Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 144/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.144
Ședința publică din 11 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Monica Vadana
JUDECĂTOR 2: Arin Alexandru Mengoni
JUDECĂTOR 3: Bogdan
GREFIER: -
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul G, împotriva încheierii nr.33/U din data de 07.12.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - inculpat G, în stare de arest, asistat de apărători aleși, avocat și avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, arată că depune înscrisuri despre care va face vorbire în concluziile pe fond, respectiv înscrisuri în circumstanțiere, soluție a primei instanțe de judecată pentru o faptă ce are legătură și identitate de situație cu cea din prezenta cauză, încheierea Judecătoriei Piatra Neamț prin care s-a respins propunerea de arestare preventivă pentru alți coinculpați la evenimentul din 06.12.2009, anchetă socială.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, depune la dosar referat cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru Precizează că din dosar rezultă că agenții de poliție au și calitatea de martori și organul de cercetare penală a disjuns pentru celălalt grup, pentru o altă infracțiune. Precizează că în referatul depus se face vorbire despre aceeași dată, același loc și aceleași persoane. Mai depune declarația dată la notar de, certificate medico-legale ale unor persoane din grupul lui, anchetă socială și dovada faptului că inculpatul are copii.
Instanța aduce la cunoștința recurentului - inculpat faptul că are dreptul de a da o nouă declarație la instanța de recurs, întrebându-l dacă dorește să dea declarație, aducându-i la cunoștință faptul că dacă va da declarație, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lui.
Recurentul - inculpat G arată că nu dă o nouă declarație, se prevalează de dreptul la tăcere, precizând că menține declarațiile date.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, solicită să se consemneze faptul că limba pe care inculpatul o cunoaște cel mai bine este limba rromă.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, solicită admiterea recursului. Invocă încălcarea flagrantă a procedurii, ce a îndreptățit Ministerul Public să obțină arestarea preventivă și probleme de fapt. Arată că aparent s-a procedat legal. Precizează că a fost încălcat art.209 CPP. Susține că urmărirea penală trebuia făcută de procuror, conform art.209 al.1,2, însă a fost efectuată de subcomisari, agenți, fără delegație de la procuror. că prima declarație a inculpatului a fost luată pe o foaie albă, fără apărător și fără a i se aduce la cunoștință că poate beneficia de anumite drepturi procedurale. Menționează faptul că cercetarea făcută de procuror ar fi atras legalitatea solicitării de arestare. Învederează faptul că în ce privește măsura reținerii, conform declarațiilor agentului constatator, inculpatul a fost încătușat la 4,30. Ordonanța de reținere a fost dată fără a exista o declarație a acestuia și fără respectarea art.144 al.1, ce prevede că ordonanța de reținere se emite pentru 24 de ore, scăzând perioada cât a fost reținut pentru a fi condus la parchet, intervalul orar dintre 4,30 - 12 nefiind scăzute în ordonanța de reținere. Arată că începerea urmăririi penale se face prin sesizare, denunț sau plângere, or în dosarul de urmărire penală nu există niciuna dintre aceste modalități. Precizează că vorbește organul constatator că s-a sunat la 112, dar nu există sesizarea și s-au gândit că cea mai bună variantă este declarația martorului - agent. Susține că instanța trebuie să vadă dispozițiile art.197 CPP, faptul că a fost audiat fără a i se aduce la cunoștință drepturile și fără avocat. că există o singură declarație dată pe formular tipizat. Menționează faptul că există identitate de conținut între ordonanța de reținere, actul de începere a urmăririi penale și ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale. Învederează faptul că nu se știe dacă inculpatul a fost audiat ca învinuit sau inculpat, existând o singură declarație pentru toate calitățile, deși trebuia luată câte una pentru fiecare. Arată că atunci când se face vorbire de aceste acte de urmărire penală, se face confuzie, spunându-se că s-a luat măsura reținerii pentru învinuit și se va solicita arestarea pentru inculpat. Precizează că nu s-a respectat competența după materie și nu a fost audiat inculpatul, rezultând, conform art.197 CPP, nulitate absolută. Susține că inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, fiind dreptul lui să nu recunoască. că nu el a săvârșit fapta. Obligația tuturor este să nu se încalce dreptul la libertate dacă această persoană este nevinovată. Menționează că probele administrate în cauză, chiar de organele de poliție, nu conduc la demonstrarea