Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 10 iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Ghena Președintele instanței
JUDECĂTOR 2: Mârza Mița
JUDECĂTOR 3: Ion Avram
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de -Procuror șef Secția Judiciară - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații ( fiul lui - și, ns. la 02.04.1979 în, jud. V, CNP - ), în prezent deținut în Arestul V, ( fiul lui - și ns. la 02.12.1972 în comuna Tulnici, județul V, CNP -), în prezent deținut în Arestul V și ). ( ) ( fiul lui și, ns. la 27.01.1965 în, Israel, CNP - posesor al cărții de identitate seria - emisă 01.01.2001 de Ministerul d e Interne al Statului Israel ), în prezent deținut în Arestul V, împotriva încheierii de ședință din 04.07.2008 Tribunalului Vrancea pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în cauză au răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale eliberată de Baroul Vrancea, inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale nr. 47 din 07.07.2008 eliberată de Baroul Galați - Cabinet individual și de av., în baza împuternicii avocațiale nr. 5218/61 din 10.07.2008 eliberată de Baroul București -Cabinet individual și inculpatul recurent (Al) ( ), în stare de arest, asistat de av. I, în baza delegației nr.3386 din 08.07.2008 eliberată din oficiu de Baroul Galați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, prin care s-a arătat că la dosar s-a trimis de către av. - apărătorul ales al inculpatului, o cerere prin care a arătat că nu se poate prezenta în instanță, întrucât este în concediu legal de odihnă în perioada 10.07.-19.08.2008, și că este de acord ca apărarea inculpatului să fie asigurată de ceilalți apărători aleși, după care:
La întrebarea instanței, inculpatul recurent (Al) ( ) arată că vorbește bine românește, înțelege bine, nu are nevoie de translator,că poate expresiile juridice care sunt mai sofisticate nu le înțelege, dar că se poate înțelege în limba română și nu are nevoie de ajutor sub aspectul transmiterii și al comunicării informațiilor, dar nu este cazul pentru a se solicita translator.
Av. arată că este poziția inculpatului, tocmai discuta cu d-l profesor ce s-ar întâmpla dacă inculpatul ar spune că nu înțelege atâtea expresii, cu declarațiile date în faza de urmărire penală.
Instanța apreciază că și-a făcut datoria față de faza procesuală a dosarului și în măsura în care inculpatul aprecia că era necesar să aibă alături un translator în limba de circulație - engleza, ar fi fost în măsură să asigure această prezență a translatorului.
La întrebarea instanței, inculpații recurenți, și (Al) ( ), având pe rând cuvântul au declarat că își mențin recursul formulat.
După ce instanța a adus la cunoștința inculpaților recurenți dispozițiile art.70 Cod pr.penală, aceștia au fost de acord să dea declarații.
S-a procedat la audierea inculpaților, declarațiile lor fiind consemnate în procesele - verbale separat atașate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul inculpatului recurent inculpat arată că acesta a formulat recurs împotriva încheierii Tribunalului Vrancea din data de 4.07.2008, prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile. Inculpatul a considerat această măsură ca fiind netemeinică și nelegală. Așa cum a arătat la momentul în care a pus concluzii cu privire la măsura arestării preventive solicitată a fi luată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, că în nici un fel nu se face vinovat - și aceasta, fără să antameze fondul problemei-, de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
Așa cum a arătat la data de 4.07.2008 în fața Tribunalului Vrancea, a desfășurat pur și simplu o activitate comercială în calitate de: uneori, angajat, alteori, de asistent al unuia dintre inculpații prezenți azi în fața instanței, respectiv al inculpatului (Al) ( ), care era administrator al unor societăți comerciale, iar ceea ce făcea inculpatul în cadrul acestor societăți era pur și simplu de a-l sprijini și consilia pe acesta, în momentul încheierii de contracte. Așa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei, așa cum rezultă din ceea ce au relatat toți recurenții inculpați aflați azi în fața instanței, inculpatul nu semna nici o filă CEC, nu semna nici un contract, toate aceste acte fiind semnate de (Al) ( ). Faptul că acest inculpat în momentul în care ridica o serie de mărfuri,după ce încheia contracte comerciale cu diverse firme, fie emitea bilete la ordin, file CEC sau alte instrumente de plată, fără a avea acoperire în bancă și intenția lui era una cu totul și cu totul ilicită, nu înseamnă că inculpatul avea cunoștință de toate aceste lucruri.
Se putea lua foarte ușor față de inculpatul măsura interzicerii părăsirii localității. Acesta nu s-a sustras în nici un fel actelor de urmărire penală, a știut întotdeauna unde se află acesta și ce activități desfășoară.
Față de toate aceste aspecte, cât și față de celelalte aspecte pe care le-a relatat în fața Tribunalului Vrancea,solicită admiterea recursului și pe cale de consecință să se dispună revocarea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul la data de 4.07.2008 prin încheierea Tribunalului Vrancea.
În măsura în care este posibil - și consideră că legislația permite acest aspect -, se poate lua față de inculpat măsura prev. de art.3002raportat la 136 alin.1 cu referire la art.145 Cod pr. penală, respectiv interzicerea inculpatului de a părăsi localitatea sau, în condițiile în care pe parcursul desfășurării anchetei, pentru că urmărirea penală abia a început, - aceasta a început chiar în ziua în care inculpatul a fost ridicat și adus la V și va fi nevoie, pentru că are domiciliul în localitatea, pentru audieri probabil de prezența inculpatului în Focșani -, se poate lua măsura prev. de art.1451Cod pr.penală, respectiv aceea de a nu părăsi țara.
Apărătorul inculpatului (Al) ( ) arată că acesta a declarat recurs împotriva încheierii din data de 04.07.2008 a Tribunalului Vrancea prin care i s-a prelungit măsura arestării. În motivele de recurs susține că poate fi cercetat în continuare și în stare de libertate, că a declarat în fața procurorului tot mersul societății sale așa cum s-a întâmplat și cum s-a derulat, că a fost sincer în declarațiile care i s-au luat, a recunoscut faptele pe care le-a săvârșit. Ca circumstanțe atenuante, acesta declară că este foarte bolnav, că are o familie în
Instanța, pune în vedere apărătorului inculpatului să precizeze dacă sunt incidente temeiurile avute în vedere la propunerea luării măsurii arestării preventive sau nu, dacă instanța s-a pronunțat corect pe temeiurile de propunere sau nu, întrucât doar aceste aspecte se discută în acest stadiu procesual.
Apărătorul inculpatului arată că instanța nu a ținut cont de toate împrejurările în care a fost audiat inculpatul și de sinceritatea sa, de faptele care au fost săvârșite și de sinceritatea sa. Consideră că nu sunt îndeplinite cerințele legii pentru a fi arestat preventiv și că, așa cum nu s-a sustras până la acest moment în faza de urmărire penală, nu se va sustrage nici în continuare, că nu există date care ar fi stat la baza acestei arestări, precum că ar fi încercat să se sustragă. Inculpatul este cetățean israelian, a fost expulzat din țară și a găsit înțelegere la statul român. Dorește să fie cercetat în continuare, dar în stare de libertate și solicită admiterea recursului împotriva încheierii, a se dispune revocarea măsurii arestării preventive, cu onorariu din fondurile Ministerului Justiției.
Av. - apărătorul inculpatului recurent, arată că, aproape ca întotdeauna, și în această cauză l-au preocupat o serie de chestiuni legate de modul în care se lucrează de către organele de urmărire specială, respectiv DIICOT, în spețe ce impun o anumită atenție în ceea ce privește respectarea dispozițiilor procedurale, atât în ceea ce privește formalismul procedural, cât și îndeplinirea condițiilor de fond cu privire la măsurile ce se dispun. Spre stupoarea sa, a observat că probe - sau așa - zise "probe" sunt considerate "temeiuri" și de asemenea, "probe" - așa cum cer prevederile art.143 și 146 Cod pr.penală că sunt avute în vedere și că se iau măsuri drastice, fără de nici un fel de acoperire legală. Ori, a încălca aceste dispoziții, așa cum le va preciza, demonstrează nu numai practic sfidarea Codului d e procedură penală, ci efectiv conduc și la grave greșeli de fond.
În esență, arată că prin încheierea din data de 4.07.2008 a Tribunalului Vranceaa fost admisă propunerea DIICOT -Serviciul teritorial Vrancea și față de s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile, după ce fusese reținut 24 ore. Din practicaua încheierii hotărârii judecătorești rezultă fără putință de tăgadă, pentru că s-a consemnat și dacă nu, s-a cerut înregistrarea, că la un moment dat, unul dintre colegii săi, avocat, a formulat o cerere, fie de recuzare, sau a cerut judecătorului cauzei să se abțină, întrucât la fila 5 din volumul II- astea sunt precizările pe care le face - ele nu apar acolo -, într-o convorbire telefonică ce a fost interceptată, se pomenea numele magistratului cauzei. S-a cerut să se abțină. în această delicată situație, magistratul cauzei nu se abține, iar cererea de recuzare, ca incident procedural - nu se soluționează - comentariile le va face d-l profesor. Judecătorul rămâne, prezidează chiar în această situație sensibilă și delicată și pronunță în atare situațiune, admiterea propunerii de arestare preventivă.
În condițiile în care magistratul este supus unei presiuni cu caracter psihic, chiar numai pronunțându-i-se numele acolo și neabținându-se, soluția era dinainte dată, întrucât judecătorul cauzei, pentru a înlătura orice fel de bănuială cu privire la persoana sa, a admis propunerea. Era unica modalitate de a demonstra că nu are nimic cu acești inculpați. Dar nu aceasta este soluția legală, nu aceasta este soluția corectă. Pentru simplul fapt că s-a pomenit numele său - deși textul art.91 alin.2,3,4 Cod pr.penală permite ca anumite chestiuni din înregistrări să fie clasificate și să nu fie date publicității, judecătorul ar fi trebuit să stea deoparte, ca să nu se presupună că în dorința de a înlătura orice bănuială cu privire la o eventuală relație, va admite propunerea de arestare preventivă.
Judecătorul de la fond a săvârșit această gravă greșeală, soluția a avut-o dinainte, a fost deja premeditată, consemnările din practicaua încheierii din 4.07.2008, dovedesc că acesta nu trebuia să se pronunțe.
La întrebarea instanței, în sensul dacă se consideră că judecătorul era într-un caz de incompatibilitate, apărătorul precizează că un caz de incompatibilitate în sensul art.51 Cod pr.penală nu există, dar vorbește de o problemă cu caracter moral judiciar care vizează acuratețea magistratului. Nu apreciază că ar fi fost o incompatibilitate în sens strict legal, dar sub aspect moral și ca presupunere de natură a înlătura orice gând, orice bănuială și găsește și corespondentul la o judecată dreaptă. Nu trebuie să se spună că un judecător face un anume act ca să înlăture bănuiala. Judecătorul face o judecată pe bază de probe, pe care le pune în textele de lege și pronunță o soluție legală și temeinică, pentru că adevărul este adevăr și dreptatea este dreptate, iar acestea două sunt fundament.
