Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 2/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
România
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
ÎNCHEIEREA NR. 2/ DOSAR NR-
Ședința publică din 19 ianuarie 2009
Completul de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alina Constanța Mandu C - - JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
- - - JUDECĂTOR 3: Alexandru
- - judecător
- grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii nr. 1 din 14 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales și recurentul inculpat, în stare de arest preventive, asistat de avocat din oficiu.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat ales învederează instanței că la Tribunalul Brașovl -a apărat pe inculpatul, dar după declararea recursului de către inculpați a fost contactat de familia inculpatului, astfel încât depune împuternicirea avocațială. Totodată, precizează că doamna avocat R care a fost angajată de inculpatul, susține o cauză la Judecătoria Slatina, sens în care depune la dosarul cauzei dovada.
Avocat din oficiu susține că a luat legătura cu inculpatul și este de accord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Instanța procedează la identificarea inculpaților și aduce la cunoștința acestora prevederile art. 1403alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cărora au dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-le totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.
Întrebați fiind, inculpații și, fiecare, personal, declară că își mențin declarațiile date în fața primei instanțe și nu doresc să dea declarații în fața acestei instanțe.
Reprezentanta parchetului și apărătorii inculpaților, declară că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Avocat ales pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a admis propunerea de arestare preventivă a acestuia. În acest sens solicită a se reține că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei arătând că a cumpărat aceste carduri de la un anume "" și s-a prezenat la mai multe bancomate, după ce a făcut un circuit B - Focșani - B - I - R - C - B, unde în flagrant au fost depistați ambii inculpați.
De asemenea, subliniază că inculpatul nu a zădărnicit nici o clipă aflarea adevărului, inculpatul are o firmă pe care o conduce, este căsătorit și are 1 copil minor.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului și cercetarea sa în stare de libertate, iar dacă se va considera că aceasta este prea mult, în subsidiary solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cu obligarea inculpatului la respectarea unor obligații impuse de instanță.
Avocat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii pronunțate de Tribunalul Brașov la data de 14 ianuarie 2009 și pe cale de consecință revocarea măsurii arestări preventive, apreciind că nu există probe certe că inculpatul se face vinovat de acuzațiile ce i se aduc.
Inculpatul, la solicitarea inculpatului, a condus autoturismul închiriat și nu i-a refuzat această solicitare întrucât inculpatul i-a fost șef.
Solicită a se avea în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Scopul măsurilor preventive, astfel cum sunt definite prin dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, sunt de a asigura buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpatului. Măsura arestării preventive este măsura cea mai drastică împotriva unui inculpat, astfel încât consideră că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate.
apreciind că buna desfășurare a procesului penale nu ar fi împietată prin admiterea recursului și lăsarea în stare de libertate a inculpatului.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingere a recursurilor declarate ca fiind nefondate și menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul Brașov ca fiind legală și temeinică. Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 143, 136 și art. 148 lit.f Cod procedură penală, existând probe și indicii temeinice cu privire la săvârșirea faptei, relevante fiind CD-ul cu înregistrările video de la fața locului, procesul verbal întocmit la data de 13.1.2009 aflat la fila 50 dosar urmărire penală.
Apreciază că există indici temeinice că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunii de deținere a unor instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii lor în circulație, raportat la modalitatea de săvârșire, fiind realizate atât condiția subiectivă cât și cea obiectivă.
Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, regretă fapta și solicită judecarea sa în stare de libertate pentru a-și redeschide firma și a se întreține în mod cinstit.
Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate și se obligă a respecta obligațiile impuse de instanță.
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Asupra recursului de față,
Prin încheierea nr. 1 din 14 ianuarie 2009 Tribunalului Brașov și în baza art. 149/1 Cod procedură penală, raportat la art. 148 lit. f Cod procedură penală, art. 136 și art. 143 Cod procedură penală, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalului Brașov și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților și pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 15.01.2009 până la data de 12.02.2009 inclusiv, pentru fiecare inculpat.
S-au respins cererile inculpaților de luare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.
S-a reținut că, prin referatul Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov din data de 11.12.2008, întocmit în dosar nr. 5/P/2009, s-a formulat propunerea de arestare preventivă a inculpaților:
-, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere a unor instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulație prev. și ped. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002;
-, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere a unor instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulație prev. și ped. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că prin rezoluția B- Serviciul de Combatere a Informatice din data de 14.01.2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de cei doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de deținere a unor instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulație prev. și ped. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002.
Prin ordonanța procurorului din data de 14.01.2009 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cei doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de deținere a unor instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulație prev. și ped. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002, reținându-se că în cursul zilei de 13.01.2009 aceștia au deținut, pe raza Municipiului B, un număr de 62 de carduri din PVC cu bandă magnetică, falsificate, în vederea punerii în circulație.