faptului că Gas ăvârșit fapta. Învederează că unul dintre polițiștii - martori spune că a găsit victima cu fața în sus și când l-a găsit, inculpatul îl bătea cu bâta, deși nu exista sursă de lumină. Arată că dacă victima era pe spate, nu se puteau produce acele leziuni. Precizează că victima a plecat din spital. Raportul medico - legal concluzionează că loviturile a-au produs cu un corp dur, dat trebuia spus dacă a fost lovit cu un corp dur sau s-a lovit de un corp dur. Susține că procurorul a întrebat expertul care era poziția victimei față de agresor, dar nu s-a răspuns. că se spune că din punct de vedere medico -legal leziunile sunt de natură a pune în pericol viața. Dar acest lucru nu este în concordanță cu ce înțeleg juriștii despre punerea în pericol a vieții. Învederează faptul că o decizie a ÎCCJ din 2008 arată că se fac diferențe între punerea în pericol din punct de vedere medical și punerea în pericol din punct de vedere juridic. Punerea în pericol din punct de vedere juridic se diferențiază sub aspectul laturii subiective, respectiv dacă inculpatul a dorit să pună în pericol viața victimei sau nu. Arată că atunci când este vorba despre leziuni în zona capului sau a toracelui, medicii spun că acestea sunt de natură a pune în pericol viața. Precizează însă că inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei. În ce privește probele, susține că martorul nu este un martor care să fi văzut el însuși că inculpatul a agresat. Martorul spune că a văzut o persoană de 1,80 înălțime, ten măsliniu, tuns mediu, care fugea după victimă, dar nu rezultă identitatea dintre inculpat și cel ce alega după victimă. că un singur martor, un agent de poliție, spune că inculpatul a săvârșit fapta, dar nu l-a văzut, ci a bănuit și l-a încătușat. Menționează faptul că mai multe persoane întrunesc caracteristicile descrise mai sus și ar fi un act de onoare ca cel care a săvârșit fapta să răspundă. Învederează faptul că țiganii au niște tradiții pe care le respectă și au onoare în comunitatea lor. Dacă nu au onoare sunt excluși din comunitate. Arată că dacă inculpatul, chiar dacă este ginerele bulibașei, dacă a săvârșit această faptă, ar fi exclus din comunitate. Precizează că declarațiile martorilor polițiști sunt jignitoare pentru breasla lor. Nu se poate imagina cum o persoană căzută este bătută cu picioarele, mâinile și o în același timp. Teoretic nu se poate agresa în așa fel. Susține că poate există polițiști care nu-și respectă statutul. că declarațiile sunt contradictorii și există principiul "in dubio pro reo". Învederează faptul că victima avea halenă alcoolică, leziunile au fost superficiale și nu i s-a spart capul. Menționează că numai coroborat cu intenția inculpatului se poate considera că o persoană prezintă pericol public. Arată că însă nu se știe sigur că inculpatul a săvârșit fapta, existând posibilitatea să fi fost săvârșită de altcineva. Precizează că dacă nu există probe certe, mai ales pentru această infracțiune gravă, instanța trebuie să dispună punerea în libertate. Susține că arestarea este o măsură specială, care se ia când probele, indiciile sunt temeinice și se știe sigur că inculpatul a săvârșit infracțiunea. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și rejudecând cauza să se dispună pe fond respingerea cererii parchetului de luare a măsurii preventive pentru 29 de zile. că se pot lua măsuri coercitive față de libertatea persoanelor asupra cărora planează un dubiu, deci se poate dispune obligarea de a nu părăsi localitatea, impunându-se anumite obligații inculpatului, care nu ar impieta cu nimic bunul mers al anchetei. Menționează faptul că nu s-au depus diligențe pentru audierea persoanelor care au însoțit victima, care s-a dus acasă de la spital, ceilalți coinculpați. Învederează faptul că există doar cuvântul unor polițiști și agenți constatatori. Arată că inculpatul nu prezintă acel grad de pericol social pentru ordinea publică care să ducă la arestarea preventivă.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, arată că restrângerea libertății se poate face numai cu respectarea unor garanții. Precizează că art.6 paragraful 3 lit.a CEDO spune că orice acuzat are dreptul să fie încunoștiințat, în limba pe care o cunoaște cel mai bine, cu privire la acuzație. Aducerea la cunoștință se face prin proces verbal, care lipsește de la dosar, rezultând nulitatea absolută a urmăririi penale. Invocă precedentul Curții de la Strasbourg, cauza Peircier a contra Franței, din 25.03.1999, când curtea a arătat că protejarea efectivă a acestui drept impune comunicarea în scris a acuzației. Susține că organele de urmărire penală din B procedează așa, existând proces verbal de aducere la cunoștință a acuzației. că acel proces verbal precedă oricărei declarații. El trebuie să existe și apoi este întrebat inculpatul, i se aduce la cunoștință că are dreptul de a tăcea sau de a face declarații, precum și faptul că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Învederează faptul că nu i s-a adus la cunoștință acest drept inculpatului, după care s-au luat declarații și au decurs alte consecințe. Menționează faptul că în comunitatea din care provine inculpatul se vorbește limba țigănească. Arată că, comunitatea europeană vorbește despre limba pe care persoana o înțelege cel mai bine. Invocă în susținere cauza Calmovici contra României, hotărârea din 01.07.2008, publicată în revista CEDO nr.90/2008, în care Curtea a condamnat pentru că nu s-a luat declarație în prezența unui interpret de limba chineză. Precizează că nu se poate adăuga că inculpatul ar înțelege tot ce se discută într-o anchetă penală. Susține că inculpatul nu folosește frecvent limba română, ci pe cea țigănească. că dacă se admite că înțelege și limba română, organul de urmărire penală trebuia să întrebe inculpatul dacă înțelege limba română și trebuia consemnat acest lucru. Menționează că dacă nu sunt îndeplinite aceste garanții, este nulitate absolută. Invocă art.6 din CPP și art.70 și art.23 pct.8 din Constituție, dat fiind că trebuia să se aducă la cunoștința inculpatului învinuirea în limba pe care o înțelege. Arată că trebuie avută în vedere CEDO și jurisprudența Curții de la Strasbourg. Precizează că nu există înscris prin care să i se aducă la cunoștință inculpatului de ce este acuzat, în amănunt și în limba pe care o înțelege cel mai bine. Susține că pentru că există dezechilibru între autoritățile statului și inculpat, care este o singură persoană, acest dezechilibru trebuie refăcut cu aceste garanții. că în cauza Calmovici contra României se prevede că aceste garanții trebuie respectate. Menționează că oricare ar fi sistemul, nu se poate înlătura posibilitatea ilegalității acțiunii unui funcționar, rezultând excesul de putere. Învederează faptul că în revista Dreptul nr.2/2009, se tratează excesul de putere al procurorului. Arată că la data de 06.12 s-a dispus începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale, s-a făcut expertiză la comandă. Precizează că părții vătămate nu i-a fost luată declarație. Toate acestea arată excesul de putere al procurorului. Susține că nu există text de lege ca agenții de poliție chemați să intervină să aibă declarații de martori, dat fiind că, C-tin, care sunt agenți de ordine, apar în dosar cu declarații de martori. că aceștia întocmesc acte procedurale în exercițiul funcției lor, nu pot fi martori. Menționează că art.403 prevede că organul de cercetare penală este exclus de la audieri, existând și textul de lege privind investigatorii sub acoperire. Învederează faptul că nu s-au respectat principiile, excesul de putere fiind vizibil în acest dosar. Arată că agenții de poliție intră în contact cu anumite persoane și unul dintre agenți era supărat că nu a fost salutat. Precizează că din declarațiile agenților de poliție rezultă că în acea dimineață erau două grupuri. În propunerea de arestare preventivă, organul de urmărire penală face un exces de putere, ajungându-se la o disjungere a situației de fapt, inculpatul fiind acuzat de tentativă de omor și celelalte persoane de ultraj contra bunelor moravuri. Susține că în referatul procurorului se spune că între cele două grupuri a avut loc un conflict, ce a culminat cu agresarea victimei de către inculpat. că se prezintă distorsionat situația de fapt. Învederează faptul că printr-o hotărâre a Curții de Apel Bacău din 31.08.2009 s-a admis recursul inculpatului și a fost pus în libertate, având aceeași situație. Arată că dacă se va menține inculpatul în arest, organul de urmărire penală se va cantona să-l țină în arest, nu se va mai face o urmărire penală obiectivă, ci se va persevera în excesul de putere. Precizează că inculpatul nu are antecedente penale, are o firmă, lucrează cinstit, are familie. Depune încheierea nr.76/31.08.2009. Susține că a depus la acest termen declarația dată la notar de martorul, care spune că nu a lovit, ci victima a căzut și s-a lovit. că membrii comunității spun că medicul legist a fost chemat la Poliție, fără a se face o investigație serioasă. Arată că dacă nu există tentativă la omor, este posibil să existe infracțiunea prev. de art.181 Cp, unde părțile se pot împăca. Precizează că în cauză nu au fost respectate garanții fundamentale privind libertatea persoanei. Susține că nu se poate ca agenții de poliție să fie și martori și există o expertiză făcută la comandă. că situația de fapt din dosar este inexactă. Nu se pot forma două dosare, ci trebuia prezentată instanței toată situația de fapt. Dacă inculpatul chiar a lovit, poate a fost în stare de legitimă apărare sau este vorba despre o încăierare. Învederează faptul că arestarea este nelegală. Menționează că există garanții în funcție de stadiul procesual, pentru învinuit și inculpat. Arată că la aceeași dată s-a dispus începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale. Pe declarație scrie învinuit/inculpat, fără nicio diferențiere. Precizează că dacă se pune în mișcare acțiunea penală în aceeași zi, trebuie specificată ora. Pentru aceste considerente, precum și pentru cele expuse de doamna avocat și față de înscrisurile depuse, solicită admiterea recursului, casarea încheierii, respingerea propunerii de arestarea preventivă. că nu exclude posibilitatea de a se lua altă măsură, respectiv interdicția de a părăsi localitatea, având credința că nu inculpatul a săvârșit infracțiunea.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, arată că Tribunalul motivează că actul medico - legal este o probă provizorie. Raportul medico - legal concluzionează că leziunile au fost produse pe partea. Martorul nu dă detalii și martorul spune că leziunile au fost produse parietal dreapta.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, menținerea încheierii în cauză, existând probe și indicii că s-a săvârșit fapta - declarații de martori și raport de expertiză medico - legală. Arată că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, față de împrejurările în care fapta a fost săvârșită, natura și gravitatea acesteia, precum și rezonanța în societate a faptei săvârșite. Precizează că nulitățile invocate nu sunt printre cele prevăzute de art.197 al.2 și au legătură cu fondul cauzei, nu cu prezenta propunere.
Recurentul - inculpat G solicită admiterea recursului.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin încheierea nr. 33 din 07.12.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț pronunțată în dosarul nr - s-a dispus luarea măsurii arestării preventive privind pe inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev de art 20 Cp raportat la art 174 - 175 lit i Cp, pentru o perioadă de 29 de zile.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Din probatoriul administrat în dosarul nr. 904/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, până în acest stadiu al urmăririi penale, rezultă că sunt probe și indicii temeinice, în sensul prevăzut de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, pe baza cărora se poate presupune rezonabil că inculpatul ar putea fi autorul faptei de care este bănuit. Acestea sunt declarațiile martorilor, și, coroborate cu concluziile raportului medico-legal, din care rezultă că împotriva victimei au fost exercitate acte de agresiune care i-au pus în primejdie viața.
Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din împrejurările în care s- comis fapta, gravitatea acesteia, determinată de natura relațiilor sociale lezate și elementele care caracterizează persoana inculpatului. Este adevărat că numai gravitatea faptei comise nu poate fi socotită, în sine, ca reprezentând pericol concret pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că inculpatul este bănuit de săvârșirea unei infracțiuni grave, de mare rezonanță în zona în care s- produs.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății, generate de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate în stare de libertate.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 1491alin. 9 Cod procedură penală, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G, de la data de 07.12.2009 până la data de 04.01.2010.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul
Oral, în fața instanței de recurs inculpatul,prin apărătorii aleși a invocat nelegalitatea încheierii primei instanțe prin aceea că
- actele de urmărire penală sunt nule, raportat la infracțiune acestea trebuiau efectuate de procuror, ori fără să existe o ordonanță de delegare, organele de poliție au procedat la audierea a trei martori și i-au luat declarație inculpatului
- ordonanța de reținere este nulă, inculpatul a fost propriu-zis reținut la 6.12.2009 orele 4.30 iar aceasta s-a dat la orele 12
- nu există actul de sesizare al organelor de cercetare penală
- inculpatului i s-a luat o singură declarație deși era obligatorie audierea mai întâi ca învinuit apoi ca inculpat
- s-a încălcat art 6 par 3 lit a CEDO prin audierea inculpatului fără a i se asigura un interpret de limba rromanes, pe care inculpatul o înțelege cel mai bine, invocându-se cauzele Peircier și
- nu s-a încheiat un proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii
- procurorul a făcut un exces de putere toate actele de urmărire fiind efectuate în aceeași zi
- nu s-a abordat unitar cauza dispunându-se disjungerea cu privire la celelalte persoane implicate în scandal
- raportul de constatare medico-legală a fost făcut, la comandă
- încălcarea art 5 paragraful 3 CEDO prin aceea că polițiștii au acționat ca organ constatator pentru ca apoi să figureze ca martori în cauză.
S-a mai invocat de către recurent și următoarele motive de netemeinicie
- raportul de constatare medico-legală arată că victimei nici măcar nu i s-a spart capul iar aprecierea că viața acesteia a fost pusă în pericol este subiectivă;
- există contradicții între declarațiile martorilor audiați și nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi lovit victima;
Pentru aceste motive se solicită casarea încheierii primei instanțe, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond respingerea propunerii de arestare preventivă.
Examinând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art 385/6 alin 3 Cpp, instanța de control judiciar constată că acesta este nefondat din considerentele următoare.
Inculpatul a fost arestat în cursul urmăririi penale prin încheierea nr. 33 din 7.12.2009 pronunțată în dosarul nr -. S-a reținut că sunt suficiente probe și indicii temeinice în sensul art 143 Cpp și 68/1 Cpp că ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
De asemenea, judecătorul a reținut ca temei al luării măsurii arestului preventiv cel prev de art 148 lit f Cpp reținând că inculpatul, la data de 6.12.2009 a aplicat o lovitură părții vătămate, cu o de baseball în zona capului, atât de puternică încât bâta s-a rupt, leziuni care i-au pus în primejdie viața, stare de fapt ce este periculoasă pentru societate și care necesită intervenția rapidă și fermă a instituțiilor statului.
Din materialul probator de la dosar, respectiv de cercetare la fața locului, raportul agenților de la Poliția Mun. P N, de identificare, declarațiile martorilor oculari - agenți de poliție, precum și martorii, Curtea constată că în privința inculpatului G există suficiente probe sau indicii temeinice care să îndreptățească presupunerea rezonabilă că acesta ar fi săvârșit infracțiunea de tentativă de omor calificat prev de art 20 Cp raportat la art 174 - 175 lit i Cp Cp pentru care este cercetat.
De asemenea, din probe rezultă că recurentul se află în situația prev de art.148 lit f Cpp în sensul că există presupunerea că ar fi săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În speță, măsura preventivă se justifică, așa cum corect a apreciat prima instanță și prin prisma infracțiunii pe care este bănuit că ar fi săvârșit - cea de tentativă de omor, a împrejurărilor în care se presupune a fi săvârșită - în cadrul unui conflict dintre două grupuri rivale care a degenerat în scandal public și violențe, a valorilor sociale lezate, cele supreme privind dreptul la viață precum și prin raportare la persoana inculpatului.
Răspunzând punctual motivelor de recurs invocate mai întâi cele de nelegalitate, Curtea constată următoarele
Susținerea potrivit căreia sesizarea instanței este nulă pentru că, urmărirea penală nu a fost efectuată de procuror ci de organele de poliție este neîntemeiată. Procurorul poate delega organelor de cercetare penală efectuarea anumite acte de urmărire penală sau, ca în cazul în speță actele premergătoare începerii urmăririi penale sunt efectuate de organele de cercetare penală, potrivit art. 224. proc. pen. care, constatând că încadrarea juridică a faptei este într-o infracțiune pentru care urmărirea penală se face de procuror au înaintat cauza acestuia.Oricum, în cauză urmărirea penală este efectuată de procuror, care a dispus efectuarea constatării medico-legale, a audiat inculpatul, a efectuat cercetarea la fața locului și a audiat doi martori.
S-a mai invocat că nu există actul de sesizare al organelor de cercetare penală susținere, la dosarul cauzei existând procesul verbal de sesizare din oficiu al organelor de poliție, iar urmărirea penală a fost începută de procuror prin rezoluție.