Un alt motiv care vizează prezentul recurs este cel relativ la nemotivarea acestei încheieri. Fără să flateze, dar cu aceeași admirație vorbește față de instanța de recurs, față de răbdarea de a asculta, de a pune întrebări, de a lămuri orice chestiune vizând cauza. Nu se cheamă judecată atunci când iei măsura cea mai aspră în 20 de minute, în care colegii săi avocați nu au văzut dosarul, nu au avut timp să - l studieze, nu au putut exercita pe deplin drepturile stabilite în art.6 Cod pr.penală, art.171, art.172 Cod pr. penală cu reflex în art.6 din
în fața instanței pentru a avea șanse egale de luptă și aceleași arme. Dacă în calitate de avocat nu citește, nu este documentat, vine în fața instanței și nu știe ce să spună. Acest lucru l-au pățit colegii săi, pentru că nu au avut nici timpul material de studiu și li s-a spus: "fii mulțumită că stai aici și lasă întrebările, etc, etc", lucruri despre care nu are sens să discute.
Dar o astfel de chestiune putea fi complinită printr- o motivare a încheierii. Solicită a se observa că motivarea încheierii din data de 4.07.2008, copie și nu-și permite să ia timp instanței, copie câteva pasaje trunchiat din propunerea de arestare preventivă făcută de către DIICOT- Serviciul teritorial Vrancea, dar nici măcar nu există elementara preocupare de a demonstra cât de cât, numai să palpeze cele două fapte - cea prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39 și art.215 Cod penal. Se vorbește de un grup infracțional, iar instanța trebuia să spună:cine,ce, cum, în ce condiții și să facă trimitere la niște indicii sau la niște probe care să demonstreze un astfel de lucru. Se arată despre interceptările telefonice și declarații. Dar acestea sunt indiciile și probele în sensul art.143 și art.146 Cod pr.penală? Nu sunt, pentru că în vol.II al prezentei cauze există în afara rezoluțiilor de începere a urmăririi penale ale DIICOT din 4 decembrie față de (Al) ( ), rezoluții de începere a urmăririi penale față de, dar toate luate separat.
O primă chestiune este aceea a respectării principiului legalității probei. Textul art.64 alin.2 Cod pr. penală stabilește în mod clar că sunt probe sau constituie mijloace de probă numai acele probe care sunt realizate în condiții de legalitate, iar organul care are sarcina de a administra proba este organul de urmărire penală și instanța de judecată.
Solicită a fi verificat în vol. II, față de cine sunt date autorizațiile de interceptare, față de ce numere de telefon, care este acordul judecătorului, deci autorizația dată, pe ce perioadă este dată ea și față de cine. În baza cărui mandat se extind interceptările cu privire la ceilalți coinculpați? Nu există nici o dovadă.
Cea de a doua chestiune: acest dosar trebuia să aibă suportul legal al înregistrărilor după care se fac transcrierile. Nu există la dosarul cauzei și, mai mult decât atât, solicită a fi urmărit și a se vedea cum sunt încălcate prevederile art.911și până la 913Cod pr.penală în ceea ce privește transcrierea interceptărilor. În mod normal și obligatoriu aceste transcrieri se fac de către organele de urmărire penală într- o echipă - echipa care lucrează: DNA-ul, DIICOT-ul nu lucrează decât în echipe de cel puțin două persoane. de la file 5,7,8,10,13,17,22,36,40, de la pozițiile 3, 2 filele 42 și până la 107 nu sunt semnate decât de un membru al echipei de cercetare, respectiv de un procuror inspector și nu știe dacă procurorul inspector făcea parte din Serviciul teritorial DIICOT. că este procuror inspector și din câte știe, din legea DIICOT- ului, la dumnealor nu au inspectori și atunci se află nu numai în fața unor acte care nu au toate semnăturile.
La întrebarea instanței, cu privire la indicarea temeiului de drept, în baza căruia avea obligația să semneze transcrierea înregistrărilor, av. arată că este Legea de organizare și funcționare a DIICOT care stabilește modul de lucru al procurorului în legătură cu Serviciul special al poliției organizat în acest, cu mențiunea că va prezenta și legea ca atare.
Av. mai arată că aceasta este o primă chestiune, dar nulitatea este atrasă aici de lipsa autorizației și de lipsa extinderii autorizației cu privire la și la celălalt coinculpat. Nu poate fi interceptat oricine, nu se pot face înregistrări ca urmare a interceptărilor oriunde și oricum. i-au spus,- că ei sunt avocați de umplutură -, dar ca avocați, au mândria că știu textele și știu că dumnealor au o forță discreționară și știu totul despre noi și chiar totul despre ei, ceea ce e cu totul altceva. Deci, nu există autorizația.
Invocă nemotivarea hotărârii prin uzitarea interceptărilor, dat fiind faptul că, sub aspectul învederat, acestea sunt nelegal administrate pentru că nu au autorizație de extindere și, pe scurt, pentru a completa și susține acest aspect, solicită a se observa filele 5 vol. II când se dau ordonanțe de conexare a cauzelor 5322/P/2007, 5323/P/2007, la fila 6 - o nouă ordonanță de conexare a dosarului 5508/P/2007 la dosarul 5225/P/2007, la filele 7 și 8 încă o ordonanță de conexare din 19.11.2007, din 26.02.2008. S-au făcut aceste conexări pentru a se acoperi lipsa autorizației care trebuia dată de către judecătorul competent, respectiv judecătorul din cadrul Tribunalului Vrancea.
