Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 120/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(928/2009)
ÎNCHEIEREA NR. 120/
Ședința publică de la data de 22.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la 8 aprilie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspund: recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, cu delegația nr.- emisă de Baroul București și recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, cu delegația nr.- emisă de Baroul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurenții inculpați declară că sunt de acord să fie asistați de apărătorul din oficiu.
Constatând că nu sunt excepții de invocat, probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Apărătorul din oficiu numit pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, în temeiul disp. art.1491alin.13 pr. pen. casarea încheierii de ședință și pe fond, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea acestuia în stare de libertate întrucât nu este cunoscut cu antecedente penale, recunoaște și regretă săvârșirea faptei.
Apărătorul din oficiu numit pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond, rejudecând, cercetarea acestuia în stare de libertate pentru a-și face apărări eficiente în cauză, mai ales că susține că nu are nici o legătură cu fapta pentru care este arestat preventiv.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursurilor ca neîntemeiate. Susține că recurenții inculpați sunt cercetați pentru infracțiuni foarte grave, respectiv omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav, lovire și tentativă de tâlhărie. Față de gravitatea faptelor, modalitatea concretă de săvârșire: pe timp de noapte, prin pătrunderea pe ascuns în incinta unei societăți, imobilizarea paznicilor și aplicarea de lovituri repetate acestora, în urma cărora unul dintre paznici a decedat, fără a aprecia cu privire la vinovăția acestora, consideră că sunt îndeplinite cerințele art.143, 148 lit.f și art.155 și urm. pr. pen. și nu se impune judecarea, în acest moment, în stare de libertate.
În ultimul cuvânt, recurenții inculpați și susțin că au fost bătuți la poliție pentru a recunoaște fapta.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 8.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar în baza art.155 și urm. Cod procedură penală, s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpaților, și, pe o durată de 30 zile.
În motivarea încheierii se arată că propunerea este întemeiată, inculpații aflându-se în situația prevăzută de art.148 lit.f Cod procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații și, criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că nu are antecedente penale și a recunoscut comiterea faptei, pe motiv că nu a comis fapta pentru care este cercetat.
Examinând cauza din perspectiva criticilor formulate, dar și din oficiu, în concordanță cu dispozițiile art.1403cu referire la art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate.
Astfel, inculpații și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav, lovire și tentativă de tâlhărie, prev. de art.174-176 lit.d Cod penal, art.20 raportat la art.174-176 lit.d Cod penal, art.180 Cod penal și art.20 raportat la art.211 alin.1, 2 lit.b, alin.21lit.a, b Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în noaptea de 5/06.11.2008, împreună cu alte persoane, au pătruns în incinta SC SRL cu intenția de a sustrage materiale. Au fost surprinși de paznici pe care i-au agresat, lovindu-i cu bâte și pietre, au lovit victima în mod repetat cu bâta în zona capului, victima decedând ulterior în spital ca urmare a leziunilor astfel suferite. De asemenea, a fost lovită partea vătămată în zona capului, suferind leziuni grave, precum și numitul în zona brațului.
Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea din 16.12.2008, emisă de Tribunalul București - Secția I penală, în temeiul art.148 lit.f Cod procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinite cerințele prev. de art.155 și urm. Cod procedură penală.
Așa cum a arătat și prima instanță, în cauză există indicii temeinice că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 raportat la art.681pr. pen. fiind relevante declarațiile inculpatului, procesul verbal de reconstituire, declarația martorului cu identitate protejată, actele medicale ce atestă leziunile grave produse victimelor, recunoașterea din planșele foto efectuată de una din părțile vătămate și de un martor.
Pe de altă parte, se constată îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit.f pr. pen.
La aprecierea pericolului pe care l-ar genera punerea în libertate a inculpaților pentru ordinea publică, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, care, în lipsa unei definiții legale, se constituie în criterii complementare de evaluare a acestui pericol.
Din această perspectivă, și Curtea apreciază că săvârșirea unor fapte de violență extremă, în scopul sustragerii unor bunuri, prin aplicarea mai multor lovituri asupra mai multor persoane, cu consecința producerii unor leziuni grave și chiar a morții uneia dintre ele, evidențiază un grad ridicat de pericol social, care nu este atenuat decât într-o mică măsură de împrejurarea favorabilă invocată de inculpați constând în lipsa antecedentelor penale.
Pe cale de consecință, această împrejurare nu poate determina respingerea propunerii de prelungire a arestării, căci lăsarea în libertate a inculpaților suspectați de comiterea unor fapte de asemenea gravitate, ar genera o reacție de indignare și un sentiment de insecuritate din partea comunității, aprecierea existenței pericolului pentru ordinea publică fiind, astfel, justificată.
Drept urmare, constatând că încheierea recurată este legală și temeinică, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe fiecare recurent la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații recurenți și împotriva încheierii de ședință din 8.04.2009 dată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
Obligă inculpații la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de câte 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
a
Red.
Dact. /2 ex.
Președinte:Viorica CostiniuJudecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera