16.03.2009

Președinte:Soane Laura
Judecători:Soane Laura

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Primirea de foloase necuvenite (art.256c.p. ). Sentința 23/2009. Curtea de Apel Oradea