Prin urmare, invocă nulitatea absolută pentru că lipsa autorizației ca atare constituie nulitate absolută și mai mult decât atât, nu se pot extinde efectele unei autorizații printr-o operațiune procedurală de conexare și tot volumul II care se intitulează "probe", reprezintă practic în sensul art.64 alin.2 Cod pr.penală, o probă realizată în condiții nelegale, administrată de un alt organ, pentru că art.91 alin.2 Cod pr.penală arată că interceptările se efectuează personal de către procuror. Nu există nici o dovadă în acest sens, probabil că sunt făcute de către, iar acest serviciu nu este organ de urmărire penală în sensul art.201 Cod pr. penală sau un organ special de urmărire penală în sensul art.224 Cod pr.penală.
La întrebarea instanței, dacă nu se antamează fondul aici, av. precizează că nu antamează, împrejurare față de care instanța aduce la cunoștința domnului avocat că aceste aspecte le va învedera cu prilejul judecării cauzei în fond.
Av. arată că trebuie să demonstreze instanței că nu există probe și indicii temeinice în sensul art.143 și art.146 Cod pr.penală pentru a se dispune arestarea preventivă. Dacă se respectă legea, trebuie să vedem dacă ele există, dacă e bună arestarea preventivă.
Admite o teorie,- în situația în care ar fi prin excelență considerate probe - și solicită a se observa că până la data de 3 iulie 2008, față de se efectuează acte premergătoare în condițiile art.224 Cod pr. penală, adică acte care sunt realizate în mod unilateral de către organul de urmărire penală competent sau necompetent și care exclud în orice modalitate prezența făptuitorului, învinuitului, că nu poate discuta decât atât, până la această fază, a celui care urmează a fi arestat. Pe data de 4 începe urmărirea penală și cu încălcarea al.3 al art.224 Cod pr. penală care prevede că actele premergătoare pot constitui mijloace de probă în condițiile în care sunt consemnate într-un proces verbal, se încalcă acest lucru, deși DNA- ul îl practică, imediat prezintă procesul-verbal cu toate actele premergătoare efectuate, face precizarea că acestea constituie mijloace de probă și nu se face acest lucru. Pe data de 3 se începe urmărirea penală pe baza unor acte premergătoare în legătură cu care acesta nu poate să spună nimic, se dă ordonanța de reținere, se pune în mișcare acțiunea penală în baza art.235 Cod pr.penală și propunerea de arestare preventivă.
Textul art.6 din CEDO dă dreptul inclusiv criminalilor de război să uzeze de toate mijloacele de apărare, în condițiile de contradictorialitate a unei egalități de șanse. A fost posibil așa ceva, când pe data de 3 începe urmărirea penală și pe data de 4 este arestat inculpatul, să-și expună un punct de vedere în legătură cu situația sa juridică, că nu mai face trimitere la ea, au explicat - o toți inculpații față de și a explicat-o și acesta - un punct de vedere al dumnealor - ține de temeinicie.
În această situație, un principiu elementar consacrat dintotdeauna, cel relativ la dreptul la apărare a fost respectat? Se poate considera că o probă face dovadă deplină atunci când un om nu a putut să își spună punctul de vedere, până aici, în fața instanței de recurs? În nici un caz!
Iată că, reguli elementare, dar esențiale, reguli de drept au fost încălcate, nu i s-a demonstrat în nici un caz nici organizarea, nici crearea, nici aderarea la un grup infracțional. Mai mult decât atât, se reține art. 215 Cod penal cu 41 alin.2 Cod penal. Nicăieri nu există o rezoluție infracțională unică de a înșela pe cineva. Ar îndrăzni să spună că se întâmplă așa, câteodată, ca o anumită fantezie să fie pusă pe hârtie, să creeze un foc extraordinar cu o flacără foarte mare, dar care se stinge foarte repede, atunci când se ia totul la cercetare.
Solicită a fi analizate susținerile făcute pentru inculpatul. Se va vedea că doar ei au găsit ceea ce trebuia să se facă, în rest totul vine dintr-o unică direcție, că ele nu constituie nici indicii, nici probe, că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.143,146 referitoare la 148 lit. f din Codul d e procedură penală și admițând prezentul recurs, casând hotărârea pronunțată de instanța de fond, desființând-o, a se respinge propunerea de arestare preventivă.
Av. - apărătorul inculpatului recurent arată că nu va reține decât un termen rezonabil atenția instanței, că a discutat cu av. pentru face o diviziune a asistenței juridice, fără a reitera aspecte care au fost expuse deja instanței. Va încerca să aducă câteva critici hotărârii instanței de fond, pe care o apreciază că este nelegală și netemeinică, pronunțată cu superficialitate, cu încălcarea unor norme imperative care guvernează procesul penal.
Este de necontestat că orice cetățean are garantat de legea fundamentală și de documentele de drept internațional dreptul la petiții și accesul liber la justiție. În acest cadru procesual, inculpatul recurent pe care-l asistă azi, la instanța de fond a formulat o cerere de recuzare a instanței, mai bine zis a președintelui care conducea dezbaterea și cercetarea judecătorească. În baza rolului activ pe care instanța de recurs îl exercită, cu obiectivitate și corectitudine și prin punerea în discuție a oricăror probleme de drept pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, a rezultat într-adevăr în dialogul cu colegul său că acele condiții prev. de art.51 Cod pr.penală ca instituție restrictivă, dar imperativă în reglementare, ar fi întrunite sau nu elementele în solicitarea și motivul de recurs exprimat.Dă o dreptate deplină președintelui completului în tot ceea ce a întrebat și argumentat instanței, în general, dar solicită a i se da sau nu dreptate, verificând cele ce va susține, la modul concret.
