Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂ N
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 03 iulie 2009
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 2: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații - - fiul lui și, născut la data de 18.04.1983, - - fiul lui și, născut la data de 06.08.1986 și - fiul lui G și, născut la data de 23.07.1970, toți în prezent aflați în Arestul P, împotriva încheierii nr.17 din data de 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și în consecință:
În baza art.1491Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, - și - pentru o perioada de 29 de zile cu începere de la 30 iunie 2009, până la 28 iulie 2009 inclusiv și s-a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpații:, personal aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales avocat, din cadrul Baroului P, -, personal aflat în stare de arest preventiv, personal aflat în stare de arest preventiv, ambii asistați de apărător ales, avocat, din cadrul Baroului
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
S-a procedat la ascultarea inculpaților -, și după ce în prealabil au fost încunoștințați de prev. art. 70 alin.2 Cod procedură penală, cele declarate fiind consemnate și atașate la dosar.
Avocat, după încuviințarea instanței a luat legătura cu recurenții - inculpați -, și învederează instanței că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
De asemenea apărătorul recurentului- inculpat, după încuviințarea instanței a luat legătura cu aceștia învedererând instanței că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Curtea, ia act că în cauză nu mai sunt cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat și analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat, având cuvântul pentru inculpații și, critică încheierea nr.17 din 30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, pe de o parte pentru nelegalitate iar pe de altă parte pentru netemeinicie.
În ceea ce privește nelegalitatea încheierii atacate, supune instanței de recurs nulitatea absolută a propunerii parchetului de arestare preventivă a inculpaților deoarece dreptul la apărare al inculpaților a fost nesocotit și încălcat de către organele de urmărire penală în condițiile în care urmărirea penală a fost începută în data de 3.06.2009, fiind întocmite acte de procedură încă din data de 1.09.2008, recurenții - inculpați nefiind încunoștiințați îndată așa cum prevăd disp. art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nu în ultimul rând disp. art.171 rap. la art. 197.C.P.P. din acest punct de vedere măsura dispusă de procuror fiind una nelegală.
Mai precizează că nici unul dintre cei trei inculpați nu au fost citați anterior, potrivit procedurii penale, decât în momentul când, în ceea ce-l privește pe recurentul - inculpat, a fost ridicat cu mandat de aducere de către organele de jandarmi în timp ce își exercita atribuțiile de serviciu, fiind prezentat organului de urmărire penală și deposedat de arma din dotare și telefonul mobil, acest din urmă fapt împiedicându-l să ia legătura cu un apărător, spre norocul său în sediul unității de parchet aflându-se avocat căreia i-a solicitat apărarea.
De asemenea, susține că aceștia au fost audiați concomitent în calitate de învinuiți și inculpați, iar recurentul care nu a vrut să semneze declarația scrisă de organul de urmărire penală întrucât nu s-a consemnat, de către acesta din urmă anumite împrejurări învederate, iar doamnei avocat i s-a refuzat dreptul de a semna declarația, a formulat o cerere către unitatea de parchet prin care solicita audierea sa în calitate de inculpat, cerere care însă nu a fost înregistrată întrucât procurorul de serviciu nu se mai afla în unitate.
Cât privește netemeinicia încheierii instanței de fond, învederează că, în mod greșit se reține de instanța de fond ca fiind îndeplinite disp. art. 148 lit.b și f C.P.P. inculpatul avea cunoștință de denunț încă din anul 2008 iar de atunci și până la momentul arestării preventive nu există nici o probă că acesta ar fi încercat să ia legătura cu denunțătorul.
Referitor la pretinderea sumei de 400 Euro de la numitul pentru a interveni în favoarea acestuia pe lângă colegul său, din actele dosarului nu rezultă nici o probă directă că recurentul ar fi primit această sumă. Din interceptările telefonice nu rezultă că acesta ar fi avut cunoștință de vreo sumă de bani ci a oferit doar o consultație juridică și ce anume implică fapta comisă de coinculpatul.
Prin declarația coinculpatului din 29.06.2009, dată la urmărirea penală, recunoaște că într-adevăr s-a interesat de implicația dosarului dar nu că ar dori să intervină în favoarea cuiva, de altfel dosarul și-a urmat cursul normal.
În ceea ce privește infracțiunea de luare de mită pentru care este cercetat inculpatul, precizează că în afara denunțului lui altă probă certă nu există, iar singura probă concludentă într-o astfel de infracțiune este flagrantul.
Nu în ultimul rând apărătorul ales al recurentului inculpat învederează că acesta doar dacă ar fi fost bănuit de o astfel de infracțiune a nu și-ar mai fi putut păstra locul de muncă.
Învederează apărătorul recurentului - inculpat că judecătorul fondului s-a limitat la copierea actului de sesizare fără a-și aduce aportul în motivarea propunerii de arestare, reținând un pericol ridicat pentru ordinea publică, nedovedit din punctul său de vedere atâta vreme cât pretinsele fapte ar fi fost săvârșite în 8/9.11.2008, așa că arestarea acestora se impunea încă de la acel moment.
Pentru coinculpatul, parchetul nu a dispus arestarea preventivă, așa încât pentru egalitate de tratament ar trebui ca și inculpații pe care îi reprezintă să beneficieze de același tratament și să fie puși în libertate.
În ceea ce-l privește pe recurentul - inculpat precizează că și acestuia i s-a încălcat dreptul la apărare, din actele dosarului nu rezultă probe că acesta ar fi luat bani pentru ai da inculpatului, mai mult decât atât denunțurile nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, probe ce nu-și regăsesc izvorul în dispozițiile consacrate în textul de lege cu privire la infracțiunea de luare de mită.
Solicită instanței de recurs, să aibă în vedere situația familială a acestuia, faptul că este elev în ultimul an la liceu, la seral și mai este și bolnav, suferind de hepatită cronică persistentă.
În concluzie pentru considerentele mai sus expuse, solicită în principal, admiterea recursurilor, casarea în totalitate a încheierii Tribunalului Prahova și punerea în libertate a inculpaților, iar în subsidiar, solicită în temeiul disp. art.146 alin.1111Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestări preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul -inculpat, învederează instanței că înțelege să invoce ca și antevorbitorul său nulitatea absolută a actului de sesizare care a fost întocmit, pe nelegalitate și netemeinice.
Precizează că recurentul - inculpat, i se aduce la cunoștință la 3.06.2009 că este învinuit de săvârșirea mai multor infracțiuni, luare de mită, fals intelectual și uz de fals, după care este audiat fără însă a i se aduce la cunoștință că are dreptul la apărare, organul de urmărire penală îi asigură apărarea din oficiu se încalcă disp. art. 171 Cod penal, declarația acestuia de învinuit fiind copie la indigo cu cea de inculpat.
De asemenea au fost încălcate disp. art. 177 Cod procedură penală, la dosarul cauzei nu există nici o citație emisă pe numele inculpatului, nefiind întrunite disp. art. 148 lit.b Cod procedură penală, pentru a fi necesară emiterea unui mandat de aducere pe numele acestuia, actele premergătoare nu conduce la nici un indiciu că acesta ar fi zădărnicit aflarea adevărului și nici din referatul parchetului nu rezultă că ar fi îndeplinite dispozițiile textului de lege sus menționat.
Nu se poate reține implicația recurentului inculpat în săvârșirea vreunei infracțiuni, nici din interceptările telefonice efectuate și nici din notele informative, aflate la dosarul cauzei, nimic și nici o probă nu conduce, măcar la bănuieli legitime.
Apreciază că în cauză au fost încălcate disp. art.6 paragraful I din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 6 din Codul d e procedură penală.
De asemenea precizează că propunerea de arestare preventivă nu este motivată pe întreg textul de lege prev. la art. 148 Cod procedură penală așa cum prevede legiuitorul, mai mult decât atât se reține disp. art. 148 lit. f și b Cod procedură penală însă se motivează numai lit. " f " a acestui articol care din punctul său de vedere anticipează doar pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia.
De asemenea propunerea de arestare este motivată și pe nesinceritatea inculpatului, așa încât nu mai beneficiază nici de prezumția de nevinovăție până la soluționarea pe fond a cauzei, raportat la declarația martorului fabricat și a denunțătorului care sunt contrare tuturor declarațiilor inculpaților. Nici una din probele administrate în cauză nu se coroborează cu referatul parchetului, nici un denunțător nu a menționat că s-a întâlnit cu inculpatul și nici din interceptările telefonice nu rezultă activitatea infracțională desfășurată de acesta.
Apărătorul inculpatului supune atenției instanței, faptul că inculpatul își desfășoară activitatea în poliție de 19 ani, iar de 17 ani numai la Serviciul Rutier unde este apreciat, are o soție bolnavă și doi copii și nu în ultimul rând probitatea morală a acestuia.
Depune un set de înscrisuri reprezentate de acte medicale și acte de stare civilă, reținând atenția instanței referindu-se la, cauza "Gugunov contra Rusiei" solicitând în concluzie, admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și pe fond respingerea propunerii parchetului în temeiul art.149 pct. 9 Cod procedură penală iar într-un subsidiar dacă se apreciază că se impune vreo măsură, în temeiul art. 146 pct. 111Cod procedură penală solicită înlocuirea măsurii arestări preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii în sensul că actul de sesizare este legal, potrivit disp. art. 183 alin.2 Cod procedură penală, învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi fost chemat prin citație, dacă organul de urmărire penală sau instanța constată motivat ca în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură.
Nici disp. art. 6 din Codul d e procedură penală nu au fost încălcate, la dosarul de urmărire penală sunt atașate procese verbale de ascultare în care se menționează despre dreptul de a fi asistat de un apărător, organele judiciare fiind obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.
De asemenea potrivit art.224 alin.1 Cod procedură penală în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare care pot fi folosite ca probe.
Referitor la netemeinicia încheierii atacate, învederează că atât în referatul de propunere a arestării preventive a celor trei inculpați cât și încheierea atacată sunt menționate indicii temeinici și motive verosimile în a considera că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, constatându-se că în cauză sunt îndeplinite disp. art. 143 și art. 148 lit b și f Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciază că urmărirea penală se poate desfășura în bune condiții doar dacă față de inculpați va fi menținută măsura arestării preventive, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor declarate, ca nefondate, menținerea încheierii atacate ca legală și temeinică, față de recurenții inculpați urmând a se menține măsura arestării preventive.
Recurentul - inculpat, personal având ultimul cuvânt precizează că este cercetat pentru acte întocmite de colegi de ai săi și nu de el personal, prin calitatea pe care o are, de agent de poliție, până la momentul arestării s-a mai întîlnit cu persoanele cu care i-ar fi interzis să se întâlnească dacă s-ar dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea, așa că nu vede nici un impediment să fie cercetat în stare de libertate.
Recurentul - inculpat, personal având ultimul cuvânt arată că la acest moment este considerat un pericol concret pentru ordinea publică, însă nu așa a fost considerat în perioada noiembrie 2008- iunie 2009 când și-a exercitat atribuțiile de serviciu în calitate de agent șef de poliție în cadrul P - Serviciul Rutier.
Recurentul - inculpat, personal având ultimul cuvânt arată că nu mai are nimic de adăugat.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față.
Prin încheierea nr. 17 din data de 30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr- s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și în consecință:
În baza art.1491Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților,fiul lui G și, născut la data de 23.07.1970 în comuna, județul P, domiciliat în P,-,.12 H,.A,.8, județul P, CNP -, -, fiul lui și, născut la data de 06.08.1986 în municipiul P, județul P, domiciliat în P, str.-.-. nr.279, -.2,.B,.31, județul P, posesor CI seria -, nr.-, CNP - și -, fiul lui și, născut la data de 18.04.1983 în municipiul P, județul P, domiciliat în P, str.- de la, nr.34, județul P, CNP -, toți aflați în Arestul P, pentru o perioadă de 29 de zile fiecare, cu începere de la 30 iunie 2009, până la 28 iulie 2009 inclusiv și s-a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond în urma analizei actelor și lucrărilor dosarului a reținut următoarele:
Prin rezoluțiile nr.612/P/2008 din data de 03.06.2009 ora 16,10 și din data de 25.06.2009 ora 10,10, ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahovas -a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații, și, pentru săvârșirea infracțiunilor ce formează obiectul prezentei cauze.
Prin ordonanțele nr.612/P/2008 din data de 29.06.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, s-a dispus reținerea învinuiților, și pentru o perioadă de 24 ore, începând cu data de 29.06.2009, orele 12,30 până la data de 30.06.2009, orele 12,30, începând cu data de 29.06.2009, orele 16,30 până la data de 30.06.2009, orele 16,30, respectiv începând cu data de 29.06.2009, orele 19,10 până la data de 30.06.2009, orele 19,10.
De asemenea, prin ordonanțele nr.612/P/2008 din data de 29.06.2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahovaa fost pusă în mișcare acțiunea penală față de cei trei învinuiți.
