Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 102/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-(779/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIEREA NR.102/

Ședința publică de la 07 aprilie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Niculina Alexandru

JUDECĂTOR 2: Francisca Maria Vasile

JUDECĂTOR 3: Daniel

GREFIER -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție T - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 01 APRILIE 2009 pronunțată în Camera de Consiliu, de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat din oficiu împuternicire avocațială nr.-/06.04.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, face cunoscut recurentului inculpat prev.art.140/3 alin.3 Cod procedură penală.

Se procedează la audierea recurentului inculpat, declarația fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătoarea recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 01 aprilie 2009, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.

Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, că este un simplu consumator și nu traficant, iar lăsarea sa în libertate nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal. Totodată arată că inculpatul consumator de droguri, fiind, are nevoie de tratament medical.

Mai mult arată că inculpatul anterior a fost condamnat pentru furt, astfel că nu se poate aprecia că acesta a perseverat pe calea infracțională.

Consideră că inculpatul fost provocat de denunțător a comite fapta, dat fiind că i s-a solicitat, de acesta, a i se procura droguri.

Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și cercetarea inculpatului în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică.

Arată că există indicii și probe că inculpatul se face vinovat de faptele ce i se rețin în sarcină.

Menționează că în sarcina inculpatului se reține infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, astfel cum reiese din procesele verbale de percheziție corporală, procesul verbal de constatare a infracțiunii fragrante, declarațiile martorului și procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare.

Apreciază că în cauză nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, se mențin în raport de natura infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, pentru care este cercetat, modalitatea de săvârșire a infracțiunii, precum și față de urmările pe care astfel de fapte le produc asupra societății.

Totodată arată că inculpatul este recidivist, fiind anterior condamnat pentru infracțiunea de furt calificat, la 5 ani închisoare, pedeapsă din care a fost liberat condiționat la data de 8.08.2008 și având un rest de pedeapsă de 624 zile închisoare.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu a știut ce face a fost influențat și învățat să se drogheze de numita.

Precizează că la el în cameră nu s-a găsit nimic ce ar putea avea legătura cu trafic de droguri.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 01.04.2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București și, în consecință, a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul pe o perioadă de 29 de zile, de la 01.04.2009 până la data de 29.04.2009.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că există indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 2 alin.1 teza 10 și al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal și art. 37 lit. a cod penal, art. 4 alin.1,2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. 37 lit. a cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a cod penal.

În fapt, s-a reținut că în data de 31.03.2009 inculpatul a vândut martorului denunțător 3 doze de heroină pentru suma de 150 lei iar în data de 29.03.2009 a vândut martorului o doză de heroină pentru suma de 50 lei.

S-a mai reținut că în data de 31.03.2009 inculpatul a deținut 4,32 grame heroină cu cafeină, 144 comprimate care conțin clorhidrat de methadonă și un comprimat de, în vederea consumului propriu.

A apreciat tribunalul că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143. pr. pen și că inculpatul se află în cazul prevăzut de art.148 lit.f pr. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Susține acesta că este un simplu consumator de droguri și nu un traficant iar lăsarea sa în libertate nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal. Mai arată inculpatul că anterior a fost condamnat pentru furt și nu pentru activități legate de traficul ilicit de droguri.

Examinând încheierea recurată prin raportare la motivele invocate de către inculpat dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 149/1 pr. pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată în cursul urmăririi penale la propunerea motivată a procurorului dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 C.P.P. și există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148. pr. pen. atunci când se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului.

Analizând actele și lucrările dosarului, în acord cu judecătorul care a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și Curtea reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 coroborat cu art.681Cod procedură penală raportat la art.148 lit. f Cod procedură penală.

În ceea ce privește datele care justifică presupunerea că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, Curtea are în vedere procesul-verbal din data de 31.03.2009 în cuprinsul căruia au fost trecute seriile celor 12 bancnote de câte 1o și 50 de lei ce urmau să fie folosite la organizarea flagrantului, consemnându-se faptul că bancnotele au fost tratate cu fluorescent, planșa foto aferentă, procesele-verbale de perchiziție corporală, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 31.03.2009, declarațiile martorului denunțător, procesul-verbal de percheziție domiciliară (din acre rezultă că pe palmele inculpatului s-a constata prezența prafului fluorescent cu care fuseseră marcate cele 12 bancnote cu care s-a făcut plata drogurilor) planșele fotografice aferente, declarațiile martorilor, și, declarațiile inculpatului, raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/01.04.2009.

Curtea reține totodată incidența art.148 lit.f Cod procedură penală, fiind evident că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani.

Natura și gravitatea infracțiunilor pentru acre este cercetat inculpatul, modalitatea concretă în care se reține că acesta a acționat, cantitatea de droguri presupus traficată, starea de insecuritate creată pentru populație prin punerea în circulație de droguri de mare risc, recrudescența deosebită a acestui gen de infracțiuni, relevă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar produce lăsarea acestuia în libertate și îndreptățesc organele judiciare să aplice măsuri ferme pentru stoparea fenomenului infracțional, inclusiv prin luarea măsurilor privative de libertate.

Fapte de natura celor pentru care este cercetat inculpatul au o puternică rezonanță negativă în conștiința opiniei publice iar lăsarea în libertate a acestuia ar genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la asemenea fenomene care periclitează ordinea și sănătatea publică.

La aceste elemente de apreciere se adaugă circumstanțele personale negative ale inculpatului care nu se află la prima încălcare a legii penale, suferind anterior mai multe condamnări, este fără ocupație.

Față de cele reținute, apreciind că încheierea atacată este legală și temeinică, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 01.04.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 07.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.04.05.2009

08 Mai 2009

Președinte:Niculina Alexandru
Judecători:Niculina Alexandru, Francisca Maria Vasile, Daniel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 102/2009. Curtea de Apel Bucuresti