îl face să poată lectura în câteva minute o cauză și să-și poată crea o convingere asupra ei, așa cum procedează profesioniștii. Solicită a remarca practicaua hotărârii din 4.07.2008 -fila 2 în care sunt este obligat expresis verbis să expună o frază: " s-a reluat audierea inculpatului (Al) ( ) moment în care - pentru inculpatul precizează că în condițiile în care completul de judecată nu se abține în prezenta cauză, înțelege să formuleze cerere de recuzare". Cererea de recuzare este soluționată de un alt judecător, în condițiile legii și solicită a fi verificat aici. Ce se întâmplă: încheierea prin care este soluționată cererea de recuzare nu privește cererea de recuzare formulată de inculpatul, judecătorul s-a pronunțat în soluționarea cererii de recuzare asupra unei alte cereri, formulată de inculpatul (Al) ( ). Atât în considerente, cât și în dispozitiv, nu se pronunță pe cerere formulată de inculpat în faza de cercetare judecătorească în care se discută mandatul de arestare preventivă. Acesta este un motiv de recurs - evident - pentru că art.3859pct.10 teza ultimă Cod pr.penală imperativ prevede: - și este motiv de recurs - atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze dreptul lor și să influențeze soluția procesului. Este o cerere, e un acces liber la justiție, este formulată, se regăsește în practicaua încheierii instanței de fond. Era un drept al inculpatului să o formuleze, că era justificată, nejustificată, întemeiată, neîntemeiată, probată, neprobată existau elemente sau nu asupra admisibilității ei, în momentul când o cerere în fața unui judecător, magistrat, considerat obiectiv, corect și imparțial nu este supusă discuției și în schimb apare confuzie evidentă cu alt inculpat, există credibilitate asupra încheierii prin care s-a pronunțat o măsură deosebit de importantă care vizează libertatea unui inculpat? Atunci când un magistrat greșește - și se greșește, toți suntem oameni, toți lucrăm cu oamenii, legea e făcută de oameni și pentru oameni, lucrăm pe o lege subiectivă, nu obiectivă, numai legile naturii sunt obiective, ne-au învățat de la încoace clasificarea acestor legi fundamentale - dar atunci când un judecător confundă pe un inculpat cu altul, se pronunță asupra unei alte cereri care nu a fost făcută de acesta, ci de altul și o motivează, chiar dacă ar avea dreptate și se regăsesc acele elemente care au fost puse de instanță în discuție și cu care este de acord, că nu ar fi existat acestea, este motiv de recurs sau nu? Este întrebarea pe care o pune apărarea instanței și o invocă, ca un motiv de recurs
Președinta completului de judecată îi adresează av. întrebarea dacă apreciază că art.3859pct.10 Cod pr.penală este incident fără a distinge că avem de a face cu o judecată în fond a cauzei sau cu cereri decurgând din judecarea cauzei, întrebare care poate fi considerată și ca o problemă de drept, care se invocă - cel puțin, în toată experiența sa, de până acum pentru prima dată.
Av. arată că este și o problemă de drept, că judecătorii sunt creatori de jurisprudență, avocații sunt creatori de doctrină, supunerea unei probleme de drept, inclusiv instanței, că aici se atacă o hotărâre judecătorească - pentru că încheierea este o hotărâre judecătorească prin care au fost luate anumite măsuri restrictive privind o libertate -, iar el pune în discuție atât din perspectiva CEDO, dar și a cadrului legal, actual, în momentul în care se soluționează cauza, asupra seriozității și asupra modului în care a fost tratată această cauză într-un termen relativ foarte scurt.
Este de acord cu celeritatea, este de acord ca aceste cauze să se soluționeze în termenele prevăzute de lege, care să fie respectate, pentru a nu ieși în afara lor, pentru că acesta este rațiunea și acesta este interesul legiuitorului și, bineînțeles, prin asta se ocrotește ordinea de drept. Problema care se pune este că trebuie să ne pronunțăm asupra fiecărei cereri în mod corect. Jurisprudența este împărțită în această materie și nu este izvor de drept cel puțin pentru instanțele din România, este izvor de drept pentru Curtea internațională de la Haga - unde se judecă litigiile interstatale, jurisprudența este la CEDO unde este izvor de drept și acolo se judecă în precedent judiciar și precedentul judiciar are o valoare foarte mare, este jurisprudență la celelalte curți europene, dar aici se discută pe probe, pe cereri și pe acte. A supus atenției instanței această problemă de drept, ea este reală, ea se regăsește, ea este de necontestat, pentru că trebuie să se dea un răspuns și asupra acestei cereri pentru că a ignora o cerere formulată de un inculpat înseamnă a-i încălca dreptul la apărare.
Ca răspuns la întrebarea instanței, arată că este incident art.385 pct.10 Cod pr. penală. Cauza este într-o frază procesuală, este recurs, este text de lege, este părere, chiar dacă părerile sunt opuse. Arată că din oficiu instanța poate să verifice și să se pronunțe asupra oricăror probleme care vizează nelegalitatea Este și un aspect de vădită nelegalitate în același timp,pentru că este împotriva legii să nu te pronunți asupra unei cereri care este formulată de o parte în proces.
Mai arată că, Av., amplu argumentat și bine documentat, a invocat o multitudine de deficiențe ale hotărârii - care a preluat în mod mecanic, automat, anumite deficiențe în ceea ce privește urmărirea penală. Solicită a se remarca faptul că acest dosar este construit sub aspect juridic pe o arhitectură care nu durează de 48 de ore, nici de 24 ore, el are la bază acte premergătoare de aproape 2 ani de zile care au fost întreprinse. Există acte de control ale instituțiilor specializate ale organelor statului - gardă financiară și locală, există procese-verbale de constatare, și de cercetare. Toate acestea însă trebuie evaluate pentru a li se da o forță probantă și a li se da o valoare din punct de vedere juridic, având în vedere că ele în acest moment sunt contestate. Și în momentul în care un act administrativ de control este contestat, el nu poate ca să constituie nici probă, nici indiciu și nu poate fi luat de instanță în evaluarea pe care o avem în prezent.
Măsura arestării preventive în acest moment și cadrul procesual trebuie raportată și în timp. Procesul penal este o activitate care se desfășoară și se instrumentează de cei care sunt competenți în timp, după ce au fost adunate toate aceste așa zise probe. Consideră că într- un mod cu totul surprinzător a fost dispusă o asemenea măsură a arestării preventive.
Solicită a se aprecia dacă această măsură este cea mai potrivită în acest moment și în acest cadru procesual, după o activitate desfășurată aproximativ de 2 ani de zile, pentru că există tot un cadru procesual penal, atât intern, cât și internațional și prin extindere, tot ceea ce este în favoarea promovării, garantării și protecției drepturilor omului - se referă la așa-zisă măsură proporțională care trebuie să fie luată față de făptuitor și față de probe. Convenția d l Strasbourg din 27.01.1999 în art.19 arată că statele sunt obligate să ia măsurile cele mai potrivite și adecvate în combaterea fenomenului infracțional și magistrații, de a lua măsurile corespunzătoare, dar proporționale cu fapta și făptuitorul.
În susținerea acestui recurs promovat împotriva acestei încheieri, apreciază că luarea măsurii arestării preventive nu este probabil cea mai potrivită. Și pentru a explica în opinia sa de ce consideră în acest fel, arată că, având în vedere momentul la care a fost luată - în urma unor conexări a unor cauze pentru care probatoriul trebuie în continuare administrat în această cauză, infracțiunile sunt și de natură economică, se impun probabil și expertize, solicitări de probe, deci va fi un proces în care inculpatul trebuie să se apere sub toate aspectele, consideră că o măsură care ar putea fi potrivită în acest cadru procesual pentru faptă, făptuitor și modul în care se desfășoară procesul și momentul în care se promovează aceste căi de atac ar fi cea prev. de art.139 al.1 în ref. la art.1451Cod pr.penală prin care să fie înlocuită măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Este o măsură care o consideră proporțională sub aspectul motivat și l-a evocat prin prisma unei cadru legal existent legislativ.
Pe de altă parte, este un deplin și absolut acces la jurisprudența europeană. În condițiile în care, potrivit practicii constante și care a fost preluată de instanțele judecătorești din România, ori de câte ori există infracțiuni de ordine economică în care există raporturi de natură comercială și care sunt susceptibile de clarificare, iar atunci când există cumulativ îndeplinite mai multe condiții, și anume, cea referitoare la imposibilitatea inculpatului de a se sustrage de la urmărirea penală, de a nu distruge probele, de a nu influența în mod vădit martorii și ordinea publică nu este afectată, măsura arestării preventive - respectiv lipsirea de libertate nu este de regulă aplicată. A fost această balanță între principul ocrotirii interesului și a ordinii publice, iar pe de altă parte, a respectării atât a dreptului la apărare, dar și al garantării unui proces echitabil prin această valoare fundamentală care se numește libertate.
Solicită a - i fi permis a depune la dosarul cauzei decizie Înaltei Curți de Casație și Justiție în care această discuție a fost promovată prin admiterea unui recurs într-un dosar binecunoscut - al lui, în care instanța supremă, pe argumentele expuse și în fața instanței de recurs, a împărtășit aceste teze.
Solicită a se remarca faptul că însuși procurorul, în momentul când a făcut propunerea de arestare preventivă a motivat-o pe art.148 lit. e și h Cod pr.penală. Este regretabil - și instanța a dat dovadă de corectitudine când a schimbat aceste temeiuri, pentru că nu se pot invoca temeiuri de drept abrogate, dar tot la fel de adevărat este că atunci când subzistă anumite elemente -,dar instanța este suverană, are o plenitudine de competență în a interpreta absolut întreg probatoriul existent și de dispune o măsură care să fie atât în interesul ocrotirii ordinii publice, dar și al respectării și garantării dreptului la apărare și al libertății inculpatului, pentru că, deși aceste două noțiuni sunt contradictorii și se exclud, totuși, există în opera magistratului posibilitatea de a crea prin înțelepciune această simbioză care a dat rezultate de fiecare dată.
Reprezentanta Ministerului Public, cu privire la recursurile declarate de cei trei inculpați le apreciază ca fiind nefondate, încheierea de ședință din 4.07.2008 pronunțată de Tribunalul Vranceao apreciază ca fiind legală și temeinică. Judecătorul instanței de fond a dispus în mod legal și temeinic, cu respectarea dispozițiilor art.1491în ref.la art.143 și art.148 lit.f Cod pr.penală, arestarea celor trei inculpați pe o perioadă de 29 de zile.
Soluția care a fost azi recurată s-a bazat pe o evaluare corectă a probatoriului administrat până în prezent în faza de urmărire penală, atât sub aspectul indiciilor temeinice, în sensul disp.art.681Cod pr.penală, deci indicii care justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele de care sunt acuzați, dar și sub aspectul stării de pericol în care ar fi pusă ordinea publică prin lăsarea lor în libertate.
Cu privire la indiciile temeinice, criticile făcute în recurs au vizat ambele aspecte, cele prev. de art. 143 și respectiv, cel de al doilea temei - cel prev. de art.148 Cod pr.penală.
S- a criticat azi că indiciile temeinice și probele care au fost administrate nu au fost administrate cu respectarea dispozițiilor procesual penale și în aceste condiții încheierea ar fi lovită de nulitate. S-a invocat, pe de o parte, că la dosarul de urmărire penală nu există atașate autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice, ori, chiar dacă aceste autorizații nu există la acest moment procesual, trebuie avut în vedere caracterul acestor autorizații de strict secret - sunt informații clasificate-, iar pe de altă parte, faptul că ele nu se află atașate - și nu există obligația atașării lor -, nu înseamnă că ele nu ar exista.