Prima instanță a reținut că parchetul a propus arestarea preventivă a inculpaților aceștia fiind învinuiți după cum urmează: - pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, prev. și ped. de art.26 rap. la art. 254.Cod Penal comb. cu art. 6 din Legea 78/2000, luare de mită prev. și ped. de art. 254.Cod Penal comb. cu art. 6 din Legea 78/2000, favorizarea infractorului prev. și ped. de art.264 și complicitate la fals intelectual prev. și ped. de art.26 rap. la art.289, toate cu aplicarea art.33 lit.a, - pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prev. și ped. de art. 257.Cod Penal comb. cu art. 6 din Legea 78/2000, favorizarea infractorului prev. și ped. de art.264, complicitate la luare de mită prev. și ped. de art.26 rap. la art.254 combinat cu art.6 din Legea nr.78/2000 și complicitate la fals intelectual prev. și ped. de art.26 rap. la art.289 toate cu aplicarea art.33 lit.a și -pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea infractorului prev. și ped. de art.264, luare de mită prev. și ped. de art. 254 combinat cu art.6 din Legea nr.78/2000, fals intelectual prev. și ped. de art. 289 și uz de fals, prev. de art.291 toate Cod Penal cu aplicarea art.33 lit.a
Ca situație de fapt, s-a reținut că la data de 01.09.2008, numiții, G și s-au adresat Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Teritorial Anticorupție P - Biroul Anticorupție pentru județul P cu denunțuri, în care făceau cunoscut că, în cursul lunii iunie 2008, Numitul -, agent de poliție în cadrul Poliției Rutiere P, ar fi pretins și primit de la denunțătorul suma de 400 USD pentru a interveni pe lângă colegul său, agentul de poliție -, în scopul soluționării favorabile a dosarului penal nr.6004/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, având ca obiect săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice de către numitul, denunțător în prezenta cauză.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că suma de bani ce constituie obiectul mitei, a fost pusă la dispoziție de tatăl lui, denunțătorul G, iar banii au fost dați inculpatului -, prin intermediul denunțătorului la data de 25.06.2008, cu ocazia unei întâlniri ce a avut loc între cei doi, în fața Tribunalului Prahova.
S-a arătat de asemenea că, în noaptea de 8/9.11.2008 cu ocazia efectuării serviciului de îndrumare și control a traficului pe drumurile publice din municipiul P, inculpații și au oprit pentru control pe strada -, autoturismul marca Linea cu numărul de înmatriculare -, condus de învinuitul.
Cu ocazia verificării documentelor acestuia cei doi inculpați au constatat că învinuitul nu poseda permis de conducere și, mai mult, că se află sub influența băuturilor alcoolice; testarea acestuia cu etilotestul a confirmat împrejurarea că acesta avea o concentrație de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
în situația de a face obiectul cercetărilor în dosarul penal ce urma să fie întocmit ca urmare a întocmirii procesului-verbal de constatare a faptei, învinuitul l-a contactat telefonic pe inculpatul, la potul telefonic cu nr.0726.017.417, comunicându-i situația delicată în care se afla. Pe considerentul că inculpatul era un cunoscut de-al său, inculpatul l-a contactat telefonic, la data de 09.11.2008, ora 01,35, solicitându-i să nu-i întocmească procesul-verbal de constatare învinuitului.
După mai multe convorbiri telefonice purtate în aceeași noapte, și după ce inculpatul s-a prezentat personal la locul în care inculpații și îl opriseră pentru control pe învinuitul, pentru a nu-i întocmi acestuia proces-verbal de constatare a infracțiunii prev. de art.85 al.1 din nr.OUG195/2002 republicată, cu complicitatea inculpaților și -, inculpatul a întocmit în fals procesul-verbal de sancționare contravențională seria - nr.- din 09.11.2008 în care a consemnat necorespunzător realității că inculpatul ar fi condus pe drumurile publice din municipiul P autoturismul marca Linea cu numărul de înmatriculare -, fiind sub influența băuturilor alcoolice, când în realitate, autoturismul respectiv a fost condus de învinuitul.
După cum rezultă din actele de urmărire penală, înscrisul oficial respectiv a fost falsificat de inculpatul cu ocazia întocmirii, în baza înțelegerii pe care a avut-o cu inculpatul, că învinuitul le va preda suma de 1500 Euro, prin intermediul inculpatului.
La data de 09.11.2008 martorul, care de altfel a fost prezent în noaptea de 08/09.11.2008 la toate evenimentele ulterioare depistării în trafic de către inculpații și, cunoscând direct despre faptul că procesul-verbal de sancționare contravențională amintit anterior a fost întocmit în fals, a extras din contul bancar deschis la BANCA. P suma de 7000 lei pe care i-a dat o prietenului său, învinuitul pentru a-i da mai departe inculpatului, prin acesta banii urmând să ajungă la inculpații și.
Din cauza faptului că, inculpatul este un împătimit al jocurilor de noroc o mare parte din suma respectivă a fost pierdută de acesta chiar la data de 09.11.2008.
În consecință, pentru a face rost de banii care trebuia să-i dea inculpaților și, inculpatul a mai cerut de la învinuitul alți bani, acesta împrumutându-se din nou de la martorul, care la datele de 11.11.2008, 14.11.2008 și 19.11.2008 a extras din nou bani din contul deschis la BRD, banii ajungând finalmente la inculpații, și.
După întocmirea procesului-verbal de sancționare contravențională, inculpatul a întocmit un raport, înregistrat la. P - Serviciul Poliției Rutiere sub nr.3468/11.11.2008, consecințele juridice produse fiind acelea de suspendare a dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice de către inculpatul, pentru o perioadă de 90 de zile, de la data de 09.11.2008 până la data de 06.02.2009, precum și evitarea răspunderii penale ce-i incumba învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.85 al.1 din nr.OUG195/2002, republicată.
Din probele administrate in cauza, respectiv denunțurile și declarațiile numiților, G Și; declarațiile martorilor,; procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice efectuate de inculpați; procese-verbale de redare a convorbirilor înregistrate în mediul ambiental efectuate de inculpați; notă privind supravegherea operativă a inculpatului ; proces-verbal seria - nr.- întocmit la data de 09.11.2008 de inculpatul; raport de reținere a permisului inculpatului înregistrat sub nr.3468 din 11.11.2008 la.P- Serviciul Poliției Rutiere dosar penal nr.6004/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, instanța de fond a constatat că in cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.P.P. art 148 lit b și f Cpp în cazul inculpaților și în sensul că aceștia au încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin faptul că au luat legătura cu persoanele implicate în prezenta cauză, sfătuindu-le să împiedice descoperirea adevărului, iar faptele pentru care sunt cercetați sunt sancționate cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, prezentând pericol concret pentru ordinea publică respectiv exista indicii temeinice si motive verosimile in a considera ca inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetata.