Prin ordonanțele de reținere din data de 14.01.2009 s-a dispus reținerea celor doi inculpați pentru câte 24 ore fiecare, din care s-a dedus perioada reținerii administrative în vederea conducerii la. B, începând cu data de 14.12.2009 ora 02,00 și până la data de 15.01.2009 ora 18,00, temeiul reținerii fiind cel prevăzut de art. 148 lit. f proc.pen. pentru fiecare dintre cei doi inculpați.
Analizând mijloacele de probă administrate în cauză până în prezent, tribunalul a constatat că există probe temeinice (pentru inculpatul ) și indicii temeinice (pentru inculpatul ) care justifică presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați au săvârșit fapta pentru care sunt cercetați în cauză, aspecte care reies din:
- declarația dată de către inculpatul în fața procurorului la data de 14.01.2009 ( 69-74 ) și declarația dată de către același inculpat în fața instanței la data de 14.01.2009, declarații în care acest inculpat a recunoscut că a procurat cardurile falsificate de la un băiat "" din cazinoul "La " din B pentru suma de 1.000 lei și că a plecat cu o mașină închiriată pe traseul B- Focșani- B- I- R- M C- B pentru a scoate diferite sume de bani, folosind aceste carduri falsificate, de la -uri BCR;
- declarația dată de către inculpatul în fața procurorului la data de 14.01.2009 ( 76-78 ) și declarația dată de către același inculpat în fața instanței la data de 14.01.2009, declarații în care acest inculpat a arătat că l-a însoțit pe inculpatul la câteva -uri și a observat ce făcea inculpatul, respectiv că încerca să scoată sume de bani folosind mai multe carduri; de asemenea, inculpatul a declarat că după ce au plecat din MCs pre B, inculpatul i-a dat 2 carduri pentru a le ține;
- procesul verbal de flagrant întocmit la data de 13.01.2009, în care se menționează activitățile desfășurate de către cei doi inculpați la -ul de la sediul BCR Asigurări din Municipiul B, str. - și că, în momentul anterior imobilizării inculpaților de către organele de poliție, aceștia au aruncat pe jos mai multe obiecte, printre care și carduri PVC cu bandă magnetică având inscripția RAMADA PLAZA BUCHAREST CONVENTION și HOTEL, ce aveau pe ele lipite autocolante, de genul celor pentru prețuri, pe care erau inscripționate codurile PIN, pentru fiecare card în parte, formate din câte 4 cifre ( 9-10 ), iar asupra inculpatului au mai fost găsite alte asemenea carduri PVC cu bandă magnetică;
- procesul verbal din data de 13.01.2009 prin care s-au ridicat de la inculpatul 2 carduri din PVC inscripționate, respectiv RAMADA PLAZA ( 50 );
- -urile nr. 2,3 conținând imagini video surprinse de camerele video de supraveghere a -urilor situate în Mun. B aparținând B Agenția și Agenția Centrul Civic, din care reiese că ambii inculpați au desfășurat activități pentru retragere de numerar din aceste -uri folosind mai multe carduri.
Față de aceste mijloace de probă, tribunalul constată că în cauză, în acest moment, există probe temeinice din care reiese presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat în acest dosar.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, tribunalul a constatat că inculpatul, fiind audiat de către instanță la data de 14.01.2008 cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, și-a schimbat declarația dată în fața procurorului la data de 14.01.2009 prin care a precizat în mod expres că " i-am povestit lui, încă de la plecare că urmează ca eu să niște bani cu niște carduri fără a-i preciza din ce fel de conturi. I-am zis că o să-i dau și lui din bani și i-am explicat că mergem la I pentru că acolo merg cardurile. Acesta nu m-a întrebat mai multe iar eu nu i-am arătat cardurile decât când am ajuns la I" (alineatul 9 72 ) iar în fața instanței a negat că i-ar fi spus inculpatului că scopul deplasării la I este acela de a scoate bani folosind mai multe carduri și că i-ar fi arătat vreodată cardurile falsificate pe care le folosea.
Tribunalul a apreciat, din conținutul imaginilor video surprinse de camera video de supraveghere a -ului Asigurări din Centrul Civic, că există indicii temeinice că inculpatul a participat efectiv la încercarea de a retrage numerar folosind aceste carduri, acest inculpat selectând diverse operațiuni prin atingerea ecranului -ului în timp ce inculpatul nu a atins niciodată ecranul -ului, ci doar tasta codurile PIN pe tastatura -ului.
Din conținutul acelorași imagini video reiese că susținerea inculpatului, în sensul că până în B nu i-a dat inculpatului card falsificat și că doar în fața acestui i-a dat 2 astfel de carduri deoarece i-au scăpat din mână și au căzut pe jos, nu este reală având în vedere că din imaginile video reiese că inculpatul nu a scăpat nici un card pe jos, și prin urmare rezultă presupunerea că cele 2 carduri falsificate găsite asupra inculpatului i-au fost date anterior și acesta avea posibilitatea să constate că nu sunt carduri bancare reale și că inculpatul folosește același gen de carduri pentru a încerca să retragă bani de la -uri.
Un alt indiciu temeinic privind săvârșirea faptei de către inculpatul, că acesta avea reprezentarea că săvârșește o faptă penală, constă în modul în care acesta își ținea căciula trasă pe și fularul ridicat la nivelul nasului ( fotografiile nr. 16 și 17- 21, -urile nr. 2,3 menționate mai sus ) în momentul în care se afla în fața celor două -uri, astfel ca identificarea sa din înregistrările camerilor de supraveghere ale -uri sau o eventuală recunoaștere de către alte persoane să nu fie posibilă sau să fie foarte dificilă; se impune precizarea că în același mod își ținea căciula și fularul și inculpatul.
Infracțiunile pentru care sunt cercetați cei doi inculpați sunt sancționate cu pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și având în vedere modul concret de săvârșire a faptei (respectiv numărul mare de carduri falsificate, inculpații au închiriat o mașină pentru a se deplasa prin diferite orașe din țară, departe de B pentru a limita riscurile de a fi identificați, perseverența inculpaților în a încerca să scoată diferite sume de bani de la numeroase -uri din diferite orașe din țară, ambii inculpați ținând căciula trasă pe și fularul ridicat la nivelul nasului în momentul în care se aflau în fața celor -urilor, astfel ca identificarea lor din înregistrările camerilor de supraveghere ale -uri sau o eventuală recunoaștere de către alte persoane să nu fie posibilă sau să fie foarte dificilă ) precum și faptul că este necesar a se asigura siguranța folosirii acestor instrumente de plată electronică, care au devenit uzuale în România, raportat la amploarea acestui fenomen infracțional de falsificare a instrumentelor de plată electronică, reiese că lăsarea în acest moment în libertatea a ambilor inculpați prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul a apreciat că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune a se lua față de cei doi inculpați măsura arestării preventive, având în vedere atitudinea procesuală a acestora până în prezent și că scopul procesului penal prev. de art. 1 Cod procedură penală constă în constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale, fiind îndeplinite cerințele art. 136 alin. 1 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, solicitând casarea încheierii atacate și cercetarea lor în stare de libertate întrucât aceștia nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, inculpatul a recunoscut fapta comisă, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, urmând să se supună obligațiilor stabilite de instanță, iar inculpatul a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că nu există probe certe că inculpatul se face vinovat de acuzațiile care i se aduc.
Recursurile sunt nefondate.
Curtea reține că temeiul care a determinat arestarea preventivă subzistă în continuare, având în vedere că inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de deținere a unor instrumente de plată falsificate în vederea punerii în circulație prev. de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002.
În ceea ce privește temeiul de la art. 148 lit. f Cod procedură penală, se reține că faptele pentru care inculpații sunt cercetați, sunt de o gravitate deosebită, aducând atingere valorilor ocrotite de legea penală, în ceea ce privește buna desfășurare a activităților bancare, de retragere de numerar de către populație a veniturilor lor.
Astfel, sunt întrunite condițiile cumulative prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de legea penală este mai mare de 4 ani, iar inculpații prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, întrucât lăsarea acestora în libertate ar avea un impact negativ și ar crea un sentiment de nesiguranță în rândul populației, faptele inculpaților fiind cu un grad de pericol social deosebit.
În ceea ce privește susținerile inculpatului, că în sarcina sa nu există probe certe de săvârșire a infracțiunii, în mod corect tribunalul a reținut că față de acesta există indicii temeinice că acesta a săvârșit infracțiunea, în baza probelor administrate până în prezent la urmărire penală.
În consecință, față de considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii nr. 1 din 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o va menține.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, din care onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive
În numele legii
E:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii nr. 1 din 14 ianuarie 2009 Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul, în sumă de 100 lei, se suportă din fondurile Ministerului d e Justiție, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Obligă pe inculpatul să plătească statului 150 lei, iar pe inculpatul să plătească suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- C - - - -
GREFIER
Red. /22.01.2009
Tehnoredact.DS/22.01.2009/2 ex.
Jud.fond.
009
Președinte:Alina Constanța ManduJudecători:Alina Constanța Mandu, Simona Franguloiu, Alexandru