De asemenea, s-a criticat că procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice care au fost interceptate în această perioadă nu sunt semnate de către anumite persoane. Potrivit art.933al.2 Cod pr.penală, aceste procese-verbale sunt certificate prin semnătură pentru autenticitate de procurorul care efectuează urmărirea penală, ori, în aceste condiții, ele au fost semnate de către procuror.
S-a arătat de asemenea că în cauză urmărirea penală a început față de inculpați pe 3 iulie. În acest dosar urmărirea penală a început in rem în noiembrie 2007. S-a mai criticat faptul că la data judecării cauzei în 4 iulie, judecătorul respectiv ar fi trebuit să se abțină.
Din practicaua încheierii de ședință rezultă că magistratul a apreciat că nu există incidența art.51 Cod pr.penală. S-a formulat cererea de recuzare de inculpatul prin apărătorul ales la acel moment - av. -, corect ședința s-a suspendat și s-a soluționat cererea. E adevărat că din încheierea respectivă rezultă că a fost respinsă cererea de recuzare formulată de celălalt inculpat recurent Al, dar este clar că este cererea de recuzare formulată în acest dosar, este clar, este vorba de o eroare materială, întrucât inculpatul Al nici măcar nu a formulat cerere de recuzare. Mai mult chiar, nu poate fi acceptată opinia potrivit căreia ar fi vorba de o nulitate sau de o încălcare a dreptului la apărare, cu atât mai mult cu cât dispozițiile procesual penale în materia recuzării și a abținerii prevăd că judecătorul care este recuzat este obligat să se pronunțe asupra măsurilor preventive. Apreciază că sub acest aspect hotărârea este legală și temeinică.
De asemenea și în lumina disp.art.148 lit.f Cod pr.penală, apreciază că este justă aprecierea instanței de fond privind pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpaților, iar elementele care au fost avute în vedere de către instanță au fost natura și gravitatea deosebită a faptei care rezultă de altfel din regimul sancționator sever aplicabil acestor fapte, din modalitatea concretă de săvârșire faptei, din valoarea deosebită a prejudiciului.
Aceste elemente în mod obiectiv și rezonabil au justificat luarea acestei măsuri de către instanța de judecată. Apreciază că recursurile sunt nefondate, solicită respingerea acestora, cu obligarea la cheltuieli.
Inculpatul recurent lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului. Solicită să fie pus în libertate. Arată că este la o vârstă la care poate veni de câte ori se solicită, în fața organelor de urmărire penală.
Inculpatul recurent (Al) () este de acord cu cele solicitate de avocată, să fie judecată în libertate. Arată că va veni de câte ori va fi solicitat, nu are document care să - i dea dreptul de a părăsi țara, este refugiat, locuiește în C în mod obișnuit. Precizează că domiciliul său este în C, pe- A,.10.
Inculpatul recurent arată că la B mai avea, acolo unde mergea de 2-3 pe săptămână niște acte, facturi și nu știe cum s-a derulat ancheta, dacă s-au ridicat sau nu acele acte, facturi, avize de însoțire a mărfii, nu știe dacă s-au găsit, pentru că ar trebui să fie toate actele.
CURTEA
Asupra recursurilor penal de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 4.07.2008, dată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, s-a admis propunerea formulată de - Biroul teritorial Vrancea, dispunându-se arestarea preventivă a inculpaților Al, și pe o durată de 29 zile, începând cu data de 4.07.2008 orele 12 și până la data de 1.08.2008 orele 12.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că sunt întrunite condițiile impuse de art.143 cpp și ale art.148 lit.f cpp, existând indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 și de art.215 alin.1,2,3,4 și 5 cp cu aplicarea art. 41 alin.2 cp, sancționate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, constând în aceea că au constituit o grupare infracțională organizată în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, vizând obținerea de beneficii importante.
Apreciind că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, precum și cele personale ale inculpaților, ținând cont și de modul de operare, instanța de fond a dispus arestarea preventivă a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei încheieri.
S-a solicitat, pentru fiecare inculpat, admiterea recursului, casarea încheierii atacate, respingerea propunerii de arestare preventivă și cercetarea în stare de libertate prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea.
Analizând încheierea recurată, conform dispozițiilor art.3856cpp raportat la art.1403cpp, Curtea va respinge ca nefondate recursurile pentru următoarele considerente:
Potrivit art.136 alin.1 lit.d și alin.8 cpp, arestarea preventivă se poate lua față de învinuit sau inculpat, în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, ținându-se cont de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Pentru ca această măsură preventivă să poată fi luată este necesar a fi întrunite condițiile prevăzute de art.143 cpp (ascultarea învinuitului sau inculpatului în prezența apărătorului,dacă sunt probe sau indicii temeinice că persoana în discuție a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală), precum și existența vreunui caz dintre cele prevăzute de art.148 alin.1 lit. a-f cpp.