Cât despre afirmația că ordonanța de reținere este nulă întrucât inculpatul a fost propriu-zis reținut la 6.12.2009 orele 4.30 iar aceasta s-a dat la orele 12, inculpatul avea deschisă calea plângerii împotriva ordonanței procurorului privind măsura reținerii, prev de art 140/1 Cpp
S-a mai pretins și încălcarea dreptului la apărare prin aceea că nu s-a încheiat un proces verbal de aducere la cunoștință a învinuirii.Potrivit art137/1 cpp, persoanei reținute i se aduc de îndată la cunoștință motivele reținerii, iar învinuirea, în cel mai scurt termen.Învinuirea i se aduce la cunoștință numai în prezența unui avocat,Inculpatului i s-a adus la cunoștință învinuirea în prezența apărătorului ales, așa cum a menționat și în declarația scrisă de el în fața procurorului. Faptul că nu s-a încheiat un proces verbal separat în acest sens nu constituie o nulitate absolută pentru că pe de o parte textul legal nu impune încheierea unui asemenea proces verbal, iar pe de altă parte, potrivit art 197 alin 2 Cpp se sancționează cu nulitatea absolută dispozițiilelegale referitoare la asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător. Celelalte componente ale dreptului mai larg, la apărare sunt sancționate cu nulitatea relativă, care, potrivit art 197 alin 4 Cpp se pot invoca în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă. de apărător ales, inculpatul nu a invocat o astfel de vătămare în fața procurorului și nici a primei instanțe de judecată, invocarea lor direct în fața instanței de recurs neputând fi luată în considerare. Nu s-a comis o încălcare dreptului ocrotit de art 6 par 3 lit a CEDO.
Din aceleași considerente nu pot fi primite nici susținerile referitoare la încălcarea art 6 par 3 lit a CEDO prin audierea inculpatului fără a i se asigura un interpret de limba rromanes.Simplul fapt că un justițiabil aparține altei etnii nu dă naștere automat acestei obligații din partea organelor judiciare întrucât mai întâi inculpatul nu a invocat că nu înțelege limba română, iar pe de alta, limba română este limba oficială a statului român prezumat a fi cunoscută de toți locuitorii săi. Oricum inculpatul cunoaște limba română pentru că a dat declarația olografă din fața procurorului iar în fața instanței de recurs la primul termen de judecată a solicitat să-și angajeze apărător.
Cât despre încălcarea art 5 paragraful 3 CEDO prin aceea că polițiștii au acționat ca organ constatator pentru ca apoi să figureze ca martori în cauză, Curtea reține următoarele. În jurisprudența constată a instanței europene, cu privire la exigențele în materia privării de libertate, a statuat că nu trebuie să existe identitate între organul care decide luarea măsurii preventive - și care trebuie să fie un judecător sau alt magistrat abilitat prin lege să exercite funcții judiciare - și persona care exercită atribuții de investigare și de urmărire.
Referitor la celelalte susțineri, că procurorul a făcut un exces de putere toate actele de urmărire fiind efectuate în aceeași zi și că nu s-a abordat unitar cauza dispunându-se disjungerea cu privire la celelalte persoane implicate în scandal acestea nu pot fi motive de nelegalitate a urmăririi penale, în această etapă procesuală, procurorul fiind singurul în măsură să aprecieze asupra oportunității și manierei în care organizează această activitate.
Cu privire la motivele de netemeinicie invocate, față de argumentele expuse mai sus referitor la existența indicilor temeinice care îl indică pe recurent drept autor al faptei urmează a fi respinse, considerentele referitoare la persoana inculpatului urmând a fi avute în vedere eventual ulterior, în cazul în care s-ar ajunge la trimiterea în judecată și condamnarea inculpatului.
Curtea apreciază că lăsarea recurentului inculpat în libertate în acest stadiu al soluționării cauzei, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică care ar reacționa socotind că organele judiciare nu reacționează suficient de ferm și nu o protejează.
În cauză, urmărirea penală se află în curs, existând pericolul ca prin lăsarea inculpatului în libertate să influențeze partea vătămată și martorii care urmează a fi audiați iar urmărirea penală urmează a identifica și audia și alte persoane care au asistat la incident
Instanța de control judiciar apreciază, deoarece temeiul menținerii detenției nu a încetat, că în această fază a procesului penal nu se impune luarea unei măsuri alternative neprivative de libertate împotriva recurentului inculpat.
Întrucât încheierea primei instanțe este legală și temeinică și nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu în temeiul art 385 / 9 al 3 Cpp Curtea, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art 385/15 pct 1 lit. b Cpp.
Văzând și dispozițiile art 192 alin 2 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit.b CPP, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat G, împotriva încheierii nr.33 din data de 7.12.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Constată că recurentul a fost asistat de apărători aleși.
În baza art.192 al.2 CPP, obligă recurentul să plătească statului suma de 200 de lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2009, în prezența inculpatului arestat.
PREȘEDINTE Pt.JUDECĂTORI aflați în concediu fără plată - - - - -
-
Semnează președintele completului
- -
GREFIER
-
Red.înch.
Red.
Tehnored.
Ex.2
14.12.2009
Președinte:Monica VadanaJudecători:Monica Vadana, Arin Alexandru Mengoni, Bogdan