În același sens și pentru inculpatul s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev de art 143 art 148 lit f Cpp, în sensul că există date că inculpatul a săvârșit infracțiunile de care este învinuit pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând totodată pericol concret pentru ordinea publică în cazul lăsării in libertate a acestuia.
Apărările inculpaților privitoare la încălcarea unor dispoziții procedurale pe parcursul desfășurării urmăririi penale, ceea ce în opinia lor ar fi atras nulitatea propunerii de arestare preventivă, au fost înlăturate de prima instanță, motivat, reținându-se în acest sens că:
Atât în faza de urmărire penală cat și în fața instanței inculpații au avut o poziție procesuală nesinceră, nerecunoscând nici una din faptele pentru care sunt învinuiți. Deasemenea, în fața instanței de judecată aceștia au menționat că nu au fost lăsați să ia legătura cu apărătorii aleși încălcându-li-se astfel dreptul la apărare.
În același sens, apărătorii inculpaților și au susținut că dreptul la apărare al inculpaților a fost nesocotit de organele de urmărire penală în condițiile în care urmărirea penală a fost începută în data de 3 06 2009, iar aceștia nu au fost încunoștințați de îndată așa cum prevăd disp art 6 al 3 Cp.p., măsura reținerii dispusă de procuror fiind nelegală.
Dispozițiile art 6 Cpp prevăd textual la alineatul 3 că:, organele judiciare au obligația să îl încunoștințeze de îndată și mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat, despre fapta pentru care este cercetat.,
În art 197 Cpp sunt prevăzute în mod limitativ cauzele care duc la nulitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea disp legale.
Tribunalul a apreciat că, deși urmărirea penală a început la data de 3 06 2009, iar la un timp relativ scurt învinuiții au fost aduși pentru audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, aducându-li-se la cunoștință calitatea pe care o au, înainte de a fi audiați, totuși aceasta nu reprezintă un motiv de nulitate absolută a actelor de urmărire penală.
Dealtfel, nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că li s-ar fi încălcat dreptul la apărare al învinuiților iar ulterior inculpaților din prezenta cauză în condițiile în care inculpatul a fost asistat de un apărător ales de la momentul în care avea calitatea de învinuit și nu există vreo dovadă că inculpații și au solicitat asistența unui apărător ales, fiind asistați de apărători din oficiu.
A mai observat tribunalul că, motivația inculpatului, potrivit căreia nu a vrut să semneze declarația dată în calitate de inculpat în prezenta apărătorului întrucât procurorul nu a menționat anumite deplasări ale sale la un anumit apartament, este puerilă, în contextul în care declarase că își rezervă dreptul de a tăcea, iar pe de altă parte cele arătate in fața instanței nu au legătură cu cauza în care este cercetat.
In ceea ce privește cererea inculpatului de a fi audiat în calitate de inculpat, depusă cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, aceasta a nu a fost avută în vedere în condițiile în care nu este înregistrată la organele de urmărire penală, iar audierea inculpatului s-a încheiat după,momentul la care pretinde că apărătorul său ar fi formulat o astfel de cerere.
Referitor la solicitările apărătorilor inculpaților de respingere a propunerii de arestare preventivă a acestora, și luarea fată de inculpați a unei alte măsuri preventive menționăm că instanța a fost sesizată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu o altă cauza, apărătorii inculpaților solicitând luarea unei alte măsuri preventive cu ocazia dezbaterilor când au pus concluzii în cauză, neexistând o cerere expresă, separată pusă în discuția părților, motiv pentru care instanța a apreciat că nu este vorba de o cerere separată vizând luarea unor măsuri alternative, neprivative de libertate, sens în care a analizat propunerea așa cum a fost formulată, prin prima condițiilor prevăzute de lege.
S-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publica este dat in cazul inculpaților de gravitatea faptelor de care sunt învinuiți, de împrejurarea că doi dintre inculpați au calitatea de polițiști și deasemenea că, inculpatul și inculpatul au luat legătura cu denunțătorul pentru a-l influența pe acesta în scopul sustragerii de la răspundere penală
Instanța de fond a constatat că faptele de acest gen și asemenea demersuri știrbesc autoritatea justiției și subminează încrederea cetățenilor în instituția Poliției Române, scopul organelor de poliție fiind tocmai acela al depistării unor astfel de infracțiuni.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs în termenul legal inculpații, și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:
Recurenții și au susținut în primul rând că pe parcursul urmării penale au fost încălcate o serie de dispoziții procedurale care reglementează asistența juridică obligatorie cât și aducerea la cunoștință a învinuirii în cel mai scurt timp, acest ultim aspect constituind de fapt și o încălcare a dreptului inculpaților la un proces echitabil.
Astfel, s-a susținut că în intervalul 1.09.2008- 3.06.2009 au fost efectuate acte premergătoare în cauză și că la 3.06.2009 a fost începută urmărirea penală împotriva inculpaților, însă, începerea urmăririi penale nu a fost adusă la cunoștința acestora imediat, așa cum statuează dispozițiile legale, ci de abia la 27.06.2009, în acest interval de timp organele de urmărire penală continuând să administreze probe, respectiv audieri de martori și efectuări de interceptări și înregistrări.
În același timp, au avut loc încălcări ale drepturilor procesuale și cu ocazia audierilor în calitate de inculpați, după punerea în mișcare a acțiunii penale, deoarece acestora nu le-a fost adus la cunoștință dreptul de a da o nouă declarație în noua calitate de inculpat, astfel încât au fost preluate formal declarațiile date în calitate de învinuiți, lipsind practic audierea în calitate de inculpat, obligatorie pentru a se putea formula, conform art. 1491Cod procedură penală, propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpaților,care este afectată astfel de nulitate absolută, așa cum prevăd disp. art.197 pr.penală.
Recurentul a mai susținut că la urmărirea penală i-a fost încălcat dreptul la apărare și prin aceea că, i-a fost restricționat accesul la asistența juridică prin intermediul unui apărător ales. Inculpatul a fost asistat de un apărător ales care a fost însă nevoit să părăsească sediul parchetului pentru a acorda asistență juridică într-o altă cauză aflată pe rolul DNA, solicitând în acest sens, acordarea unui nou termen pentru a se putea realiza ascultarea inculpatului, în prezența sa. Cu toate acestea, în pofida cererii apărătorului ales, s-a procedat la ascultarea inculpatului, încălcându-se astfel dispozițiile legale ce reglementează asistența juridică obligatorie.
Același recurent, a mai invocat și exercitarea împotriva sa a unei conduite abuzive, în opinia sa, pe parcursul urmăririi penale, prin aceea că a fost emis un mandat de aducere împotriva sa, în vederea desfășurării actelor de urmărire penală ce au avut loc la data de 29.06.2009, fără ca în prealabil să fi fost citat conform dispozițiilor legale și să se fi constatat, eventual, o absență a sa în urma citației emise.
Cât privește fondul cauzei, ambii recurenți au arătat că nu sunt îndeplinite cerințele cumulative prev. de dispozițiile legale, necesare pentru luarea măsurii arestării preventive lipsind atât condiția prev. de art. 143.C.P.P. privitoare la existența probelor și indiciilor temeinicie din care să rezulte săvârșirea faptelor, cât și condiția prevăzută de art. 148 alin.1 lit. f C.P.P. referitoare la existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților în libertate.
În acest sens, cât privește prima dintre aceste condiții, s-a susținut în apărare că denunțurile formulate în cauză sunt îndoielnice, sub aspectul conținutului lor și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, cu atât mai mult cu cât unul dintre denunțători susține că va proba denunțul cu înscrisuri și martori, ceea ce nu s-a întâmplat.
Nu lipsită de importanță este și împrejurarea că pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de influență nu sunt probe directe,ci doar probe indirecte, care însă nu pot stabili în mod cert existența faptelor, cu atât mai mult cu cât pe linie administrativă, în intervalul de timp în care au fost administrate acte premergătoare, nu a fost dispusă nici o măsură de sancționare administrativă a polițiștilor - inculpați în cauză, care să constituie un element de natură a crea convingerea că faptele acestora ar fi produs vreo rezonanță socială.
Referitor la cea de-a doua condiție, s-a arătat că, în mod cert, lipsește pericolul concret pentru ordinea publică, stipulat de art. 148 alin.1 lit. f C.P.P. deoarece a trecut circa un an de la comiterea faptelor, interval de timp în care inculpații și-au continuat activitatea la locurile de muncă în bune condiții, astfel că formularea unei astfel de propuneri de arestare preventivă la un interval de timp atât de mare este total inoportună.
Recurentul - inculpat a susținut, de asemenea, că pe parcursul urmăririi penale i-au fost încălcate atât dreptul la apărare cât și dreptul la un proces echitabil prin aceea că la momentul aducerii la cunoștință a începerii urmăririi penale a fost audiat fără a i se pune în vedere că are dreptul la asigurarea asistenței juridice prin intermediul unui apărător ales, fiind lipsit practic de posibilitatea de a-și angaja un apărător ales, ceea ce a determinat acceptarea asistenței juridice de către un apărător desemnat din oficiu.
În plus, pe fondul propunerii, s-a susținut de către recurent că, în cazul său nu au fost stabilite nici un fel de încercări directe sau indirecte de zădărnicire a aflării adevărului și ca atare nu există cazul prevăzut de art. 148 lit. b ceea C.P.P. ce, coroborat cu faptul că inculpatul și-a continuat desfășurarea activității în intervalul de timp respectiv și în plus are o vechime de 19 ani în cadrul poliției, conduce evident la concluzia că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât în ceea ce-l privește nu există nici o notă de supraveghere operativă sau o interceptare pe baza cărora să se poată stabili participația sa penală.
Față de aceste considerente, cei trei recurenți au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii atacate și pe fond respingerea propunerii de arestare preventivă a inculpaților sau, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate și anume obligarea inculpaților de a nu părăsi localitatea potrivit art. 145.
C.P.P.Curtea,examinând încheierea recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului de urmărire penală ce a fost atașat, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conf. art. 3856alin.3 C.P.P. constată că recursurile sunt nefondate după cum se va arăta în continuare.
nstanța de fond a constatat în mod legal și temeinic că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele legale ce reglementează luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, respectiv cele prevăzute în primul rând de art. 143 alin.1 teza finală C.P.P. existând în același timp cel puțin unul din cazurile prevăzute de art. 148.C.P.P. iar măsura preventivă dispusă fiind subsumată scopului prevăzut de art. 136 alin.1 C.P.P. acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal și a se împiedica sustragerea inculpaților de la urmărire penală și eventual judecată.
Astfel, în primul rând, în mod corect s-a constatat îndeplinirea condiției prev. de art. 143.C.P.P. chiar dacă acest lucru nu a fost menționat "expressis verbis" în încheierea atacată, însă îndeplinirea acestei condiții rezultând în mod implicit din considerentele acestei încheieri și în special din analiza situației de fapt și a conținutului materialului probator, așa cum această analiză a fost realizată de către prima instanță.
Într-adevăr, în cauză, au fost administrate în intervalul 01.09.2008-27.06.2009 mai multe acte de urmărire penală, care constituie mijloace de probă certe, solide, care creează presupunerea verosimilă că inculpații sunt autorii faptelor pentru care sunt cercetați, chiar dacă aceste mijloace de probă nu pot fi calificate ca fiind directe, raportat la specificul infracțiunilor ce constituie obiectul cercetării.
Aceste mijloace de probă sunt în principal procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice efectuate de inculpați; procese-verbale de redare a convorbirilor înregistrate în mediul ambiental efectuate de inculpați; notă privind supravegherea operativă a inculpatului, acestea coroborându-se, sub toate aspectele esențiale, cu denunțurile și declarațiile numiților, G și;cu declarațiile martorilor,; cu procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere după planșe foto.
Este adevărat și că în cursul urmăririi penale și al judecății propunerii (în prima instanța, dar și în recurs) inculpații nu au recunoscut participația lor penală la săvârșirea faptelor pentru care sunt cercetați.
Aceasta însă nu poate constitui, în mod esențial, un element de natură să înlăture bănuiala legitimă că aceștia sunt autorii faptelor, în condițiile în care potrivit art. 14 alin.3 lit. g din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial nr. 146/20.11.1974, "nici o persoană nu este obligată să declare împotriva sa sau să se recunoască vinovată ", în același sens fiind consacrată și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia "orice acuzat are dreptul la tăcere și de a contesta faptele care îi sunt reproșate, neputându-se fundamenta menținerea în detenție numai pe faptul că acesta orice vinovăție sau refuză să răspundă întrebărilor care îi sunt puse, fiind prezumat nevinovat de-a lungul procesului"(cauza Gerard Bernard contra Franței - hotărârea din 26 septembrie 2006).
Este în egală măsură adevărat că actele premergătoare au fost declanșate în cauză la data de 1.09.2008, iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare împotriva inculpaților la data de 29.06.2009, presupusele fapte fiind săvârșite în cursul lunii iunie 2008 și respectiv la data de 8/9 noiembrie 2008, deci cu circa 1 an și respectiv cu circa 8 luni în urmă.
Însă, în acest interval de timp, organele abilitate nu au rămas în pasivitate, ci au procedat la strângerea și administrarea de mijloace de probă, respectiv interceptări audio și înregistrări ambientale, declarații ale denunțătorilor și ale martorilor, tocmai pentru a se întări bănuiala plauzibilă că inculpații sunt participanți la săvârșirea faptelor.
Or, așa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa, "plauzibilitatea" bănuielilor pe care trebuie să se întemeieze o arestare constituie un element esențial al protecției oferite de art. 5 paragraful 1 lit. c al Convenției, împotriva privărilor arbitrare de libertate, iar ceea ce poate trece drept plauzibil depinde de ansamblul circumstanțelor cauzei (a se vedea cauza OHara contra Regatului Unit- hotărârea din 16 octombrie 2001 și cauza Murray contra Regatului Unit - hotărârea din 28.0ct. 1994).
Caracterul plauzibil al bănuielii presupune existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea( cauza Calleja contra Maltei - hotărârea din 7 aprilie 2005 și cauza Varga contra României - hotărârea din 11 martie 2008).
Însă, în cauză, " setul minim de fapte și informații ca să convingă asupra existenței bănuielilor legitime" a fost oferit prin însăși existența acestor interceptări și înregistrări audio și ambientale, dispuse și efectuate în condiții de deplină legalitate, respectiv cu autorizarea sau confirmarea instanței competente, acestea coroborându-se, așa cum am arătat, cu conținutul denunțurilor detaliate ale numiților, G și și cu depozițiile martorilor, așa cum de altfel au fost reținute și de către prima instanță.
Așa fiind, Curtea observă că în mod judicios s-a reținut întrunirea în cauză a condiției prev. de art. 143 alin.1 teza a II -a și C.P.P. că prin urmare criticile inculpaților referitoare la neîndeplinirea acestei condiții sunt în mod evident nefondate.
În al doilea rând, așa cum a reținut și instanța de fond, sunt îndeplinite în mod cumulativ și unele dintre condițiile prev. de art. 148.C.P.P., respectiv cele prevăzute de alin.1 lit. b și f ale acestui text de lege în ceea ce-i privește pe recurenții și și condiția prev. de alin.1 lit. faa celuiași text de lege în ceea ce-l privește pe recurentul.
În legătura cu prima dintre condițiile enumerate, este lesne de observat că aceasta este îndeplinită în raport de elementele furnizate de ansamblul înregistrărilor și interceptărilor telefonice și ambientale, din conținutul cărora se desprind încercări ale inculpaților și de a influența aflarea adevărului, luând legătura cu unele dintre persoanele implicate, dându-le sfaturi în legătură cu ceea ce urmau să declare.
Astfel, prin inducerea și determinarea persoanelor să-și schimbe declarațiile asupra realei situații de fapt, dar și prin puneri de acord asupra eventualelor declarații și asupra pozițiilor lor procesuale care, în opinia lor ar fi avut un rol hotărâtor în aprecierea existenței faptelor lor, inculpații au desfășurat în mod indubitabil acțiuni care se circumscriu conținutului art. 148 alin.1 lit. b conform C.P.P. căruia măsura arestării preventive poate fi luată atunci când există "date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă".
Cea de-a doua condiție, aceea prev. de art. 148 alin.1 lit. f C.P.P. este de asemenea cu certitudine îndeplinită în privința limitei pedepselor pentru infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații, pedepse care sunt superioare celei de 4 ani prevăzută de acest text de lege.
Sub aspectul condiției pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar genera lăsarea inculpaților în libertate, cerințele textului sunt de asemenea satisfăcute, existând probe certe în acest sens.
Practic, existența acestor probe este confirmată tot de conținutul interceptărilor și înregistrărilor audio și ambientale, aceste mijloace de probă decelând încercările inculpaților și de a denatura aflarea adevărului, ceea ce creează presupunerea rezonabilă că, odată puși în libertate, cel puțin în această fază procesuală, inculpații ar putea continua exercitarea de fapte ce ar contraveni scopului de bază al procesului penal, acela al aflării adevărului, așa cum acesta este definit de art. 3.
C.P.P.Așadar, în legătură cu toți recurenții - inculpați este îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 alin.1 lit. teza a II -a C.P.P. în sensul că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, condiție apreciată ca îndeplinită în cauză și față de elementele jurisprudențiale oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora necesitatea arestării preventive presupune existența unui interes public ce se impune a fi protejat în cazul privării de libertate, interes care ar putea fi atât buna administrare a justiției (riscul sustragerii de la proces) cât și protejarea publicului de riscul repetării faptelor.
În mod definitoriu, s-a statuat că măsura arestării trebuie să fie necesară pentru protejarea unui interes public în sensul că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a proteja în mod eficient acel interes și ca atare alte măsuri mai puțin severe nu ar putea fi dispuse (a se vedea cauza Mc.Kay contra Regatului Unit - hotărârea din 3 octombrie 2006).
În spiritul acestei hotărâri, judecătorul investit cu dispunerea privării de libertate este necesar să aibă competența de a examina și luarea unor măsuri alternative sau de eliberare provizorie, ceea ce în mod evident prima instanța a făcut în cauză, examinând sub toate aspectele necesitatea luării măsurii preventive a recurenților, și făcând o analiză a pericolului concret pentru ordinea publică, pe care l-ar genera lăsarea lor în libertate, motivând argumentele ce au stat la baza fundamentării convingerii instanței de fond, în sensul necesității luării măsurii arestării preventive și nu a adoptării unei măsuri restrictive de libertate, așa cum au solicitat recurenții.
În cauză, măsura arestării preventive a recurenților, în mod judicios a fost apreciată de prima instanță ca fiind necesară, raportat atât la interesul public ce vizează buna administrare a justiției, dar și la interesele protecției publicului larg față de riscul repetării faptelor, practic, trecerea intervalului de timp de circa 1 an de la data comiterii primei fapte, neputând constitui un argument hotărâtor în aprecierea ca inoportună a măsurii dispuse de prima instanță.