În fine, potrivit art.148 alin.1 lit.f cpp, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile art.143 cpp, inculpatul săvârșind o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În cauza de față, inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 și de art.215 alin.1,2,3,4 și 5 cp cu aplicarea art. 41 alin.2 cp și art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că au pregătit, organizat și au dus la îndeplinire planul de comitere a infracțiunii de înșelăciune în formă continuată a mai multor agenți economici, fiecare având rolul bine definit, conform declarațiilor inculpaților Al și și anume: Al, în calitate de reprezentant legal al SC SRL Focșani, la sugestia celorlalți inculpați, contacta potențialii furnizori, comanda marfa, achita mici avansuri din banii puși la dispoziție de pentru a le capta încrederea furnizorilor, după care emitea file CEC fără acoperire, astfel încât cea mai mare parte a mărfurilor rămânea neplătită;, având practic calitatea de administrator de fapt al SC SRL Focșani, din proprie inițiativă, ori la comanda inculpatului se ocupa de înființarea și amenajarea punctelor de lucru, de angajarea muncitorilor, de stabilirea raporturilor comerciale, de transportul mărfurilor în diverse depozite închiriate pentru a ascunde marfa care era ulterior vândută la prețuri mai mici decât cele reale, cu precădere de inculpatul, care era liderul grupului, sumele obținute fiind împărțite între membrii grupului, proporțional cu atribuțiile fiecăruia.
Sancțiunile aspre prevăzute de legiuitor pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților ( de la 5 la 20 ani închisoare pentru constituirea unui grup infracțional organizat și de la 10 la 20 ani închisoare pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave), fapte generatoare de un însemnat prejudiciu ( aproximativ 700.000 lei) relevă gravitatea deosebită a acestora, iar datele care le circumstanțiază, astfel cum sunt evidențiate prin declarațiile inculpaților, ale martorilor, plângerile penale formulate de persoanele vătămate SC Q Soft SRL B, SC SRL, SC SA, SC SRL, SC SA G, SC SRL B, SC SRL, SC SRL -H, SC SRL Săhăteni- B, SC SRL I, SC Computer SRL Focșani și SC Grup SRL, precum și prin celelalte activități desfășurate până în prezent, pun în evidență aspecte concrete care demonstrează că lăsarea în libertate a inculpaților creează o stare de pericol, de insecuritate colectivă, atât pentru societatea civilă în general, cât și pentru raporturile comerciale în particular, ordinea publică fiind periclitată și prin posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de alte persoane, în lipsa unor reacții ferme față de cei bănuiți ca autori, complici ori instigatori ai unor astfel de fapte.
Se constată, așadar, că luarea măsurii arestării preventive în temeiul art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală în referire la art.143 Cod procedură penală și art.136 Cod procedură penală este pe deplin justificată, fiind întrunite condițiile prevăzute de aceste texte de lege, în sensul că privarea de libertate se impunea pentru buna desfășurare a procesului, inculpații au fost ascultați în prezența apărătorilor lor, există indicii temeinice de natură a crea presupunerea că inculpații ar fi comis faptele penale reținute în sarcina lor, fapte care sunt sancționate de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică, nefiind nicicum îndeplinite condițiile prevăzute de art.139 cpp privind revocarea sau înlocuirea măsurii preventive.
Faptul că inculpații sunt bănuiți că au săvârșit infracțiunile pentru care sunt arestați nu îi privează, însă, de dreptul inițial de a fi prezumați nevinovați până la momentul dovedirii vinovăției lor, în condițiile legii.
Este adevărat că motivarea instanței de fond este lapidară, dar acest fapt nu este de natură să atragă nulitatea încheierii recurate, ori vreo consecință juridică favorabilă inculpaților, și, având în vedere că aceștia au beneficiat de toate garanțiile procesuale, nu se poate susține că le-a fost încălcat dreptul la apărare.
Cum apărarea nu a fost în măsură să indice vreun caz de incompatibilitate dintre cele prevăzute de art.46-48 cpp, în care s-ar fi aflat judecătorul fondului, apare ca nefondat motivul invocat privind neabținerea acestuia în soluționarea propunerii de arestare preventivă.
În egală măsură apare ca nefondat motivul privind nesoluționarea cererii de recuzare, având în vedere, pe de o parte, că cererea a fost soluționată - încheierea din 4.07.2008 dată în camera de consiliu (fila 20 din dosarul nr-), iar pe de altă parte că eroarea materială evidentă cu privire la numele inculpatului care a formulat cererea prin apărător, nu poate fi asimilată cu nepronunțarea asupra unei cereri esențiale în sensul dispozițiilor art.3859alin.1 pct.10 cpp, acest text de lege neavând aplicabilitate în procedura de față, ci in cazul rezolvării fondului cauzei printr-o hotărâre de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.
Cum în această fază procesuală, instanța de recurs nu are căderea să se pronunțe asupra legalității probelor ori a actelor premergătoare, judecătorul fondului fiind în măsură să analizeze și să se pronunțe asupra acestei chestiuni doar odată cu declanșarea cercetării judecătorești, și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
Pentru toate aceste motive recursurile de față vor fi respinse ca nefondate conform dispozițiilor art.38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală raportat la art.1403Cod procedură penală
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
RESPINGE ca nefondate recursurile declarate de inculpații ( fiul lui - și, ns. la 02.04.1979 în, jud. V, CNP - ), în prezent deținut în Arestul V, ( fiul lui - și ns. la 02.12.1972 în comuna Tulnici, județul V, CNP -), în prezent deținut în Arestul V și ). ( ) ( fiul lui și, ns. la 27.01.1965 în, Israel, CNP - posesor al cărții de identitate seria - emisă 01.01.2001 de Ministerul d e Interne al Statului Israel ), în prezent deținut în Arestul V, împotriva încheierii de ședință din 04.07.2008 Tribunalului Vrancea pronunțată în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent-inculpat la plata către stat a câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 10. 07.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. - - - - - -
Grefier,
- -
Red.dec.jud.-/16.07.2008
Jud.fond
Tehnored.CG/2 ex./17.07.2008
Președinte:Mariana GhenaJudecători:Mariana Ghena, Mârza Mița, Ion Avram