În acest sens, în mod corect s-a constatat că, așa cum am precizat mai sus, în intervalul de timp sus-menționat organele abilitate nu au rămas în pasivitate, administrând probe de natură să convingă, cu privire la verosimilitatea acuzațiilor aduse recurenților și în plus, prin trecerea acestui interval de timp, chiar dacă aceasta nu a fost dublată de desfășurarea unor cercetări sau eventuale sancțiuni disciplinare, împotriva recurenților, rezonanța socială și pericolul concret al faptelor pentru care aceștia sunt cercetați, nu au suferit vreo diminuare.
S-a constatat că în raport de împrejurarea că doi dintre recurenți au calitate de lucrători în cadrul poliției române, fiind antrenați în presupusa săvârșire a faptelor, de către cel de-al treilea recurent, care nu deține această calitate, în mod evident, pericolul social al unor astfel de fapte, reclamă, cel puțin în această fază procesuală, adoptarea unor măsuri preventive de natură să înlăture riscul repetabilității acestui gen de fapte, ținând seama și de gravitatea acestora, justificată pe considerente vizând cuantumul pedepselor aplicabile și natura faptelor pentru care se desfășoară cercetările.
Legat de acest ultim aspect, se observă că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, gravitatea pedepsei la care acuzatul se poate aștepta în caz de condamnare, poate fi considerată, în mod legitim, ca fiind de natură a-l incita să fugă, iar în unele cauze Curtea Europeană a acceptat faptul că autoritățile sunt îndreptățite să plaseze un suspect în detenție, cel puțin la începutul anchetei, pentru a-l împiedica să o perturbe, în special dacă este vorba despre o cauză care necesită cercetări delicate și multiple.
Față de aceste considerente, în mod judicios prima instanță a constatat că sunt îndeplinite toate cerințele legale necesare pentru luarea măsurii arestării preventive a recurenților, aceasta constituind practic, o expresie și nu o încălcare a disp. art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit căruia, privarea de libertate este admisibilă dacă cel în cauză " a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".
În legătură cu celelalte critici ale recurenților, vizând încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare pe parcursul urmăririi penale, Curtea observă că în mod judicios, după o motivare detaliată, prima instanță a procedat la înlăturarea acestor apărări.
Astfel, cele susținute de inculpați în legătură cu faptul că nu le-au fost adus la cunoștință, în mod amănunțit, motivele reținerii și implicit cele ale învinuirii și, nici nu le-a fost asigurat accesul efectiv la un apărător ales, nu echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și nici nu contravin disp. art.5 alin.2 din Convenție, text de lege ce reglementează dreptul persoanei private de libertate de a fi informată cu privire la "motivele arestării sale și asupra oricărei acuzații aduse împotriva sa".
Or, în speță, aceste cerințe prevăzute de art.5 alin.2 din Convenție, dar și cele prevăzute de textul național, respectiv art.137/1 alin.1 pr.penală, sunt esențialmente satisfăcute în cauză prin aceea că inculpații au fost informați cu privire la motivele esențiale ale reținerii lor, la dosar existând procesele verbale încheiate de procuror - filele 357, 376 și 342 dosar urmărire penală - din conținutul cărora, rezultă că recurenților li s-a adus la cunoștință, în mod detaliat învinuirea, atât sub aspectul încadrărilor juridice ale faptelor, cât și în ceea ce privește elemente ale situației de fapt ce stau la baza acestor încadrări juridice.
În acest sens, se observă că jurisprudența Curții Europene a evidențiat în cauzele Yordanov contra Bulgariei - Hotărârea din 10 august 2006 și respectiv Danov contra Bulgariei - Hotărârea din 26 octombrie 2006 că deși informațiile furnizate acuzatului nu au fost suficient de precise, totuși, în ciuda lipsurilor respective, faptul că acuzatul fusese încunoștințat în concret despre încadrarea juridică și despre fapta comisă, satisface exigențele textului sus-menționat.
Astfel, în aceste cauze, s-a stabilit că, chiar dacă acuzatului "nu i-au fost furnizate exact conținutul și sursa informațiilor primite de la autorități" aceasta " nu schimbă cu nimic faptul că acuzatul a fost informat într-un limbaj pe care îl înțelegea, cu privire la motivele esențiale, de fapt și de drept, ale arestării sale, ceea ce i-ar fi permis să atace legalitatea acesteia".
În aceeași ordine de idei, tot din aceste procese verbale, semnate de altfel, de către fiecare inculpat (învinuit la acea dată) și de către apărătorii acestora, rezultă că acuzaților li s-a pus în vedere ca au dreptul să nu declare nimic în legătură cu învinuirile ce li se aduc, rezervându-și dreptul la tăcere și că au dreptul la asigurarea asistenței juridice prin intermediul unui avocat.
În timp ce recurentul a declarat că este de acord să dea declarații în prezența apărătorului ales, ceilalți doi recurenți și-au exprimat acordul să dea declarații în prezența unui apărător din oficiu.
Faptul că, toți cei trei recurenți au semnat procesele-verbale despre care am făcut vorbire, reprezintă garanția asigurării exercitării efective a dreptului la apărare, așa cum acesta este consfințit în art.6 pr.penală, deci a tuturor componentelor sale, respectiv a dreptului la un apărător ales sau desemnat din oficiu, dar și a dreptului de a fi încunoștințat asupra faptei pentru care este cercetat și a încadrării juridice a acesteia.
Așadar, nici în privința recurenților și nu se poate constata o încălcare a dispozițiilor legale ce reglementează dreptul la apărare, câtă vreme, așa cum am arătat mai sus, aceștia au semnat procesele-verbale despre care s-a făcut vorbire, fiind de acord să fie asistați de către apărători din oficiu, astfel că, așa cum a constatat și prima instanță, nu există nici un mijloc de probă cu privire la faptul că le-a fost refuzat sau restricționat accesul la un apărător ales.
În altă ordine de idei, criticile recurenților potrivit cărora dreptul la un proces echitabil ar fi fost încălcat și prin faptul că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lor, nu le-au fost luate alte declarații, în noua calitate pe care au dobândit-o, aceea de inculpați, sunt în mod evident nefondate.
Din conținutul actelor de urmărire penală rezultă că, practic la 29.06.2009,după ce recurenții au fost audiați în calitate de învinuiți, s-a dispus prin ordonanță punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lor, procurorul procedând la aceeași dată, la ascultarea acestora, în calitate de inculpați (a se vedea declarațiile de la filele 351, 373 și 387 dosar urmărire penală).
Faptul că ascultarea acestora, în noua calitate dobândită după punerea în mișcare a acțiunii penale, aceea de inculpat, nu s-a realizat în mod detaliat, cu relatarea în amănunt a tuturor aspectelor legate de situația de fapt, nu poate constitui un element care să atragă consecința nulității propunerii de arestare preventivă, așa cum au solicitat recurenții.
Aceasta deoarece, pe de o parte, recurenții fuseseră deja ascultați în detaliu, chiar în momentele premergătoare punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva lor, fiecare dintre aceștia declarându-se nevinovat și prezentând aspecte în raport de care înțelege să-și consacre nevinovăția.
Pe de altă parte, cum ascultarea recurenților în calitate de învinuiți a fost urmată în mod cronologic, imediat, de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva lor, este evident că ascultarea acestora, în calitate de inculpați, după ce acțiunea penală a fost pusă în mișcare, satisface cerințele imperative ale textelor sus-menționate, chiar dacă, declarațiile furnizate în noua calitate dobândită nu sunt ample și nici esențialmente diferite față de cele imediat anterioare.
În concret, Curtea observă că procedându-se la ascultarea în detaliu a celor trei învinuiți, cărora le-au fost aduse la cunoștință atât încadrarea juridică a faptelor, cât și situația de fapt, dar și posibilitatea de exercitare efectivă a dreptului la apărare, urmărirea penală s-a desfășurat cu respectarea tuturor garanțiilor reglementate de normele naționale și de cele comunitare, fără a fi necesar ca, ascultarea acestora după punerea în mișcare a acțiunii penale, să se realizeze esențialmente în detaliu, câtă vreme, din consemnările privind ora începerii și ora terminării declarațiilor, rezultă că etapele procesuale sus-menționate s-au desfășurat cronologic, una după cealaltă, și cu atât mai mult cu cât, învinuiții au negat total acuzațiile ce li s-au adus și nu au furnizat nici un fel de elemente de fapt, pe baza cărora, să se poată stabili că, în noua calitate de inculpat, ar putea reveni asupra poziției procesuale inițiale, ceea ce ar fi justificat eventual o nouă ascultare amplă și amănunțită.
Nici aspectele invocate de recurentul drept încălcări flagrante ale exercițiului efectiv al dreptului la apărare, nu se confirmă și nu pot atrage consecința nulității propunerii de arestare, conform art.197 alin.2 și 3.pr.penală.
Astfel, prima declarație a recurentului, cea de la filele 359 - 362 dosar urmărire penală, este semnată pe fiecare pagină și la sfârșit, atât de către recurent, cât și de către apărătorul său ales, a cărui împuternicire avocațială se află la fila 356 dosar urmărire penală.
Ulterior, în cursul continuării cercetărilor,imediat după ce recurentul a dat această declarație, apărătorul ales a fost nevoit să părăsească sediul parchetului, pentru a acorda asistență juridică unei alte persoane ce urma să fie audiată de către DNA, însă această împrejurare a survenit chiar în momentul în care învinuitul recurent era ascultat, fiindu-i luată declarația de la fila 365 dosar urmărire penală, în conținutul căreia, așa cum am arătat mai sus, s-a declarat nevinovat, după care a înțeles să-și rezerve dreptul la tăcere.
Despre intervenția acestei împrejurări, pe parcursul urmăririi penale au fost încheiate, ca mijloace de probă, procesele-verbale de la filele 363 și 364 dosar urmărire penală.
Însă, din mențiunile făcute pe rubricile acestei declarații, potrivit cărora, atât apărătorul ales, cât și învinuitul au refuzat să semneze declarația, se desprinde concluzia evidentă, că apărătorul ales l-a asistat pe învinuit pe parcursul audierii sale în această calitate, până la momentul intervenției împrejurării arătate mai sus, astfel încât, recurentul a beneficiat, până la momentul la care a înțeles să-și rezerve dreptul la tăcere, de asistența juridică oferită de apărătorul său ales.
În aceste condiții, ținând seama de împrejurarea că recurentul a beneficiat de asistență juridică prin intermediul apărătorului ales, până la momentul la care s-a prevalat de dreptul la tăcere, dar și de faptul că invocarea dreptului la tăcere s-a realizat, așa cum însăși recurentul a precizat, nu datorită absenței apărătorului său ales ci, datorită aprecierii recurentului că unele întrebări ce-i sunt adresate sunt inutile și neconcludente,moment în care a refuzat să mai răspundă, Curtea constată că recurentului nu i-a fost nesocotit dreptul la apărare garantat de disp. art.6 pr.penală, în niciunul din componentele sale, așa cum s-a precizat mai sus.
Că este așa, o confirmă însăși procesul-verbal de la fila 369 dosar urmărire penală, potrivit căruia apărătorul ales s-a angajat să anunțe familia recurentului despre luarea măsurii preventive a reținerii, dispusă împotriva acestuia, semnând personal acest proces-verbal, ceea ce presupune că în mod evident, apărătorul a cunoscut inclusiv măsura preventivă dispusă, din moment ce s-a obligat să o comunice familiei recurentului.
Cât privește pretinsa conduită abuzivă invocată de către recurentul, în susținerile sale orale, constând în emiterea împotriva sa a unui mandat de aducere cu încălcarea dispozițiilor legale, Curtea observă că aceasta nu reprezintă în mod esențial o încălcare a dispozițiilor procedurale în vigoare, putând fi calificată eventual, ca o aplicare extrem de riguroasă a acestora, care însă nu reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale.
Astfel, disp. art.183 alin.2 pr.penală statuează că învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat, chiar înainte de a fi chemat prin citație, dacă organul de urmărire penală sau instanța constată motivată că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură.
Este adevărat că împotriva recurentului a fost emis un astfel de mandat de aducere, fără a se dispune anterior citarea sa, însă câtă vreme dispozițiile legale amintite mai sus conferă procurorului o astfel de prerogativă, este evident că sintagma "interesul rezolvării cauzei" reclamă o apreciere personală ce justifică măsura dispusă, care astfel se circumscrie limitelor legii.
În consecință, în raport de toate considerentele expuse mai sus, Curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel că recursurile urmează a fi respins ca nefondate, conform art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și disp. art.192 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații - - fiul lui și, născut la data de 18.04.1983, - - fiul lui și, născut la data de 06.08.1986 și - fiul lui G și, născut la data de 23.07.1970, toți în prezent aflați în Arestul P, împotriva încheierii nr.17 din data de 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă fiecare recurent la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 iulie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Cr.
/MM/
8 ex./07.07.2009
f-
Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Număr notificare 3113/2006
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Cristina Georgescu, Gabriela
